Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 1501/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(2372/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1501
Ședința publică de la 19 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Anca Alexandrescu
GREFIER - - -
*********
Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpațiișiîmpotriva încheierii de ședință din 2 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurenții inculpați și, ambii personal și asistați de apărător ales, avocat în baza împuterniciri avocațiale nr. 52088 emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Deasemenea, s-a prezentat interpret de limba - doamna conform autorizației depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Recurentul inculpat se legitimează cu carte de rezidență pentru membrii familiei seria - nr. 15864.
Recurentul inculpat se legitimează cu Permis de ședere seria - nr. -.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul recurenților inculpațiavând cuvântul, arată că recursul se referă la încheierea din 2 octombrie 2009 prin care Tribunalul Bucureștia respins excepția de neconstituționalitate care viza - în principal adoptarea Ordonanțelor de Urgență ale Guvernului - acte normative neconstituționale atunci când reglementează activitatea unor autorități constituționale sau - mai bine spus - definite de Constituție ca instituții fundamentale ale statului, în sensul că după revizuirea Constituției - în anul 2003 - s-au adus modificări în textele acesteia și cu consecințe în ceea ce privește reglementarea activității instituțiilor fundamentale ale statului. În excepția motivată a precizat că este vorba de patru Ordonanțe de Urgență ale Guvernului prin care se reglementează aspecte deosebit de importante în ceea ce privește actul de justiție, mai precis, faza de urmărire penală.
În cererea de sesizare a Curții Constituționale a precizat textele din Constituție cu care elaborarea Ordonanțelor de Urgență ale Guvernului și implicit textele care se referă la activitatea DIICOT sunt contradictorii.
Potrivit art. 73 alin.3 lit.1, activitatea Ministerului Public, alături de instanțele judecătorești, Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Conturi nu poate fi reglementată decât prin legi organice.
Deasemenea, a mai făcut referire la incidența art. 115 alin.4 - potrivit căruia Guvernul poate adopta Ordonanțe de Urgență numai în cazuri extraordinare - a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.
În final a invocat art. 115 alin. 6 - Ordonanțele de Urgență nu pot fi adoptate prin legi care să afecteze regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, îndatoririle și libertățile prevăzute de Constituție.
În continuare supune atenției instanței faptul că motivarea Tribunalului București nu se axează pe ceea ce și Înalta Curte de Casație și Justiție - într-un recurs în interesul legii promovat de Procurorul General - a stabilit că există o competență specială limitată a instanței care examinează excepții de neconstituționalitate, în sensul că această instanță nu trebuie să examineze alte aspecte ale cauzei decât cele trei definite în art. 29 din Legea nr. 47/1992. Aceste condiții se referă la necesitatea stabilirii existenței în vigoare a actului normativ a cărui neconstituționalitate se cere a fi constatată, dacă aceasta are legătură cu soluționarea cauzei și dacă anterior nu s-a constatat neconstituționalitatea sa. În motivarea încheierii recurate, instanța de fond arată că dosarul este vechi, s-au mai promovat două alte excepții de neconstituționalitate și în aceste condiții apare ca evident că inculpații încearcă să ajungă la suspendarea procesului penal. Cu privire la cele două excepții invocate arată că - una se referă la faptul că se creează o discriminare în ceea ce privește introducerea în cauză a părții responsabile civilmente - ce se face până la un anumit termen, iar când din cercetarea judecătorească rezultă aspecte care impun introducerea în cauză a unei părți responsabile civilmente, acest lucru nu mai este posibil deoarece s-a depășit termenul impus de textul de lege.
În opinia apărării, încheierea nu este motivată pe cele trei aspecte prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Deasemenea, mai susține că în încheierea recurată - fila 8 alineat ultim - se mai arată că practica este constantă la Curtea Constituțională pe problemele de drept invocate.
Este adevărat că dosarul este vechi, dar au intervenit vacanțe judecătorești, sunt martori stabiliți în străinătate și a durat mai mult până ce aceștia au fost audiați, iar o excepție poate fi invocată în orice fază a procesului.
Chiar dacă în Legea nr. 47/1992 și în art. 303 alin. 6 Cod procedură penală se reglementează suspendarea judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a creat un precedent în dosarul privind fraudarea examenelor pentru ocuparea unor funcții de conducere în magistratură, în sensul că dosarul a fost trimis instanței competente să judece această cauză sub condiția restituirii instanței de contencios constituțional pentru un anumit termen.
În continuarea pledoariei face referire la art. 209 alin.4/1 Cod procedură penală - ce se referă la cele patru situații în care procurorul ierarhic superior poate prelua dosare penale de la parchetele inferioare. S-a soluționat excepția pentru textul din Codul d procedură penală, text ce se regăsește și în Legea DIICOT și în Ordonanța DNA.
Dosarul de față a pus foarte multe probleme de procedură, dar s-a ajuns spre finalul judecării cauzei, pe un rechizitoriu ce nu fost confirmat - verificat pentru temeinicie și legalitate, existând probleme și în ceea ce privește competența DIICOT.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate întrucât cele patru ordonanțe de urgență au fost adoptate contrar dispozițiilor legii fundamentale.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea încheierii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Apreciază că încheierea este just motivată, iar Ordonanțele de Urgență a căror neconstituționalitate o invocă apărarea au fost aprobate între timp prin legi de către Parlament. În ceea ce privește abuzul de drept reținut de instanța de judecată, chiar dacă apărarea invocă faptul că interesează doar rezolvarea problemelor de drept, ceea ce trebuie reținut este aceea că trebuie apreciate problemele de drept în măsura în care au legătură cu cauza. În condițiile în care s-a constatat regularitatea actului de sesizare a instanței, apreciază că invocarea excepției este evident formulată în vederea tergiversării cauzei.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate.
Recurenții inculpați șiavând ultimul cuvânt pe rând, arată că sunt de acord cu concluziile apărătorului ales.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând, asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință de la 02.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția I-a Penală s-a respins excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a apreciat următoarele:
Inculpații au promovat excepții de neconstituționalitate asupra mai multor ordonanțe de urgență care modifică elemente de competență ale organului de urmărire penală.
A constatat în aceeași măsură că au mai fost formulate și la alte termene excepții de neconstituționalitate și ale altor articole (încheierile din 11.04.2008 și 10.04.2009) cu privire la dispoziții ale Codului d e procedură penală, sesizări respinse de instanță prin încheiere, hotărârea rămânând definitivă prin respingerea recursurilor.
În data de 02.10.2009 a fost promovată deci cea de-a treia cerere a Curții Constituționale cu privire la articole de lege ce reglementează competența organului de urmărire penală, altfel spus articole presupus neconstituționale de care inculpații aveau cunoștință chiar de la momentul sesizării instanței și implicit din momentul în care au formulat prima cerere de sesizare a Curții Constituționale.
Apare în aceste condiții ca fiind evident abuzul de drept procesual inculpații încercând în mod exclusiv să ajungă la suspendarea procesului penal și nu la lămurirea unor probleme de neconstituționalitate.
Sancțiunea exercitării abuzive a drepturilor procesuale este lipsa concursului statului la exercițiul abuziv, astfel încât pe cale de consecință a respins sesizarea ca inadmisibilă.
În dezacord cu inculpații și verificând jurisprudența Curții Constituționale așa cum este aceasta publicată în Monitorul Oficial, Tribunalul a constatat că acest for jurisdicțional s-a pronunțat în nenumărate rânduri, în sensul respingerii ca nefondate a excepțiilor de neconstituționalitate a articolelor ce reglementează competența DIICOT din Legea nr.508/2004, așa cum au fost ele modificate prin ordonanțele la care au făcut trimitere petenții.
Tribunalul exemplifică în acest sens deciziile Curții Constituționale nr.1323 din 14.03.2008, 351/2009, 365/2009, 632/2009, 998/2009, 230/2009.
În cazul în care Curtea Constituțională ar fi apreciat că modificările care au fost aduse prin acte normative ce nu îmbracă forma cerută de lege (așa cum au pretins petenții) în mod evident ar fi admis excepțiile de neconstituționalitate.
Pe cale de consecință, în afara motivului de abuz de drept procesual menționat anterior, tribunalul a identificat și un al doilea motiv de respingere a cererii de sesizare și anume practica constantă a Curții Constituționale pe probleme de drept invocate, ce ar face inutil un nou control pe același aspect.
Tribunalul considerat îndrituit să verifice practica Curții Constituționale cu ocazia analizei admisibilității sesizării prin prisma decizie CEDO împotriva României.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și solicitând casarea încheierii recurate întrucât cele patru ordonanțe de urgență au fost adoptate contrar dispozițiilor legii fundamentale și arătând că au precizat textele din Constituție cu care elaborarea Ordonanțelor de Urgență ale Guvernului și implicit textele care se referă la activitatea DIICOT sunt contradictorii.
Astfel, potrivit art. 73 alin.3 lit.1, activitatea Ministerului Public, alături de instanțele judecătorești, Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Conturi nu poate fi reglementată decât prin legi organice.
S-a mai arătat faptul că motivarea Tribunalului București nu se axează pe ceea ce și Înalta Curte de Casație și Justiție - într-un recurs în interesul legii promovat de Procurorul General - a stabilit că există o competență specială limitată a instanței care examinează excepții de neconstituționalitate, în sensul că această instanță nu trebuie să examineze alte aspecte ale cauzei decât cele trei definite în art. 29 din Legea nr. 47/1992. Aceste condiții se referă la necesitatea stabilirii existenței în vigoare a actului normativ a cărui neconstituționalitate se cere a fi constatată, dacă aceasta are legătură cu soluționarea cauzei și dacă anterior nu s-a constatat neconstituționalitatea sa. În motivarea încheierii recurate, instanța de fond a arătat că dosarul este vechi, s-au mai promovat două alte excepții de neconstituționalitate și în aceste condiții apare ca evident că inculpații încearcă să ajungă la suspendarea procesului penal. Cu privire la cele două excepții invocate s-a arătat că - una se referă la faptul că se creează o discriminare în ceea ce privește introducerea în cauză a părții responsabile civilmente - ce se face până la un anumit termen, iar când, din cercetarea judecătorească rezultă aspecte care impun introducerea în cauză a unei părți responsabile civilmente, acest lucru nu mai este posibil deoarece s-a depășit termenul impus de textul de lege.
Recurenții-inculpați au mai arătat că încheierea nu este motivată pe cele trei aspecte prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii de ședință atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 alin. final Cod procedură penală, Curtea constată recursurile ca nefondate, în considerarea următoarelor argumente:
În mod corect, instanța de fond a constatat că invocarea unei astfel de excepții reprezintă doar o încercare de tergiversare a soluționării cauzei ori abuzul de drept procesual este sancționat cu lipsa concursului statului la exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
Dealtfel, jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat faptul că dreptul de a sesiza un tribunal pe calea unei întrebări prejudiciabilenu poate fi absolut, chiar dacă o legislație rezervă un domeniu juridic competenței unei jurisdicții unice și prevede, pentru alte jurisdicții, obligația de a înainta, fără excepție, toate chestiunile supuse, expres, acestei proceduri.
Curtea constată că instanța de fond a ținut seama de cererea inculpaților privind trimiterea excepției de neconstituționalitate în fața Curții Constituționale, pronunțându-se printr-o hotărâre suficient motivată. Astfel, Tribunalul Bucureștia reținut că articolele ce reglementează competența DIICOT din Legea nr.508/2004, astfel cum au fost modificate prin ordonanțele la care au făcut trimitere inculpații au mai făcut, de multe ori obiectul controlului Curții constituționale, care le-a declarat, de fiecare dată, în conformitate cu prevederile Constituției, astfel că, un nou control era, probabil, inutil.
Din acest ultim punct de vedere, Curtea constată că, în mod temeinic, tribunalul a analizat admisibilitatea sesizării Curții Constituționale, prin prisma deciziei CEDO de inadmisibilitate în cauza contra României.
Față de considerentele expuse anterior, constatând că încheierea de ședință atacată este legală și temeinică, în baza art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.
În baza art.192 alin. 2 și 4 Cod procedură penală recurenții-inculpați vor fi obligați, în mod egal, la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 02.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală.
Obligă inculpații la câte 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă pentru un număr de 3 ore prestate se va avansa din fondul Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Dact.EA./2ex/9.11.2009/28.10.2009
-Jud.
Președinte:Simona CîrnaruJudecători:Simona Cîrnaru, Nicoleta Grigorescu, Anca Alexandrescu
