Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 1093/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 1093/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 02-10-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TG M.

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ nr.1093

Ședința publică din data de 02 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. B. I.

GREFIER: P. V. A.

Pe rol se află judecarea cererii de întrerupere executare pedeapsă formulată de petentul M. I..

Potrivit prevederilor art. 358 Cod procedură penală, președintele dispune strigarea cauzei.

La apelul nominal se constată lipsa petentului, și a reprezentantei Ministerului Public.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01 octombrie 2015, când instanța având nevoie de timp în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru de 02 octombrie 2015, când a pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 05.08.2015, în numele petentului M. I., fiul lui V. și L., născut la 26.05.1981, CNP_, deținut în PNT T. S., s-a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei.

În motivarea cererii s-a arătat că petentul suferă de mai multe afecțiuni care nu pot fi tratate în spitalele din sistemul ANP.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La dosarul cauzei instanța a solicitat atașarea situației juridice a petentului

La termenul de judecată din data de 01.10.2015 condamnatul, prin declarație dată în fața directorului Penitenciarului Drobeta Turnu Severin și atașată la dosar – f 16, a solicitat să se ia act că nu el a formulat contestația la executare și că nu înțelege să și-o însușească.

Cererea de întrerupere a executării pedepsei, prev. de art. 592 Cod procedură penală, cu referire la art. 589 al. 3 Cod procedură penală poate fi formulată de către procuror sau de către persoana condamnată, personal sau prin mandatar special împuternicit în acest scop.

Instanța constată că cererea de față a fost formulată de o persoană care nu justifică legitimarea procesuală în condițiile în care condamnatul a declarat că nu el a formulat contestația și că nu înțelege să și-o însușească.

Ca atare, în temeiul prevederilor art. 592 rap la art. 589 al. 3 Cod procedură penală, instanța va respinge ca neînsușită contestația la executare formulată în numele petentului M. I., fiul lui V. și L., născut la 26.05.1981, CNP_, deținut în PNT T. S..

În baza prevederilor art. 275 al. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare, în cuantum de 100 lei, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul prevederilor art. 592 C. proc. pen. respinge ca neînsușită cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată în numele petentului M. I., fiul lui V. și L., născut la 26.05.1981, CNP_, deținut în PNT T. S..

În temeiul prevederilor art. 275 al. 3 din Cod procedură penală cheltuielile judiciare în cuantum de 100 lei vor rămâne în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. B. I. P. V. A.

Red/ tehn B.

4 exem. /02.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 1093/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ