Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Hotărâre din 21-10-2015, Judecătoria TURDA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 21-10-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA T.

T., Piața Romană nr.12, jud.Cluj

Operator de date cu caracter personal nr. 3186

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

Nr reg ex pen 462/2015

SETNINȚA PENALĂ Nr. 372/2015

Ședința publică din 21 Octombrie 2015

Completul constituit din:

Președinte C. P.

Grefier I. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de N. A. L., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T..

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul D. R. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev de art. 336 al. 1 Cod penal, cu aplic art. 44 alin. 1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din 23.09.2015 și în încheierea de amânare ulterioară a pronunțării din 07.10.2015, care fac parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANTA

Prin rechizitoriul nr. 2524/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecatoia T., inregistrat in data de 06.05.2015, cu nr_ la Judecatoria T., a fost trimis în judecată inculpatul D. R. A. - pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută și pedepsită de art. 336 al. 1 din C.pen cu aplicarea art 44 alin 1 C pen

Prin actul de sesizare a instantei s-a aratat ca, în data de 30.09.2014, inculpatul a condus un autoturism pe drumul public avand o alcoolemie peste limita legala.

S-au avut in vedere urmatoarele probe proces verbal de constatare a infracțiunii, declarațiile inculpatului, proces verbal de interpretare a protocolului etilotest nr._, proces verbal de prelevare probe biologice, buletin de examinare clinică, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1016 eliberat de IML Cluj N. la data de 06.10.2014, fișa de evidență auto a inculpatului

Prin incheierea penala din data de 22 iulie 2015, s-a dispus inceperea judecatii fata de inculpat, conform prevederilor art 346 alin 2 C pr pen.

In sedinta publica din data de 23.09.2015, inculpatul a declarat ca a comis fapta de care este invinuit, nu doreste administrarea altor probe, fiind de acord cu cele administrate in cursul urmaririi penale. (f 39)

Dupa ascultarea inculpatului, a avocatului sau si a procurorului s-a incuviintat aplicarea art 374 alin 4 C pr pen.

Inculpatul a depus inscrisuri (f 35-38, certificate de nastere copil, certificat de inregistrare ca persoana fizica autorizata, diploma bacalaureat, adeverinta student).

Analizand materialul probator al cauzei, tinand seama de procesul verbal de constatare a infracțiunii (f. 7); buletin de analizǎ toxicologicǎ-alcoolemie (f. 8, 17), declarațiile inculpatului (f. 21), declaratii martori T. I. (f 24), Sautean R. (f 25), se retine ca in data de 30.09.2014, ora 15,15 inculpatul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe ., T.. Evitand un autobus, a pierdut controlul autovehiculului, intrand in coliziune cu autoturismul din fata, condus de martorul Sautean R., pe care l-a proiectat in autoturismul din fata acestuia, condus de martora T. I.. Fiind testat cu aparatul etilotest s-a constatat ca prezenta alcoolemie, iar in urma recoltarii probelor biologice s-a stabilit ca inculpatul a avut o alcooemie de 1,4 g/l la ora 17.10.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, aratand ca a consumat nauturi alcoolice, 300 g votca.

Fapta inculpatului D. R. A. care, in data de 30.09.2014, a condus pe drumul public un autovehicul avand o alcoolemie peste limita de 0,8 g/l constituie infractiunea de conducere cu alcoolemie prev de art 336 alin 1 C pen, cu aplicarea art 44 alin 1 C pen.

Inculpatul a comis infractiunea cu intentie, cunoscand ca a consumat bauturi alcoolice, dorind sa se deplaseze pe drumul public.

Starea de pluralitate intermediara se retine conform prevederilor art 44 alin 1 C pen, fata de pedeapsa de 9 luni inchisoare aplicata inculpatului prin sentinta penala nr 142/2013 a Judecatoriei T., definitive prin decizia penala nr 813/06.06.2013 a Curtii de Apel Cluj, a carei executare a fost suspendata conditionat pentru 2 ani 9 luni termen de incercare, care, la momentul prezentei infractiuni, nu era implinit.

La individualizarea judiciara a pedepsei, instanta are in vedere, la stabilirea pedepsei, prevederile art 396 alin 10 c pr pen, art 74 C pen tinand seama de urmatoarele aspecte: inculpatul a fost sincer, are antecedente penale similare, dovada ca ingaduinta instantei de judecata nu a contribuit la reeducarea acestuia, la dobandirea de comportamente sociale corespunzatoare, are incalcari a normelor de circulatie rutiera (fisa de la fila 29 releva depasirea vitezei, nefolosirea centurii de siguranta, circulatie pe drum cu acces interzis, conducere cu alcoolemie – avand o sanctiune administrative, conform art 18 ind 1 C pen 1968), a avut o alcoolemie mare, a condus la o ora cu trafic intens, pe un drum circulat; instanta tine seama si de concluziile buletinului de examinare fizica, conform carora inculpatul era orientat, ordonat in manifestarile pishice si neurologice – f 14.

In baza art 336 alin 1 C pen cu aplicarea art 44 alin 1 C pen, art 374 alin 4 C pr pen, art 396 alin 10 C pr pen conducere cu alcoolemie va condamna pe inculpatul D. R. A. la o pedeapsa de 1 an inchisoare..

In baza art 15 alin 2 legea 187/2012, art 83 C pen 1968 va revoca suspendarea conditionata pentru pedeapsa de 9 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr 142/2013 a Judecatoriei T., pe care o va cumula cu prezenta, aplicand 1 an 9 luni inchisoare.

In baza art 274 alin 1 C pr pen va obliga pe inculpat la 600 lei cheltuieli judiciare catre stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

In baza art 336 alin 1 C pen cu aplicarea art 44 alin 1 C pen, art 374 alin 4 C pr pen, art 396 alin 10 C pr pen conducere cu alcoolemie condamna pe inculpatul D. R. A. fiul lui N. și S. E., născut la data de 28.02.1990 in Câmpia Turzii, jud. Cluj, de cetățenie română, necăsătorit, studii medii, cu antecedente penale, domiciliat in T., .. 25E, jud. Cluj, posesor CI . nr._, CNP_ la o pedeapsa de 1 an inchisoare..

In baza art 15 alin 2 legea 187/2012, art 83 C pen 1968 revoca suspendarea conditionata pentru pedeapsa de 9 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr 142/2013 a Judecatoriei T., pe care o cumuleaza cu prezenta, aplicand 1 an 9 luni inchisoare.

In baza art 274 alin 1 C pr pen oblige pe inculpat la 600 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Cu apel in 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 21.10.2015

Președinte,Grefier

C. P. I. A.

Rdct/Dact/CP/CP/10.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Hotărâre din 21-10-2015, Judecătoria TURDA