Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1995/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1995/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 02-09-2015
Dosar nr._ operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1995/2015
Ședința publică de la 02 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L.-M. C.
Grefier M. S.
Ministerul Public-P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost reprezentat de procuror C. C..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petenta condamnată A. E. R., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petenta, fiind reprezentată de avocat din oficiu B. E..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată înaintată la dosar adresa nr. C/_/PBBC/12.08.2015 emisă de P. B., la care atașează în copie fișă de evaluare, mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 2977/2012 din 24.10.2012, precum și adresa nr. C57482/06.08.2012 emisă de penitenciarul de Minori și Tineri B. la care se anexează declarației petentei prin care arată că nu a formulat cererea și nu dorește să fie prezentă, după care nemaifiind alte cereri de formulat, în raport de declarația petentei, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea contestației la executare ca inadmisibilă.
Avocat din oficiu B. E. pentru petentă a solicitat respingerea contestației la executare, având în vedere că nu a fost formulată de petentă.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petenta condamnată A. E. R. a formulat contestație la executare cu privire la mandatul de executare pedeapsă în baza căruia execută pedeapsa în prezent, arătând că pedeapsa este prea mare, în raport de modificările intervenite la codul penal și Codul de procedură penală.
Din oficiu, instanța a solicitat relații cu privire la executarea pedepsei, fiind înaintate la dosar adresa nr. C/_/PBBC/12.08.2015 emisă de P. B., la care atașează în copie fișă de evaluare și mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 2977/2012 din 24.10.2012.
În data de 11.08.2015 se înaintează la dosar adresa nr. C57482/06.08.2012 emisă de penitenciarul de Minori și Tineri B. la care se atașează declarației petentei, prin care arată că nu a formulat cererea ce face obiectul prezentei cauzei și nu dorește să fie prezentă în instanță.
Față de declarația înaintată de petentă, în sensul că formulat cererea ce face obiectul prezentei cauzei și nu dorește să fie prezentă în instanță, văzând și dispozițiile art. 597 Cpp și art.599 C.p.p din care rezultă că poate formula contestație la executare persoana condamnată, procurorul sau altă persoană ale cărei drepturi si interese legitime pot fi afectate prin declanșarea punerii în executare a unei hotărâri penale definitive, instanța urmează să respingă contestația la executare formulată în numele petentei A. E. R., deținută în P. B., cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată în numele petentei A. E. R., fiica lui G. și A., născut la data de 12.10.1978, în Iași, județul Iași, cu domiciliul în Iași, Bld.N. I., nr.7A, ., .:_, deținută în P. B..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică, azi, 02.09.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
L.-M. C.
Grefier,
M. S.
Red.LC/tehn.M.S.
15 septembrie 2015/5ex.
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1993/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2549/2015.... → |
---|