Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1325/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 1325/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 29-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDVS

Sentința penală nr. 1325/2015

Ședința publică de la 29 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-D. C.

Grefier: C.-ANI P.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petentul-condamnat C. I. și pe intimat P. V., având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde petentul-condamnatul C. I..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța, prin confruntare cu datele de stare civilă de la dosar, procedează la identificarea condamnatului.

La interpelarea instanței, petentul-condamnat învederează că insistă în soluționarea contestației și nu a renunțat la plângere în fața judecătorului delegat. Apreciază că poate beneficia de regimul deschis întrucât a obținut credite, a participat la diferite activități și a ieșit la muncă. Precizează că a semnat declarația de la dosar care este un tipizat, iar judecătorul delegat i-a spus să mai rămână în penitenciar pentru că este cald și bine.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, instanța acordă cuvântul petentului-condamnat asupra contestației formulate împotriva încheierii nr. 370 din 01.10.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la P. V..

Având cuvântul, petentul-condamnatul C. I. solicită schimbarea regimului din semideschis în deschis pentru a ajunge mai repede acasă unde îl așteaptă doi copii.

Instanța declară dezbaterile închise lăsând cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față;

Cu adresa 273/2015 din 8.10.2015, P. V. a înaintat dosarul nr. 370 cu privire la persoana privată de libertate C. I..

Acesta din urmă a formulat contestație împotriva încheierii judecătorului de supraveghere prin care s-a soluționat cererea de schimbare a regimului de executare a pedepsei.

În motivare, condamnatul a arătat că execută o pedeapsă de 2 ani și 5 luni închisoare și că solicită repartizarea în regim deschis pentru executarea pedepsei, apreciind că întrunește toate condițiile în acest sens.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. raportul nr. 1092 din 28.09.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., s-a dispus menținerea regimului de executare a pedepsei semideschis cu privire la persoana privata de libertate C. I. care execută o pedeapsa de 2 ani și 5 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 170/2014 a Judecătoriei Târgu N..

Această decizie a fost adusă la cunoștința persoanei private de libertate la 28.09.2015.

Împotriva acestei decizii a formulat plângere persoana privata de libertate C. I..

Potrivit declarației de la f. 7 din dosar, la data de 30.09.2015, persoana privata de libertate C. I. a declarat în fața judecătorului de supraveghere din cadrul Penitenciarului V. că înțelege să-și retragă plângerea formulată.

Conform art. 40 din lg. 254 din 19 iulie 2013, privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de comisia prevăzută la art. 32. Comisia prevăzută la art. 32 are obligația ca, după executarea a 6 ani și 6 luni, în cazul pedepselor cu detențiunea pe viață, și a unei cincimi din durata pedepsei cu închisoarea, precum și în situația prevăzută la art. 35 alin. (3), să analizeze conduita persoanei condamnate și eforturile pentru reintegrare socială, întocmind un raport care se aduce la cunoștința persoanei condamnate, sub semnătură. Hotărârea de schimbare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate împreună cu menționarea căii de atac existente și a termenului de exercitare a acesteia. Împotriva hotărârii comisiei, persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data la care i s-a comunicat hotărârea. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea în termen de 10 zile de la data primirii acesteia și pronunță, prin încheiere motivată, una dintre următoarele soluții:

a) admite plângerea, dispunând asupra modificării regimului de executare stabilit de comisia prevăzută la art. 32;

b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, tardivă sau inadmisibilă;

c) ia act de retragerea plângerii.

Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.

Așadar obiectul verificării de către instanță îl constituie încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care acesta a analizat plângerea împotriva modului de stabilire a regimului de executare de către Comisie.

Cum în cauză, persoana privată de libertate a contestat la judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului V. raportul Comisiei prin care s-a dispus menținerea regimului de executare semideschis, însă și-a retras plângerea formulată, instanța, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de persoana privată de libertate C. I..

Deși acesta a declarat în fața instanței că nu a renunțat la plângere în fața judecătorului delegat, a arătat că a semnat declarația de la dosar care era un tipizat.

Or, câtă vreme persoana privată de libertate și-a retras plângerea formulată la judecătorul de supraveghere, practic, deduce direct controlului instanței raportul Comisiei prin care s-a dispus menținerea regimului de executare semideschis aspect nepermis de lege. Se prevede clar împrejurarea că raportul Comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate este dedus controlului judecătorului de supraveghere a privării de libertate și doar încheierea celui din urmă prin care analizează pe fond raportul Comisiei poate face obiectul controlului instanței.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală se va obliga contestatorul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In baza art. 39 alin.18 din Legea 254/2013, respinge ca inadmisibila contestația formulată de către persoana condamnată C. I., fiul lui F. și E., născut la data de 20.03.1984, în prezent deținut în P. V., împotriva încheierii nr. 370 din 01.10.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la P. V..

În baza dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I.-D. C. C.-Ani P.

Red. C.I.D. - 02.11.2015

Tehnored. P.C.A. - 02.11.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1325/2015. Judecătoria VASLUI