Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 2149/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 2149/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 15-09-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2149/2015

Ședința publică de la 15 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. P.

Grefier S. S.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost reprezentat de procuror C. F. .

Pe rol soluționarea cauzei penale de față, privind pe inculpatul Ș. G., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr.5418/P/2013 din 01.04.2015, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.337 C.pen.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a lipsit inculpatul și martorii din rechizitoriu F. M. D., S. G. C. și B. V. C. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că au fost înaintate la dosarul cauzei de către Poliția Orașului Tismana procesele verbale de întocmite pe numele martorilor din care rezultă imposibilitatea executării acestora întrucât martorii sunt plecați din țară.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 387 și 388 C. proc. pen. instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta Ministerului Public a solicitat condamnarea inculpatului potrivit art. 375 raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen la o pedeapsa neprivativă de libertate, aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. i C.pen. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

JUDECATA,

Prin rechizitoriul nr. 5418/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost trimis în judecată inculpatul Ș. G. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prevalarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 din codul penal.

În actul de sesizare s-a reținut, în esență faptul că, în noaptea de 07/08.09.2013, în jurul orelor 03:00 - 03:30, lucrătorii Poliției Orașului Tismana, în timp ce executau activități pe linie de poliție rutieră în fața Liceului Tehnologic Tismana, au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului autoturismului marca F. Punto cu numărul de înmatriculare_, însă acesta nu a oprit la semnalul regulamentar al agentului de poliție. În aceste condiții, echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului sus-precizat, iar după aproximativ 1 km, acesta a fost oprit pe partea dreaptă a sensului de mers, iar din partea stângă a autoturismului a fost observat coborând inculpatul Ș. G.. A fost legitimat și condus la sediul subunității deoarece emana halenă alcoolică. In prezența martorului asistent T. I., inculpatul Ș. G. a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de către lucrătorii de poliție în momentul depistării în trafic a inculpatului.

Cu ocazia verificării documentelor și în bazele de date, a rezultat că inculpatul Ș. G. posedă permis de conducere categoria B din anul 1988.

Din probele administrate s-a reținut următoarea situație de fapt:în noaptea de 07/08.09.2013, în jurul orelor 03:00, aflându-se la domiciliul său din orașul Tismana, ., jud. Gorj, inculpatul Ș. G. a fost rugat de fiul său, Ș. G. C., întrucât acesta din urmă invitase mai mulți prieteni, să se deplaseze în centrul localității Tismana, la un bar, pentru a-i cumpăra o sticlă de suc, întrucât Ș. G. C. nu putea să conducă, având permisul suspendat. Ca urmare a acestui fapt, inculpatul a plecat de la domiciliu conducând autoturismul proprietate personală marca F. Punto cu numărul de înmatriculare_ pe DJ 672, parcurgând o distanță de aproximativ 1 km până la cafe-barul PFA Neluț M.. După ce a oprit autoturismul, inculpatul a pătruns în bar și a cumpărat o sticlă de C.-Cola și a cerut și un pachet de țigări Kent, însă nu a cumpărat întrucât această marfa nu se găsea în bar. În momentul în care a intenționat să părăsească incinta barului pentru a se deplasa către domiciliu a fost strigat de vecinul său, martorul V. C. și 1-a întrebat dacă poate să-1 transporte și pe acesta la domiciliu, dar și pe martorul B. S., zis „D.". Inculpatul și-a dat acordul cu privire la cele solicitate, însă cei doi, respectiv V. C. și B. S., nu își terminaseră consumația (aceștia consumau băuturi alcoolice) pentru a-i aștepta inculpatul și-a comandat și el o sticlă de bere cu alcool de 0.5 1, marca Golden Brau, pe care a consumat-o singur pe terasa barului. După ce V. C. și B. S. și-au consumat băuturile alcoolice comandate, la rândul său și inculpatul își consumase berea, s-au urcat cu toții în autoturismul sus-precizat, la volanul acestuia aflându-se inculpatul Ș. G., martorul V. C., pe scaun din dreapta față, iar martorul B. S., în spate.

Inculpatul a pornit autoturismul și au plecat spre casă, parcurgând același traseu pe care acesta îl parcursese și în momentul deplasării spre bar.

În timp ce conducea autoturismul pe DJ 672 în direcția spre Mănăstirea Tismana, în fața Liceului Tehnologic Tismana se afla un echipaj al poliției, iar unul dintre lucrătorii de poliție, îmbrăcat cu haină reflectorizantă i-a făcut semnal regulamentar de oprire.

Întrucât inculpatul consumase alcool, nu a oprit la semnalul regulamentar al lucrătorului de poliție și a continuat deplasarea, având reprezentarea consecințelor ce urmau consumului de alcool, fiind la volanul autoturismului, mai ales că inculpatul făcea naveta cu autoturismul la serviciu în mun. Tg.-J..

Organele de poliție l-au urmărit cu mașina, iar când a ajuns la poarta locuinței martorului V. C., inculpatul a oprit ca martorul să coboare, împrejurare în care a coborât și martorul B. S., ambii intrând în curtea locuinței lui V. C.. A coborât și inculpatul, luând cu acesta sticla de C.-Cola pe care o cumpărase, moment în care la fața locului a apărut echipajul de poliție. Inculpatul a fost întrebat cu privire la faptul că nu a oprit la semnatul regulamentar, moment în care acesta a declarat că autoturismul nu a fost condus de el, ci de o persoană pe care nu o cunoaște. Inculpatul a fost condus la sediul Poliției Orașului Tismana, unde în declarația dată nu a recunoscut fapta comisă, motivul fiind acela că i se va suspenda permisul de conducere și nu se mai poate deplasa cu autoturismul la serviciu în mun. Tg.-J.. A mai precizat că, în acele împrejurări, a realizat că a comis o faptă sancționată de legea circulației, temerea fiindu-i aceea că i se suspendă permisul de conducere și din aceste considerente nu a recunoscut că el este persoana care a condus autoturismul.

Organele de poliție i-au adus la cunoștință că în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru fapta de refuz de recoltare a probelor biologice și că nu mai are dreptul să conducă vehicule pe drumurile publice.

În declarația dată în calitate de învinuit în data de 16.12.2013, în prezența martorului asistent, fără a mai solicita prezența apărătorului, inculpatul a recunoscut că el este persoana care a condus autoturismul marca Fiata Punto cu numărul de înmatriculare_ pe DJ 672 Tismana în noaptea de 07/08.09.2013, în jurul orelor 03:00 - 03:00, și că nu a oprit la semnalul regulamentar al organelor de poliție pentru motivul că acesta consumase alcool, refuzând totodată testarea cu aparatul etilotest și recoltarea probelor biologice. A mai declarat că a dat declarația în prezența martorului B. C., din oraș Tismana, ., și că recunoaște și regretă fapta săvârșită.

S-a arătat că starea de fapt reținută în urma cercetărilor este confirmată și de martorii V. C., B. S., B. C. și F. M. D., cu prilejul audierii acestora la organele de poliție, declarațiile acestora fiind atașate la dosarul cauzei.

În drept s-a arătat că fapta descrisă mai sus, săvârșită de inculpatul Ș. G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice", faptă prev. și ped. de art. 337 alin. 1 Cod penal.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații învinuit Ș. G., declarații martori, documente citare procedurală, cerere de verificare a cazierului judiciar, înscrisuri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J., la data de 07.04.2015, sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 19.05.2015, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Întrucât inculpatul nu s-a prezentat în vederea ascultării, în ședința publică din data de 09.06.2015 instanța a dispus citarea martorilor consemnați în actul de inculpat în vederea ascultării.

Au fost ascultați martorii V. C., B. S., B. C. și T. I., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al judecății, instanța reține că ,așa cum s-a arătat în rechizitoriul nr. 5418/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. ,prin care a fost trimis în judecată inculpatul Ș. G. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prevalarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 din codul penal, în noaptea de 07/08.09.2013, în jurul orelor 03:00 - 03:30, lucrătorii Poliției Orașului Tismana, în timp ce executau activități pe linie de poliție rutieră în fața Liceului Tehnologic Tismana, au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului autoturismului marca F. Punto cu numărul de înmatriculare_, însă acesta nu a oprit la semnalul regulamentar al agentului de poliție,astfel că echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului sus-precizat, iar după aproximativ 1 km, acesta a fost oprit pe partea dreaptă a sensului de mers, iar din partea stângă a autoturismului a fost observat coborând inculpatul Ș. G.,care a fost legitimat și condus la sediul subunității deoarece emana halenă alcoolică.

Inculpatul Ș. G. a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ,fiind prezent martorul asistent T. I., așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de către lucrătorii de poliție în momentul depistării în trafic a inculpatului,iar cu ocazia verificării documentelor și în bazele de date, a rezultat că inculpatul Ș. G. posedă permis de conducere categoria B din anul 1988.

Din probele administrate s-a reținut că în noaptea de 07/08.09.2013, în jurul orelor 03:00, aflându-se la domiciliul său din orașul Tismana, ., jud. Gorj, inculpatul Ș. G. a fost rugat de fiul său, Ș. G. C., întrucât acesta din urmă invitase mai mulți prieteni, să se deplaseze în centrul localității Tismana, la un bar, pentru a-i cumpăra o sticlă de suc, întrucât Ș. G. C. nu putea să conducă, având permisul suspendat,iar ca urmare a acestui fapt, inculpatul a plecat de la domiciliu conducând autoturismul proprietate personală marca F. Punto cu numărul de înmatriculare_ pe DJ 672, parcurgând o distanță de aproximativ 1 km până la cafe-barul PFA Neluț M.. După ce a oprit autoturismul, inculpatul a pătruns în bar și a cumpărat o sticlă de C.-Cola și a cerut și un pachet de țigări Kent, însă nu a cumpărat întrucât această marfa nu se găsea în bar. În momentul în care a intenționat să părăsească incinta barului pentru a se deplasa către domiciliu a fost strigat de vecinul său, martorul V. C. și 1-a întrebat dacă poate să-1 transporte și pe acesta la domiciliu, dar și pe martorul B. S., zis „D.".

Inculpatul și-a dat acordul cu privire la cele solicitate, însă cei doi, respectiv V. C. și B. S., nu își terminaseră consumația (aceștia consumau băuturi alcoolice) pentru a-i aștepta inculpatul și-a comandat și el o sticlă de bere cu alcool de 0.5 1, marca Golden Brau, pe care a consumat-o singur pe terasa barului,însă după ce V. C. și B. S. și-au consumat băuturile alcoolice comandate,iar la rândul său și inculpatul își consumase berea, s-au urcat cu toții în autoturismul sus-precizat, la volanul acestuia aflându-se inculpatul Ș. G., martorul V. C., pe scaun din dreapta față, iar martorul B. S., în spate,inculpatul pornind autoturismul și au plecat spre casă, parcurgând același traseu pe care acesta îl parcursese și în momentul deplasării spre bar.

În timp ce conducea autoturismul pe DJ 672 în direcția spre Mănăstirea Tismana, în fața Liceului Tehnologic Tismana se afla un echipaj al poliției, iar unul dintre lucrătorii de poliție, îmbrăcat cu haină reflectorizantă i-a făcut semnal regulamentar de oprire,dar întrucât inculpatul consumase alcool, nu a oprit la semnalul regulamentar al lucrătorului de poliție și a continuat deplasarea, având reprezentarea consecințelor ce urmau consumului de alcool, fiind la volanul autoturismului, mai ales că inculpatul făcea naveta cu autoturismul la serviciu în mun. Tg.-J..

Organele de poliție l-au urmărit cu mașina, iar când a ajuns la poarta locuinței martorului V. C., inculpatul a oprit ca martorul să coboare, împrejurare în care a coborât și martorul B. S., ambii intrând în curtea locuinței lui V. C.. A coborât și inculpatul, luând cu acesta sticla de C.-Cola pe care o cumpărase, moment în care la fața locului a apărut echipajul de poliție,fiind întrebat cu privire la faptul că nu a oprit la semnatul regulamentar, moment în care acesta a declarat că autoturismul nu a fost condus de el, ci de o persoană pe care nu o cunoaște,astfel că a fost condus la sediul Poliției Orașului Tismana, unde în declarația dată nu a recunoscut fapta comisă, motivul fiind acela că i se va suspenda permisul de conducere și nu se mai poate deplasa cu autoturismul la serviciu în mun. Tg.-J..

A mai precizat că, în acele împrejurări, a realizat că a comis o faptă sancționată de legea circulației, temerea fiindu-i aceea că i se suspendă permisul de conducere și din aceste considerente nu a recunoscut că el este persoana care a condus autoturismul,iar organele de poliție i-au adus la cunoștință că în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru fapta de refuz de recoltare a probelor biologice și că nu mai are dreptul să conducă vehicule pe drumurile publice.

În declarația dată în calitate de învinuit în data de 16.12.2013, în prezența martorului asistent, fără a mai solicita prezența apărătorului, inculpatul a recunoscut că el este persoana care a condus autoturismul marca Fiata Punto cu numărul de înmatriculare_ pe DJ 672 Tismana în noaptea de 07/08.09.2013, în jurul orelor 03:00 - 03:00, și că nu a oprit la semnalul regulamentar al organelor de poliție pentru motivul că acesta consumase alcool, refuzând totodată testarea cu aparatul etilotest și recoltarea probelor biologice, declarând și că a dat declarația în prezența martorului B. C., din oraș Tismana, ., și că recunoaște și regretă fapta săvârșită.

Martorii V. C., B. S., B. C. și F. M. D., cu prilejul audierii acestora la organele de poliție, au confirmat starea de fapt reținută în urma cercetărilor, declarațiile acestora fiind atașate la dosarul cauzei,fapta descrisă mai sus, săvârșită de inculpatul Ș. G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice", faptă prev. și ped. de art. 337 alin. 1 Cod penal.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații învinuit Ș. G., declarații martori, documente citare procedurală, cerere de verificare a cazierului judiciar, înscrisuri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J., la data de 07.04.2015, sub nr._ ,iar prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 19.05.2015, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății,inculpatul necontestând în vreun fel cele reținute în actul de sesizare.

Întrucât inculpatul nu s-a prezentat în vederea ascultării, în ședința publică din data de 09.06.2015 instanța a dispus citarea martorilor consemnați în actul de inculpat în vederea ascultării,fiind audiați martorii V. C., B. S., B. C. și T. I., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei,din acestea rezultând veridicitatea celor expuse în rechizitoriul nr. 5418/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. ,respectiv că în noaptea de 07/08.09.2013, în jurul orelor 03:00 - 03:30, lucrătorii Poliției Orașului Tismana, în timp ce executau activități pe linie de poliție rutieră în fața Liceului Tehnologic Tismana, au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului autoturismului marca F. Punto cu numărul de înmatriculare_, însă acesta nu a oprit la semnalul regulamentar al agentului de poliție. În aceste condiții, echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului sus-precizat, iar după aproximativ 1 km, acesta a fost oprit pe partea dreaptă a sensului de mers, iar din partea stângă a autoturismului a fost observat coborând inculpatul Ș. G.,fiind legitimat și condus la sediul subunității deoarece emana halenă alcoolică. In prezența martorului asistent T. I., inculpatul Ș. G. a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de către lucrătorii de poliție în momentul depistării în trafic a inculpatului.

Având în vedere că săvârșirea faptele pentru care a fost trimis în judecată au fost săvârșite de inculpat așa cum a rezultat din probele administrate,chiar dacă acesta nu s-a prezentat și nici nu recunoscut acuzațiile, se vor avea în vedere criteriile generale prevăzute de art.74 Cod penal, împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunii, faptul că acesta a avut o atitudine sinceră în timpul procesului penal,și se va ține cont și de natura antecedentelor penale,

În drept, faptele inculpatului Ș. G. a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de către lucrătorii de poliție în momentul depistării în trafic a inculpatului care a condus pe drumul public un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere în noaptea de 07/08.09.2013, în jurul orelor 03:00 - 03:30,întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prevalarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 din codul penal.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii sus-menționate, instanța reține că elementul material al acestora constă în acțiunea de refuz al testării cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultă fără echivoc din probele administrate, urmarea imediată în cazul unei astfel de fapte e data de starea de pericol create de inculpat,prin comportamentul său,față de valorile sociale ocrotite de lege și relațiile sociale referitoare la acestea, respectiv viața, integritatea fizică și psihică a participanților la trafic și integritatea bunurilor,situația fiind similar și cu privire la refuzul testării cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de către lucrătorii de poliție în momentul depistării în trafic a inculpatului care a condus pe drumul public un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ,iar din verificările efectuate în bazele de date, a rezultat că inculpatul figurează ca posesor al permisului de conducere.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei, aceasta fiind vorba despre o infracțiune de pericol, pentru a cărei existență nu este necesară producerea unui rezultat concret, privit în materialitatea sa, fiind suficientă crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și a participanților la trafic.

Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. b C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptelor sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui,denotă că acesta a acceptat pentru fapta sa posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind circulația în siguranță pe drumurile publice, precum și pentru valorile sociale apărate prin dispozițiile legale în baza cărora a fost cercetat în cauză ,dar acesta nu are antecedente penale,cee ace denotă că este probabil o excepție în comportamentul său și are o șansă reală de a nu mai repeat săvârșirea unor astfel de fapte .

Pentru aceste motive, în temeiul art. 337 Cod penal, va condamna inculpatul Ș. G., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice,urmând ca ,în temeiul art. 91 Cod penal,să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani,iar în baza art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal să-i interzică inculpatului Ș. G. ca pedeapsă complementară dreptul de a conduce orice tip de autovehicul, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În temeiul art. 65 alin. 1 i se va aplica inculpatului Ș. G. pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului de a conduce orice tip de autovehicule.

În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Ș. G. va trebui să respecte următoare măsuri de supraveghere: a) Să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj la datele fixate de acesta; b) Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa c) Să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) Să comunice schimbarea locului de muncă; e) Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor lui de existență, În temeiul art. 93 alin. 3 Cod procedură penală obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 zile la Administrația Domeniului Public Tismana,iar în baza art. 91 alin.4 Cod de procedură penală, raportat la dispozițiile art. 96 Cod penal,i se va atrage atenția inculpatului că în situația nerespectării măsurilor de supraveghere impuse sau a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, se va revoca suspendarea și se va dispune executarea pedepsei.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală ,va obliga inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 400 lei provine din faza de urmărire penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 337 Cod penal, condamnă inculpatul Ș. G. fiul lui A. și C., născut la data de 20.05.1962 în Ostroveni, județul D., domiciliat în oraș Tismana, ., județul Gorj, CNP._, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal interzice inculpatului Ș. G. ca pedeapsă complementară dreptul de a conduce orice tip de autovehicul, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În temeiul art. 65 alin. 1 aplică inculpatului Ș. G. pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului de a conduce orice tip de autovehicule.

În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Ș. G. trebuie să respecte următoare măsuri de supraveghere: a) Să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj la datele fixate de acesta; b) Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa c) Să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) Să comunice schimbarea locului de muncă; e) Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor lui de existență, În temeiul art. 93 alin. 3 Cod procedură penală obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 zile la Administrația Domeniului Public Tismana.

În baza art. 91 alin.4 Cod de procedură penală, raportat la dispozițiile art. 96 Cod penal, atrage atenția inculpatului că în situația nerespectării măsurilor de supraveghere impuse sau a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, se va revoca suspendarea și se va dispune executarea pedepsei.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 400 lei provine din faza de urmărire penală.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2015, la Judecătoria Tg-Jjiu.

Președinte,

S. P.

Grefier,

S. S.

Red. S.P. / 5 ex.

Tehnored. S.S. 05 Octombrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 2149/2015. Judecătoria TÂRGU JIU