Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1694/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1694/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 07-07-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 1694/2015
Ședința publică de la 07 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANIȘOARA B.
Grefier D. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg - J..
Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de petentul condamnat Solniță N. N. .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța din oficiu a pus în discuție excepția de necompetență teritorială a soluționării contestației la executare, conform dispozițiilor art 47 Cod de procedură penală, raportat la art 595 alin 2 Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Cărbunești .
Petentul condamnat a depus la dosar un set de acte în dovedirea cererii formulate și a lăsat la aprecierea instanței.
J U D E C A T A
Asupra contestației de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-J. sub nr._, petentul condamnat Solniță N. N. a solicitat pe calea contestației la executare deducerea din pedeapsa pe care o execută în prezent, a perioadei arestului din Republica Italiană, în baza mandatului european de arestare emis pe numele său.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Din oficiu instanța a solicitat sentința penală și mandatul de executare al pedepsei închisorii actele fiind înaintate de Penitenciarul Târgu J. cu adresa nr. H2/_/PTJGJ/25.06.2015.
Potrivit art.585 alin.2 C.pr.pen, instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau în cazul când cel condamnat se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că mandatul de executare al pedepsei a fost emis de Judecătoria Târgu Cărbunești în baza sentinței penale nr.505/19.10.2012, pronunțată în dosarul nr._ .
În consecință prin prisma textului legal menționat, în baza art.50 Cod procedură penală, se va declina competența de soluționare a contestației la executare, în favoarea Judecătoriei Târgu Cărbunești.
Văzând și disp. art. 275 și următoarele Cod de procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 47 alin. 3 raportat la art. 597 alin. 6 și art. 598 alin. 2 Cod pr. pen., admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu-J..
În baza art. 50 Cod pr. pen., declină competența de judecare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de petentul condamnat Solniță N. N., fiul lui Z. și V., născut la data de 06.12.1990, în Aninoasa, jud. Gorj, CNP_, în favoarea Judecătoriei Târgu Cărbunești.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.07.2015, la Judecătoria Târgu J..
Președinte,
ANIȘOARA B.
Grefier,
D. R.
Red. A. B.
Tehred. D.R. 11 Iulie 2015
← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... → |
---|