Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 495/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 495/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 29-05-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR.495

Ședința publică din 29 mai 2015

P.: D. D.-P.

GREFIER: V. G.

Pe rol se află judecarea propunerii Comisiei pentru liberare conditionata din cadrul Penitenciarului Targu-M., formulată in privinta condamnatului S. I..

Potrivit prevederilor art. 297 Cod procedură penală președintele completului de judecată dispune strigarea cauzei.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor si sustinerile pe fond ale partilor au fost consemnate in incheierea sedintei publice din 28.05.2015, prin care s-a stabilit termen de pronuntare pentru azi, 29.05.2015, incheiere ce face parte integranta din prezenta.

INSTANȚA

I. Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe sub nr._, Comisia pentru liberare conditionata din cadrul Penitenciarului Targu-M. a propus liberarea conditionata a condamnatului C. T., detinut in Penitenciarul Tirgu-M., invederand ca indeplineste conditiile prevazute de art. 59 Cod Penal din 1969.

Propunerii i-au fost anexate procesul verbal nr. I2–_ din 21.05.2015 precum si caracterizarea condamnatului, ambele emise de Penitenciarul Tirgu-M., din care rezulta ca acesta indeplineste conditiile in vederea liberarii conditionate, respectiv: a executat atat fractia obligatorie cat si cea speciala din pedeapsa, executand munca, a avut un comportament bun in penitenciar, nefiind sanctionat disciplinar in perioada de amanare si a participat la programe organizate in penitenciar.

II. Analizand cererea petentului din perspectiva actelor si lucrărilor de la dosar, instanța retine urmatoarele:

In fapt, condamnatul se afla in executarea pedepsei 5 ani si 11 luni închisoare, aplicata prin sentința penală nr. 247/2014 a Judecatoriei Tirgu-M., pentru savarsirea infractiunii de tentativa de omor calificat din 2006, in puterea mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr. 291/2015, emis de aceeasi instanta.

Executarea pedpsei a inceput la 05.03.2015 si urmeaza sa expire la 21.05.2015, a executat 1363 zile de arest preventiv si a castigat 32 zile in baza muncii prestate pana la data evaluarii.

Condamnatul executa pedeapsa in regim semideschis si se afla la a II-a analiza, fiind discutat in comisia din 23.04.2015 si amanat la 22.05.2015.

Condamnatul a fost evaluat educational, rezultand ca nu are studii, nu are calificare, are antecedente penale, nu a fost recompensat sau sanctionat disciplinar, a participat la 6 programe organizate in penitenciar, dintre care la 2 in perioada de amanare, Comisia apreciind ca a realizat un progres din punct de vedere educativ.

De asemenea, a fost evaluat social rezultand ca provine dintr-o familie legal constituita, din care au rezultat 4 copii, locuiesc impreuna in casa proprietatea familiei are o relatie consensuala din care nu au rezultat copii, insa are 2 copii rezultati dintre-o relatie anterioara

In fine, a fost evaluat si psihologic, rezultand ca este adecvat psihocomportamental regulilor din penitenciar, fara manifestari dezadaptative si ca la momentul evaluarii nu necesita asistenta psihologica

In drept, in privinta legii penale mai favorabile aplicabile liberarii conditionate in situatii tranzitorii

In materia liberarii conditionate, ca si a oricaror alte institutii juridice in legatura cu un raport juridic penal de conflict, situatia tranzitorie incepe de data savarsirii infractiunii, cand s-a nascut dreptul statului de a exercita actiunea penala si corelativ vocatia subiectului raspunderii penale la liberare conditionate si dureaza până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare – potrivit deciziei nr. 214/1997 a CCR si respectiv recursului in interesul legii nr.16/2007 a ICCJ

In aceasta situatie, instanta trebuie sa stabileasca care dintre cele 2 reglementari, cea din Codul penal din 1969, respectiv cea din actualul Cod penal, in ansamblul acestora, este mai favorabila pentru condamnat, in cazul sau concret.

In concret, este relevanta cercetarea ipotezei pedepsei inchisorii mai mici de 10 ani, aplicata pentru savarsirea de infractiuni intentionate, unei persoane de sex masculin sub 60 de ani.

Sub aspectul fractiilor impuse atat de legea veche la art. 59 Cod penal din 1969, cat si de cea noua la art. 100 Cod penal, condamnatul trebuie să execute in total fractia obligatorie de 2/3 si cumulativ, sa execute efectiv fractia speciala de 1/2, ambele din durata pedepsei, pentru a indeplini conditiile de legalitate si a dobandi vocația liberării condiționate.

Legea noua stabileste in raport cu cea veche conditii suplimentare de legalitate, privind executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis si îndeplinirea integrala a obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

In cazul in care restul neexecutat este mai mare de 2 ani, legea noua stabileste suplimentar obligatia respectarii de măsuri de supraveghere sau/si obligatii stabilite de instanta pe durata termenului de supraveghere, in principiu pana la expirarea pedepsei.

In privinta conditiilor de oportunitate, convingerea instantei că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate, prevazuta de legea noua, este completata sub aspectul criteriilor de formare de dispozitiile art. 97 alin.3 lit. d, e din Legea nr.254/2013.

Acestea prevad criteriile de formulare a propunerilor de liberare conditionata, respectiv: conduita persoanei condamnate și eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în special în cadrul muncii prestate, al activităților educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, precum și responsabilitățile încredințate, recompensele acordate și sancțiunile disciplinare aplicate; antecedentele sale penale.

Chiar daca in esenta sunt aceleasi, criteriile prevazute de legea noua sunt mai constrangatoare decat staruinta in munca, disciplina si dovezile temeinice de indreptare si antecedentele penale cerute de legea veche, fie si pentru faptul ca sunt mai amanuntite.

In final, LPF stabilit se va aplica sub toate aspectele in privinta acordarii liberarii conditionate, nefiind posibila aplicarea unei lex tertia, rezultata din combinarea unor dispozitii diferite de drept substantial, din ambele legi.

In sensul de mai sus, in situatii tranzitorii, daca legea aplicabila este cea veche, nu este posibila dispunerea de masuri de supraveghere, chiar daca restul neexecutat este mai mare de 2 ani.

In aceeasi ipoteza, regulile de revocare in cazul savarsirii unei noi infractiuni vor fi aceleasi cu cele ale tratamentului sanctionator al pluralitatii, ca parte din acesta, LPF in privinta acordarii liberarii conditionate fiind distinct de cel al tratamentului sanctionator al pluralitatii.

Astfel, potrivit HP 13/2015 a ICCJ nu este de acceptat revocarea suspendarii conditionate pe un temei, prevazut de Codul penal din 1969 si stabilirea pedepsei de executat in urma acesteia revocari pe un alt temei, prev de actualul Cod penal, incalcandu-se aplicabilitatea legii penale substantiale pe institutii globale.

Asadar, daca vechiul Cod penal reprezinta LPF, acesta va reglementa si regulile de revocare a liberarii conditionate.

Daca acesta nu reprezinta LPF, atunci regulile de revocare vor fi stabilite de actualul Cod penal, derogand de la principiul activitatii legii penale in temeiul art. 5 Cod penal, indiferent daca pluralitatea s-a definitivat sub imperiul legii vechi sau a celei noi.

Cu toate acestea, in cazul definitivarii pluralitatii sub imperiul legii vechi, atributul codurilor succesive de a reprezenta LPF este facultativ in concretizarea sa si reprezinta o consecinta a tratamentului juridic aplicabil dispozitiei de revocare.

Asadar nu se pune problema distinctiei intre legea aplicabila tratamentului sanctionator al pluralitatii si cea aplicabila dispozitiei de revocare, LPF fiind prin ipoteza unica, indiferent daca ar fi reprezentata de actualul Cod penal sau de cel din 1969 si stabilind regimul juridic al pluralitatii inclusiv din perspectiva conditiilor revocarii liberarii conditionate, prev de legile succesive

Daca insa pluralitatea s-a definitivat sub Legea noua, art. 10 din Legea nr. 187/2012 stabileste ca actualul Cod penal reprezinta LPF, independent de posibilitatea de apreciere a judecatorului.

In acest caz, se pune problema limitelor aplicabilitatii legii noi in privinta liberarii conditionate acordate pe legea veche si a legitimitatii acestora, astfel incat sa nu conduca la aplicarea retroactiva a legii penale in detrimentul inculpatului sau al condamnatului sau la consecinte imprevizibile la momentul acordarii liberarii conditionate- spre ex in cazul savarsirii unei infractiuni nou incriminate, fara corespondent in legea veche, precum violarea de sediu profesional.

In acest din urma caz, nu s-ar putea retine starea de recidiva sau pluralitate intermediara al caror regim juridic ar fi prev de art. 43 sau 44, cu trimitere la art. 104 alin.2 din actualul Cod penal, deoarece nu s-ar putea separa incadrarea de regimul sanctionator.

Or, in aceasta ipoteza regimul sanctionator ar fi neconventional din perspectiva art.7 din Conventia EDO, noua incriminare agravand raspunderea condamnatului in raport de cea previzibila la momentul acordarii beneficiului liberarii.

Din perspectiva legitimitatii, aceasta abordare se justifica in baza diferentei categoriale a pluralitatilor juridice, rezultata din conceptele diferite cu care opereaza Codurile succesive

Astfel, chiar daca pedeapsa inchisorii este unitara sub aspectul continutului iar starile de recidiva sau pluralitate intermediara sunt definite similar, exista diferente rezultand din raportarea acestora la “considerarea ca neexecutata a pedepselor” pentru care s-a acordat liberarea conditionata.

Or, considerarea ca neexecutata a pedepselor pentru care s-a acordat liberarea conditionata poate fi distincta potrivit Codurilor succesive, atat in functie de dispozitiile acestora dar si de aplicarea principiilor generale de drept la acestea, precum neaplicarea retroactiva a legii penale mai severe in detrimentul subiectului raspunderii penale, justificand astfel posibilitatea neretinerii starii de recidiva potrivit actualului Cod penal.

In privinta perioadei care face obiectul analizei instantei, aceasta nu este aceeasi cu cea care a format obiectul analizei comisiei, deoarece instanta este obligata sa evalueze in ansamblu comportamentul condamnatului, pe intreaga durata a detentiei.

Motivul este acela ca masura liberarii conditionate priveste individualizarea executarii pedepsei, efectiv, sau sub forma neexecutarii temporare conditionate si posibilitatea definitivarii, sub forma liberarii conditionate, ultima fiind vocationala, depinzand in mod esential sub aspect de oportunitate de dovezile de indreptare oferite de condamnat.

Asadar, concretizarea vocatiei liberarii se apreciaza in persoana condamnatului, la fel ca si reabilitarea si instanta nu este limitata la perioada analizata de comisie nici anterior, fiind necesara analiza comportamentului acestuia in ansamblu pe durata detentiei pana la momentul desesizarii.

Aceasta analiza pe ansamblu nu este insa menita in lipsa investirii sa cenzureze si oportunitatea amanarilor anterioare ramase definitive.

In sensul de mai sus, in interpretarea art. 59 Cod penal din 1969 incident in cauza (si pentru identitate de motive si art. 100 Cod penal, chiar daca nu exista o decizie interpretativa obligatorie in privinta sa) ICCJ prin decizia nr.67/2007, RIL, a stabilita :”cererea de liberare conditionata va fi examinata de instanta, sub aspectul indeplinirii tuturor conditiilor legale, la momentul judecarii acesteia si nu la momentul introducerii ei”.

In cazul neindeplinirii conditiilor liberarii, reinnoirea cererii este distincta de posibilitatea comisiei de a reexamina condamnatul.

Astfel, art. 587 alin.2 Cod de procedura penala prevede alternativ posibilitatea de a stabili termenul de reinnoire a cererii, sau propunerii de liberare conditionata, distinct de termenul de reexaminare stabilit administrativ de comisie in baza art. 97 alin.11 din Legea nr. 254/2013

Asadar, in cazul unei cereri de liberare conditionata, stabilirea datei pentru reinnoirea cererii este posibila si obligatorie, conform art. 587 alin.2 Cod de procedura penala, iar in analiza trebuie avut in vedere si termenul stabilit administrativ de comisie pentru reexaminare, fara insa a exista posibilitatea stabilirii sau pronuntarii pe acest ultim aspect, in lipsa investirii prin propunere.

Altfel spus, acesta nu poate fi mentinut, ci trebuie stabilita data pentru reinnoirea cererii de catre petent, fara a afecta posibilitatea Comisiei de a-l propune mai devreme, daca considera justificat

Daca insa instanta este investita la propunerea comisiei, chiar daca aceasta nu are calitate procesuala in mod formal, instanta este obligata sa se pronunte asupra termenului de reinnoire a propunerii de liberare, stabilind implicit si termenul de reexaminare potrivit art. 587 alin.2 Cod de procedura penala cu autoritate de lucru judecat, asadar obligatoriu pentru Comisie.

In acest ultim caz, instanta nu va putea stabili si nu se va putea pronunta asupradatei pentru reinnoirea cererii de catre condamnat, pentru aceleasi motive, nefiind investita prin cerere

In concret, pentru dobandirea vocației liberării condiționate potrivit art. 59 alin. 1 Cod penal din 1969, condamnatul trebuie sa execute fractia obligatorie de 2/3 si respectiv fractia speciala de 1/2 din pedeapsa, care transformata in zile inseamna 2164 zile de închisoare, respectiv un total de 1442 zile, din care 1082 zile efectiv.

Incepand cu 05.03.2015 si pana la momentul pronuntarii, condamnatul a executat efectiv un numar de 86 zile de inchisoare, 1363 zile de arest preventiv si a castigat 32 zile in baza muncii prestate, rezultand un total de 1481de zile castigate si executate, din care 1449 zile efectiv.

Asadar, ambele condiții de legalitate privitoare la durata pedepsei executata sunt indeplinite de condamnat.

In continuare, instanta va analiza si indeplinirea celorlalte conditii prevazute de lege in mod obligatoriu pentru dobandirea vocației liberării condiționate, sub aspectul oportunitatii.

Perioada care face obiectul analizei instantei este diferita de cea care a format obiectul analizei comisiei, deoarece condamnatul se afla la a II-a analiza.

Pe durata intregii executari a pedepsei, condamnatul a avut un comportament corespunzator pe ansamblu, nefiind nici recompensat nici sanctionat disciplinar, a prestat munca si a participat la programe organizate in penitenciar, din vare la 2 inj perioada de amanare, dand astfel dovezi temeinice de îndreptare.

In acelasi sens, durata substantiala de detentie executata, coroborat cu trendul pozitiv al comportamentului, echilibrul psihocomnportamental, concura la atingerea scopului de preventie speciala a pedepsei si reprezinta motive suplimentare pentru care masura liberarii conditionate a condamnatului este oportuna, in ciuda faptului ca este cunoscut cu antecedente penale.

In concluzie, condamnatul îndeplinește cumulativ conditiile prevăzute de lege pentru dobandirea vocației liberarii condiționate, atat cele de legalitate cat si cele de oportunitate, iar propunerea Comisei pentru liberare conditionata este intemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In temeiul art. 587 Cod de procedura penala, admite propunerea de liberare conditionata a condamnatului S. I., fiul lui A. si M., nascut la 27.11.1979 in Tirgu-M., jud. M., CNP_, domiciliat in Tirgu-M., ..131, jud. M., ffl in Tirgu-M., ., jud. M., detinut in Penitenciarul Targu-M. in executarea pedepsei de 5 ani și 11 luni închisoare, aplicata prin sentința penală nr. 247/2015 a Judecătoriei Tirgu-M., formulata de Comisia pentru liberare conditionata din cadrul Penitenciarului Targu-M..

In temeiul art. 59 alin.1, 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, dispune liberarea condiționata a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 291/2015, emis de Judecatoria Tirgu-M..

In temeiul art. 61 Cod penal din 1969, atrage atenția condamnatului ca savarsirea de infractiuni in termenul de definitivare a liberarii conditionate, respectiv pana la 13.05.2017, poate atrage revocarea liberarii conditionate si executarea restului ramas neexecutat, in conditiile legii.

In temeiul art. 275 alin.3 Cod de procedura penala, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 29.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. D.-P. V. G.

red/tehnored. D.D.P.

4 ex/17.07.2015

ROMÂNIA Dosar nr._

JUDECĂTORIA TG. M. Emisă la 17.07.2015

Tg. M., ., jud. M.

Tel.0265-_

Fax. 0265-_

C ă t r e,

PENITENCIARUL TG-M.

În baza art.407 alin. (1) C. proc. pen., vă comunicam sentința penală nr. 495/29.05.2015, pronunțată în dosarul sus-menționat, privind pe condamnatul S. I., fiul lui A. si M., nascut la 27.11.1979 in Tirgu-M., jud. M., CNP_, domiciliat in Tirgu-M., ..131, jud. M., ffl in Tirgu-M., ., jud. M..

PREȘEDINTE GREFIER

D. D. P. V. G.

ROMÂNIA Dosar nr._

JUDECĂTORIA TG. M. Emisă la 17.07.2015

Tg. M., ., jud. M.

Tel.0265-_

Fax. 0265-_

C ă t r e,

PENITENCIARUL TG-M.

În baza art.407 alin. (1) C. proc. pen., vă comunicam sentința penală nr. 495/29.05.2015, pronunțată în dosarul sus-menționat, privind pe condamnatul S. I., fiul lui A. si M., nascut la 27.11.1979 in Tirgu-M., jud. M., CNP_, domiciliat in Tirgu-M., ..131, jud. M., ffl in Tirgu-M., ., jud. M..

PREȘEDINTE GREFIER

D. D. P. V. G.

ROMÂNIA Dosar nr._

JUDECĂTORIA TG. M. Emisă la 17.07.2015

Tg. M., ., jud. M.

Tel.0265-_

Fax. 0265-_

C ă t r e,

P. DE PE L. JUDECĂTORIA TG-M.

În baza art.407 alin. (1) C. proc. pen., vă comunicam sentința penală nr. 495/29.05.2015, pronunțată în dosarul sus-menționat, privind pe condamnatul S. I., fiul lui A. si M., nascut la 27.11.1979 in Tirgu-M., jud. M., CNP_, domiciliat in Tirgu-M., ..131, jud. M., ffl in Tirgu-M., ., jud. M..

PREȘEDINTE GREFIER

D. D. P. V. G.

ROMÂNIA Dosar nr._

JUDECĂTORIA TG. M. Emisă la 17.07.2015

Tg. M., ., jud. M.

Tel.0265-_

Fax. 0265-_

C ă t r e,

P. DE PE L. JUDECĂTORIA TG-M.

În baza art.407 alin. (1) C. proc. pen., vă comunicam sentința penală nr. 495/29.05.2015, pronunțată în dosarul sus-menționat, privind pe condamnatul S. I., fiul lui A. si M., nascut la 27.11.1979 in Tirgu-M., jud. M., CNP_, domiciliat in Tirgu-M., ..131, jud. M., ffl in Tirgu-M., ., jud. M..

PREȘEDINTE GREFIER

D. D. P. V. G.

ROMÂNIA Dosar nr._

JUDECĂTORIA TG. M. Emisă la 17.07.2015

Tg. M., ., jud. M.

Tel.0265-_

Fax. 0265-_

C ă t r e,

S. I.,

fiul lui A. si M., nascut la 27.11.1979 in Tirgu-M., jud. M., CNP_, domiciliat in Tirgu-M., ..131, jud. M., ffl in Tirgu-M., ., jud. M.

În baza art.407 alin. (1) C. proc. pen., vă comunicam sentința penală nr. 495/29.05.2015, pronunțată în dosarul sus-menționat, privind pe condamnatul S. I., fiul lui A. si M., nascut la 27.11.1979 in Tirgu-M., jud. M., CNP_, domiciliat in Tirgu-M., ..131, jud. M., ffl in Tirgu-M., ., jud. M..

PREȘEDINTE GREFIER

D. D. P. V. G.

ROMÂNIA Dosar nr._

JUDECĂTORIA TG. M. Emisă la 17.07.2015

Tg. M., ., jud. M.

Tel.0265-_

Fax. 0265-_

C ă t r e,

S. I.,

fiul lui A. si M., nascut la 27.11.1979 in Tirgu-M., jud. M., CNP_, domiciliat in Tirgu-M., ..131, jud. M., ffl in Tirgu-M., ., jud. M.

În baza art.407 alin. (1) C. proc. pen., vă comunicam sentința penală nr. 495/29.05.2015, pronunțată în dosarul sus-menționat, privind pe condamnatul S. I., fiul lui A. si M., nascut la 27.11.1979 in Tirgu-M., jud. M., CNP_, domiciliat in Tirgu-M., ..131, jud. M., ffl in Tirgu-M., ., jud. M..

PREȘEDINTE GREFIER

D. D. P. V. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 495/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ