Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Sentința nr. 736/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 736/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 31-03-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 736/2015

Ședința publică de la 31 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. P.

Grefier S. S.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol fiind judecarea cererii de contopire pedepse formulată de petentul condamnat M. F..

La apelul, nominal făcut în ședința publică, a răspuns petentul condamnat asistat de avocat D. L..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost înaintate de către P. Tg-J. actele solicitate de instanță, cu adresa nr. H2/_/PTJGJ din 19.03.2015.

Se solicită de către petentul condamnat emiterea unei adrese către Judecătoria Sectorului 2 București pentru a înainta MEPÎ în executarea cărora de află.

Instanța a pus în discuție cererea formulată de petent:

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii.

Instanța respinge cererea formulată de petent întrucât P. Tg-J. a comunicat prin adresa nr. H2/_/PTJGJ din 19.03.2015, că acesta se află în executarea unei singure pedepse de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie aplicată prin sp. 1096/14.12.2012 a Judecătoriei Sectorului 2 București în baza căreia s-a emis MEPÎ nr. 2104/08.02.2013.

Nemaifiind alte cereri de formulat și înscrisuri de depus, instanța a constatat cercetarea judecătorească încheiată și a acordat cuvântul pentru dezbateri asupra cererii formulate.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de contopire formulate și obligarea petentului condamnat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Apărătorul petentului a solicitat respingerea cererii.

INSTANȚA

P. cererea înregistrată sub nr._, pe rolul Judecătoriei Tg-J., petiționarul-condamnat M. F. a solicitat instanței contopirea pedepsei de 2 ani aplicată prin sp. 115/2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București și 4 ani închisoare aplicată prin sp. 1096/2012 a Judecătoriei Sectorului 2 București.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b C.pen.

Din oficiu instanța, a dispus emiterea unui adrese către P. Tg-J. pentru a comunica MEPÎ în executarea căreia se află, fiind remisă adresa nr. . H2/_/PTJGJ din 19.03.2015.

Observând actele aflate la dosar, instanța constată că în prezent condamnatul se află în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sp. 1096/14.12.2012 a Judecătoriei Sectorului 2 București rămasă definitivă prin dp. 268/07.02.2013 a Curții de Apel București – Secția II-a penală, în baza căreia s-a emis MEPÎ nr. 2104/08.02.2013.

Se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 Cod penal privind contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente, motiv pentru care urmează a fi respinsă cererea formulată.

Văzând și disp.art.275 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de contopire pedepse formulată de petiționarul condamnat M. F. fiul lui I. și M., născut la data de 14.10.1975, domiciliat în orașul Voluntari, ., județul Ilfov, CNP._, deținut în P. Tg-J. .

Obligă petentul condamnat la 120 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 31.03.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

S. P.

Grefier,

S. S.

Red. S.P. / 5 ex.

Thn. S.S. 07 Aprilie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Sentința nr. 736/2015. Judecătoria TÂRGU JIU