Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 62/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 62/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 16-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDEȚUL V.

SENTINȚA PENALĂ Nr. 62/2015

Ședința publică de la 16 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. M.

Grefier C. S.

Ministerul Public este reprezentat prin doamna procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul V. C., având ca obiect sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției (art.483 NCPP)

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde inculpatul V. C. asistat de apărător ales, av. A. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.

În baza art. 372 alin.1 Cod procedură penală instanța a procedat la verificarea identității inculpatului V. C. care s-a legitimat cu C.I. . nr._, CNP_.

Instanța în baza art. 484 alin.2 Cod procedură penală acordă cuvântul asupra acordului de recunoaștere a vinovăției.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că acordul de acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat de către procuror cu inculpatul V. C. cu respectarea dispozițiilor legale. Solicită a se stabili în sarcina inculpatului o pedeapsă de 1 an și 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin.1 Cod penal cu amânarea aplicării pedepsei. Urmează a se stabili un termen de supraveghere de 2 ani . Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul ales al inculpatului având cuvântul solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Urmează ca instanța să stabilească o pedeapsă pentru care să se dispună amânarea aplicării pedepsei. Angajament.

Inculpatul V. C. având ultimul cuvânt arată că regretă fapta și solicită admiterea acordului de recunoaștere așa cum a fost încheiat la P. de pe lângă Judecătoria V..

Instanța lasă cauza în pronunțare, după care;

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față ;

Pe rolul acestei instanțe la data de 29.12.2014 sub dosar nr._ a fost înregistrat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 19.12.2014 de P. de pe lângă Judecătoria V. cu inculpatul V. C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal.

În cuprinsul actului de sesizare s-a reținut că la data de 16.06.2014, în jurul orei 21,05 un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier a IPJ V., în timp ce executa activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza mun. V., respectiv pe . oprit pentru control autoturismul marca Lancia cu nr. de înmatriculare_ care era condus de către inculpatul V. C..

Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat acestuia testarea cu aparatul alcooltest și acesta a fost de acord.

Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest la ora 21,12 rezultatul fiind de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În timpul urmăririi penale inculpatul a recunoscut fata comisă și a declarat că în ziua de 26.06.2014 a sustras autoturismul cu nr. de înmatriculare_ de la numitul B. C. și a condus pe drumul public fără a poseda permis de conducere.

Din adresa nr._/2014 a IPJ V. rezultă că inculpatul nu posedă permis de conducere.

Situația de fapt reținută de către Ministerul Public a fost stabilită pe baza analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv:

- proces-verbal de constatare a infracțiunii din data de 16.06.2014 (fila 8);

- bon alcooltest ( fila 10);

- declarații suspect ( fila 20);

- declarații inculpat ( fila 18 );

- adresa nr._/2014 din 09.07.2014 a I.P.J. V. ( fila 15);

- declarație martor U. A. S. ( fila 25).

Față de situația de fapt reținută, Ministerul Public, de încadrarea juridică și de materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, la inițiativa inculpatului V. C. ce a fost asistat de către apărător ales, s-a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției ce face obiectul prezentului dosar.

Parchetul de pe lângă Judecătoria V. a solicitat Judecătoriei V. admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției și aplicarea inculpatului V. C. a unei pedepse cu închisoarea de 1 an și 3 luni, iar ca modalitate de executare s-a stabilit în temeiul art. 83 Cod penal amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani conform art. 83 alin.1 Cod penal.

A fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 5548/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V..

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de P. de pe lângă Judecătoria V., instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480-482 Cod procedură penală.

Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 16.06.2014, în jurul orei 21,05 un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier a IPJ V., în timp ce executa activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza mun. V., respectiv pe . oprit pentru control autoturismul marca Lancia cu nr. de înmatriculare_ care era condus de către inculpatul V. C..

Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat acestuia testarea cu aparatul alcooltest și acesta a fost de acord.

Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest la ora 21,12 rezultatul fiind de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În timpul urmăririi penale inculpatul a recunoscut fata comisă și a declarat că în ziua de 26.06.2014 a sustras autoturismul cu nr. de înmatriculare_ de la numitul B. C. și a condus pe drumul public fără a poseda permis de conducere.

Din adresa nr._/2014 a IPJ V. rezultă că inculpatul nu posedă permis de conducere.

Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, respectiv:

- proces-verbal de constatare a infracțiunii din data de 16.06.2014 (fila 8);

- bon alcooltest ( fila 10);

- declarații suspect ( fila 20);

- declarații inculpat ( fila 18 );

- adresa nr._/2014 din 09.07.2014 a I.P.J. V. ( fila 15);

- declarație martor U. A. S. ( fila 25).

ÎN D.

Fapta inculpatului V. C. care în ziua de 16.06.2014 a condus pe drumul public un autovehicul fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin.1 Cod penal.

Astfel, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în conducerea de către inculpatul V. C. a autoturismului marca Lancia cu numărul de înmatriculare_ pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

Urmarea imediată a faptei o constituie o stare de pericol pentru desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice precum și în cele din urmă pentru viață; integritatea corporală și sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public și pentru proprietatea publică și privată având în vedere că este necesar pentru acordarea dreptului de a conduce un autovehicul, urmarea unor cursuri de specialitate și ulterior promovarea unui examen de verificare a cunoștințelor și aptitudinilor, în scopul obținerii unui permis de conducere, tocmai pentru protejarea valorilor mai sus – menționate .

Raportul de cauzalitate, având în vedere că este vorba despre o infracțiune de pericol, iar nu de rezultat – rezultă ex re, starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite născându-se odată cu săvârșirea elementului material al infracțiunii .

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă, deoarece chiar dacă nu a urmărit în mod expres să pună în pericol, prin conduita sa, valorile sociale menționate a prefigurat și a acceptat eventualitatea acestei urmări a faptei sale .

În consecință, instanța constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului V. C..

În ceea ce privește condițiile de formă ale acordului ce face obiectul prezentului dosar, instanța reține că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mică de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prevăzute de art. 482 Cod procedură penală, iar cu ocazia încheierii a fost asistat de avocat ales.

În ceea ce privește pedeapsa propusă de Ministerul Public și acceptată de către inculpatul V. C., respectiv pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare cu amânarea aplicării în condițiile art. 83 Cod penal, instanța o apreciază ca fiind în mod corect dozată având în vedere circumstanțele cauzei și ale persoanei inculpatului, criteriile generale ale aplicării pedepsei așa cum acesta este definitiv prin dispozițiile art. 74 Cod penal, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită de către acesta, gradul de pericol social concret al faptei, urmarea produsă precum și persoana inculpatului.

Față de aspectele menționate anterior apreciind că vinovăția inculpatului V. C. este stabilită dincolo de orice îndoială rezonabilă, cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, iar acordul de recunoaștere întrunește toate cerințele prevăzute de legiuitor sub aspectul formei și fondului, fiindu-i respectat toate drepturile procedurale, instanța în baza art. 485 alin.1 lit.a Cod procedură penală va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 19.12.2014 de P. de pe lângă Judecătoria V. cu inculpatul V. C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 5548/P/2014.

În baza art. 396 alin.1 și alin.4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal va stabili pedeapsa de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare în sarcina inculpatului V. C. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal.

În baza art. 83 alin.1 Cod penal va amâna aplicarea pedepsei de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare și stabilește un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, potrivit art. 84 Cod penal.

În baza art. 85 alin.1 Cod penal va obliga inculpatul V. C. ca pe durata termenului de încercare sa respecte următoarele masuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune V. la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c) – e) se vor comunica Serviciului de Probațiune.

În temeiul art. 83 alin.4 Cod penal va atenționa inculpatul asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin.3 Cod procedură penală va atrage atenția inculpatului că, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau al săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, se va revoca amânarea și se va dispune aplicarea pedepsei stabilite și executarea ei în regim de detenție.

Potrivit art. 90 alin.1 Cod penal, persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

Va constata că inculpatul V. C. a fost asistat de avocat ales.

În baza art. 274 alin.1 Cod .procedură penală va obliga pe inculpatul M. L. la plata către stat a sumei de 350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.485 alin.1 lit.a Cod procedură penală admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 19 decembrie 2014 de P. de pe lângă Judecătoria V. cu inculpatul V. C., fiul lui D. și C., născut la data de 08.10.1986 în municipiul V. județul V., domiciliat în V., ..254,., studii - 10 clase, căsătorit, un copil minor, loc de muncă-vulcanizator la S.C. Celesta S.R,L. V., fără antecedente penale,CNP_), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal - obiect al cauzei penale nr. 5548/P/2014.

În baza art. 396 alin.1,4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal stabilește pedeapsa de 1(un) an și 3 (trei) luni închisoare în sarcina inculpatului V. C., fiul lui D. și C., născut la data de 08.10.1986 în municipiul V. județul V., domiciliat în V., ..254,.,., studii - 10 clase, căsătorit, un copil minor, loc de muncă-vulcanizator la S.C.Celesta S.R,L.V.,fără antecedente penale,CNP_) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin.1 Noul Cod penal (faptă din 16.06.2014).

În baza art. 83 alin.1 lit. a,b,c și d și alin.4 Cod penal, amână aplicarea pedepsei închisorii stabilind un termen de supraveghere conform art. 84 alin.1 Cod penal, de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 84 alin.2 Cod penal coroborat cu art. 85 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul V. C. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune V., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probațiune.

În temeiul art. 83 alin.4 Cod penal atenționează inculpatul asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin.3 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei închisorii precum și ale art.89 Cod penal privitoare la anularea amânării pedepsei închisorii.

Potrivit art. 90 alin.1 Cod penal, persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

Constată că inculpatul V. C. a fost asistat de avocat ales.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul V. C. la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat avansate ( 200 lei cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale și 150 lei cheltuieli judiciare la instanța de judecată)

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi ,16 ianuarie 2015.

Președinte,

L. M.

Grefier,

C. S.

Red. M.L. 21.01.2015

Teh.red. Ș.C. 4 ex./ 21.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 62/2015. Judecătoria VASLUI