Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 673/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 673/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 24-03-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 673/2015

Ședința publică de la 24 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. P.

Grefier S. S.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol fiind judecarea cererii de liberare condiționată, formulată de petentul condamnat V. I. .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat, asistat de avocat din oficiu B. A..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar, din partea Penitenciarului Tg-J., adresa nr. H2/_/PTJGJ din data de 11.03.2015.

S-a luat o precizare petentului condamnat, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, s-a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat instanței să se ia act de retragerea cererii.

Avocat B. A., pentru petentul-condamnat, a solicitat să se ia act de retragerea cererii.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei penale deduse judecații, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul condamnat V. I. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 1 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În motivare, petentul condamnat a arătat că îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat întrucât a participat la activități productive și la programe socio-educative.

În drept, petentul condamnat a invocat disp. art. 100 N.C.pen.

La solicitarea instanței, P. Tg J. a comunicat situația executării pedepsei petentului condamnat, cu adresa nr. H2/_/PTJGJ din data de 11.03.2015 P. Tg-J. comunicând faptul că pentru a fi pus în discuția Comisiei de Propuneri pentru liberare condiționată trebuie să execute ½ din pedeapsă, respectiv 274 zile, iar până la data de 11.03.2015 a executat 231 zile.

În ședința publică din data de 24.03.2015 petentul condamnat a arătat că își retrage cererea de liberare condiționată formulată.

Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea de liberare condiționată și va obliga petentul condamnat, în temeiul art. 275 alin. 2 Cod pr. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 120 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul condamnat V. I. fiul lui N. și I., născut la data de 17.07.1988, domiciliat în comuna Verguleasa, . O., CNP._, deținut în P. Tg-J. .

Obligă petentul condamnat la 120 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 24.03.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

S. P.

Grefier,

S. S.

Red. S.P. / 5 ex.

Thn. S.S. 27 Martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 673/2015. Judecătoria TÂRGU JIU