Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1502/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(2403/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1502
Ședința publică de la 19 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Anca Alexandrescu
GREFIER - - -
*********
Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA- reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații, șiîmpotriva încheierii de ședință din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurenții inculpați, în stare de arest și asistat de apărător din oficiu, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică, în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual, în stare de arest și asistată de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 156 emisă de Baroul București - Cabinet Individual și, în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul recurentului inculpat,având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului București din 6 octombrie 2009 și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive, cu punerea în libertate a inculpatului. Consideră că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, iar lăsarea în libertate a recurentului nu ar impieta cu nimic bunul mers al procesului penal, cu atât mai mult cu cât acesta a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere și regret a faptelor pentru care este cercetat, a colaborat cu organele de anchetă, sens în care a formulat și denunțuri care s-au finalizat cu prinderea unor persoane care au săvârșit infracțiuni.
În subsidiar, în situația în care nu va fi primită această apărare, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Apărătorul recurentului inculpatapreciază încheierea Tribunalului București ca fiind nelegală și netemeinică.
În susținerea recursului, arată că încheierea recurată nu este motivată, instanța încălcând practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, făcând doar aprecieri generale la adresa inculpaților, fără a motiva în concret, punctual, pentru fiecare inculpat în parte, atât situația de fapt, cât și pericolul concret pentru ordinea publică - ce trebuie să fie real și efectiv.
În ceea ce privește activitatea infracțională a clientului său, arată că la dosar au fost depuse înscrisuri noi, ce au dus la schimbarea temeiurilor inițiale ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Atât din declarațiile inculpaților, cât și ale martorilor nu rezultă nici o asociere în vederea constituirii unui grup infracțional și existența vreunui lider al unui astfel de grup.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat - invocat ca temei de menținere a stării de arest, solicită a se constata că apărarea a depus la dosar o adresă emisă de mandatarul din T - desemnat de DNA - în care acesta recunoaște faptul că singurul act de administrare de la data desemnării sale - septembrie 2008 și până în prezent - a constat în păstrarea ștampilei L, neefectuând nici un act de dispoziție. În aceste condiții, nu poate fi imputat inculpatului un prejudiciu - în solidar cu ceilalți inculpați - de peste 1 milion euro, atâta vreme cât mandatarul desemnat de A nu a dispus nici măcar eliberarea facturilor către debitori în vederea recuperării chiriilor restante.
Concluzionând, susține că instanța de fond nu a făcut o pipăire a fondului cauzei strict cu privire la menținerea măsurii arestării preventive, nu a apreciat corect probele administrate până la acest moment.
Pentru motivele expuse mai sus solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură restrictivă de drepturi.
Apărătorul recurentei inculpate,având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii Tribunalul București - prin care a fost menținută starea de arest - măsură care, deși este legală, nu este temeinică.
În susținerea recursului, arată că instanța de fond nu a motivat încheierea prin care s-a menținut starea de arest a inculpatei. Pe de altă parte, temeiurile care au determinat arestarea clientei sale nu mai subzistă la acest moment, iar dacă subzistă, s-au modificat și nu mai impun privarea acesteia de libertate.
În continuare, mai arată că recurenta a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă, în cauză au fost audiați martori, s-a dispus efectuarea unei expertize pentru stabilirea prejudiciului, dar aceasta nu se poate realiza din cauza societăților care au refuzat să pună la dispoziția expertului desemnat actele solicitate de acesta.
În încheiere, apreciază că inculpata poate fi cercetată în stare de libertate, neputând influența bunul mers al dosarului. Pentru toate motivele expuse mai sus solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Apărătorul recurentului inculpat,având cuvântul, critică încheierea instanței de fond, pe care o consideră nelegală și netemeinică.
Supune atenției instanței faptul că au fost două elemente de procedură care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul pe care îl apără, respectiv art. 148 lit. f și art. 148 lit. b Cod procedură penală - în ideea că la un moment dat, pe parcursul procedurii desfășurate în fața organelor de urmărire penală, ar fi contactat o martoră - - pe care ar fi determinat-o să spună altceva decât aceasta și-ar fi dorit și prin această modalitate să încerce a obstrucționa aflarea adevărului de către organele judiciare. Solicită a se aprecia că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. b Cod procedură penală și nu se mai impune menținerea stării de arest.
Apărarea a depus atât la parchet cât și în fața instanței de fond un set de acte prin care s-a dovedit faptul că pentru utilajul în cauză au fost plătite atât avansul, cât și ratele, inculpatul a achitat o și pentru, care nu avea bani la acel moment și clientul său s-a oferit să o ajute - elemente ce contrazic ideea conivenței infracționale, a relei credințe și a faptului că a acționat din punct de vedere subiectiv cu intenția de a înșela. În opinia apărării, nu se poate reține vătămarea firmelor de leasing, în contextul în care și-au primit toate avansurile, ratele - atâta timp cât au dorit să le primească, până când au reziliat unilateral contractele de leasing și au notificat clienților încetarea prin această modalitate a derulării contractului, în contextul în care DNA a preluat toate utilajele și le-a înapoiat firmelor de leasing și în condițiile în care băncile sunt cele ce au finanțat această activitate.
Instanța de fond a greșit reținând că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică deoarece nu a analizat circumstanțele personale ale clientului său, care are studii superioare, nu este cunoscut cu antecedente penale, este administratorul unei societăți din O - firmă de prestigiu, fiind perceput ca o persoană serioasă, ce a dorit să cumpere utilajul -pentru care a primit bani, dar la un moment dat lucrurile nu s-au derulat așa cum trebuia.
Faptul că utilajul a mai fost vândut de 10 ori nu poate fi imputat recurentului ca element constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, acesta nefăcând decât să achite un avans și două-trei rate și să-și dorească să beneficieze de acest utilaj.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii recurate și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive.
Reprezentantul parchetului,având cuvântul, solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați ca fiind nefondate și menținerea încheierii Tribunalului București din 6 octombrie 2009 ca fiind legală și temeinică.
Solicită a se observa că încheierea recurată este pe larg motivată cu privire la temeiurile pentru care s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive și cu privire la existența acestora în continuare, chiar dacă nu se referă la fiecare inculpat în parte. Având în vedere că activitatea infracțională a recurenților a fost aceea a unui grup și a fost în M măsură similară, apreciază că ar fi un formalism excesiv ca instanța să nominalizeze fiecare inculpat după numele său.
În ceea ce-l privește pe inculpatul - cu privire la temeiul prevăzut de art. 148 lit. b Cod procedură penală, apreciază că acesta subzistă în continuare - sprijinit și de declarația martorei. Deși aceasta are declarații întrucâtva contradictorii în cursul judecății față de faza de urmărire penală, arată în declarația din fața instanței că își menține declarația dată la urmărire penală și este posibil ca anumite contradicții ce apar să fie datorate perioadei mari de timp ce s-a scurs. De asemenea, precizează că există interceptări cu privire la activitatea inculpatului și chiar dacă declarația martorei nu mai susține aceleași împrejurări, acestea rezultă din interceptările existente la dosar.
În ceea ce privește temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală - și acestea subzistă și impun menținerea în continuare a recurenților în stare de arest.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursurilor inculpaților ca fiind nefondate.
Recurentul inculpat,având ultimul cuvânt, arată că activitatea sa nu a fost una decizională, a fost un simplu muncitor. A avut o atitudine sinceră, a colaborat cu organele de urmărire penală și solicită admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Recurentul inculpat,având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, pentru a putea contribui la recuperarea utilajelor în vederea diminuării prejudiciului.
Recurenta inculpatăavând ultimul cuvânt, arată că este arestată de 13 luni, a avut o atitudine sinceră, nu a aderat la nici un grup infracțional, iar la locul de muncă a dat dovadă de corectitudine. Solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul inculpat,având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat și solicită judecarea sa în stare de libertate, urmând a se prezenta ori de câte ori va fi solicitat. După 8-9 luni de zile, după ce a plătit avans și rate, a aflat că utilajul ar fi fictiv, dar utilajul există,a fost închiriat de firma furnizoare unei firme din B
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor formulate, constată următoarele:
Prinîncheierea din data de 06.10.2009, pronunțată în dosarul nr-al Tribunalului București - Secția a II-a Penală s-a dispus, în baza art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160 alin. 3.C.P.P. menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, și.
Au fost respinse, ca nefondate, cererile de revocare și, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpații, și.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de înșelăciune și obținerii directe de beneficii financiare și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 215 alin. 1, 2, 3, 5.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal și art. 33 lit. a Cod Penal, dar și cu aplicarea art. 37 lit. a pentru Cod Penal inculpații și.
pe larg situația de fapt avută în vedere, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143.C.P.P. existând indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele, respectiv: procesele verbale întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la adresele la care funcționa în fapt și la adresa unde locuia inculpata, convorbirile telefonice efectuate și transmisiunile tip fax, procesele verbale de percheziție informatică, rapoartele întocmite de Garda Financiară, documentele bancare și financiar-contabile, raportul de constatare tehnico-științifică și declarațiile inculpaților, mijloace de probă la care instanța a făcut pe larg referire în considerentele încheierii recurate.
Totodată, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f C.P.P. existând în continuare probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un prejudiciu estimat la aproximativ 4 milioane de euro și deși contestat de către inculpați urmează a fi stabilit cu certitudine prin expertiza contabilă încuviințată, iar lăsarea in libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publica. Pericolul pentru ordinea publică rezidă atât în incriminarea făcută de legiuitor și care sancționează aceste infracțiuni cu pedepse de până la 20 de ani închisoare dar și din împrejurările comiterii faptei, ce constă în inginerii financiare de o ingeniozitate rar întâlnită ce formează obiectul unei infracțiuni deosebit de grave oare a cauzat o perturbare majora a ordinii publice, gravitate care nu poate să dispară prin trecerea unei perioade de timp, existând temerea ca împotriva unor fapte periculoase, nu se reacționează prompt, iar lipsa de reacție din partea forței coercitive a statului ar putea fi interpretata ca o încurajare și a altor persoane care ar fi tentate să înfăptuiască astfel de fapte.
Acțiunile infracționale pentru care inculpații au fost cercetați și trimiși în judecată aduc atingere principiului statului de drept, pe baza căruia este consacrată supremația legii, toți cetățenii fiind egali în fața acesteia, precum și credibilității sistemului judiciar întrucât, realizarea unui sistem judiciar independent, imparțial, credibil și eficient reprezintă o condiție necesară pentru supremația legii și a principiilor statului de drept.
Tribunalul a apreciat că infracțiunile pentru care au fost cercetați inculpații, pentru care s-a dispus arestarea preventivă a acestora si pentru care au fost trimiși în judecată, prin rechizitoriu, prin gravitatea și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării preventive fiind satisfăcute astfel și prevederile art. 5 parag.l lit. c și parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ().
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs, în termen legal,inculpații, și,care au criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea orală a motivelor de recurs,recurentula solicitat, în principal, revocarea măsurii arestării preventive deoarece, față de atitudinea sa sinceră și de colaborare cu organele judiciare, concretizată în denunțurile formulate împotriva altor persoane, lăsarea sa în libertate nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Recurenta-inculpată a susținut, pe de o parte, că încheierea primei instanțe nu este corespunzător motivată iar, pe de altă parte, că temeiurile ce au determinat arestarea sa nu mai subzistă ori s-au modificat și nu mai impun privarea de libertate. Inculpata a invocat, în acest sens, atitudinea sinceră manifestată pe parcursul procesului și, față de stadiul cercetării judecătorești și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate, a apreciat că lăsarea sa în libertate nu poate influența bunul mers al procesului.
Recurentul-inculpat a arătat, sub un prim aspect, că instanța de fond nu a motivat măsura dispusă în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv nu a indicat în concret, pentru fiecare inculpat, situația de fapt și elementele avute în vedere la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică.
Pe de altă parte, inculpatul a arătat că instanța nu a apreciat temeinic probele administrate până la acest moment procesual, din care rezultă atât inexistența unei grupări infracționale organizate, cât și imposibilitatea imputării întregului prejudiciu recurentului-inculpat.
În consecință, ca și inculpata, a solicitat a se aprecia asupra luării unei măsuri preventive restrictive de drepturi.
Recurentul-inculpat a susținut, sub un prim aspect, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. b C.P.P. având în vedere declarația martorei dată pe parcursul judecății, dar și probele ce contrazic ideea conivenței infracționale și atestă faptul că nu a acționat cu intenția de a înșela.
Totodată, recurentul a susținut că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică în condițiile în care este o persoană cu studii superioare, necunoscut cu antecedente penale, este administratorul unei societăți din O și este perceput ca o persoană serioasă. Invocând și imposibilitatea de a i se imputa vânzarea repetată a utilajului, inculpatul a solicitat revocarea măsurii arestării preventive.
Examinând actele dosarului și încheierea recuratăatât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. 3.C.P.P. Curtea apreciază că recursurile formulate sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Sub aspectul criticilor de nelegalitate formulate de inculpații și, critici vizând nemotivarea corespunzătoare a încheierii instanței de fond și omisiunea acesteia de a examina în concret situația fiecărui inculpat, Curtea constată nefondate susținerile recurenților.
Astfel, încheierea Tribunalului București din data de 06.10.2009 cuprinde referiri ample și detaliate la împrejurările în care se presupune că recurenții-inculpați au săvârșit faptele deduse judecății, referiri însoțite și de expunerea mijloacelor de probă apreciate de către instanță ca fiind indicii temeinice în sensul dispozițiilor art. 143.C.P.P. și art. 681.C.P.P. Elementele de fapt expuse în cuprinsul încheierii sunt suficiente pentru ca un observator independent și imparțial să înțeleagă atât presupusa derulare a evenimentelor în cronologia și dinamica lor, cât și probatoriile ce au stat la baza stabilirii acestei derulări.
Susținerea recurentului cu privire la omisiunea instanței de a indica faptele concrete reținute în sarcina fiecărui inculpat nu poate fi reținută, în condițiile în care, în actualul stadiu procesual, instanța este ținută a examinafaptelepresupus comise de către inculpați, iar nuinfracțiunilecărora ele li se subsumează. Aceasta deoarece analiza detaliată a elementelor constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune și concordanța dintre aceste elemente și faptele probate în cauza de față reprezintă chestiuni esențialmente de fond, asupra cărora instanța urmează a se pronunța exclusiv cu ocazia soluționării în fond a cauzei.
Nici critica referitoare la omisiunea instanței de fond de a analiza în concret, pentru fiecare inculpat, elementele din care rezultă că lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică nu poate fi reținută. În acest sens, Curtea constată că menținerea măsurii arestării preventive a fost apreciată ca necesară prin raportare la circumstanțe de ordin real, a căror relevanță este acceptată inclusiv în jurisprudența Curții Europene.
Astfel, elementele ce au relevat, în opinia instanței, necesitatea menținerii stării de arest au fost infracțiunile deosebit de grave cauzate, ingeniozitatea manifestată de presupușii autori ai acestora și perturbarea majoră a ordinii publice, ce nu pot să dispară prin trecerea unei perioade de timp. Cum aceste elemente sunt incidente în cazul fiecărui inculpat, prevalența acordată acestora în aprecierea caracterului justificat al măsurii preventive este în concordanță cu practica instanței europene și nu susține critica nemotivării încheierii, astfel cum a fost invocată.
Desigur că circumstanțele personale ale fiecărui inculpat trebuie avute în vedere la examinarea temeiniciei măsurii arestării preventive, însă ele pot fi evaluate de către instanța de recurs, în virtutea caracterului integral devolutiv al căii de atac promovate în cauză.
Pe cale de consecință, examinând sub toate aspectele soluția primei instanțe, Curtea apreciază că în mod întemeiat aceasta a constatat subzistența temeiurilor ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a celor patru recurenți-inculpați.
Astfel, probele administrate până la acest moment procesual constituie indicii temeinice, în accepțiunea prevăzută de art. 681.C.P.P. ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpații, și, împreună cu alte persoane, au constituit un grup infracțional organizat și au indus în eroare, în mod repetat, societățile de leasing cu privire la existența bunurilor ce urmau a fi livrate, cauzând un prejudiciu în valoare de 14.678.646,63 RON.
Totodată, inculpatul a aderat la acest grup infracțional și, prin intermediul L și CLO, au indus în eroare societatea Leasing, cauzând un prejudiciu de 184.450 Euro.
Așa cum s-a argumentat anterior în considerentele prezentei încheieri, susținerile recurenților și referitoare la inexistența unei structuri organizate a grupului presupus constituit și imposibilitatea imputării întregului prejudiciu inculpatului, respectiv inexistența unei vătămări aduse societăților de leasing prin operațiunile pretins desfășurate de către inculpați, exced limitelor în care instanța de recurs este ținută a analiza temeinicia prezentei încheieri. Aceasta deoarece aspectele invocate vizează fie conținutul constitutiv al infracțiunilor deduse judecății, fie contribuția concretă a fiecărui inculpat la săvârșirea faptelor și limitele răspunderii civile a fiecăruia, chestiuni de fond ce nu pot fi antamate în actualul cadru procesual.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite în continuare și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f C.P.P. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății este închisoarea mai M de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Totodată, în privința inculpatului subzistă și cazul prevăzut de art. 148 lit. b C.P.P. cu referire la încercarea acestuia de a zădărnici aflarea adevărului prin influențarea martorei.
La aprecierea pericolului concret pe care lăsarea inculpaților în libertate l-ar prezenta pentru ordinea publică, Curtea are în vedere elementele reținute de către instanța de fond, respectiv gravitatea deosebită a faptelor presupus comise de toți cei patru inculpați, perseverența manifestată de aceștia în atingerea scopului ilicit urmărit, perseverență concretizată în organizarea minuțioasă a acțiunilor lor și repetabilitatea actelor de aceeași natură, elemente ce evidențiază o atingere de amploare adusă ordinii publice, ce justifică prevalența acordată protejării interesului public în detrimentul dreptului inculpaților la libertate individuală.
Curtea apreciază că circumstanțele personale ale inculpaților trebuie evaluate în contextul mai larg al faptelor deduse judecății și, examinându-le distinct, constată că ele nu evidențiază suficiente garanții că o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, va permite atingerea scopului său.
Astfel, în privința inculpaților, și, datele cauzei evidențiază o anumită perseverență în comiterea unor fapte similare sau doar suspiciunea unei astfel de consecvențe (în cazul inculpatului ), precum și inexistența unor legături familiale ori sociale solide, care să constituie garanții că, lăsați în libertate, inculpații au un interes real de a participa nemijlocit la desfășurarea procesului.
Astfel, inculpatul a suferit trei condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune, nu avea o ocupație stabilă anterior arestării și nu mai este integrat într-un mediu familial stabil (fiind divorțat); inculpatul este cercetat în alte trei cauze penale pentru infracțiuni de înșelăciune, în intervalul 2001-2005 fost urmărit general de trei ori, nu avea o ocupație stabilă anterior arestării și nu mai este integrat într-un mediu familial stabil (fiind divorțat); inculpata a suferit anterior o condamnare pentru infracțiunea de înșelăciune, este necăsătorită și, anterior arestării, nu desfășura alte activități cu excepția celor ce fac obiectul judecății.
Toate aceste elemente, alături de circumstanțele reale ale comiterii faptelor se constituie în motive pertinente și suficiente ce justifică necesitatea menținerii stării de arest preventiv pentru a se asigura atât prezervarea ordinii publice, cât și buna desfășurare a procesului penal, context în care atitudinea sinceră a inculpaților sau este nerelevantă, urmând a fi avută în vedere la stabilirea tratamentului sancționator.
În ceea ce îl privește pe inculpatul, chiar dacă acesta nu este cunoscut cu antecedente penale și se bucură de o bună reputație în colectivitatea locală, caracterul justificat al privării sale de libertate în continuare este dat atât de ansamblul împrejurărilor reale în care a fost săvârșită fapta ce i se impută, cât și de suspiciunea temeinică că, lăsat în libertate, ar putea să încerce să influențeze aflarea adevărului. Sub acest aspect, relevante sunt elementele de fapt din care rezultă că recurentul-inculpat a încercat să o determine pe martora să declare lucruri necorespunzătoare adevărului.
Chiar dacă declarația dată în cursul judecății de către martoră a fost nuanțată sub acest aspect, Curtea apreciază că, la acest moment, suspiciunea încercării de zădărnicire a aflării adevărului persistă și, alături de argumentele expuse anterior, justifică necesitatea menținerii stării de arest preventiv.
Pentru aceste considerente, apreciind legală și temeinică încheierea recurată, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și împotriva încheierii din data de 06.10.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a II-a Penală.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, și pe ceilalți inculpați la câte 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și împotriva încheierii de ședință din data de 6.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției și pe ceilalți inculpați la câte 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
a
Red. /4.11.09
Dact. 2 ex./4.11.2009
Președinte:Simona CîrnaruJudecători:Simona Cîrnaru, Nicoleta Grigorescu, Anca Alexandrescu
