Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2345/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 2345/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 29-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

Cod operator 2444

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

TÂRGU J.

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2345/2015

Ședința publică de la 29 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. N.

Grefier: L. I. N.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost reprezentat de procuror D. B..

Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulată de condamnații B. S. și D. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnatul D. I. asistat de avocat din oficiu P. A., lipsind condamnatul B. S. reprezentat de avocat din oficiu P. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 15.09.2015, prin serviciul Registratură, a fost înaintat răspunsul nr. H2/_/14.09.2015 emis de P. Tg-J., la data de 22.09.2015, prin serviciul Registratură, a fost înaintat răspunsul nr. P_/18.09.2015 emis de P. B. M., la data de 23.09.2015, prin serviciul Registratură, a fost înaintat răspunsul nr. R/_/18.09.2015 emis de P. Dr. Tr. S., la data de 23.09.2015, prin serviciul Registratură, a fost înaintat răspunsul nr. R/_/18.09.2015 emis de P. Dr. Tr. S..

Apărătorul petenților depune la dosarul cauzei delegațiile pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3099/2015 și nr. 3100/2015.

Petentul D. I. arată că nu a formulat contestația la executare care formează obiectul dosarului nr._ și nu insistă în soluționarea acesteia, cele menționate fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

Instanța pune în discuție disjungerea cererii privind pe condamnatul B. S. și formarea unui nou dosar.

Reprezentantul Ministerului Public, apărătorul petenților și petentul D. I. arată că sunt de acord.

De asemenea, instanța invocă excepția necompetenței teritoriale a cauzei privind pe petentul condamnat D. I. și acordă cuvântul pe această excepție.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J. și declinarea competenței de soluționare a cauzei.

Apărătorul din oficiu al petentului solicită admiterea excepției.

Petentul D. I. solicită retragerea contestației la executare.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. la data de 10.09.2015 sub nr._ petenții condamnați B. S. și D. I. au solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:

Conform art. 595 alin. 1 C.p.p. când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art.4 și 6 C.p.

Potrivit alin.2 al articolului menționat anterior aplicarea dispozițiilor alin.1 se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenție.

Față de aceste dispoziții legale, având în vedere că la data formulării cererii, condamnatul D. I. se afla încarcerat în P. B. M., instanța apreciază întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J., urmând a o admite.

În temeiul art. 50 C.p.p. va declina competența de soluționare a cererii formulate de petentul condamnat D. I. în favoarea Judecătoriei D..

De asemenea, va dispune disjungerea cererii privind pe condamnatul B. S. și formarea unui nou dosar cu termen la data de 6.10.2015.

În temeiul art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Dispune disjungerea cererii privind pe condamnatul B. S. și formarea unui nou dosar cu termen la data de 6.10.2015.

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J..

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul condamnat D. I., fiul lui G. și M., născut la data de 26.09.1990, în favoarea Judecătoriei D..

În temeiul art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2015.

Președinte,

N. N.

Grefier,

L. I. N.

Red. N.N./Th. L.I.N. 5ex/7.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2345/2015. Judecătoria TÂRGU JIU