Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat. Sentința nr. 958/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 958/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 07-09-2015

R O M ÂN I A

JUDECĂTORIA T. M.

Secția penală

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 958

Ședința publică din data de 07 septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. F. D.

GREFIER: B.-M. I.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. D.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M.

Pe rol fiind judecarea contestației împotriva încheierii judecătorului delegat, formulată de contestatorul condamnat G. C..

Potrivit prevederilor art. 358 Cod procedură penală, președintele completului de judecată dispune strigarea cauzei.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul G. C., în stare de detenție, precum și reprezentantul Penitenciarului T. M. – consilier juridic P. R..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța procedează la identificarea contestatorului G. C., fiul lui V. și O., născut la data de 31 martie 1980, în prezent deținut în P. T. M., precum și la ascultarea acestuia, susținerile sale fiind consemnate în declarația atașată la dosar.

Nemaifiind alte cereri în probațiune, în temeiul art.388 Cod procedură penală, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Contestatorul, având personal cuvântul, solicită admiterea contestației împotriva încheierii judecătorului delegat, arătând că dorește să meargă la muncă.

Reprezentantul Penitenciarului T. M. solicită respingerea contestației și menținerea încheierii judecătorului de supraveghere, ca temeinică și legală, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată. Învederează instanței că, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și din declarația dată astăzi de contestator, acesta a fost analizat în comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în luna februarie 2015, stabilindu-se un termen de reanalizare de 1 an. Având în vedere prevederile art.40 alin. 1 și 9 din Legea 254/2013, odată fiind stabilit termenul de reanalizare a condamnatului nu se poate proceda la o nouă analiză anterior împlinirii termenului respectiv, motiv pentru care cererea condamnatului G. C. a fost respinsă ca inadmisibilă.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea contestației formulate de condamnat, ca neîntemeiată, precum și menținerea ca legală și temeinică a încheierii judecătorului delegat nr. 84/23 iulie 2015. Totodată, solicită instanței să constate că petentul nu a formulat plângere împotriva deciziei Comisiei din data de 03.02.2015 iar competența judecătorului de supraveghere este strict prevăzută în această ipoteză și privește doar soluționarea plângerilor împotriva hotărârilor comisiei prevăzute de art. 32 din Legea nr.254/2013.

INSTANȚA,

Asupra cauzei penale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. M. la data de 07 august 2015, condamnatul G. C., deținut în P. T. M., a formulat contestație împotriva încheierii nr.84 din data de 23 iulie 2015, pronunțată de judecãtorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului T. M. în dosarul nr.107/53/19.07.2015.

Contestatorul nu și-a întemeiat în drept contestația formulată.

La termenul de astăzi, contestatorul a solicitat schimbarea regimului de executare a pedepsei închisorii din semideschis în regim deschis întrucât dorește să fie folosit la muncă. A precizat condamnatul că a fost repartizat să execute pedeapsa în regim semideschis în luna februarie 2015 și nu a atacat decizia comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, fiind stabilit un termen de reanalizare de 1 an, pentru luna februarie 2016.

La cerere a fost atașat dosarul nr.107/53/19.07.2015 al judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului T. M..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că numitul G. C. se află în executarea unei pedepse dispuse pe o perioadă de 4 ani și 8 luni, conform sentinței penale nr.1215 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei T. M., pe numele acestuia fiind emis M.E.P.Î. nr.1421/2014 din 24 ianuarie 2014. Începând cu data de 01 iulie 2015 acesta se află în custodia Penitenciarului T. M., fiind transferat de la P. Bistrița. Executarea pedepsei a început la data de 18.08.2013 și expiră în termen la data de 17.04.2018. Petentul a fost repartizat inițial să execute pedeapsa privativă de libertate în regim închis, regim menținut cu ocazia analizei efectuate în data de 22 iulie 2014 de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate întrunită în cadrul Penitenciarului Aiud, când a fost stabilit un termen de reanalizare de 6 luni. La împlinirea acestui termen, în data de 03 februarie 2015, comisia constituită în cadrul Penitenciarului Aiud a dispus schimbarea regimului de executare a pedepsei din regim închis în regim semideschis, fiind stabilit un termen de reanalizare de un an. Petentul a luat la cunoștință de hotărârea comisiei la data de 03.02.2015, semnând în acest sens un proces-verbal.

La data de 15 iulie 2015, condamnatul G. C. a formulat cerere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul locului de deținere, solicitând schimbarea regimului de executare a pedepsei din regim semideschis în regim deschis, aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art.40 alin.13 lit.b din Legea nr.254/2013, prin încheierea nr.84 din 23 iulie 2015, pronunțată în dosarul nr. 107/53/19.07.2015.

Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului T. M. este legală și temeinică.

Astfel, în mod corect s-a stabilit că, în Legea nr.254/2013 nu este prevăzută expres posibilitatea ca persoanele condamnate să poată solicita oricând, în cursul executării pedepsei, schimbarea regimului de executare.

Se observă că, potrivit art.40 din lege schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de comisia prevăzută la art. 32 din același act normativ. Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată: 1) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului; 2) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică. Hotărârea comisiei prevăzute la art. 32, prin care se dispune menținerea sau schimbarea regimului de executare, cuprinde și termenul de reanalizare care nu poate fi mai mare de un an. Totodată, comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate are obligația de a analiza, periodic, situația persoanei condamnate, la împlinirea termenului de reanalizare stabilit.

În cazul în care unei persoane condamnate i s-a schimbat regimul de executare în condițiile art.40 alin.7 din Legea nr.254/2013, trecerea în regimul imediat inferior ca grad de severitate, potrivit art. 31, se poate face numai după executarea fracțiunilor prevăzute la alin.2 a aceluiași articol sau, după caz, la împlinirea termenului de reanalizare stabilit potrivit alin.8.

Instanța constată, totodată, că în mod corect s-a reținut în încheierea atacată că, în ce privește schimbarea regimului de executare, competența judecătorului de supraveghere este strict prevăzută și constă în soluționarea plângerilor împotriva hotărârilor comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate. În acest sens, se observă că potrivit art.40 alin.11 din Legea nr.254/2013, hotărârea de schimbare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate împreună cu menționarea căii de atac existente și a termenului de exercitare a acesteia. Împotriva hotărârii comisiei, persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data la care i s-a comunicat hotărârea.

Nu în ultimul rând, instanța observă că, în ce privește decizia de punere în executare a regimului de executare nr.106 din 09 februarie 2015, prin care a fost repartizat să execute pedeapsa în regim semideschis, condamnatul nu a înțeles să formuleze plângere, astfel cum a arătat și astăzi în fața instanței. De altfel, cum a reținut și judecătorul delegat, interesul formulării unei plângeri ar fi fost strict cu privire la termenul de reanalizare de un an stabilit de comisie.

Pentru aceste considerente, contestația formulată de condamnatul G. C. este neîntemeiată, astfel că urmează a fi respinsă ca atare.

În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, contestatorul va fi obligat la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de contestatorul G. C., fiul lui V. și O., născut la data de 31 martie 1980, CNP_, în prezent deținut în P. T. M., împotriva încheierii nr.84 din 23 iulie 2015, pronunțată în dosarul nr.107/53/19.07.2015 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului T. M..

În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 septembrie 2015.

Președinte, Grefier,

Red.C.F.D.

Dact.C.F.D.

5 ex./23.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat. Sentința nr. 958/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ