Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1089/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR.6971/2/2009
1777/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1089
Ședința publică din data de 27 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Cîrstoiu
JUDECĂTOR 2: Viorel Adrian Podar
JUDECĂTOR 3: Corneliu
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat prin procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către inculpatul împotriva Încheierii de ședință din data de 09.07.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu HG, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.-/22.07.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, judecarea inculpatului în stare de libertate, eventual, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, avându-se în vedere că s-a depășit termenul rezonabil în ceea ce privește perioada arestării preventive, acesta fiind arestat din data de 07.09.2006. De asemenea, solicită a se avea în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și înainte de a fi arestat avea un loc de muncă, iar lăsat în stare de libertate nu ar prezent pericol concret pentru ordinea publică.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, avându-se în vedere că există probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, iar din natura și modalitatea de comitere a infracțiunilor rezultă că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Consideră că nu a fost depășit termenul rezonabil, avându-se în vedere complexitatea cauzei.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, aderă la concluziile apărătorului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 09.07.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a dispus, între altele, respingerea ca neîntemeiată a cererii formulată de inculpatul de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, iar în baza art.3002rap. la art.160balin. 3 din Codul d e procedură penală, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, în cauză fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod de procedură penală. și de art. 148 lit. f Cod de procedură penală și, totodată, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a acestuia impun în continuare privarea lui de libertate.
Astfel, instanța de fond a reținut că, în cauză există probe și indicii temeinice în sensul precizat de art. 681Cod de procedură penală, care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ținându-se cont de natura și modalitatea concretă de comitere a acestora.
Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, Tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat pentru a se justifica înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia cu o altă măsură preventivă.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs în termenul legal inculpatul, care a solicitat casarea încheierii recurate și continuarea procesului penal cu el în stare de libertate, întrucât nu se mai mențin temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar față de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, judecarea sa în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În susținerea recursului declarat inculpatul, personal a arătat că este arestat de din data de 07.09.2006, nu este cunoscut cu antecedente penale și înainte de a fi arestat avea un loc de muncă.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 07 septembrie 2006, de către Tribunalul Iași, pe temeiul art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, iar ulterior prin rechizitoriul nr. 135/D/P/2006 din 25 octombrie 2006 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bucureștia fost trimis în judecată, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de asociere la o grupare de crimă organizată prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2000 și trafic de persoane prev. de art. 12 pct. 1 și 2 din legea nr. 678/20001, modificată și completată prin nr.OUG 79/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, reținându-se în sarcina sa faptul că în perioada 2002-2004, găzduit în Italia, într-un imobil pe care îl deținea, mai multe persoane de sex feminin ce locuiesc pe raza municipiului I, asociindu-se cu inculpații, și, într-o grupare infracțională, având drept scop exploatarea sexuală a părților vătămate, activitate ce i-a generat inculpatului profituri de 100 000 de euro.
Asemenea primei instanțe, Curtea constată că și în prezent se mențin temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului și se impune în continuare privarea de libertate a acestuia, astfel că apare ca fiind legală și temeinică soluția de menținere a arestării sale preventive conform art. 3002Cod de procedură penală. rap. la art. 160 alin. 3 Cod de procedură penală.
În acest sens, Curtea reține că în cauză, contrar susținerilor recurentului inculpat, există suficiente probe și indicii temeinice, în accepțiunea dată celei din urmă noțiuni prin disp. art.681din Codul d e procedură penală, care îndreptățesc presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de care este acuzat, relevante sub acest aspect fiind plângerile părților vătămate, - și, declarațiile martorilor și, declarațiile coinculpaților, cercetați în legătură cu aceleași fapte într-o altă cauză aflată pe rolul Tribunalului Iași, procesele verbale de verificare întocmite de organele judiciare și planșele foto aflate la dosar.
Totodată, Curtea apreciază ca fiind justă evaluarea pericolului concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, având în vedere în special caracterul organizat al activității infracționale la care se presupune că acesta a participat, modul de acțiune folosit, care denotă caracterul premeditat și elaborat al acțiunilor ilicite, intervalul de timp îndelungat pe parcursul căruia s-a derulat activitatea infracțională, dar și imensele sume de bani obținute din exploatarea sexuală a unui număr mare de victime.
Sub același aspect, nu pot fi ignorate nici amploarea deosebită pe care acest gen de infracțiuni a cunoscut-o în ultima perioadă, recrudescența fenomenului infracțional de aceeași natură în societatea românească actuală și nici împrejurarea că asemenea fapte constituie importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor.
În plus, având în vedere natura faptelor respective, specificul regimului probatoriu al acestor infracțiuni și particularitățile speciale ale victimelor acestora, există riscul ca, aflat în libertate, inculpatul să întreprindă acțiuni de intimidare și influențare a persoanelor care pot furniza, informații importante pentru lămurirea corectă și completă a cauzei și aflarea adevărului judiciar.
Ca atare, din această perspectivă, Curtea apreciază că menținerea acestei măsuri preventive este necesară și pentru a asigura buna desfășurare a judecății, aspect ce se circumscrie scopului arestării preventive, astfel cum este definit în art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală.
În ceea ce privește împrejurarea invocată de către inculpat cu referire la faptul că durata măsurii de prevenție a depășit cu mult un termen rezonabil, Curtea apreciază că acest aspect trebuie analizat prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, privitor la dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi eliberat pe durata procedurii, Curtea Europeană a arătat că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă sunt cunoscute și nu pot fi negate: să împiedice persoana suspectă să fugă, să evite distrugerea unor probe, să împiedice inculpații să ia legătura unii cu ceilalți în vederea alterării mijloacelor de probă etc. În acest sens Curtea a precizat care este principiul general în această materie în afacerea, arătând că starea de detenție preventivă, nefiind starea normală, nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile. S-a pus problema interpretării noțiunii de "limite rezonabile", arătându-se că această apreciere va fi una "in concreto", urmând a se analiza circumstanțele fiecărui caz în parte.
Pentru înțelegerea acestei noțiuni este necesară explicarea legăturii dintre aceasta -limitele rezonabile ale detenției preventive- și dispoziția asemănătoare cuprinsă în art. 6 paragraful 1 din Convenție -intervalul de timp rezonabil în care trebuie judecată o cauză.
Privitor la acest aspect, Curtea, în cauza Stogmuller împotriva Austriei notează că: "Dispoziția din art. 6 paragraful 1 se întinde asupra tuturor justițiabililor și are ca scop să protejeze împotriva duratei excesive a procedurii; în materie penală ea vizează în mod special să evite prelungirea pe o perioadă prea mare de timp a incertitudinii cu privire la soarta inculpatului. Art. 5 paragraful 3 se referă la persoanele aflate în detenție preventivă. El cere o diligență sporită pentru procedurile de acest tip. Tocmai din acest punct de vedere intervalul prev. de art. 5 se deosebește de cel prev. de art. 6. Pe de altă parte însă, chiar dacă durata instrucției penale nu depășește limitele considerate rezonabile, cea a detenției o poate face".
În raport cu avantajele pe care le prezintă detenția provizorie, cât și cu necesitatea ca aceasta să nu se prelungească dincolo de limite rezonabile, Curtea de la Strasbourg a precizat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se poate face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură "există indicii cu privire la un interes public real, care fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (Labita contra Italiei, Neumister contra Austriei).
Din perspectiva acestei orientări a jurisprudenței Curții europene a Drepturilor Omului, Curtea apreciază că în cauza de față, cu toate că inculpatul este arestați preventiv de o perioadă relativ îndelungată de timp (aproximativ 1 an și 10 luni), totuși având în vedere complexitatea cazului concret în care se întreprind cercetări cu privire la o vastă activitate infracțională, dificultățile reale care impietează asupra desfășurării cu celeritate a procesului penal în privința administrării probatoriului și faptul că nu se constată perioade de inactivitate în activitatea organelor judiciare, care să le fie imputabile, durata detenției provizorii a inculpatului nu s-a prelungit dincolo de limite rezonabile, iar pe de altă parte, necesitatea de a-l împiedica pe acesta să denatureze adevărul judiciar prin influențarea poziției procesuale a victimelor, a coinculpaților judecați într-un alt dosar pentru implicare în aceeași activitate infracțională sau a unor martori, constituie un interes superior regulii generale a judecării lor în stare de libertate, justificând menținerea măsurii arestării preventive.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.
În ceea ce privește dispoziția de respingere ca neîntemeiată a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, Curtea constată că aceasta nu poate fi supusă controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât potrivit art. 141 alin. 2 teza finală Cod de procedură penală, ncheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 09.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.07.2007.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact./29.07.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Veronica CîrstoiuJudecători:Veronica Cîrstoiu, Viorel Adrian Podar, Corneliu
