Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1153/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1153/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 12-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator 2444
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
TÂRGU J.
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1153/2015
Ședința publică de la 12 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. N.
Grefier: L. I. N.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost reprezentat de procuror C. P..
Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulată de condamnatul R. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat asistat de avocat N. N. N. în substituire pentru avocat din oficiu N. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se ia o declarație petentului, cele menționate fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J. și acordă cuvântul pe excepție.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J. și declinarea competenței de soluționare a cauzei.
Apărătorul din oficiu al petentului solicită admiterea excepției.
Petentul lasă excepția la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._ petentul condamnat R. G. a formulat contestație la executare privind mandatul în executarea căruia se află.
În drept, au fost invocate disp. art. 461 CPP rap. la art. 592 NCPP și art. 461 din VCPP lit. a,b,c.
În ședința publică de la 12.05.2015 petentul condamnat a arătat că solicită retragerea contestației la executare care formează obiectul dosarului nr._, menționând totodată că la data formulării prezentei contestații se afla în P. Jilava.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:
Conform art. 598 alin.2 C.p.p. contestația la executare, în cazurile prev. de art. 598 alin.1 lit. a, b și d C.p.p., se face după caz, la instanța prev. la art. 597 alin.1 sau 6 C.p.p., deci la instanța de executare sau la instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în cazul în care condamnatul se află în executarea pedepsei.
Față de aceste dispoziții legale, întrucât Judecătoria Tg-J. nu este instanță de executare și având în vedere că la data formulării contestației petentul se afla încarcerat în P. Jilava, instanța apreciază întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J., urmând o va admite.
În temeiul art. 50 C.p.p. va declina competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestației la executare formulată de petentul condamnat R. G. în favoarea Judecătoriei Sector 4 București.
În temeiul art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J..
Declină competența de soluționare a cererii formulată de petentul condamnat R. G., fiul lui G. și M., născut la data de 22.10.1954, în favoarea Judecătoriei Sector 4 București.
În temeiul art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariului apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2015.
Președinte,
N. N.
Grefier,
L. I. N.
Red. N.N./Th. L.I.N.
5ex/18.05.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1163/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1149/2015.... → |
---|