Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 665/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 665/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 24-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator 2444
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
TÂRGU J.
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală Nr. 665
Ședința publică de la 24 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. N.
Grefier: L. I. N.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul P. de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind judecarea cererii de liberare condiționată formulată de petentul condamnat T. C..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul condamnat asistat de avocat din oficiu C. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 19.03.2015, prin Serviciul Registratură, a fost înaintat răspunsul nr. H2/_/18.03.2015 emis de P. Tg-J. conținând mandat de executare a pedepsei închisorii, procesul-verbal nr. 48/04.12.2014 și caracterizare, la data de 23.03.2015, prin Serviciul Registratură, a fost înaintat răspunsul nr. H2/_/19.03.2015 emis de P. Tg-J., constatându-se atașată totodată s.p. nr. 4367/17.12.2014 a Judecătoriei Sectorului 4 București și fișa dosarului nr._/4/214, după care,
Petentul depune la dosarul cauzei note de ședință.
Instanța pune în discuție reunirea cauzelor ce formează obiectele dosarelor nr._ și_ la cauza ce formează obiectul dosarului nr._ .
Reprezentantul Ministerului Public, apărătorul petentului și petentul arată că sunt de acord.
Având în vedere că dosarele au același obiect- cerere de liberare condiționată, vizând același petent, instanța dispune reunirea cauzelor ce formează obiectele dosarelor nr._ și_ la cauza ce formează obiectul dosarului nr._ .
Nemaifiind cereri de formulat, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra cererii formulate.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată și obligarea petentului la cheltuieli judiciare.
Apărătorul petentului solicită admiterea cererii.
Petentul solicită admiterea cererii.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._ petentul condamnat T. C. a solicitat redeschiderea dosarului nr._/318/2014 având ca obiect liberare condiționată .
În ședința publică de la 17.03.2015, petentul a arătat că cererea care formează obiectul dosarului nr._ reprezintă o nouă cerere de liberare condiționată și nu este o contestație la sentința pronunțată în dosarul nr._/318/2014, menționând totodată că execută pedeapsa în P. Tg-J..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În baza sentinței penale nr. 1361/2011 pronunțată de Judecătoria G. s-a emis pe numele petentului mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1822/2011 pe o durată de 7 ani.
Din conținutul procesului-verbal nr. 48 din 04.12.2014 întocmit de P. București – Jilava reiese că petentul condamnatul a început executarea pedepsei la data de 15.03.2009, aceasta urmând a expira la data de 14.03.2016. S-a arătat că, transformată în zile, pedeapsa este egală cu 2557 de zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate trebuie să execute fracția 2/3, respectiv 1704 zile, din care, în cazul în care muncește, 426 de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 1278 zile efectiv executate.
Petentul a fost discutat în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate, constatându-se că acesta a executat de la data de 15.03.2009 până la data de 04.12.2014, 2091zile, i s-au considerat ca executate ca urmare a muncii prestate 54 zile, având un total de zile câștigate și executate de 2145 zile.
Aceeași comisie a amânat rediscutarea situației acestuia până la data de 03.06.2015, pentru atingerea scopului pedepsei, apreciindu-se că perioada executată este insuficientă pentru resocializare.
Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța reține ca lege penală mai favorabilă prevederile art.59 C.p. de la 1969.
Analizând înscrisurile de la dosarul cauzei, instanța reține că prin sentința penală nr. 4367/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, s-a analizat cererea petentului de liberare condiționată. P. sentința anterior menționată cererea petentului a fost respinsă, stabilindu-se termen de reînnoire a cererii la data de 03.06.2015.
Instanța constată că prezenta cerere de liberare condiționată a petentului condamnat a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 24.02.2015, deci înainte de expirarea termenului de 03.06.2015 fixat prin sentința penală nr. 4367/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București. Luând în considerare aspectele expuse, se constată că nu poate analiza cererea formulată de petent înainte de termen, aceasta urmând a fi urmând a fi respinsă.
În consecință, va respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat T. C. și va menține termenul de reînnoire a cererii la data de 03.06.2015, astfel cum a fost stabilit prin sentința penală nr. 4367/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
De asemenea instanța va reuni cauzele ce formează obiectele dosarelor nr._ și_ la cauza ce formează obiectul dosarului nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată și privind același petent.
În temeiul art. 275 alin.2 C.p.p va obliga petentul condamnat la plata către stat a sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Reunește cauzele ce formează obiectele dosarelor nr._ și_ la cauza ce formează obiectul dosarului nr._ .
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat T. C., fiul lui natural și Lucreția, născut la data de 11.05.1972, CNP_, în prezent deținut în P. Tg-J..
Menține termenul de reînnoire a cererii la data de 3.06.2015, astfel cum a fost stabilit prin sentința penală nr. 4367/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
În temeiul art. 275 alin.2 C.p.p. obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2015.
Președinte, Grefier,
N. N. L. I. N.
Red. N.N./Teh. N.N 5 ex/15.04.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 673/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 674/2015.... → |
---|