Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 708/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 708/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 05-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDVS

Sentința penală nr. 708

Ședința publică de la 05 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. V.

Grefier M. T.

Ministerul Public este reprezentant prin domnul procuror T. D. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.

Pe rol la ordine fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul D. Ș., având ca obiect-contestație la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 28.05.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 05.06.2015, când:

INSTANȚA

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 24.03.2015, sub nr._, persoana privată de libertate D. Ș., în prezent deținut în Penitenciarul V., a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa în a cărei executare se află.

În motivarea cererii, persoana privată de libertate a arătat că la data de 13.01.2014 a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru violare de domiciliu în dosarul nr._ . A fost arestat în Italia la data de 25.09.2014 după care a fost extrădat în România pe data data de 15.12.2014, motiv pentru care solicită deducerea din pedeapsa pe care o execută a duratei cât a fost arestat în Italia.

La solicitarea instanței, au fost înaintate următoarele înscrisuri:

-situația juridică de la Penitenciarul V. (fila 8 dosar );

-fișa de cazier judiciar-fila 9 dosar;

-sentința penală nr. 20/13.01.2014 a Judecătoriei Onești (filele 22-24);

-relații cu privire la executarea mandatului european de arestare nr. 6/2014 emis de Judecătoria Onești (filele 26-33).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit situației juridice de la Penitenciarul V., persoana privată de libertate D. Ș. se află în prezent în executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 20/2014 a Judecătoriei Onești.

Executarea pedepsei a început la data de 15.12.2014, urmând să expire la 14.12.2017.

P. sentința penală nr. 20 din 13.01.2014 a Judecătoriei Onești, definitivă prin nerecurare la 29.01.2014, în temeiul art 447 alin 2 Cod procedură penală a fost admisă propunerea Compartimentului Executări Penale.

În temeiul art 86 indice 4 alin 2 Cod procedură penală, a fost revocată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisioare aplicată pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere aplicate condamnatului D. Ș. prin sentința penală nr. 344/10.06.2013 a Judecătoriei Onești, definitivă prin nerecurare la 01.07.2013 pronunțată în dosarul nr._ și s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare.

Din relațiile comunicate de la Judecătoria Onești reiese că în executarea sentinței penale nr. 20/2014 a Judecătoriei Onești a fost emis mandatul european de arestare nr. 6/07.03.2014, condamnatul fiind arestat pe teritoriul Italiei la 24.09.2014 și preluat la 15.12.2014 și încarcerat în România.

Contestația la executare este acel procedeu jurisdicțional prin care instanța de executare, respectiv instanța egală în grad acesteia aferentă locului de deținere, rezolvă cererile sau plângerile ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale, în cazurile anume prevăzute de lege.

Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, legea a prevăzut expres și limitativ cazurile în care poate fi folosită contestația la executare, fiind exclusă orice interpretare sau adăugare la lege.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin 1 lit d Cod de procedură penală, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Art. 15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, prevede că durata pedepselor și a măsurilor privative de libertate, în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi, este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române”.

Față de aceste dispoziții legale, cererea persoanei private de libertate de a se deduce din pedeapsa pe care o execută, perioada cât a fost arestată pe teritoriul altui stat în vederea executării mandatului european de arestare este admisibilă, încadrându-se în ipoteza prevăzută de art 598 alin 1 lit d Cod procedură penală.

Din relațiile atașate de către Judecătoria Onești reiese că persoana privată de libertate D. Ș. a fost arestată în Italia la data de 24.09.2014 în vederea predării către România, fiind preluat și încarcerat în Penitenciarul București- Rahova la data de 15.12.2014.

Având în vedere cele precizate mai sus, în baza art. 598 alin. 1 lit. d Cod de procedură penală raportat la art. 15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, instanța va admite contestația formulată de către persoana privată de libertate D. Ș. cu privire la executarea pedepsei de 3 ani închisoare din sentința penală nr. 20/2014 a Judecătoriei Onești, mandat de executare nr. 35/2014, și va dispune deducerea din această pedeapsă a:

-perioadei de la 24.09.2014 la 15.12.2014, inclusiv, reprezentând durata arestării provizorii pe teritoriul Italiei în vederea predării către România în executarea MEA nr. 6/2014 emis de Judecătoria Onești.

-precum și a perioadei de la 15.12.2014 la zi, reprezentând durata detenției pe teritoriul României.

În temeiul art 599 alin 4 Cod de procedură penală, va dispune retragerea mandatului de executare nr. 35/2014 emis în baza sentinței penale nr. 20/2014 a Judecătoriei Onești și emiterea unui nou mandat în baza prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 598 alin. 1 lit. d Cod de procedură penală raportat la art. 15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, admite contestația formulată de către persoana privată de libertate D. Ș., fiul lui C. și L., născut la data de 30.05.1976, CNP_, actualmente deținut în Penitenciarul V., cu privire le executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 20/2014 a Judecătoriei Onești, mandat de executare nr. 35/2014.

Dispune computarea din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 20/2014 a Judecătoriei Onești, mandat de executare nr. 35/2014, a:

- perioadei de la 24.09.2014 la 15.12.2014, inclusiv, reprezentând durata arestării provizorii pe teritoriul Italiei în vederea predării către România în executarea MEA nr. 6/2014 emis de Judecătoria Onești;

- precum și a perioadei de la 15.12.2014 la zi,reprezentând durata detenției pe teritoriul României.

În temeiul art 599 alin 4 Cod de procedură penală, dispune retragerea mandatului de executare nr. 35/2014 emis în baza sentinței penale nr. 20/2014 a Judecătoriei Onești și emiterea unui nou mandat în baza prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia.

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2015.

Președinte,Grefier,

C. VEZETEUMONICA T.

Red. C.V. 03. 07. 2015

Teh.red. T.M.5 ex./ 03.07. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 708/2015. Judecătoria VASLUI