Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 7/2015. Judecătoria TURDA

Sentința nr. 7/2015 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 21-01-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA T.

T., Piața Romană nr.12, jud.Cluj

Operator de date cu caracter personal nr. 3186

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

Nr reg ex pen 12/2015

SENTINȚA PENALĂ Nr. 7/2015

Ședința publică din 21 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

Președinte: C. P.

Grefier: I. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de Ș. S. M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T..

Pe rol fiind pronunțarea în cauza penală privind pe inculpatul M. R., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, potrivit legii, prev. de art. 334 alin.1 din C.pen., respectiv conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 335 alin.1 din C.pen., cu aplicarea art.38 alin.2 din C.pen.

La apelul nominal făcut în ședința publică

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 07.01.2015, care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Prin rechizitoriul nr 1021/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, inregistrat in data de 30.10.2014 cu nr_ la Judecatoria T., a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul M. R. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul neinmatriculat pe drumul public si conducerea unui autovehicul pe drumul public de catre o persoana fara permis de conducere prev de art 334 alin 1 C pen, art 335 alin 1 C pen, cu aplicarea art 38 alin 2 C pen

Prin actul de sesizare a instantei s-a aratat ca în data de 15.06.2013, fara a avea permis de conducere, inculpatul a condus un autovehicul neinmatriculat pe drumul public din C. M..

S-au avut in vedere urmatoarele probe: proces verbal de constatare a infractiunii f 6, declaratii martori - f 7-9, declaratii inculpat – f 10-12, adrese nr_/2013 si nr_/2013 – f 15, 17, fișa alcooltest – f. 6 verso dos.

Prin incheierea penala din data de 03.12.2014 s-a dispus inceperea judecatii conform art 346 alin 2 C pr pen.

In sedinta publica din data de 07.01.2015, inculpatul a declarat ca a comis faptele de care este invinuit, nu doreste administrarea altor probe, fiind de acord cu cele administrate in cursul urmaririi penale.(f 24)

Dupa ascultarea inculpatului, a procurorului si a avocatului inculpatului s-a incuviintat aplicarea art 374 alin 4 C pr pen.

Analizand materialul probator al cauzei, tinand seama de proces verbal de constatare a infractiunii f 6, declaratii martori - f 7-9, declaratii inculpat – f 10-12, adrese nr_/2013 si nr_/2013 – f 15, 17, se retine ca in data de 15.06.2013 a condus un autoturism marca Renault Clio neînmatriculat, cu . VF1B57LBE15220679, pe drumurile publice in loc B., . pierdut controlul autoturismului, provocând un accident rutier soldat cu pagube materiale (avarierea autoturismului și distrugerea unui gard din plăci de beton al imobilului cu nr. administrativ 198).

Potrivit adreselor nr_/2013 si nr_/2013 (f 15, 17) autoturismul nu era inmatriculat, iar inculpatul nu avea permis de conducere.

Conform protocolului alcooltest – f 6 verso, inculpatul a consumat bauturi alcoolice.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, aratand ca stia ca autoturismul nu era inmatriculat si ca nu are permis de conducere, necesar pentru a conduce un autoturism pe drumul public.

Fapta inculpatului care, in data de 15.06.2013, a condus pe drumul public un autoturism fara a avea permis de conducere constituie infractiunea de conducere fara permis prev de art 335 alin 1 C pen, cu aplicarea art 5 C pen potrivit legii penale noi, respectiv de art 86 alin 1 OUG 195/2002, cu aplicarea art 5 C pen potrivit legii penale vechi.

Inculpatul a condus infractiunea cu intentie, cunoscand ca nu are permis de conducere.

Fapta inculpatului care, in data de 15.06.2013, a condus pe drumul public un autoturism neinmatriculat constituie infractiunea de conducere pe drumul public a unui autoturism neinmatriculat prev de art 334 alin 1 C pen, cu aplicarea art 5 C pen potrivit legii penale noi, respectiv de art 85 alin 1 OUG 195/2002, cu aplicarea art 5 C pen potrivit legii penale vechi.

Inculpatul a condus infractiunea cu intentie, cunoscand ca autoturismul nu era inmatriculat.

Intrucat de la data comiterii infractiunii s-au succedat doua legi penale, este necesar a stabili care dintre acestea ii este mai favorabila inculpatului.

Instanta retine ca ambele incadrari juridice prevad aceleasi limite de pedeapsa. (noua lege prevede la art 334 C pen pedeapsa inchisorii alternativ cu amenda penala).

In cauza sunt incidente dispozitiile concursului de infractiuni, care se pedepseste conform art 34 lit b C pen in legea penala veche – cumul juridic, spor facultativ si conform art 39 alin 1 lit b c pen conform codului penal nou, cumul juridic si spor obligatoriu.

Ca urmare, se va analiza posibilitatea de individualizare a executarii pedepsei, precum si urmarile acesteia.

Conform art 81 C pen 1968, in cazul inculpatului ar fi posibila aplicarea suspendarii conditionata a executarii pedepsei, in masura in care se stabileste o pedeapsa rezultanta de 2 ani sau mai mica, termenul de incercare stabilit conform art 82 C pen 1968, fiind format din 2 ani la care se adauga pedeapsa stabilita. Obligatia inculpatului pe parcursul termenului de incercare este de a nu comite alte infractiuni, incalcarea obligatiei atragand revocarea suspendarii conditionate, executarea cumulate a celor doua pedepse, in regim de detentie. In cazul in care inculpatul nu comite alte infractiuni pe durata termenului de incercare, acesta este reabilitat de drept.Totodata, pe durata termenului de incercare, executarea pedepsei accesorii este suspendata.

In privinta noului cod penal instanta nu poate face aplicarea art 80 C pen, renuntarea la pedeapsa, intrucat apreciaza ca infractiunile prezinta un grad de pericol semnificativ. Incriminarea conducerii unui autovehicul fara permis a urmarit prevenirea unor evenimente rutiere grave, prin instituirea de conditii pentru conducatorii auto, conditii privind cunoasterea legislatiei rutiere, privind abilitatile de conducere, acestea fiind verificate si concretizate in permisul de conducere. Ori inculpatul nu a facut dovada legala a acestor abilitati si cunostinte, ceea ce il transforma . participantii la trafic, autovehicule sau pietoni..

In privinta aplicarii institutiei amanarii aplicarii pedepsei, instanta ca aceasta nu i-ar putea fi aplicata inculpatului care nu a fost de acord sa presteze munca in folosul comunitatii, neremunerata.

In ceea ce priveste aplicarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei stabilite de art 91 C pen, instanta constata ca aceasta nu i-ar putea fi aplicata inculpatului care nu a fost de acord sa presteze munca in folosul comunitatii, neremunerata.

F. de toate acestea, instanta retine ca mai favorabil inculpatului este regimul sanctionator stabilit de vechea lege penala, legea penala noua fiind mai favorabila in masura in care inculpatul comite o noua infractiune.

Prin urmare, conform art 72 C pen 1968, instanta va avea in vedere limitele speciale si generale ale pedepsei, dispozitiile art 396 alin 10 c pr pen, persoana inculpatului – sincer, fara antecedente penale – aspecte firesti, care nu vor fi retinute conform art 74 alin 2 C pen, circumstante atenuante judiciare, inculpatul a provocat un accident de circulatie, a consumat bauturi alcoolice anterior conducerii autovehiculului..

In baza art 85 alin 1 OUG 195/2002 cu aplicarea art 5 C pen, cu aplicarea art 374 alin 4 C pr pen conducere autoturism neinmatriculat pe drumul public va condamna pe inculpatul M. radu la o pedeapsa de 8 luni inchisoare.

Va face aplicarea art 71 C pen 1968, art 64 lit a teza a doua C pen 1968.

In baza art 86 alin 1 OUG 195/2002 cu aplicarea art 5 C pen, cu aplicarea art 374 alin 4 C pr pen conducere autoturism pe drumul public fara permis va condamna pe inculpatul M. R. la o pedeapsa de 1 an inchisoare.

Va face aplicarea art 71 C pen 1968, art 64 lit a teza a doua C pen 1968.

In baza art 33 lit b C pen 1968, art 5 C pen va constata ca infractiunile sunt comise in concurs ideal, prin aceeasi actiune si conform art 34 lit b C pen 1968 va contopi pedepsele si va aplica pedeapsa cea mai grea, de 1 an inchisoare.

Va face aplicarea art 71 C pen 1968, art 64 lit a teza a doua C pen 1968.

Deoarece inculpatul nu are antecedente penale, pedeapsa aplicata este mai mica de 2 ani inchisoare, iar instanta apreciaza ca reeducarea inc8ulpatului, prevenirea comiterii de noi infractiuni se pot face fara executarea in regim de detentie a pedepsei, in baza art 81 C pen 1968, art 5 C pen va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pentru 3 ani termen de incercare stabilit conform art 82 C pen 1968 si va atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art 83 C pen 1968 privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

Va face aplicarea art 71 alin ult C pen.

Onorariul de 200 lei av P. A. se va avansa din FMJ.

In baza art 274 alin 1 C pr pen va obliga pe inculpat la 800 lei cheltuieli judiciare catre stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

In baza art 85 alin 1 OUG 195/2002 cu aplicarea art 5 C pen, cu aplicarea art 374 alin 4 C pr pen conducere autoturism neinmatriculat pe drumul public condamna pe inculpatul M. R. – fiul lui I. si M., nascut in data de 16.12.1988 in Chinteni, Cluj, dom C. M., . 82, Cluj, CNP_, fara antecedente penale - la o pedeapsa de 8 luni inchisoare.

Face aplicarea art 71 C pen 1968, art 64 lit a teza a doua C pen 1968.

In baza art 86 alin 1 OUG 195/2002 cu aplicarea art 5 C pen, cu aplicarea art 374 alin 4 C pr pen conducere autoturism pe drumul public fara permis condamna pe inculpatul M. radu la o pedeapsa de 1 an inchisoare.

Face aplicarea art 71 C pen 1968, art 64 lit a teza a doua C pen 1968.

In baza art 33 lit b C pen 1968, art 5 C pen constata ca infractiunile sunt comise in concurs ideal si conform art 34 lit b C pen 1968 contopeste pedepsele si aplica pedeapsa cea mai grea, de 1 an inchisoare.

Face aplicarea art 71 C pen 1968, art 64 lit a teza a doua C pen 1968.

In baza art 81 C pen 1968, art 5 C pen dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pentru 3 ani termen de incercare stabilit conform art 82 C pen 1968 si atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art 83 C pen 1968 privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

Face aplicarea art 71 alin ult C pen.

Onorariul de 200 lei av P. A. se avanseaza din FMJ.

In baza art 274 alin 1 C pr pen obliga pe inculpat la 800 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Cu apel in 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 21.01.2015.

Președinte,Grefier

C. P. I. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 7/2015. Judecătoria TURDA