Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 176/2015. Judecătoria TURDA

Sentința nr. 176/2015 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 27-05-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA T.

Operator de date cu caracter personal nr. 3186

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚĂ PENALĂ NR. 176/2015

Ședința publică de la 27.05.2015

Președinte: C. A.

Grefier M. B.

Ministerul Public reprezentat prin procuror L. M. G., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul H. C. A. trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1, 229 alin 1, lit. b,c,d,e, și alin 2, lit. b NCP, cu aplic. art. 44 NCP (pluralitate intermediară), totul cu aplicarea art. 5 NCP și inculpatul L. F. trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1, 229 alin 1, lit. b,c,d,e, și alin 2, lit. b NCP, cu aplic. art. 41 alin 1 rap. la art. 43 alin. 5 NCP, (recidivă postexecutorie), totul cu aplicarea art. 5 NCP.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul L. F. asistat de apărător desemnat din oficiu av. L. M. în substituirea av. C. C., inculpatul H. C. A. asistat de apărător desemnat din oficiu av . R. N., reprezentanta părții civile av. D. R. în substituirea av. A. P. Spatariu, martorii C. Eucențiu I. și M. D. R., lipsă martorii R. A. A. și H. A. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că, s-a depus la dosar adresă de informare din partea Administrația Națională a Penitenciarelor precum și extras pentru uz oficial de pe certificatul de deces al martorului H. A. I..

Se procedează la audierea martorilor prezenți, sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Instanța față de mențiunile inserate în procesul verbal de îndeplinire a mandatului de aducere emis pe seama martorului R. A. A. și față de extrasul din registrul de decese în ce îl privește pe martorul H. A. I. pune în discuție necesitatea citirii declarațiilor date de acești martori în faza de urmărire penală.

Reprezentanta Parchetului solicită a se da citire declarațiilor date de martorii R. A. A. si H. A. I., în faza de urmărire penală.

Apărătorii inculpaților si reprezentanta părții civile sunt de acord cu citirea declarațiilor date de martorii R. A. A. si H. A. I., în faza de urmărire penală.

Instanța în temeiul art. 381 Cpp dă citire declarațiilor date de martorii R. A. A. si H. A. I., în faza de urmărire penală. Totodată pune in discuție părților prezente cererea în probațiune formulată de inculpatul H. C. A., in ce privește audierea martorei V. M. indicată la termenul de judecată din 25.03.2015.

Apărătorul inculpatului H. având în vedere că inculpatul susține că la data săvârșirii faptei se afla cu această persoană în Spania solicită audierea acesteia.

Reprezentanta părții civile se opune acestei probe întrucât inculpatul a dat declarație și în faza de urmărire penală și avea posibilitatea so solicite această probă apreciind aceasta solicitarea ca fiind o probă pro cauza.

Reprezentanta Parchetului se opune administrării acestei probe întrucât inculpatul avea posibilitatea să-și faca dovada șederii în altă țară prin bilet de avion sau altă modalitate.

Apărătoarea inculpatului L. F. apreciază că aceasta proba nu este utilă și necesară soluționării cauzei.

Instanța respinge cererea formulată în probațiune de inculpatul H. C. A. în ceea ce privește audierea martorei V. M. având în vedere probatoriul administrat în cauză și că prin această proba inculpatul vrând de fapt să tergiverseze soluționarea prezentei cauze având în vedere ca martorul propus se află în străinătate, iar pe de alta partea dovada faptului că inculpatul nu se afla în țara la momentul comiterii faptei se putea face și cu înscrisuri

Apărătorul inculpatului H. C. A. arată că martora V. M. a revenit în țară.

Având in vedere că fapta a fost săvârșita înainte de . Noului Cod penal, instanța pune în vedere reprezentantei Parchetului, apărătorilor inculpaților și reprezentantei părții civile ca înainte de a pune concluzii pe fond să-și exprime punctul de vedere cu privire la legea penală mai favorabilă și dacă se impune schimbarea încadrării juridice.

Reprezentantul Parchetului apreciază că pentru inculpatul H. C. A. este mai favorabil noul cod penal având in vedere limitele de pedeapsa și că nu îi mai este aplicabilă starea de pluralitate intermediară, iar pentu L. F. apreciază mai favorabil vechiul cod penal raportat la starea de recidivă a inculpatului. vechiul cod penala

Apărătorul inculpatului H. C. A. apreciază mai favorabil noul cod penal

Apărătorul inculpatului Luneaan F. apreciază mai favorabil vechiul cod penal

Reprezentanta părții civile achiesează la concluziile formulate de reprezentanta Parchetului.

Instanța pune in discuție schimbare încadrării juridice a faptei prin nereținere a pluralității intermediare pentru H. C. având in vederea ca in situația in care va fi apreciata de către instanța legea favorabilă noul cod penal.

Reprezentanta Parchetului arată că este de acord cu schimbarea încadrării juridice.

Apărătorii inculpaților și reprezentanta părții civile arată că sunt de acord cu schimbarea încadrării juridice.

Nefiind alte cereri acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta Parchetului susține starea de fapt și de drept reținută în actul de sesizare și apreciază vinovăția inculpaților dovedită. Solicită condamnarea inculpatului H. C. A. pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1, 229 alin 1, lit. b,c,d,e, și alin 2, lit. b NCP, totul cu aplicarea art. 5 cod penal și art. 10 din Legea 187/2012, să se țină seama de dispozițiile art 21 din din Legea 187/2012 în ce privește restul de 150 zile să se facă aplicarea art. 129 al. 1 lit b Cp.Ca modalitate de aplicare a pedepsei solicita aplicarea închisorii cu executare.

Solicită condamnarea inculpatului L. F. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev de art. art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, c g, i cod penal 1969, cu aplicarea art.37 lit.b cod penal 1969, art.5 cod penal la pedeapsa închisorii cu executare. Mai solicită obligarea inculpaților in solidar cu inculpații din dosarul_ la recuperarea prejudiciului. În baza art. 274 al. 1 Cpp solicită obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Reprezentanta părții civile pe latură penală achiesează la concluziile reprezentantei Parchetului . pe latură civilă arată că a apreciat că nu mai este nevoie să administreze probe câtă vreme prin sentința penală nr. 375/28.08.2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul_ care a rămas definitivă s-a reținut că valoarea prejudiciului cauzat se ridică la valoarea de 24.000 lei, mențiunile acesteia intrând in putere de lucru judecat. Solicită admiterea laturii civile.

Apărătoarea inculpatului L. F. solicita a se avea în vedere art. 396 al.2 și 10, 374 al. 4 si 375 Cod procedura penală și ca urmare a acestor prevederi solicită reducerea pedepsei cu o treime si având în vedere conduita inculpatului pe parcursul procesului pedeapsa să fie orientată spre minim. În ce privește latura civilă solicită ca in temeiul art. 397 si art. 19 Cpp obligarea la plata acesteia a inculpatului în solidar cu ceilalți inculpați.

Apărătorul inculpatului H. C. în temeiul art. 396 al. 5 raportat la art. 16 al. 1 lit c Cpp solicită achitarea inculpatului întrucât nu există probe suficiente din care să reiasă că inculpatul a săvârșit fapta. De asemenea solicita si acordarea onorariului pentru apărător desemnat din oficiu.

Inculpatul L. F. având ultimul cuvânt solicită ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună si contopirea pedepsei de 11 ani si 8 luni care i-a fost aplicată anterior.

Inculpatul H. C. A. având ultimul cuvânt lasă modul de soluționare a cauzei la aprecierea instanței.

INSTANȚA

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria T. din data de 08.12.2014 emis în dosar 1118/P/2013 au fost trimis în judecată inculpatul H. C. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1, 229 alin 1, lit. b,c,d,e, și alin 2, lit. b NCP, cu aplic. art. 44 NCP (pluralitate intermediară), totul cu aplicarea art. 5 NCP și inculpatul L. F. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1, 229 alin 1, lit. b,c,d,e, și alin 2, lit. b NCP, cu aplic. art. 41 alin 1 rap. la art. 43 alin. 5 NCP, (recidivă postexecutorie), totul cu aplicarea art. 5 NCP.

În actul de sesizare s-a reținut, că inculpații H. C. A. și L. F. în noaptea de 27/28.11.2010, în baza unei înțelegeri prealabile, împreună cu și cu martorii C. Eucențiu I., M. V., H. A.-I., M. D.-R., și B. I., prin efracție și având fețele acoperite, prin violarea sediului profesional, a pătruns în incinta punctului de lucru al ., situat în satul Viișoara, nr. 1527A, jud. Cluj, iar, după distrugerea sistemului de supraveghere video a unității păgubite, dintr-o hală a sustras împreună cu celelalte persoane sus menționate cantitatea de 700 kg cupru și două drujbe pe benzină, cauzând un prejudiciu total în sumă de 24.000 lei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței sub nr._ .

Prin încheierea din 04.03.2015 s-a dispus începerea judecății față de inculpați, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 25.03.2015.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații și martorii din rechizitoriu, mai puțin numiții H. A.-I. și R. A., în privința cărora s-a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art.381 al.7 cod procedură penală.

Din actele și lucrările de la dosar și din probatoriul administrat instanța reține următoarele:

In noaptea de 27/28.11.2010, inculpații s-au deplasat la sediul părții civile, din Viisoara, nr 1527A, Cluj, împreună cu alte persoane.

Inculpații L. F., H. C.-A. și martorul C. EUCENȚIU-I. s-au deplasat cu autoturismul taxi, condus de către martorul B. I..

La fata locului, in Viișoara au sosit si martorii H. A.-I., M. V. și M. D.-R.. Aceștia au ridicat poarta de pe șină, au pătruns în curtea centrului de colectare iar numitul H. A.-I. s-a urcat pe un stâlp și a distrus sistemul video de supraveghere.

În continuare, martorii C. Eucențiu-I. și H. A.-I. s-au urcat pe o grămadă de cărămizi așezate lângă o hală și cu un levier au forțat un geam, pe care l-au deschis, au intrat în interiorul halei, au deschis ușa din spate a halei, după care în hala respectivă au intrat și ceilalți participanți. Aceștia au încărcat șase saci cu cupru, iar când au terminat, inculpatul L. F. l-a sunat pe martorul B. I., taximetrist, care a venit la fața locului.

Inculpații și ceilalți participanți au încărcat sacii în mașina lui B. I., după care s-au deplasat la intrare în Câmpia Turzii unde au descărcat marfa lângă un cimitir și s-au întors la centrul de colectare. Acolo au mai încărcat în mașină încă un sac mare cu cupru și două drujbe, după care toți participanții s-au deplasat în T., în spatele fostei uzine chimice, unde au descărcat marfa din mașină. O parte din autorii faptei au rămas acolo, iar inculpatul L. F. și martorul C. Eucențiu s-au întors în Câmpia Turzii cu același taxi condus de B. I. unde de lângă cimitir au încărcat în autoturism și cei șase saci cu cupru descărcați mai devreme, iar apoi s-au deplasat înapoi în T. unde așteptau și ceilalți participanți. Ajungând acolo, au descărcat cuprul din mașină, taximetristul B. I. a plecat, iar inculpatul L. F. a apelat telefonic o persoană spunându-i să vină că are de vândut cupru, aceasta fiind deja dimineața în jurul orei 08,30.

După aproximativ 45-50 min. la fața locului a ajuns o persoană de sex masculin cu un autoturism de culoare albastră model furgoneta, care a încărcat tot cuprul și drujbele în mașină, i-a achitat inculpatului L. F. o sumă de bani, după care a plecat. Ulterior plecării acestuia inculpatul L. F. le-a dat inculpatului H. C.-A. (zis B.) și celorlalți martori, participanți la săvârșirea faptei, câte 500 lei, după care l-a sunat pe taximetristul B. I., căruia i-a dat și acestuia suma de 500 lei, iar apoi au plecat cu toții acasă.

Acțiunea de sustragere a fost inițiată de către inculpatul L. F., toți participanți având fețele acoperite întrucât erau camere de supraveghere.

În fața instanței persoana vătămată . .-a constituit parte civilă cu suma de 24.000 lei. (fila 38 dosar ).

Conform art.374 al.4 Cod procedură penală „ În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10).”

Art.375 al.1 prevede că „Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii.”, iar când judecata s-a desfășurat în aceste condiții iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

La termenul de judecată din data de 25.03.2015, inculpatul L. F. a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, solicitând aplicarea art.396 al.10 cod procedură penală.

Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: plângerea persoanei vătămate / parte civilă (f. 26-27 d.u.p.) și declarațiile acesteia (f. 38-42 d.u.p. ), declarațiile inculpaților L. F. ( f. 44-46,52-53 d.u.p.), H. C. A. (f. 48-49, 56-57 d.u.p.), proces verbal de cercetare la fața locului cu planșe foto aferente (f. 28, 31-37 d.u.p.), proces verbal de cântărire (f. 58 d.u.p.), declarațiile martorilor C. EUCENȚIU I. (f. 60-62, 63-66 d.u.p.), M. V. (f. 67-72, 74-78 d.u.p.), M. D. R. (f. 79-81, 83-86 d.u.p.), B. I. (f. 87-90, 91, 92-93, 95-98 d.u.p.), H. A.-I. (f. 99 d.u.p.), D. A.–D. (f. 110-112, 113-114 d.u.p.), R. A. A. (f. 115-117 d.u.p.), S. M. (f. 118-120 d.u.p.), proces verbal de reconstituire cu martorul C. Eucențiu I. (f. 100-102 d.u..p) și planșe foto aferente ( f. 104-109 d.u.p.), proces verbal din care rezultă că nu s-a solicitat taxi pe numele „M.” sau „S.”, . ( f. 121 d.u.p.), acte doveditoare a faptului că inculpații au fost arestați/deținuți în Spania (f. 122-123, 129-132, 137-139 d.u.p.), fișe de cazier ale inculpaților (f. 124-125, 126-128 d.u.p.).

Deși inculpatul H. C.-A. (zis B.) nu a recunoscut săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare, instanța reține că aceasta nu e conformă cu realitatea, neavând nici un suport probator.

Acesta a fost indicat ca participant la acțiunea de sustragere în cursul urmăririi penale atât de către inculpatul L. F. cât și de martorii: C. Eucențiu-I. (filele 60-62, 63-72, expres la fila 64 și 66 unde menționează că „B.” – porecla inculpatului H. – a participat la faptă, respectiv că apoi a primit și el suma de 500 lei); M. V. (filele 74-78, expres la f. 75 și 77 unde menționează că „B.” – porecla inculpatului H. – a participat la înțelegerea pentru comiterea faptei apoi a participat efectiv la aceasta, respectiv la fila 78 – că „B.” a primit și el suma de 500 lei din vânzarea bunurilor sustrase); M. D.-R. (filele 83-86, expres la f. 84, 85 și 86 unde menționează că „B.” – porecla inculpatului H., persoană descrisă de martor ca neavând dinți în gură, fapt care corespunde semnalmentelor inculpatului H. – a participat la înțelegerea pentru comiterea faptei apoi a participat efectiv la aceasta, că „B.” a primit și el suma de 500 lei din vânzarea bunurilor sustrase); D. A. C. (filele 113-114 unde menționează că „B.” – porecla inculpatului H., persoană descrisă de martor ca de etnie romă și neavând dinți în gură, fapt care corespunde semnalmentelor inculpatului H. – a fost în noaptea comiterii faptei în taxiul condus de acest martor, fiind lăsat la intrare în Viișoara).

În fața instanței, inculpatul L. F. a arătat că și inculpatul H. C. A. a participat activ la săvârșirea faptei pe care a recunoscut-o. De asemenea și martorul M. V. l-a arătat pe inculpatul H. C. A., zis B. ca fiind cel care a participat la sustragerea de cupru și două drujbe din . A. C. a arătat că își menține declarația dată anterior în cursul urmăririi penale dar nu își mai aduce aminte dacă persoana care a luat-o în taxi nu avea dinți în gură. Martorii M. D. R. și C. Eucențiu au declarat că își mențin declarațiile date anterior în cursul urmăriri penale, în care îl indică pe inculpatul H. ca participant la comiterea faptei. În fața instanței acești doi martori nu l-au mai indicat pe H. ca participant la faptă, acest lucru datorându-se în mod evident faptului că au fost aduși cu aceeași mașină de la penitenciar unde au discutat în prealabil despre ce o să declare, prin urmare instanța va da eficiență declarațiilor date în cursul urmăririi penale și mai puțin celor din cursul judecății, mai puțin aspectele care se coroborează cu ansamblu probator administrat în cauză.

Concluzionând se reține că din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și în fața instanței rezultă că inculpații se fac vinovați de săvârșirea faptei reținute în sarcina lor, aceasta fiind săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege și nu există nici o cauză justificativă sau de neimputabilitate care să înlăture caracterul penal al faptei.

Legea penală mai favorabilă și încadrarea juridică a faptelor

În privința inculpatului L. F. se constată că legea penală mai favorabilă este vechiul cod penal, raportat la limitele minime ale pedepsei aplicabile care sunt aceleași (3 ani), el aflându-se în stare de recidivă postexecutorie, însă se va avea în vedere și regulile de la concursul de infracțiuni,( spor facultativ versus spor parțial obligatoriu), instanța urmând să contopească pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu cea pe care o execută în prezent.

Raportat la aceste aspecte se impune schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpatului L. F. din:

- infracțiunea de furt calificat prev.art.228 al.1, art. 229 al.1 lit.b,d,d,e și al.2 lit.b cod penal, cu aplicarea art.41 al.1 rap. la art.43 al.5 cod penal, art 5 cod penal în

- infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, c, g, i cod penal 1969, cu aplicarea art.37 lit.b cod penal 1969, art.5 cod penal

În privința inculpatului H. C. A. se constată că legea penală aplicabilă este noul cod penal, având dispozițiile art.10 din Legea 187/2012, raportat la faptul că prezenta infracțiune este concurentă cu o faptă săvârșită după . noului cod penal și cu privire la care s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea.

Totodată, fața de fisa de cazier judiciar a inculpatului, se retine ca antecedentele penale ale inculpatului provin din minoritate, motiv pentru care nu sunt incidente in cauza dispozițiile art. 44 alin 1 Cod pen, pluralitatea intermediara, care fac referire la existenta unei pedepse anterioare. Ori, in aplicarea art. 21 Legea nr. 187/2012 de aplicare a noului cod penal,pedepsele aplicate minorilor conform vechiului cod penal se înlocuiesc cu masuri educative.

Prin urmare în baza art. 386 Cod procedură penală va dispune schimbarea încadrarea juridica reținută în sarcina inculpatului H. C. A. din infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1, 229 alin 1, lit. b,c,d,e, și alin 2, lit. b NCP, cu aplic. art. 44 cod penal (pluralitate intermediară), totul cu aplicarea art. 5 cod penal și art. 10 din Legea 187/2012 în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1, 229 alin 1, lit. b,c,d,e, și alin 2, lit. b NCP, totul cu aplicarea art. 5 cod penal și art. 10 din Legea 187/2012.

În drept

Fapta inculpatului L. F., care, în noaptea de 27/28.11.2010, în baza unei înțelegeri prealabile, împreună cu inculpatul H. C. A. și cu martorii C. Eucențiu I., M. V., H. A.-I., M. D.-R., și B. I., prin efracție și având fața acoperită, prin violarea sediului profesional, a pătruns în incinta punctului de lucru al ., situat în satul Viișoara, nr. l527A, jud. Cluj, iar, după distrugerea sistemului de supraveghere video a unității păgubite, dintr-o hală a sustras împreună cu celelalte persoane sus menționate cantitatea de 700 kg cupru și două drujbe pe benzină, cauzând un prejudiciu total în sumă de 24.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, c g, i cod penal 1969.

Fapta inculpatului H. C. A., care, în noaptea de 27/28.11.2010, în baza unei înțelegeri prealabile, împreună cu inculpatul L. F. și cu martorii C. Eucențiu I., M. V., H. A.-I., M. D.-R., și B. I., prin efracție și având fața acoperită, prin violarea sediului profesional, a pătruns în incinta punctului de lucru al ., situat în satul Viișoara, nr. l527A, jud. Cluj, iar, după distrugerea sistemului de supraveghere video a unității păgubite, dintr-o hală a sustras împreună cu celelalte persoane sus menționate cantitatea de 700 kg cupru și două drujbe pe benzină, cauzând un prejudiciu total în sumă de 24.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, infracțiunea de furt calificat prev.art.228 al.1, art. 229 al.1 lit.b,d,d,e și al.2 lit.b cod penal

La individualizarea pedepsei care se va aplica inculpatului L. F. pentru comiterea acestei infracțiuni s-a avut în vedere criteriile generale prevăzute la art. 72 cod penal, respectiv: dispozițiile generale ale codului penal, limitele speciale ale sancțiunii menționate în actul de incriminare, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului care a săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie, a recunoscut comiterea ei, prejudiciul ridicat în cuantum de 24.000 lei, contribuția acestuia la săvârșirea faptei, acesta fiind creierul activității de sustragere.

Raportat la aceste aspecte instanța apreciază că se impune aplicarea inculpatului L. F. a unei pedepse de 4 ani închisoare, aceasta fiind necesară și suficientă pentru atingerea scopurilor educativ și de exemplaritate ale sancțiunii, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă.

In temeiul art. 71 alin 2 C. penal 1969, art.5 cod penal va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua și b Cod penal 1969.

În baza art.33 lit.a cod penal 1969 va constata că infracțiunea de furt calificat pentru care s-a aplicat pedeapsa 4 ani închisoare prin prezenta hotătâre este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr.131/16.04.2012 pronunțată de Audiența Provincială din Almeria, secția a 3 a Spania și nr. 102 din 22.03.2013 a Judecătoriei Penale nr.1 din Granada și recunoscute prin sentințele penale nr.131/5.03.2014 a Curții de Apel București și nr.200/25.04.2014 a Curții de Apel Cluj prin s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 11 ani și o lună închisoare.

În baza 36 cod penal 1969, raportat la art.33 lit.a, raportat la art.34 lit.b cod penal 1969 va contopi pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa rezultantă de 11 ani și 1 lună închisoare aplicată prin sentința penală nr. 200/25.04.2014 a Curții de Apel Cluj și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 11 ani și o lună închisoare pe care o sporește cu 1 an închisoare, în final pedeapsa de executat fiind de 12 ani și o lună închisoare, în regim de detenție.

In temeiul art. 71 alin 2 C. penal 1969, art.5 cod penal va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua și b Cod penal 1969.

Va interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.66 lit. a, b C.p. pe durata pedepsei principale, până la executarea sau considerarea ca executată a acesteia.(stabilită prin sentința penală nr.131/5.03.2014 a Curții de Apel București)

Va dispune anularea mandatului de executare emis de Curtea de Apel Cluj în baza sentinței penale nr.200/25.04.2014 și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în sensul prezentei hotărâri.

Va deduce din pedeapsa aplicată timpul executat conform art. 36 al.3 Cod penal 1969 începând cu data de 28.02.2011 până la zi.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului H. C. A., instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Astfel se va avea în vedere faptul că inculpatul nu a recunoscut fapta, prejudiciul produs este ridicat (24.000 lei), a fost condamnat anterior de nenumărate ori pentru infracțiuni similare, hotărârile judecătorești anterior pronunțate nu au avut nici un efect în ceea ce privește schimbarea atitudinii inculpatului raportat la activitatea infracțională, acesta persistând în a săvârși în continuare fapte reprobabile.

Raportat la aceste elemente instanța apreciază că se impune aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare aceasta fiind necesară și suficientă pentru atingerea scopurilor educativ și de exemplaritate ale sancțiunii, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă.

În baza art.67 alin. 1 Cod penal se va aplica inculpatului H. C. A. ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durata de 3 ani.

În baza art. 65 alin.1 și 3 cod penal va interzice inculpatului H. C. A. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

Pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară se impun a fi aplicate inculpatului întrucât prin săvârșirea faptei în cauză, în contextul antecedenței penale pentru infracțiuni similare, inculpatul H. C. A. s-a dovedit nedemn pentru a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, pentru a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art.38 al.1 cod penal se va constata că fapta mai sus amintită a fost săvârșită în concurs real cu infracțiunea prev. de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și e CP, cu aplic. art. 77 lit. a cod penal pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.203/2014 pronunțată de către Judecătoria T., modificată prin decizia penală nr.664/29.07.2014 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj.

În baza 129 al. 4 cod penal, raportat la art.39 al.1 lit.b cod penal se va contopi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.203/2014 pronunțată de către Judecătoria T., modificată prin decizia penală nr.664/29.07.2014 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj și se va aplica inculpatului cea mai grea pedeapsă de 3 ani închisoare care va fi sporită cu 6 luni ( o treime din cealaltă pedeapsă aplicată de 1 an și 6 luni închisoare) în final pedeapsa de rezultantă fiind de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.21 al.1 din Legea 187/2012 va înlocui pedeapsa aplicata prin sentința penala nr. 206/2009 a Judecătoriei T. – 1 an și 9 luni închisoare – cu măsura educativă a internării . detenție pentru 1 an și 9 luni.

În baza art.129 al.2 lit.b cod penal va contopi pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare cu o pătrime(1/4) din restul rămas neexecutat de 150 zile din măsura educativă a internării . detenție pentru 1 an și 9 luni, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 3 ani, 7 luni și 7 zile închisoare în regim de detenție.

În baza art.67 alin. 1 Cod penal se va aplica inculpatului H. C. A. ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durata de 3 ani.

În baza art. 65 alin.1 și 3 cod penal va interzice inculpatului H. C. A. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

Va dispune anularea mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr.203/2014 pronunțată de către Judecătoria T., modificată prin decizia penală nr.664/29.07.2014 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în sensul prezentei hotărâri.

Va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată și perioada în care a fost reținut și arestat preventiv conform art. 40 al.3 și art.72 al.1 Cod penal, respectiv din data de 08.04.2009 la 08.10.2009 și de la data de 13.04.2014 la zi.

În baza art.14, 397 cod procedură penală, art.998 și 999 cod civil 1864 se va admite acțiunea civilă formulată de către persoana vătămată . și vor fi obligați inculpații L. F. și H. C. A. în solidar cu inculpații din dosar_ al Judecătorie T. la plata sumei de 24.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.

În temeiul art.272 cod procedură penală onorariul apărătorilor din oficiu C. C. și R. N., fiecare în cuantum de 300 lei se va suporta din fondul special al Ministerului Justiției.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală vor fi obligați inculpatul L. F. la plata sumei de 200 lei, iar inculpatul H. C. A. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂTĂȘTE

1.În baza art.377 al.4 și art.386 cod procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice reținută în sarcina inculpatului L. F. din:

- infracțiunea de furt calificat prev.art.228 al.1, art. 229 al.1 lit.b,d,d,e și al.2 lit.b cod penal, cu aplicarea art.41 al.1 rap. la art.43 al.5 cod penal, art 5 cod penal în

- infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, c g, i cod penal 1969, cu aplicarea art.37 lit.b cod penal 1969, art.5 cod penal

În baza art.396 al.2 și 10 cod procedură penală condamnă pe inculpatul L. F., fiul lui L. C. și al lui CCIG M., născut la data de 11.06.1977, în Câmpia Turzii, Jud. Cluj, cu domiciliul în Mun. Câmpia Turzii, .. 2, ., posesor al C.I. ., nr._, emisă de SPCLEP Câmpia Turzii, la data de 09.09.2009, având CNP_, studii 5 clase, fără ocupație și fără loc de muncă, cu antecedente penale care atrag starea de recidivă post-executorie la:

- pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, c g, i cod penal 1969, cu aplicarea art.37 lit.b cod penal 1969, art.5 cod penal

In temeiul art. 71 alin 2 C. penal 1969, art.5 cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua și b Cod penal 1969.

În baza art.33 lit.a cod penal 1969 constată că infracțiunea de furt calificat pentru care s-a aplicat pedeapsa 4 ani închisoare prin prezenta hotătâre este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr.131/16.04.2012 pronunțată de Audiența Provincială din Almeria, secția a 3 a Spania și nr. 102/2013 a Judecătoriei Penale nr.1 din Granada și recunoscute prin sentințele penale nr.131/5.03.2014 a Curții de Apel București și nr.200/25.04.2014 a Curții de Apel Cluj prin s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 11 ani și o lună închisoare.

În baza 36 cod penal 1969, raportat la art.33 lit.a, raportat la art.34 lit.b cod penal 1969 contopește pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa rezultantă de 11 ani și 1 lună închisoare aplicată prin sentința penală nr. 200/25.04.2014 a Curții de Apel Cluj și aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 11 ani și o lună închisoare pe care o sporește cu 1 an închisoare, în final pedeapsa de executat fiind de 12 ani și o lună închisoare, în regim de detenție.

In temeiul art. 71 alin 2 C. penal 1969, art.5 cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua și b Cod penal 1969.

Interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.66 lit. a, b C.p. pe durata pedepsei principale, până la executarea sau considerarea ca executată a acesteia.(stabilită prin sentința penală nr.131/5.03.2014 a Curții de Apel București)

Dispune anularea mandatului de executare emis de Curtea de Apel Cluj în baza sentinței penale nr.200/25.04.2014 și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în sensul prezentei hotărâri.

Deduce din pedeapsa aplicată timpul executat conform art. 36 al.3 Cod penal 1969 începând cu data de 28.02.2011 până la zi.

2. În baza art. 386 Cod procedură penală dispune schimbarea încadrarea juridica reținută în sarcina inculpatului H. C. A. din infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1, 229 alin 1, lit. b,c,d,e, și alin 2, lit. b NCP, cu aplic. art. 44 cod penal (pluralitate intermediară), totul cu aplicarea art. 5 cod penal și art. 10 din Legea 187/2012 în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1, 229 alin 1, lit. b,c,d,e, și alin 2, lit. b NCP, totul cu aplicarea art. 5 cod penal și art. 10 din Legea 187/2012.

În baza art.396 al.2 cod procedură penală condamnă pe inculpatul H. C. A., fiul lui H. M. D. și al lui H. A. I., născut la data de 29.08.1991, în Câmpia Turzii, Jud. Cluj, cu domiciliul în Mun. Câmpia Turzii, .. 36, ., posesor al C.I.P. ., nr._, emisă de SPCLEP Câmpia Turzii, la data de 04.02.2014, având CNP_, studii 6 clase, fără ocupație și fără loc de muncă, la:

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1, 229 alin 1, lit. b,c,d,e, și alin 2, lit. b NCP, totul cu aplicarea art. 5 cod penal și art. 10 din Legea 187/2012.

În baza art.67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului H. C. A. ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durata de 3 ani.

În baza art. 65 alin.1 și 3 cod penal interzice inculpatului H. C. A. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art.38 al.1 cod penal constată că fapta mai sus amintită a fost săvârșită în concurs real cu infracțiunea prev. de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și e CP, cu aplic. art. 77 lit. a cod penal pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.203/2014 pronunțată de către Judecătoria T., modificată prin decizia penală nr.664/29.07.2014 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj.

În baza 129 al. 4 cod penal, raportat la art.39 al.1 lit.b cod penal contopește pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.203/2014 pronunțată de către Judecătoria T., modificată prin decizia penală nr.664/29.07.2014 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj și aplică inculpatului cea mai grea pedeapsă de 3 ani închisoare care va fi sporită cu 6 luni ( o treime din cealaltă pedeapsă aplicată de 1 an și 6 luni închisoare) în final pedeapsa de rezultantă fiind de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.21 al.1 din Legea 187/2012 înlocuiește pedeapsa aplicata prin sentința penala nr. 206/2009 a Judecătoriei T. – 1 an și 9 luni închisoare – cu măsura educativă a internării . detenție pentru 1 an și 9 luni.

În baza art.129 al.2 lit.b cod penal contopește pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare cu o pătrime(1/4) din restul rămas neexecutat de 150 zile din măsura educativă a internării . detenție pentru 1 an și 9 luni, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 3 ani, 7 luni și 7 zile închisoare în regim de detenție.

În baza art.67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului H. C. A. ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durata de 3 ani.

În baza art. 65 alin.1 și 3 cod penal interzice inculpatului H. C. A. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

Dispune anularea mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr.203/2014 pronunțată de către Judecătoria T., modificată prin decizia penală nr.664/29.07.2014 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în sensul prezentei hotărâri.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată și perioada în care a fost reținut și arestat preventiv conform art. 40 al.3 și art.72 al.1 Cod penal, respectiv din data de 08.04.2009 la 08.10.2009 și de la data de 13.04.2014 la zi.

În baza art.14, 397 cod procedură penală, art.998 și 999 cod civil 1864 admite acțiunea civilă formulată de către persoana vătămată . și obligă inculpații L. F. și H. C. A. în solidar cu inculpații din dosar_ al Judecătorie T. la plata sumei de 24.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.

În temeiul art.272 cod procedură penală onorariul apărătorilor din oficiu C. C. și R. N., fiecare în cuantum de 300 lei se suportă din fondul special al Ministerului Justiției.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul L. F. la plata sumei de 200 lei, iar inculpatul H. C. A. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din data de 27.05.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. AxinteMarcela B.

Red/Dact/ A.C/A.C/ 09.06.2015 6 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 176/2015. Judecătoria TURDA