Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1574/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1574/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 23-12-2015
Cod ECLI ECLI:RO:JDVAS:2015:002._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDVS
Sentința penală nr. 1574/2015
Ședința publică de la 23 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. V.
Grefier M. T.
Ministerul Public este reprezentant prin domnul procuror S. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul M. I. P. ADMINISTRAȚIA PNT, având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 17.12.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 23.12.2015, când:
INSTANȚA
P. adresa nr. M2-_/23.11.2015 a Penitenciarului V., înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 25.11.2015, sub nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului M. I..
P. procesul-verbal nr. 535/23.11.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei private de libertate M. I., anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani și 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 148/2014 a Judecătoriei Piatra N., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (art. 229 Cp).
S-a reținut că persoana condamnată, aflată la a doua analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament relativ corespunzător mediului carceral, fiind sancționată disciplinar de 2 ori și recompensată de 2 ori cu ridicarea măsurilor disciplinare aplicate anterior. A participat la activități productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 23 de zile câștig. A manifestat interes față de activitățile educaționale în care a fost inclus. De la ultima analiză în comisie nu au survenit modificări în situația sa.
S-a precizat că persoana privată de libertate Măgureanu I., recidivist, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim semideschis.
Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru liberare condiționată.
La dosar au fost atașate următoarele înscrisuri: procesul-verbal nr. 535/23.11.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (filele 3-6).
Ca urmare a dispoziției instanței, Judecătoria Piatra N. a înaintat sentința penală nr.148/2014 și decizia penală nr.516/2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, cu referat întocmit de Biroul executări penale (filele 24-39).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. sentința penală nr. 148/2014 a Judecătoriei Piatra N. modificată prin decizia penală nr. 516/2014 a Curții de Apel Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului M. I. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.228, art.229, alin. 1 lit. b și d Noul C.pen cu aplicarea art. 41 alin. 1 și art.5 C.pen.. și la o pedeapsă de a an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 342 alin. 1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Noul Cod penal și art. 5 Noul Cod penal.
În temeiul art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. a,b și h din Noul Cod penal au fost contopite pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an și 3 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 11 luni închisoare.
În baza art. 274, alin. 1 și 2 C. proc. pen. inculpatul M. I. a fost obligat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Executarea pedepsei a început la 16.04.2014 și urmează să expire la data de 31.08.2016. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa de 2 ani și 11 luni închisoare (transformată în zile pedeapsa este egală cu 1065 zile) 2/3 fracția, respectiv 710 zile închisoare.
Până la data de 23.11.2015, condamnatul a executat efectiv 587 zile închisoare, 23 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate și 196 zile executate în arest preventiv, în total zile câștigate și executate 806 zile.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că pe timpul executării pedepsei, persoana privată de libertate M. I. a avut un comportament relativ corespunzător mediului carceral, fiind sancționată disciplinar de 2 ori și recompensată de 2 ori cu ridicarea măsurilor disciplinare aplicate anterior. A participat la activități productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 23 de zile câștig. A manifestat interes față de activitățile educaționale în care a fost inclus. De la ultima analiză în comisie nu au survenit modificări în situația sa.
Studiind fișa de cazier judiciar a condamnatului, instanța constată că persoana privată de libertate M. I. este recidivistă (fiind condamnată pentru infracțiuni similare), și a mai beneficiat de 7 ori de liberare condiționată.
Din analiza sentinței penale de condamnare reiese că la aplicarea tratamentului penal pentru faptele pentru care a fost condamnat M. I. instanța a ales legea nouă ca fiind mai favorabilă cu privire la limitele de pedeapsă, astfel că legea nouă urmează a fi avută în vedere și la liberarea condiționată.
Art. 100 alin 1 Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța constată că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.
Față de criteriile prevăzute de art 100 alin 1 Cod penal cu privire la acordarea liberării condiționate, instanța apreciază că în prezenta cauză, petentul nu îndeplinește cerința prevăzută la lit d, respectiv instanța nu are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. Această convingere a fost dedusă din conuita oscilantă avută pe durata detenției
Pentru a acorda liberarea condiționată, instanța trebuie să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Evaluarea acestei condiții este strâns legată de conduita bună a condamnatului pe durata executării pedepsei, inclusiv de stăruința în muncă a celui condamnat. Îndreptarea condamnatului este, fără îndoială, fundamentul pe care este clădită și funcționează instituția liberării condiționate, pentru că doar acest fapt probează realizarea scopului pedepsei în raport cu cel condamnat și justifică punerea în libertate a acestuia înainte de executarea în întregime a pedepsei. Dovezile de îndreptare privesc și alte aspecte ale comportamentului și personalității celui condamnat.
Participarea la programele de instruire și formare profesională, la activitățile cultural-educative, receptivitatea dovedită și rezultatele obținute în realizarea acestor programe și activități, atitudinea respectuoasă și corectă față de autoritățile din penitenciar sau în raport cu alte persoane, inclusiv în raport cu ceilalți condamnați, preocuparea dovedită față de familie ori alte persoane aflate în grija sa sunt tot atâtea elemente care pot și trebuie să fie avute în vedere pentru a se constata existența unui comportament care certifică o reală îndreptare a celui condamnat și justifică punerea sa anticipată în libertate.
Condiția îndreptării condamnatului față de care se dispune liberarea condiționată este dublată de cerința ca acesta să ofere garanții că se poate reintegra în societate.
Față de considerentele expuse, instanța apreciază că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. este neîntemeiată.
Petentul condamant a fost sancționat disciplinar pe durata detenției, nu a dat dovadă de implicare activă în programele desfășurate la nivelul penitenciarului. Faptul că acesta a fost recompensat de două ori nu oferă suficiente garanții că s-a îndreptat, fiind nevoie de dovezi suplimentare de bună conduită, recompensare și partcipare la programele desfășurate în cadrul instituției.
În consecință, față de aegumentele expuse, instanța va respinge propunerea de liberare condiționată a condamnatului M. I., deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani și 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 148/2014 a Judecătoriei Piatra N..
Văzând dispozițiile 587 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, instanța va fixa termen de reiterare a cererii după data de 23.02.2016.
În baza art. 275 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. privind liberarea condiționată a condamnatului M. I., fiul lui I. și R., născut la data de 22.01.1979 în oraș Piatra N., jud. N., CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani și 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 148/2014 a Judecătoriei Piatra N., ca neîntemeiată.
În baza art. 587 alin. 2 Cod de procedură penală, fixează termen de reiterare a cererii după data de 23.02.2016.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.12.2015.
Președinte,Grefier,
C. VEZETEUMONICA T.
Red. C.V. 21. 01. 2016
Teh.red. T.M.5 ex./21. 01. 2016
| ← Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








