Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1247/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1247/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 19-05-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA T. J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 1247/2015

Ședința publică de la 19 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANIȘOARA B.

Grefier D. R.

Ministerul Public a fost reprezentat de P. procuror adjunct C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg - J..

Pe rol fiind, judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul S. I., deținut în P. T. J..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul asistat de avocat L. L. în substituire pentru apărător din oficiu, avocat J. E..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că au fost comunicate relațiile solicitate Penitenciarului T. J., după care petentul a dat o declarație prin care a arătata că înțelege să-și retragă cererea de liberare condiționată formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, a solicitat respingerea cererii de liberare condiționată și obligarea petiționarului condamnat la cheltuieli judiciare statului.

Apărătorul condamnatului, avocat L. L., a solicitat să se ia act de cererea petentului, in sensul că renunța la cererea de liberare condiționată formulată.

Petiționarul condamnat a solicitat să se ia act de manifestarea sa de voință.

JUDECATA:

Asupra cauzei penale de față:

La data de 30.04.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei T. J., sub numărul_ cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul S. I., deținut în P. T. J., din pedeapsa pe c are o execută de 11 ani pentru trafic de droguri.

În motivare a arătat că îndeplinește condițiile și prevederile legii penale pentru a fi liberat condiționat pentru cazuri speciale, fiind bolnav, a mai susținut și că nu a fost folosit la muncă, fiind inapt pentru muncă.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Instanța din oficiu a solicitat relații despre petiționarul condamnat S. I., P. T. J. comunicând cu adresa H2/_/PTJGJ din 08.05.2015, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 236/2014 din 26.02.2014 emis de Tribunalul Argeș, sentința penală nr. 207 din 05.02.2014 a Tribunalului Argeș, mandat de executare a pedepsei închisorii nr.249/2011 din 03.07.2012 emis de Judecătoria Caracal, extras din sentința penală nr. 273/2011 a Judecătoriei Caracal, cu mențiunea rămânerii definitive și o caracterizare a petentului.

Din analiza actelor menționate rezultă următoarele:

Persoana privată de libertate S. I. se află în executarea pedepsei de 11 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.207/05.02.2014 a Tribunalului Argeș pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri.

Din conținutul adresei nr. H2/_/08.05.2015 rezultă că persoana privată de libertate a început executarea pedepsei 30.07.2008 și expira la data de 08.07.2018, din care se scade arestul preventiv de 386 zile.

Pentru a fi discutat in comisia pentru liberări petentul trebuie să execute ¾ din pedeapsa respectiv 3012 zile, iar până la data de 08.05.2015 a executat 2860 zile și nu a fost folosit la activități productive.

În ședința publică din data de 19.05.2015 petiționarul condamnat a precizat că își retrage cerere de liberare condiționată.

Față de declarația petentului, instanța urmează să respingă cererea de liberare condiționată și să mențină termenul pentru rediscutarea situației petentului condamnat la data de 10.06.2015.

Văzând și disp. art. 275 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea cererii de liberare condiționată formulată de petentul S. I., fiul lui M. și V., născut la data de 13.03.1987, CNP_, în prezent deținut în P. T. J. .

Obligă petentul condamnat la 120 lei cheltuielile judiciare statului din care suma de 100 de lei, reprezentând onorariu avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică din data de 19.05.2015 la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

ANIȘOARA B.

Grefier,

D. R.

Red. A. B./Tehred. D.R. 22 iunie 2015/ 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1247/2015. Judecătoria TÂRGU JIU