Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1500/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1500/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 16-06-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA T. J.
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 1500/2015
Ședința publică de la 16 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANIȘOARA B.
Grefier Șef I. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de P. procuror adjunct C. C. din cadrul P. de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind judecarea cererii de liberare condiționată formulată de petentul condamnat P. G..
La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns petentul P. G. asistat de avocat desemnat din oficiu B. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-au depus cu adresa nr.H2/_/PTJGJ/10.06.2015 a Penitenciarului T. J. înscrisurile solicitate.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a declarat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul asupra cererii formulate.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a cererii și obligarea petentului condamnat la cheltuieli judiciare.
Avocat B. C. pentru condamnat, a solicitat în principal admiterea cererii de liberare condiționată formulată de petiționar și liberarea sa condiționată, iar în subsidiar reducerea termenului de rediscutare a situației petiționarului.
Petentul condamnat a solicitat admiterea cererii și liberarea condiționată.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
Prin cererea adresată instanței și înregistrată sub nr._, petentul condamnat P. G. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună liberarea sa condiționată din pedeapsa de 2 ani închisoare, pe care o execută în P. Tg-J..
În motivarea cererii petentul a arătat că a executat fracția prevăzută de lege, a participat la toate activitățile educative și de consiliere psihologică din cadrul penitenciarului, a participat la muncă, obținând un număr de 50 zile câștig, nu a fost sancționat și a obținut 5 recompense.
A mai susținut petentul că amânarea de 4 luni acordată de comisia de liberări din cadrul penitenciarului este foarte mare comparativ cu atitudinea sa din penitenciar.
Petentul nu și-a întemeiat cererea în drept.
Prin adresa nr.H2/_/PTJGJ/10.06.2015 emisă de P. Tg-J., au fost înaintate la dosarul cauzei procesul verbal nr.H2/_/29.04.2015, întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate din cadrul Penitenciarului Tg-J., caracterizarea petentului și situația executării pedepsei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele aspecte:
Din conținutul procesului verbal nr.H2/_ din 29.04.2015, întocmit de P. Tg-J., reiese că, petiționarul condamnatul a început executarea pedepsei la data de 17.02.2014 și va expira la data de 16.02.2016, că transformată în zile pedeapsa este egală cu 730 de zile, iar că pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate trebuie să execute fracția de 2/3, respectiv 486 de zile, din care, în cazul în care muncește 121 de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 365 de zile efectiv executate.
Acesta a fost discutat în comisia pentru punerea în libertate condiționată în data de 29.04.2015 și fiindu-i analizată situația din acest punct de vedere, aceasta a constatat că a executat de la data de 17.02.2014, până la data de 29.04.2015, un număr de 437 de zile și i s-au considerat ca executate ca urmare a muncii prestate 49 zile, arest preventiv 0 zile, având un total de zile câștigate și executate de 486.
Aceeași comisie a amânat rediscutarea situației acestuia pe timp de 4 luni, respectiv până la data de 26.08.2015, datorită stării de recidivă, împrejurării că a mai fost liberat condiționat, apreciind că perioada executată este insuficientă în vederea resocializării, nefiind întrunite cerințele Codului penal.
Potrivit caracterizării întocmite de P. Tg-J. rezultă că, petiționarul condamnat a participat la activități și programe educative și de asistență socială și a fost recompensat de 5 ori.
În conformitate cu prevederile art. 59 C.pen. raportat la art.5 C.pen.: „ poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, înainte de executarea în întregime a pedepsei.”
Pe de altă parte, se reține și lipsa caracterului obligatoriu al unei propuneri de liberare condiționată în situația îndeplinirii fracției de pedeapsă de către un deținut (obligatorie este numai analizarea situației condamnatului la împlinirea fracției prevăzute de art.59 vechiul Cod penal), fiind lăsată la aprecierea instanței acordarea liberării condiționate, instanță care trebuie să-și formeze convingerea, că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar, prin aprecierea dacă acesta a conștientizat consecințele implicării sale în activități ilegale, dacă a făcut progrese pe calea reintegrării în societate, și dacă punerea sa în libertate constituie un pericol pentru societate.
Faptul că persoana privată de libertate are cinci recompense, pe o perioadă de 1 an și 4 luni de detenție, având un comportament predominat corespunzător pe perioada executării pedepsei, nu relevă o atitudine deosebită, cu caracter de excepție și care să fie aptă a atrage după sine o propunere pentru acordarea unei măsuri de excepție precum eliberarea înainte de termenul legal.
Chiar dacă cel condamnat a executat fracția necesară, instanța consideră că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 59 Vechiul Cod penal și că nu ar fi oportună acordarea liberării condiționate cu consecința liberării mai înainte de termenul stabilit pentru reexaminare, timpul executat nefiind suficient pentru însușirea scopului educativ și preventiv al pedepsei astfel încât la punerea în libertate, persoana condamnată să nu mai săvârșească și alte infracțiuni și să poată fi redat societății.
Cu privire la termenul de amânare însă, pe lângă considerentele amintite și observând caracterizarea, instanța îl va considera excesiv și îl va reduce, stabilind termen de rediscutare a situației condamnatului de către Comisia de propuneri din cadrul Penitenciarului Tg-J. la data de 22.07.2015, termen după care o atare cerere va putea fi reînnoită.
Noul termen stabilit pentru rediscutare nu este însă obligatoriu în ceea ce privește Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată, în sensul punerii la acea dată în libertate a petiționarului și este un termen normal de reevaluare a comportamentului petiționarului, în funcție de conduita sa, putându-se astfel a se propune fie punerea în libertate, fie în cazul unei conduite neconforme cu regulamentele interioare, amânarea lui de la liberarea condiționată.
Văzând și disp. art. 275 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat P. G., fiul lui I. și I., născut la data de 10.06.1981, în Mioveni, jud. Argeș, CNP_, domiciliat în comuna Băiculești, ., jud. Argeș, în prezent deținut în P. Tg-J..
Stabilește termen de rediscutare a cererii la data de 22.07.2015.
Obligă petiționarul condamnat la 120 lei cheltuielile judiciare statului din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va avansa anticipat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.
Cu contestație în 3 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din data de 16.06.2015 la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
ANIȘOARA B.
Grefier Șef
I. P.
RED. A. B.
TEHRED.I.P. 06 Iulie 2015/ 5 ex.
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 659/2015.... | Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... → |
---|