Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 608/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 608/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 19-06-2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 608/2015
Ședința publică din data de 19 iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte: I. P.
Grefier: D. G.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R. Ș. de la P. de pe lângă Judecătoria Tg-M..
Pe rol fiind soluționarea cererii privind pe inculpatul S. I. având ca obiect sesizarea cu acord de recunoaștere a vinovăției (art. 483 Cod de procedură penală).
Potrivit prevederilor art. 358 Cod procedură penală, președintele completului de judecată dispune strigarea cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul S. I., fiind asistat de apărător ales C. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărător ales al inculpatului depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța îi aduce la cunoștință inculpatului acordul de recunoaștere a vinovăției.
Inculpatul arată că a consimțit personal la încheierea acestui acord.
Apărătorul ales al inculpatului arată că s-a comis o eroare materială în actul de propunere de avizare în ultimul alineat fiind trecut numele de S. I. în loc de C. D., iar în acordul de recunoaștere a vinovăției în al patrulea alineat apare numele de C. I., în loc de C. D..
Nemaifiind alte cereri sau excepții prealabile de invocat, instanța în temeiul art. 387 Cod procedură penală declară încheiată cercetarea judecătorească și în temeiul art. 388 Cod procedură penală acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției așa cum a fost încheiat între inculpat și unitatea de parchet.
Apărătorul ales al inculpatului achiesează la concluziile procurorului de ședință. Solicită admiterea acordului așa cum a fost încheiat între inculpat și unitatea de parchet.
Inculpatul S. I., având ultimul cuvântul, solicită a se ține cont de acordul încheiat între el și unitatea de parchet.
Față de actele dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată:
La data de 27.05.2015 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu M. sub nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Târgu M. cu inculpatul S. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută și pedepsită de art. 336 alin 1 C.pen. obiect al cauzei penale nr. 610/P/2015 înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Târgu M..
S-a reținut în esență în actul de sesizare că la data de 23.01.2015 în jurul orei 2247.05 inculpatul S. I., a condus autoturismul, marca Skoda cu numărul_ pe . Tg - M., jud. M.. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest pe inculpat, rezultând o valoare de 0,94 mg 1 alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care l-au condus pe acesta la sediul UPU SMURD Tg-M., unde i-a fost recoltată o mostră de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din buletinul de analiza toxicologica - alcoolemie nr. 376/61/A-12 din 26.01.2015 eliberat de IML Tg - M., reiese ca rezultatul analizei privind cantitatea de alcool exprim grame la 1000 ml sânge este: Proba I prelevată la data de 23.01.2015. ora 23.35 a fost de 1,60‰ alcool în sânge.
Totodată s-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv proces verbal de constatare a infracțiunii, rezultatul testării cu aparatul alcooltest, procesul-verbal de prelevare a probelor biologice și buletinul de examinare clinică, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 376/61/A-12 din 26.01.2015 eliberat de IML Tg - M., declarațiile inculpatului, declarațiile martorului I. A..
S-a mai învederat felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv pedeapsa de 1 (un) an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de încercare de 2 (doi) ani cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat.
Totodată s-a înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 610/P/2015.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de P. de pe lângă Judecătoria Târgu M., instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 – 482 C.proc.pen așa cum se va arăta în continuare.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 23.01.2015 în jurul orelor 22.47, în prezența martorului asistent I. A., lucrătorii de poliție rutieră au identificat în trafic, pe . de deplasare . Târgu M. autoturismul marca Skoda cu numărul de înmatriculare_ condus de către inculpatul S. I.. Ca urmare a faptului că acesta a lăsat impresia organelor de poliție că emană vapori de alcool a fost supus testării prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul indicat fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, inculpatul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu M. unde la orele 23.35 i-a fost prelevată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 376/61/A-12 din 26.01.2015 eliberat de IML Tg - M., reiese ca rezultatul analizei privind cantitatea de alcool exprim grame la 1000 ml sânge la ora 23.35 a fost de fost de 1,60‰ alcool în sânge.
Pe parcursul cercetărilor, inculpatul S. I. a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei și colaborând cu organele de cercetare penală.
Declarația inculpatului se coroborează cu aspectele consemnate în procesul-verbal de constatare întocmit de organele de poliție și declarațiile martorului I. A., de unde rezultă că la acest moment există suficiente date care să permită judecătorului să aprecieze că inculpatul a săvârșit fapta penală de care este acuzat.
În drept, fapta inculpatului S. I., care, în data de 23.01.2015 în jurul 22.47 a condus autoturismul marca Skoda, cu numărul_ pe . Tg - M. având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea concentrația de 0.80 g/l alcool pur în sânge (1,60‰ alcool pur în sânge), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 faptă prevăzută de art. 336 alin 1 din Codul Penal
Se constată că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mică de 7 (șapte) ani, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prevăzute de art. 482 C.proc.pen., iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de apărător ales.
Față de aceste considerente și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere ( în condițiile în care inculpatul nu are antecedente penale, este inginer mecanic la SNGN Romgaz Mediaș, STTM Târgu M., este căsătorit și bine ancorat în viața socială), de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 al. 1 lit. a) rap. la art. 396 al. 2 C.proc.pen. va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Târgu M. cu inculpatul S. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 C.pen. obiect al cauzei penale nr. 610/P/2015.
Totuși instanța apreciază că încheierea acordului de vinovăției se situează la limita dintre proporționalitatea sancțiunii care va fi aplicată și conduita anterioară a inculpatului. Pentru a justifica această poziție, judecătorul arată că din cazierul rutier la inculpatului rezultă că acesta a avut numeroase abateri de la regimul circulației rutiere, iar valoarea alcoolică depistată în sânge coroborată cu data de la care inculpatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce (23.01.2015) ar fi putut justifica, aplicarea unei măsuri complementare. Totuși, judecătorul va avea în vedere în acest caz faptul că inculpatul este la prima abatere de la legea penală și este posibil ca această faptă să nu se mai repete în viitor.
În baza art. 396 al. 1 și 4 C.proc.pen. rap. la art. 336 al. 1 C.pen.. va stabili pentru inculpatul S. I. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri cu toate consecințele acestei modalități de individualizare, inclusiv sub aspectul măsurilor de supraveghere obligatorii pentru inculpat și va pune în vedere inculpatului consecințele comiterii unei noi infracțiuni sau a nerespectării obligațiilor termenului de supraveghere.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 265/6.05.2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014 s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în dosarul nr. 5._ și s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, or prezentul acord respectă întru totul și această din urmă decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Târgu M. cu inculpatul S. I., fiul lui N. și M., născut la data de 30.06.1955 în Iernut, jud. M., domiciliat în Târgu M., ., apt. 5, jud. M., ffl în C. de Câmpie, nr. 46, jud. M., CNP_ cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice prevăzută de art. 336 alin. 1 Cpen, obiect al cauzei penale nr. 610/P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu M..
În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabilește pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului S. I., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. 1 C. pen.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune M., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune M..
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere în sensul că amânarea aplicării pedepsei se va revoca și se va dispune aplicarea și executarea pedepsei.
În baza art. 485 alin. 4 rap. la art. 274 alin. 1 Cproc. pen obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Ia act că a fost asistat de apărător ales.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2015.
Președinte Grefier
I. P. D. Glogovețn
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 601/2015.... | Anulare/reducere amendă. Art.284 NCPP. Sentința nr. 603/2015.... → |
|---|








