Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 673/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 673/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 28-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDVS
SENTINȚA PENALĂ NR.673
Ședința publică de la 28.05 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
Grefier: M. N.
Ministerul Public este reprezentat prin doamna procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul I. I. M. în prezent deținut în P. V., având ca obiect întreruperea executării pedepsei prev. de art. 592 Cpp.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul personal și asistat de avocat Buculeasă G. care răspunde cu substituire pentru apărător desemnat din oficiu A. A., pentru care depune delegație pentru asistență juridică obligatorie la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța procedează la identificarea petentului condamnat prin confruntarea datelor prezentate de acesta oral cu cele existente la dosar.
Petentul condamnat învederează că nu își însușește cererea care formează obiectul prezentei cauze.
Instanța pune în discuție cererea de neînsușire formulată de către condamnat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită ca cererea să fie respinsă ca inadmisibilă, aceasta nefiind însușită de către petent.
Apărătorul condamnatului, având cuvântul, solicită să se ia act de manifestarea de voință a condamnatului.
Petentul condamnat, având cuvântul, menționează că nu își însușește cererea.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de07.04.2015, sub nr._, persoana privată de libertate I. M., în prezent deținut în P. V., a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei.
În motivarea cererii, s-a arătat că solicită întreruperea executării pedepsei în baza art. 592 Cod procedură penală, precizând că motivele să fie prezentate în fața instanței.
Melodii
Prin declarația din 28.05.2015 dată în fața instanței, condamnatul I. I. M., a arătat că nu-și însușește cererea ce face obiectul dosarului nr._, având ca obiect întrerupere executare pedeapsă.
Potrivit art. 589 alin.3 cod pr. pen și art. 592 alin.1 Cod pr pen, cererea de întrerupere a executării pedepsei poate fi făcută de procuror, condamnat și de către administrația penitenciarului.
Față de declarația condamnatului, instanța urmează să ia act ca petentul-condamnat I. I. M. nu a formulat cererea de întrerupere a executării pedepsei si respinge ca inadmisibilă cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii privind pe condamnatul I. I. M. deținut in P. V..
In temeiul art.275 alin.2 cod pr pen, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân in sarcina acestuia, urmând ca suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act că petentul nu a formulat cererea având ca obiect întreruperea executării pedepsei, si pe cale de consecință va respinge ca inadmisibilă cererea privind pe condamnatul I. M., fiul lui M. și F., născut la 18.06.1979, în prezent deținut in P. V..
În temeiul art.275 alin.2 cod pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân in sarcina acestuia.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției .
Cu drept de a formula contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I.-D. C. M. N.
RED/TEHNORED. I.D.C/ 15.06.2015
5 EX
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 708/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 672/2015.... → |
|---|








