Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 1055/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 1055/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 24-09-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TG M.

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ nr. 1055

Ședința publică din data de 24 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. B. I.

GREFIER: P. V. A.

Din partea Ministerului Public a participat procuror A. T. din cadrul P. de pe lângă Judecătoria Târgu-M..

Pe rol se află judecarea cererii de contopire pedepse formulată de petentul B. A. - declinat de la Judecătoria M. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică av. din oficiu M. A. lipsă fiind petentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost depusă o cerere de judecare în lipsă formulată de către petent, Sentințele Penale cu nr. 2/2014 și 27/2015, pronunțate de către Judecătoria O. S..

La interpelarea instanței părțile prezente arată că nu mai au de formulat cereri.

Nemaifiind alte cereri în probațiune instanța în temeiul art. 387 Cod procedură penală declară încheiată cercetarea judecătorească și în temeiul art.388 Cod procedură penală acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței să fie admisă cererea de contopire pedepse, să aplice pedeapsa cea mai mare cu aplicarea unui spor, anularea vechilor mandate, să dispună emiterea unui nou mandat și să deducă perioada deja executată începând cu data de 17.07.2014.

La interpelarea instanței arată că legea penală mai favorabilă este vechea reglementare

Apărătorul petentului, solicită să fie admisă cererea de contopire formulată de către petent, faptele pentru care a fost condamnat sunt concurente, solicită aplicarea pedepsei celei mai grele fără aplicarea vreunui spor, legea penală mai favorabilă fiind vechea reglementare.

Instanța retine cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată:

Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria M. C. sub numărul_ la data de 03.06.2015 petentul B. A. a formulat o cerere de modificare a pedepselor prin care a solicitat contopirea a două pedepse penale aplicate prin hotărâri judecătorești definitive.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Prin sentința penală 712/08.07.2015 Judecătoria M. C. a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu M. având în vedere faptul că petentul execută pedepsele în P. Târgu M..

Investită cu soluționarea cauzei Judecătoria Târgu M. a reînregistrat cauza la data de 24.08.2015 și a dispus atașarea hotărârilor judecătorești de condamnare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța apreciază că cererea este întemeiată.

Prin sentința penală nr. 2/14.01.2014 a Judecătoriei O. S., definitivă prin decizia penală nr. nr. 192/A din 10.06.2014 a Curții de apel Târgu M., petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea, la data de 13.04.2013, a infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prev. de art. 108 al. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1968.

În temeiul prevederilor art. 71 Cod penal 1968 s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal 1968.

Prin sentința penală nr. 27/20.02.2015 a Judecătoriei O. S., definitivă prin decizia penală nr. nr. 259/A din 14.05.2015 a Curții de apel Târgu M., petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea, la data de 14.04.2013, a infracțiunii de furt, prev. de art. 228 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1968 și art. 5 Cod penal.

În temeiul prevederilor art. 65 și art. 67 Cod penal s-au aplicat pedepsele accesorie și complementară (pe o durată de 1 an) a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal.

Având în vedere că petentul B. A. a suferit două condamnări penale înainte de rămânerea definitivă a vreuneia dintre sentințele penale, instanța constată că faptele pentru care s-au aplicat pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și 8 luni închisoare sunt concurente, în condițiile concursului real de infracțiuni.

Potrivit prevederilor art. 585 al. 1, lit. a Cod procedură penală „pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații:… a) concursul de infracțiuni”.

Având în vedere că faptele penale au fost comise de petent înainte de . noului cod penal, instanța, în temeiul prevederilor art. 5 Cod penal va analiza incidența legii penale mai favorabile.

În acest sens s-a pronunțat Curtea constituțională prin Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997, publicată în M. Of. nr. 234 din 08.09.1997. Instanța de contencios constituțional a statuat că „situația tranzitorie in succesiunea legilor penale se ivește, daca de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori pana la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. Legea aplicabila este totdeauna legea cea mai favorabilă.

Analizând prevederile legale din legile succesive care privesc contopirea, post judicium, a pedepselor aplicate pentru fapte concurente, respectiv art. 36 rap. la art. 34 Cod penal 1968 și art. 40 rap la art. 39 Cod penal, instanța constată că în noul cod penal s-a prevăzut aplicarea unui spor obligatoriu, în vreme ce in vechiul cod penal sporul aplicat în situația concursului de infracțiuni era facultativ. În ipoteza în care, analizând circumstanțele concrete ale cauzei se ajunge la concluzia că nu este necesară aplicarea vreunui spor de pedeapsă ori acest spor este mai mic de o treime din totalul restului pedepselor, legea penală mai favorabilă este codul penal 1968. În caz contrar legea penală mai favorabilă este noul cod penal.

Ținând cont de gravitatea infracțiunilor comise de petent și de cuantumul relativ ridicat al acestora instanța apreciază că nu este necesară aplicarea vreunui spor de pedeapsă în cazul de față. În consecință, contopirea pedepselor va fi făcută în baza prevederilor Cod penal 1968, ca lege penală mai favorabilă.

Ca atare, în temeiul prevederilor art. 34 al. 1 lit. b Cod penal 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, instanța va contopi pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și 8 luni închisoare și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul prevederilor art. 71 Cod penal 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, instanța va interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal 1968.

În temeiul prevederilor art. 35 Cod penal 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, se va interzice inculpatului, pe o durată de 1 an, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal 1968.

În temeiul prevederilor art. 36 al. 2 Cod penal 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, se va deduce din durata pedepsei rezultante, de 2 ani și 6 luni, aplicate petentului, durata deja executată de la 17.07.2014 la zi.

În temeiul prevederilor art. 555 Cod procedură penală, instanța va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2/2014 și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 35/2015, ambele emise de Judecătoria O. S. și va dispune emiterea unui nou mandat de executare, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În temeiul prevederilor art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 lei se va achita Baroului M. din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul prevederilor art. 585 al. 1 lit. a Cod procedură penală admite cererea de modificare a pedepselor formulată de petentul B. A., fiul lui A. și A., născut la data de 29.08.1978, în mun. O. S., jud. Harghita, CNP_, deținut în P. C..

  1. Constată că petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 2/14.01.2014 a Judecătoriei O. S., definitivă prin decizia penală nr. nr. 192/A din 10.06.2014 a Curții de apel Târgu M., la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea, la data de 13.04.2013, a infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prev. de art. 108 al. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1968.

În temeiul prevederilor art. 71 Cod penal 1968 s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal 1968.

  1. Constată că petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 27/20.02.2015 a Judecătoriei O. S., definitivă prin decizia penală nr. nr. 259/A din 14.05.2015 a Curții de apel Târgu M., la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea, la data de 14.04.2013, a infracțiunii de furt, prev. de art. 228 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1968 și art. 5 Cod penal.

În temeiul prevederilor art. 65 și art. 67 Cod penal s-au aplicat pedepsele accesorie și complementară (pe o durată de 1 an) a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal.

În temeiul prevederilor art. 36 al. 2 Cod penal 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, constată că faptele pentru care s-au aplicat pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și, respectiv 8 luni închisoare, sunt concurente, în condițiile concursului real de infracțiuni prev. de art. 33 lit. a Cod penal 1968.

În temeiul prevederilor art. 34 al. 1 lit. b Cod penal 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, contopește pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și 8 luni închisoare și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul prevederilor art. 71 Cod penal 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal 1968.

În temeiul prevederilor art. 35 Cod penal 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, interzice inculpatului, pe o durată de 1 an, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal 1968.

În temeiul prevederilor art. 36 al. 2 Cod penal 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, deduce din durata pedepsei rezultante, de 2 ani și 6 luni, aplicate petentului, durata deja executată de la 17.07.2014 la zi.

În temeiul prevederilor art. 555 Cod procedură penală, anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2/2014 și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 35/2015, ambele emise de Judecătoria O. S. și dispune emiterea unui nou mandat de executare, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În temeiul prevederilor art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 lei se va achita Baroului M. din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. B. I. P. V. A.

Red/ tehn B.

4 exem. /27.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 1055/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ