Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 1513/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 1513/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 15-12-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDVS

Sentința penală nr. 1513/2015

Ședința publică de la 15 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D.-E. M. G.

Grefier: C.-ANI P.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei penale privind pe condamnatul L. M., în prezent deținut în P. B., și pe intimat P. V., având ca obiect întreruperea executării pedepsei/contestație (art.592 NCPP).

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 10.12.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 15.12.2015, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.07.2015, sub nr._, condamnatul L. M. a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei în a cărei executare se află.

În motivare, condamnatul a invocat motive medicale.

La solicitarea instanței, s-a înaintat situatia juridica a condamnatului din care reiese ca acesta executa o pedeapsa de 10 ani de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 29/2012, pronunțată de Tribunalul G., def. prin d.p. 1724 din 24.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, mandat de executare nr. 32/2012.

S-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, pentru a se stabili dacă persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a ANP și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei.

Instanța a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială a Judecătoriei V. și a pus-o în discuția părților și a reprezentatntulul Ministerului Public.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:

Condamnatul execută o pedeapsă de 10 ani de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 29/2012, pronunțată de Tribunalul G., def. prin d.p. 1724 din 24.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, mandat de executare nr. 32/2012.

Potrivit art. 592 C.p.p., executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi întreruptă în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 589, la cererea persoanelor arătate la alin. (3) al aceluiași articol, iar în cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), și la cererea administrației penitenciarului.

Conform art. 593 C.p.p., instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare, iar conform art. 553 C.p.p., hotărârea instanței penale, rămasă definitivă la prima instanță de judecată sau la instanța ierarhic superioară ori la instanța de apel, se pune în executare de către prima instanță de judecată.

În cauza de față, așa cum s-a arătat, condamnatul execută pedeapsa de 10 ani de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 29/2012, pronunțată de Tribunalul G., def. prin d.p. 1724 din 24.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, mandat de executare nr. 32/2012, iar la data formulării cererii acesta se afla în P. V..

În consecință, în baza art. 47 C.p.p. și art. 50 C.p.p., raportat la art. 593 C.p.p coroborat cu art. 553 C.p.p., se va declina competența de soluționare a cauzei având ca obiect întrerupere a executării pedepsei de 10 ani de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 29/2012, pronunțată de Tribunalul G., def. prin d.p. 1724 din 24.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, mandat de executare nr. 32/2012, condamnatului L. M., fiul lui I. și Emiliea, născut la data de 02.06.1986, CNP_, deținut în prezent în P. B., în favoarea Tribunalului V..

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu – av. C. M., delegație nr.1377 din 30.10.2015, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 47 C.p.p. și art. 50 C.p.p., raportat la art. 593 C.p.p coroborat cu art. 553 C.p.p., declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect întrerupere a executării pedepsei de 10 ani de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 29/2012, pronunțată de Tribunalul G., def. prin d.p. 1724 din 24.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, mandat de executare nr. 32/2012, condamnatului L. M., fiul lui I. și Emiliea, născut la data de 02.06.1986, CNP_, deținut în prezent în P. B., în favoarea Tribunalului V..

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu – av. C. M., delegație nr.1377 din 30.10.2015, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D.-E. M. G. C.-Ani P.

Red-tehnored. - M.G.D.-E. 21 .12.2015

P.C.A. - 21.12.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 1513/2015. Judecătoria VASLUI