Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1499/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(1309/2009 )
DECIZIA PENALĂ NR. 1499
Ședința publică de la 19 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Anca Alexandrescu
GREFIER - - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 26 din 10 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Oltenița în dosarul nr- și a deciziei penale nr. 86/A din 7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat, personal și asistat de apărător din oficiu, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Recurentul inculpatarată că are apărător ales, care ajunge la sediul instanței în jur de ora 12,00. Față de această împrejurare solicită lăsarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat, personal și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatsolicită a se lua act de încetarea delegației sale la prezentarea apărătorului ales și a se dispune totodată cu privire la onorariu.
Apărătorul recurentului inculpatsolicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv un referat de anchetă socială și xerocopii de pe certificatele de naștere ale copiilor concubineisale.
Reprezentantul parchetuluinu se opune probei cu înscrisuri solicitată.
Curtea,deliberând, consideră concludentă și utilă cauzei proba cu înscrisuri solicitată, astfel că o încuviințează, luând act de depunerea înscrisurilor la dosar.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat,având cuvântul, arată că recursul se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală și critică hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei - atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare.
Consideră că pedeapsa este prea severă în raport de circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine constant sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă și a recuperat prejudiciul cauzat. De asemenea, solicită a se ține cont și de împrejurarea că recurentul contribuie la creșterea si educarea celor trei copii minori ai soției sale, fiind singurul întreținător al familiei.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că cel pe care îl apără, deși a recunoscut și regretat fapta comisă, a fugit de la locul faptei, fiindu-i teamă de cele 15 persoane ce au ieșit din curtea imobilului al cărui gard l-a deteriorat. Ulterior însă, inculpatul s-a prezentat la organele de poliție pentru a da declarații.
În continuare solicită a se avea în vedere și referatul întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași - în care se arată că recurentul are un loc de muncă, este părinte responsabil, ocupându-se de creșterea și educația copiilor, iar în relațiile sociale dezvoltate în comunitate imaginea inculpatului este favorabilă, fiind cunoscut ca o persoană muncitoare, liniștită, care nu creează probleme vecinilor.
Pentru motivele expuse mai sus, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și pe fond, redozarea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și aplicarea art. 86/1 Cod penal.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, apreciază că motivul de recurs bazat pe dispozițiile art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală este neîntemeiat în raport de cele două fapte reținute în concurs și de datele din fișa de cazier judiciar, iar pedeapsa aplicată inculpatului corespunde criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal.
Pe cale de consecință, solicită menținerea hotărârilor pronunțate în cauză și respingerea recursului ca fiind nefondat.
Recurentul inculpat,având ultimul cuvânt, arată că are trei copii minori, este singurul întreținător al familiei, lucrând cu ziua. Recunoaște și regretă fapta comisă și este de acord cu concluziile apărătorului ales.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Constată următoarele:
Prinsentința penală nr. 26/10.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Oltenița - Jud. a dispus următoarele:
A fost respinsă cererea formulată de inculpatul, de reținere a circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. c Cod Penal, cu aplic. art. 74 lit. d
Cod PenalÎn temeiul art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 lit. a Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de un (1) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere.
În baza art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 lit. a Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de doi (2) ani pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, fără încuviințarea poliției.
În temeiul art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod Penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de doi (2) ani închisoare.
În baza art. 61 alin. 1.Cod Penal, a fost menținută liberarea condiționată pentru restul neexecutat de 480 zile închisoare din pedeapsa închisorii de 4 ani, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1560/23.10.2003 a Judecătoriei Sectorului 3 B, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 576/22.03.2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI.
În temeiul art. 71.Cod Penal, i s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii de doi (2) ani, exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b
Cod PenalÎn baza art. 191 alin. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art. 189.C.P.P. onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, a fost achitat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 26.07.2007, ora 01,30, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului 1310 cu nr. de înmatriculare -, cumpărată în vara aceluiași an, însoțit de martorii și, cu care consumaseră alcool, și a circulat pe DN 4 din satul, orașul, județul C, către municipiul B, de unde venise în seara respectivă, autoturismul fiind condus de martorul -, posesor al permisului de conducere categoria B, pentru a-l ajuta pe inculpat sa transporte niște bunuri pe care le avea într-o ghenă de gunoi din mun.
Pe raza comunei, la Km 22 +850 mp, inculpatul a pierdut controlul volanului si a intrat cu autoturismul în gardul unei locuințe din partea a sensului său de mers, în condițiile în care acesta nu era deprins cu tehnica de a conduce un autovehicul, neavând permis de conducere și, probabil, și datorită consumului de alcool.
După accident, inculpatul a coborât din autoturism și a părăsit locul accidentului.
Martorii care îl însoțeau au fost transportați cu ambulanța la Spitalul B, unde nu au fost internați, întrucât au suferit leziuni minore.
In prima fază, inculpatul s-a sustras cercetării penale, motiv pentru care nu a fost audiat de organele de politie, ci numai de procuror, când a înțeles să se prezinte în fața acestuia.
În drept, faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 repub. și ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea politiei, prev. de art. 89 alin. 1 din același act normativ, săvârșite în concurs real.
Comiterea faptelor în circumstanțele descrise mai sus a fost recunoscută de către inculpat, atât in fața procurorului, cât și în fața instanței.
În consecință, inculpatul a fost tras la răspundere penală pentru comiterea acestor infracțiuni, în condițiile în care, conform raportului de expertiză medico-legala nr. 1029/21.10.2008 (filele 57-58), acesta are discernământul faptelor sale ușor diminuat, având capacitatea de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale scăzută.
Prin urmare, nu se poate reține că inculpatul nu are discernământ, ipoteză în care nu mai putea fi tras la răspundere penală.
Potrivit fisei de cazier judiciar, inculpatul a suferit multiple condamnări la pedepse cu închisoarea pentru comiterea unor infracțiuni la regimul circulației rutiere și furt calificat. Ultima condamnare suferita de inculpat a fost de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1560/23.10.2003 a Judecătoriei Sectorului 3 B, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 576/22.03.2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI.
Inculpatul a executat aceasta pedeapsa începând de la data de 15.04.2004, când a fost arestat, și până la data de 19.12.2006, când a fost liberat condiționat, cu un rest rămas neexecutat de 480 zile închisoare, ceea ce determină incidența dispozițiilor art. 37 lit. a Cod Penal, care reglementează recidiva postcondamnatorie, pentru fiecare infracțiune comisă.
Este adevărat ca inculpatul a avut o atitudine sincera in fata procurorului și în fața instanței, dar nu se poate face abstracție de faptul că, inițial, inculpatul s-a sustras cercetărilor, neputând fi audiat de politie.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal,inculpatul,care a criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și de datele sale personale.
Prindecizia penală nr. 86/A/07.05.2009,Tribunalul Călărașia respins apelul declarat de inculpatul, reținând, în esență că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului apelant au fost avute în vedere, în mod corect, criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite, gradul sporit de pericol social al faptelor, natura infracțiunilor, modalitatea de comitere, urmarea produsă, precum și faptul că inculpatul este tânăr, dar recidivist, care persistă în săvârșirea de fapte cu caracter penal.
Împotriva ambelor hotărâri a formulat recurs, în termen legal,inculpatul, care criticat soluțiile dispuse din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14.C.P.P. solicitând reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 861.Cod Penal privind suspendarea sub supraveghere a executării, având în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptelor, atitudinea sinceră manifestată pe parcursul procesului penal, împrejurarea că este singurul întreținător al familiei și un părinte responsabil pentru cei trei copii minori.
Examinând actele dosarului și hotărârile penale atacateatât prin prisma cazului de casare invocat, cât și în raport de motivele ce pot fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3859alin. 3.C.P.P. Curtea constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Deși inculpatul nu a motivat calea de atac în termenul prevăzut de dispozițiile art. 38510alin. 2.C.P.P. respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, Curtea va examina critica acestuia deoarece ea se subsumează cazurilor de casare care, în conformitate cu dispozițiile art. 38510alin. 21.C.P.P. pot fi luate în considerare din oficiu.
Astfel, constată că instanțele de fond și de apel au reținut în mod corect săvârșirea de către inculpatul a infracțiunilor prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, din ansamblul probatoriu administrat în cauză rezultând că, la data de 26.07.2007, inculpatul a condus pe raza comunei autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare -, fără a poseda permis de conducere și, după ce a pierdut controlul volanului, pătrunzând în gardul unei locuințe, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Pedepsele minime aplicate recurentului-inculpat au fost just individualizate, prin raportare la toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72.Cod Penal, prin luarea în considerare atât a atitudinii sincere manifestate pe parcursul procesului, cât și a stării de recidivă postcondamnatorie în care au fost săvârșite infracțiunile și a împrejurării că inculpatul s-a sustras pentru o perioadă urmăririi penale.
Curtea apreciază că circumstanțele cauzei nu justifică reținerea, în beneficiul inculpatului, a unor cauze de reducere a pedepsei, având în vedere atât natura și împrejurările concrete de comitere a faptelor, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și părăsirea locului accidentului soldat cu pagube materiale, cât mai ales împrejurarea că inculpatul a fost anterior condamnat (prin sentința penală nr. 221/19.02.2001 a Judecătoriei Sectorului 3 B) la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare pentru infracțiuni de același gen.
Această împrejurare relevă neînțelegerea, de către inculpat, a consecințelor socialmente periculoase ale conduitei sale și o anumită perseverență în încălcarea conștientă a normelor ce reglementează circulația pe drumurile publice, elemente ce trebuie avute în vedere la stabilirea tratamentului sancționator.
Atitudinea procesuală sinceră manifestată de inculpat nu justifică reținerea, în beneficiul său, a unor circumstanțe atenuante, în condițiile în care o atare atitudine nu a contribuit în mod hotărâtor la lămurirea cauzei, fiind justificată de ansamblul celorlalte probe administrate în cursul urmăririi penale și al judecății.
Nici situația familială a inculpatului nu justifică, prin ea însăși, reducerea pedepsei, deoarece individualizarea acesteia impune o analiză coroborată a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72.Cod Penal, astfel încât sancțiunea aplicată să reflecte în mod just nu doar periculozitatea autorului faptei, dar și a infracțiunii săvârșite.
De altfel, toate circumstanțele personale favorabile recurentului au fost valorificate de către instanța de fond, care a stabilit pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege, în pofida stării de recidivă incidente în cauză ca element agravant al răspunderii penale.
Apreciind, în consecință, just individualizată pedeapsa aplicată, Curtea constată că solicitarea recurentului-inculpat de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în condițiile prevăzute de art. 861.Cod Penal, este lipsită de suport legal.
Aceasta deoarece una dintre condițiile prevăzute de art. 861alin. 1 lit. b pentru Cod Penal suspendarea executării este aceea ca inculpatul să nu fi fost anterior condamnat la o pedeapsă mai mare de 1 an, cu excepția cazurilor când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 38.Cod Penal Or, în prezenta cauză, infracțiunea dedusă judecății constituie al doilea termen al recidivei în raport de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1560/2003 a Judecătoriei Sector 3 B, condamnare ce exclude, așadar, posibilitatea aplicării vreunei alte forme de individualizare a executării, cu excepția celei a detenției efective.
Pentru aceste considerente, apreciind neîntemeiată critica recurentului-inculpat, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat împotriva sentinței penale nr.26 din 10.02.2009, pronunțată de Judecătoria Oltenița și a deciziei penale nr.86/A din 7.05.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariu avocat oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /4.11.09
Dact. 2 ex./5.11.09
- jud.:;
Președinte:Simona CîrnaruJudecători:Simona Cîrnaru, Nicoleta Grigorescu, Anca Alexandrescu