Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 698/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 698/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 04-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDEȚUL V.
Sentința penală Nr. 698
Ședința publică de la 04 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
GREFIER: D. D. C.
Ministerul Public este reprezentant prin doamna procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.
Pe rol la ordine fiind judecarea cauzei penale privind petentul-condamnat D. G. și pe intimatul P. V., având ca obiect-plângere conform art. 104 din Legea nr.254/2013.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 din Noul Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul-condamnat D. G. și pe intimatul P. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită; P. V., prin adresa nr.M2-_/PVVS/03.06.2015, a comunicat faptul că petentul-condamnat D. G. nu a fost sancționat disciplinar de la data arestării și până în prezent (fila 11); iar prin adresa nr.M2-_/PVVS/26.05.2015, P. V. a înaintat declarația condamnatului D. G. prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art.364 al.4 C.p.p., cu precizarea că, prezenta cerere nu îi aparține (filele12-13).
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită și ia act că P. V., prin adresa nr.M2-_/PVVS/03.06.2015, a comunicat faptul că petentul-condamnat D. G. nu a fost sancționat disciplinar de la data arestării și până în prezent (fila 11); precum și că, prin adresa nr.M2-_/PVVS/26.05.2015, P. V. a înaintat declarația condamnatului D. G. prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art.364 al.4 C.p.p., cu precizarea că, prezenta cerere nu îi aparține (filele12-13).
Având în vedere manifestarea de voință a petentului-condamnat D. G., instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând în cauza de față constată următoarele:
P. plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 18.05.2015 sub nr._, petentul D. G. a formulat contestație împotriva raportului de incident întocmit de către P. M..
În motivarea contestației s-a arătat că a fost sancționat disciplinar întrucât s/ar fi găsit asupra petentului un telefon mobil.
P. adresa nr._ din 03.06.2015, P. V. a comunicat că persoana privată de libertate D. G., nu a fost sancționat disciplinar.
P. declarația dată în fața Directorului Penitenciarului V., și comunicată instanție de către P. V., petentul a declarat că nu îi aparține plângerea, solicitând și judecarea cauzei în lipsa acestuia.
Din prevederile art.104 alin.1 din legea 254/2013 împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii.
Astfel, condițiile de admisibilitate a plângerii au natura unor cerințe de procedibilitate, a căror îndeplinire determină pășirea la soluționarea pe fond a cauzei.
P. urmare, plângerea introdusă de o persoană care nu are calitatea cerută de lege pentru a formula contestația, este inadmisibilă.
Față de declarația condamnatului, instanța, urmează să ia act ca persoana privată de libertate nu a formulat contestație la executare, si pe cale de consecință va respinge ca inadmisibilă cererea privind pe D. G., deținut in P. V.
In temeiul art.275 alin.2 cod pr pen, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân in sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act că petentul nu a formulat contestația, si pe cale de consecință va respinge ca inadmisibilă cererea privind pe condamnatul D. G., fiul lui S. și M., născut la 11.07.1959, în prezent deținut in P. V..
În temeiul art.275 alin.2 cod pr. pen, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân in sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.06.2015.
Președinte,Grefier,
I.-D. C. D. C. D.
Red. C.I.D.
Teh. D.D.C./5 ex./ 29.06.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 695/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 699/2015.... → |
|---|








