Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1467/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1467/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 07-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
Secția penală
DOSAR NR._
SENTINȚA NR. 1467
Ședința publică din 07 decembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. D. C.
GREFIER: B.-M. I.
Din partea Ministerului Public a participat procuror C. D.
din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu M.
Pe rol se află judecarea cererii de liberare condiționată formulată de petentul G. M..
Potrivit prevederilor art. 358 Cod procedură penală, președintele completului de judecată dispune strigarea cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul G. M., în stare de detenție, asistat de apărător ales av. O. C. R. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătoarea petentului depune la dosar înscrisuri în justificarea lipsei la termenul anterior de judecată și înscrisuri în circumstanțiere, respectiv certificatele de naștere ale copiilor minori ai petentului.
La interpelarea instanței, petentul arată că își menține cererea de liberare condiționată formulată și insistă în soluționarea acesteia, arătând totodată că d-na avocat a fost angajată de familia sa.
Nemaifiind alte cereri de formulat, în temeiul art. 388 Cod procedură penală, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătoarea petentului arată că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere unui autovehicul fără permis de conducere și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prin contopirea pedepselor rezultând o pedeapsă de 1 an și 6 luni, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cu obligarea acestuia la măsurile de supraveghere impuse. Petentul nu a respectat obligațiile impuse în sarcina sa întrucât este bolnav, la dosarul cauzei existând înscrisuri medicale care să confirme acest aspect, astfel că prin sentința penală nr. 484/2015 a Judecătoriei Târgu M. a fost revocată suspendarea executării pedepsei. În opinia sa, instituția liberării condiționate nu creează un drept ci o vocație și având în vedere că petentul este bolnav, are 3 copii minori în întreținere și urmează perioada sărbătorilor de iarnă, solicită admiterea cererii de liberare condiționată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită introducerea petentului în comisia de liberare condiționată.
Instanța respinge cererea formulată având în vedere că Penitenciarul Târgu M. a comunicat în dimineața prezentei relații cu privire la situația petentului.
Procurorul solicită respingerea cererii de liberare condiționată, ca neîntemeiată.
Petentul, având personal cuvântul, este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
INSTANȚA,
Asupra cauzei penale de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu M. la data de 16.11.2015, sub nr._, petentul G. M. a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.484 din 28 mai 2015 a Judecătoriei Târgu M., motivat de faptul că, pe durata detenției, a avut o comportare bună, a fost recompensat, a participat la programe educaționale, concursuri tematice, dezbateri, dând dovezi temeinice de îndreptare.
A mai arătat petentul că prin sentința penală nr.536 din 1 aprilie 2014 a Judecătoriei Târgu M. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de uz de fals, aplicându-i-se rezultanta de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere a executării și obligarea sa la respectarea măsurilor de supraveghere impuse de lege. Fără intenție nu s-a prezentat la serviciul de probațiune, fiind bolnav iar familia sa a ascuns starea de sănătate de teama arestării dar și a necunoașterii prevederilor privind suspendarea sub supraveghere.
Nu în ultimul rând, precizează petentul că nu este cunoscut cu antecedente penale și are trei copii minori.
Din oficiu, s-au atașat la dosar fișele rezultând din baza de date aparținând Administrației Naționale a Penitenciarelor, privind situația juridică, mutările și liberările condiționate ale petentului și fișa de cazier judiciar a petentului. Totodată, s-au solicitat relații de la Penitenciarul Târgu M. cu privire la situația petentului, în răspuns fiind comunicată la dosar adresa nr.I2-_/PTMMS din 04 decembrie 2015.
Analizând cererea formulată de condamnatul G. M., instanța constată că aceasta nu este întemeiată.
Numitul G. M. execută în Penitenciarul Târgu M. pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.484 din 28 mai 2015 a Judecătoriei Târgu M., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 din Cod penal și uz de fals, prev. și ped. de art. 323 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și art. 5 alin. 1 Cod penal, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.566/2015 din 10 iunie 2015.
Executarea pedepsei a început la data de 12 iunie 2015 și urmează să expire în termen la data de 11 decembrie 2016.
Instanța apreciază că în cauză se impune a se verifica îndeplinirea condițiilor cerute de art.59 Cod penal din 1968 privind liberarea condiționată, în vigoare la data săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost condamnat petentul (10.01.2010) față de dispozițiile art.5, art.6 Cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile și ale art.3 Cod penal.
Astfel, pentru a fi admisă o cerere de liberare condiționată, conform art.59 alin.1 Cod penal din 1968, instanța trebuie să verifice dacă petentul a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei (în ipoteza pedepselor cu închisoarea ce depășesc 10 ani), dacă a fost stăruitor în muncă și disciplinat, precum și a împrejurării dacă există dovezi temeinice de îndreptare, ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului. În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin.1 se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
In concret, din fișa privind situația juridică a petentului și din relațiile comunicate de Penitenciarul Târgu M. rezultă că persoana condamnată G. M. devine propozabilăpentru liberare condiționată la data de 12 mai 2016, motiv pentru care până în prezent nu a fost supusă analizei Comisiei pentru liberare condiționată.
Prin urmare, având în vedere că, la acest moment, nu este îndeplinită una dintre condițiile esențiale pentru a se putea dispune liberarea condiționată, respectiv împlinirea fracției obligatorii prevăzută de lege, de 2/3 din durata pedepsei, apare inutilă analizarea condițiilor subsecvente, cu privire la conduita persoanei condamnate pe durata detenției.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de petentul G. M. și va fixa termen pentru discutarea condamnatului în comisie și reiterarea cererii după data împlinirii fracției.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, petentul va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
In temeiul art.587 alin.2 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de petentul G. M., fiul lui Ș. și E., născut la data de 22 martie 1977, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Târgu M..
Fixează termen pentru discutarea condamnatului în comisie și reiterarea cererii după data împlinirii fracției.
În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 decembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. D. C. B.-M. I.
Red.C.F.D.
Dact.C.F.D.
4 ex./11.12.2015
| ← Confiscare specială. Art.315 lit. c NCPP. Încheierea nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1469/2015.... → |
|---|








