Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1514/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1514/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 17-06-2015

Cod operator 2444

ROMÂNIA

Dosar nr._

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1514/2015

Ședința publică de la 17 Iunie 2015

Completul compus din:

Președinte R. E. P.

Grefier M. G. U.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror P. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul S. I. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 336 alin. 1 C. pen., în dosarul nr. 563/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul S. I., personal și asistat de către apărător ales G. Vasii.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța îi aduce la cunoștință inculpatului învinuirea, conținutul dispozițiilor art. 83 Cod procedură penală, în sensul că are dreptul de a nu face nici-o declarație, atrăgând atenția inculpatului că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa și, potrivit disp. art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, îi aduce la cunoștință că are posibilitatea de a fi judecat conform dispozițiilor acestui text de lege, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, în cazul în care recunoaște în totalitate faptele de care este învinuit, beneficiind în acest caz de o reducere cu o treime a limitelor pedepsei, potrivit disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Inculpatul S. I., având cuvântul, învederează instanței că dorește să se prevaleze de disp. art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, în sensul recunoașterii vinovăției.

Instanța procedează la luarea unei declarații inculpatului S. I. în acest sens, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei după citire și semnare.

Instanța pune în discuție cererea formulată de inculpat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord ca inculpatul să fie judecat doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, conform procedurii prev. de art. 374 alin.4 Cod procedură penală.

Instanța încuviințează cererea formulată de inculpatul S. I., în sensul aplicării disp. art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, apreciind ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat a se avea în vedere că, așa cum rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale, însușite de inculpatul S. I. în fața instanței, inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe” prev. și ped. de disp. art. 336 alin. 1 Cod penal, motiv pentru care, a solicitat condamnarea inculpatului S. I., în temeiul dispozițiilor art. 336 alin. 1 C. penal cu aplicarea dispozițiilor art. 375 C.pr.pen., coroborate cu dispozițiile art. 396 alin. 10 C. pr. pen., la pedeapsa amenzii penale. De asemenea, a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul ales al inculpatului, av. G. Vasii, având cuvântul, a arătat că inculpatul S. I. a dat dovadă de un comportament sincer, chiar dacă a condus autoturismul fiind sub influența alcoolului și, în temeiul disp. art. 80 Cod penal, a solicitat, în principal, renunțarea la aplicarea pedepsei, având în vedere conduita și persoana inculpatului, întreg parcursul infracțional, modalitatea concretă de săvârșire a faptei, precum și percepția acestuia cu privire la faptă, apreciind că sunt întrunite condițiile pentru a se pronunța o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei iar, în subsidiar, amânarea aplicării pedepsei, întrucât aplicarea unei pedepse ar avea consecințe negative asupra inculpatului.

Inculpatul S. I., având ultimul cuvânt, a precizat că regreta fapta sa și și-a însușit concluziile apărătorului ales.

JUDECATA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 23.03.2015 întocmit în dosarul nr. 563/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. și înregistrat pe rolul instanței sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. I., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanț prev. și ped. de disp. art. 336 alin. 1 C. pen.

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut că inculpatul S. I. a fost surprins în data de 23.01.2015, în jurului orei 20,27, de lucrătorii Serviciului Rutier, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Skoda, cu număr de înmatriculare_, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Urmare acestui fapt, inculpatul a fost condus la Spitalul Orășenesc Bubești –J., unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie emis de către SML Gorj a reieșit faptul că acesta avea o alcoolemie de 1,05 gr./l alcool pur în sânge.

Pentru dovedirea situației de fapt, în cursul urmăririi penale au fost propuse următoarele mijloace de probă: procesul – verbal de constatare a infracțiunii, declarațiile inculpatului, planșe foto, filmare video, buletin de analiză toxicologică – alcoolemie.

Prin încheierea din data de 13.05.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La termenul de judecată din data de 17.06.2015, în ședința publică, instanța a adus la cunoștință inculpatului dispozițiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și a procedat la ascultarea acestuia.

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 23.01.2015, organele de poliție din cadrul Politiei Bumbești J., fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru controlul și supravegherea traficului pe raza satului G., jud. Gorj, au oprit autoturismul marca“Skoda, înscris în circulație sub nr._, ce era condus de inculpatul S. I.. În urma testării cu aparatul electronic, a reieșit că inculpatul prezenta 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Urmare acestui fapt, conducătorul auto a fost condus la Spitalul orășenesc Bumbești J., unde i-au fost recoltate probe de sânge. Din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie emis de către SML Gorj a reieșit faptul că acesta avea o alcoolemie de 1,05 gr./l alcool pur în sânge.

Inculpatul a recunoscut fapta săvârșită și a arătat că, deși consumase 1,5 l bere marca Skol, în seara de 23.01.2015, în jurul orei 20,25, a pus în circulație autovehiculul marca Skoda, cu intenția de a se deplasa la domiciliul numitului N. G..

În drept, fapta inculpatului S. I. care, în data de 23.01.2015 a condus pe drumul public un vehicul, având în sânge o imbibație alcoolică ce depășește limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de disp. art. 336 alin. 1 Cod penal.

La individualizarea pedepsei, instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, inculpatul, în vârstă de 58 ani, este absolvent de studii medii postliceale, pensionar, iar din înscrisurile atașate, rezultă că este diagnosticat cu diabet zaharat. Totodată, se reține că fiica inculpatului, în vârstă de 35 de ani, a fost diagnosticată cu tumori maligne la nivelul rectului, ficatului și maduvei osoase.

Inculpatul este o persoană care se confruntă cu grave probleme familiale și medicale, iar prin condamnarea acestuia, cu consecința anulării dreptului de a conduce autovehicule, ar fi lipsit de posibilitatea de a-și ușura condițiile de viață, de a-și ușura deplasarea, de a acorda sprijin fiicei sale, motiv pentru care instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună.

Constatând că sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 80 alin. 2 Cod penal, în sensul că inculpatul nu a mai suferit anterior o condamnare, față de acesta nu s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani, inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată și nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este judecat nu este mai mare de 3 ani, în baza disp. art. 396 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, cu referire la disp. art. 80 Cod penal, instanța va renunța la aplicarea pedepsei față de inculpatul S. I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de disp. art. 336 alin. Cod penal, cu aplicarea disp. art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

În baza disp. art. 81 Cod penal, instanța va aplica inculpatului un avertisment și îi va atrage atenția asupra conduitei sale viitoare, precum și asupra consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni, posibilitatea condamnarii și imposibilitatea de a mai beneficia de instituția renunțării la aplicarea pedepsei, conform disp. art. 80 alin 2 lit. b Cod penal.

În baza disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 396 alin. 1 și 3 C.pr.pen, în condițiile prev. de art. 80 - 82 C.pen., dispune renunțarea la aplicarea pedepsei pentru infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe" prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 81 alin. 1, 2 din noul Cod penal, aplică inculpatului S. I., fiul lui I. și V., născut la data de 01.11.1957, în Mun. Tg-J., jud. Gorj, CNP_, cu domiciliul în comuna Mușetești, ., un AVERTISMENT și îl atenționează asupra conduitei viitoare și consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

Pune în vedere inculpatului disp. art. 82 alin. 3 C.pen.

În temeiul disp. art. 274 alin. 1 C.pr.pen., îl obligă la plata a 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare pentru inculpat și procuror.

Pronunțată în ședința publică din data de 17.06.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

R. E. P.

Grefier,

M. G. U.

Red. E.R.P.

Tehn. G.M.U.

5 ex./29 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1514/2015. Judecătoria TÂRGU JIU