Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 535/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 535/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 28-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDVS
Sentința penală Nr. 535/2015
Ședința publică de la 28 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. S.
Grefier E. M. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.
Pe rol fiind contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei V. cu privire la sentința penală nr. 1767/16.06.2006 a Judecătoriei V., definitivă la data de 17.04.2007 conform deciziei penale nr. 320/2007 a Curții de Apel Iași, privind pe condamnatul H. I. V., domiciliat în Iași, ., ., ., având ca obiect prescripția executării pedepsei cu închisoarea.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 din Noul Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat T. C. D. cu angajament pentru condamnatul H. I. V., lipsind condamnatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită; - că a fost înaintată fișa de cazier judiciar a condamnatului.
Părțile interpelate fiind arată că nu mai au de formulat cereri în cauză și se poate acorda cuvântul la fond.
Având în vedere precizarea părților cum că nu mai au de formulat cereri în cauză, instanța acordă cuvântul la dezbateri privind fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea sesizării Biroului Executări Penale cu privire la intimatul H. I. V., care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1767/2006, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 320/17.04.2007, astfel că sesizarea a fost formulată în baza art. 162 lit. b Cod procedură penală.
Apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege cu privire la sesizarea formulată, reprezentantul Parchetului solicită admiterea acesteia.
Avocat T. având cuvântul pentru condamnatul Hriscă I. V. arată că este de acord cu cele expuse de către reprezentantul Parchetului, în sensul admiterii sesizării Biroului Executări penale, solicitând a se observa că, intimatul a fost condamnat prin sentința penală 1767/2006, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 320 a Curții de Apel, pronunțată în data de 17.04.2007, iar în cauză sunt incidente dispozițiile art. 162 lit. b Cod procedură penală, termenul de prescripție a executării pedepsei consideră că este de 8 ani și nu au fost cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului executării pedepsei, motiv pentru care solicită admiterea sesizării.
Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra contestației la executare, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.04.2015, sub nr._, Biroul Executări Penale din cadrul judecătoriei V. a formulat contestație cu privire la executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată numitului H. I. V. prin sentința penală nr. 1767/16.06.2006 a Judecătoriei V., definitivă la data de 17.04.2007 conf. dec. pen. nr.320/2007 a C.A. Iași.
În motivarea cererii s-a solicitat instanței verificarea intervenirii prescripției executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1767/16.06.2006 a Judecătoriei V., definitivă la data de 17.04.2007 conf. dec. pen. nr.320/2007 a C.A. Iași.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 162 lit. b Cod penal.
La solicitarea instanței, s-au atașat:
- Dosarul în care s-a pronunțat sentința penală nr.1767/2006 a Judecătoriei V.;
- Fișa de cazier judiciar a inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1767/16.06.2006 a Judecătoriei V., definitivă la data de 17.04.2007 conf. dec. pen. nr.320/2007 a C.A. Iași, s-a dispus condamnarea inculpatului H. I. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.20 C.pen. rap. la art.208-art.209 al.1 lit.a,e,g,i C.pen. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.83 C.pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului H. I. V. prin sent. pen. nr.3405/13.06.2002 a Judecătoriei Iași, pedeapsă care a fost cumulată aritmetic cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare sus-menționată, rezultând pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate.
La data de 18.04.2007 a fost emis mandatul de executare nr. 3690/2006 de către Judecătoria V..
Mandatul nu a fost pus în executare întrucât, în urma verificărilor efectuate de către IPJ V., s-a constat că cel în cauză se sustrage de la executare și nu a fost localizat, fiind plecat în străinătate-Italia, apoi Germania. Pentru acest motiv condamnatul H. I. V. a fost dat în urmărire națională începând cu data de 07.05.2007 conform Ordinul IGPR nr._. S-a luat, de asemenea, și măsura punerii în urmărire internațională prin Ordinul BNI nr._/RRC din 21.07.2008 și Mesaj_ din 22.08.2008.
Din fișa de cazier judiciar a condamnatului rezultă că acesta nu a mai suferit ulterior alte condamnări.
Potrivit art.598 al.1 lit. d din Codul de procedură penală „se poate face contestație contra executării hotărârii penale ... când se invocă amnistia, prescripția, grațierea, sau orice alta cauza de stingere sau micșorare a pedepsei..."
Potrivit art.161 N.Cod penal „ prescripția înlătură executarea pedepsei principale", iar potrivit art.162 alin.1 lit.b N.Cod penal „termenul de prescripție a executării pedepsei este de 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea” decât cele menționate la lit. a (detenția pe viață sau închisoarea mai mare de 15 ani)."
În cauză, prin raportare la cuantumul pedepsei stabilite prin sentința penală nr.1767 din data de 16.06.2006 a Judecătoriei V., termenul de prescripție a executării pedepsei este de 5 ani plus durata pedepsei aplicate de 3 ani închisoare, rezultând un total de 8 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței penale, respectiv de la data de 17.04.2007, conform dispozițiilor art.162 al.2 N.Cod penal.
În consecință, în cauză, termenul de prescripție de 8 ani, care a început să curgă la data de 17.04.2007, s-a împlinit la data 17.04.2015.
Dispozițiile art.163 alin.1,2 N.Cod penal prevăd că cursul termenului de prescripție prevăzut de art. 162 Cod penal se întrerupe prin începerea executării pedepsei sau prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni
Din actele existente la dosar rezultă că nu a intervenit nici o cauză de întrerupere a cursului prescripției executării pedepsei, neexistând date cu privire la săvârșirea de către acesta a unei noi infracțiuni.
Față de cele expuse anterior, instanța constată că executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1767 din 16.06.2006 a Judecătoriei V. s-a prescris cu toate efectele ce decurg din aceasta, urmând a dispune în consecință și a admite contestația la executare.
Prin urmare, se va dispune și anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 3690/2006 din data de 18.04.2007 emis de Judecătoria V. în baza sentinței penale sus-menționate, precum și a formelor de executare subsecvente emise de Judecătoria V..
Potrivit art.275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 598 al. 1 lit. d Cod procedură penală, admite contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei V. cu privire la sentința penală nr. 1767/16.06.2006 a Judecătoriei V., definitivă la data de 17.04.2007 conform deciziei penale nr. 320/2007 a Curții de Apel Iași.
În temeiul dispozițiilor art. 161, art. 162 al. 1 lit. b Cod penal rap. la art. 5 Cod penal, constată că a intervenit prescripția executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată numitului H. I. V., fiul lui V. și T., născut la 06.07.1986 în Iași, domiciliat în Iași, ., ., ., C.N.P.-_, prin sentința penală nr. 1767/16.06.2006 pronunțată de Judecătoria V. în dosar nr. 5587/2005, rămasă definitivă la data de 17.04.2007 conform deciziei penale nr. 320/2007 a Curții de Apel Iași, cu toate efectele ce decurg din aceasta.
Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 3690/2006 emis la data de 18.04.2007 de Judecătoria V. în baza sentinței penale sus-menționate, precum și formele de executare subsecvente emise de Judecătoria V..
În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2015
Președinte,
L. C.
S. Grefier,
E. M.
B.
Red. S.C.L.
Th-red. B.E.M.
Ex. 4/27.05.2015
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








