Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 672/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 672/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 28-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDVS

SENTINȚA PENALĂ NR.672

Ședința publică de la 28.05 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-D. C.

Grefier: M. N.

Ministerul Public este reprezentat prin doamna procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul P. O. în prezent deținut în Penitenciarul V., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru condamnat avocat Buculeasă G. care răspunde cu substituire pentru apărător desemnat din oficiu A. D., cu delegație pentru asistență juridică obligatorie la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul Registratură, la data de 21 mai 2015, petentul condamnat a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care:

Instanța constată că petentul condamnat a depus prin serviciul registratură o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

Având în vedere că la data formulării cererii, condamnatul se afla în executarea pedepsei la Penitenciarul Tulcea, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu declinarea competenței, însă solicită să fie avut în vedere că petentul condamnat execută un mandat emis în baza unei sentințe penale pronunțată de către Tribunalul Bacău, de aceea consideră că se impune declinarea competenței la Tribunalul Tulcea, instanță competentă material și teritorial.

Apărătorul condamnatului, având cuvântul, este de acord cu declinarea competenței .

Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față;

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 30.03.2015, sub nr._, persoana privată de libertate P. O., deținut în Penitenciarul V., a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru prin sentința penală nr. 258/2019 a Tribunalului Bacău.

În motivarea cererii petentul a arătat că solicită deducerea din pedeapsa ce o execută perioada executată reprezentând arestul preventiv din Italia.

P. declarația dată în fața directorului Penitenciarului V. și înaintată prin adresa nr._ din 20.05.2015, persoana privată de libertate P. O., a solicitat ca instanța să ia act de retragerea cererii întrucât a fost rezolvată situația juridică.

Potrivit art. 599 alin.3 Cod pr. pen. contestația la executare poate fi retrasă când este formulată de către condamnat.

Față de dispozițiile legale menționate, având în vedere manifestarea expresă de voință a contestatorului P. O., instanța va lua act de retragerea contestației la executare.

În baza art. 275 alin 1și art. 275 alin.2 Cod pr. pen, va fi obligat condamnatul la plata către stat a sumei de 200 lei cheltuieli judiciare.

Suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 597 și art. 599 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, ia act de retragerea contestației la executare, formulată de condamnatul P. O., fiul lui N. și M., născut la 09.11.1983, în prezent deținut în Penitenciarul V..

Conform art. 272 alin. 1 și art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.05.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I.-D. C. M. N.

RED/TEHNORED. I.D.C/ 15.06.2015

5 EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 672/2015. Judecătoria VASLUI