Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 290/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr.-
DECIZIA PENALĂ NR.290/R/2009
Ședința publică din 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 2: Popovici Corina
JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații recurenți, fiul lui și, născut la 10.06.1984, și, fiul lui și, născut la 26.09.1985, ambii din Arestul IPJ B, împotriva încheierii penale nr. 32 din 03 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform prevederilor art.300/2 combinat cu art.160/b Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest din Arestul J B, asistat de avocați aleși, și în baza împuternicirilor avocațiale de la dosar, emise de Baroul Bihor - Cabinet Individual și inculpatul recurent, în stare de arest din Arestul J B, asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, emisă de Baroul Bihor Cabinet Individual.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Apărătorul inculpatului recurent, avocat, depune la dosar un tabel nominal al persoanelor care consideră că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, 598 semnături.
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent, avocat, susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul de a se dispune, în principal, punerea în libertate a inculpatului întrucât nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. În subsidiar, solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. În motivarea recursului arată că urmărirea penală este finalizată și că dosarul are termen pentru soluționare la Tribunalul Bihor la data de 23 iunie 2009. Arată că măsura arestării preventive este o măsură extremă care trebuie să fie cât mai scurtă. Invocă dispozițiile art. 5 din CEDO, care arată că măsura arestării preventive a unei persoane are consecințe deosebit de grave față de persoana față de care a fost luată, de natură psihică, iar aceasta se poate dispune doar atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune. Menționează că inculpatul și-a dat demisia, nu are antecedente penale, soția acestuia este însărcinată și nu există riscul că se va sustrage de la judecată. Învederează instanței că un număr de aproximativ 600 de persoane au semnat în tabelul depus azi în instanță, că persoana inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Apărătorul inculpatului recurent, avocat, susține recursul, solicită admiterea acestuia a se dispune, în principal, punerea în libertate a inculpatului întrucât nu sunt temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive. În subsidiar, solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. În motivarea recursului arată că inculpatul nu a știut ce i s-a pus în buzunar. Solicită a se avea în vedere denunțul numitului, care și-a modificat declarația. a i se acorda inculpatului șansa de a sta cu familia sa, soția acestuia este însărcinată, și a se încadra în muncă. Achiesează la concluziile antevorbitorului său.
Apărătorul inculpatului recurent, avocat, susține recursul, solicită admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul de a se dispune, în principal, punerea în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. În motivarea recursului arată că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că acestea s-au schimbat. Menționează că martorul și-a schimbat total declarațiile iar martorul nu arată în declarația sa despre vreo sumă de bani. Mai arată că din probele de la dosar nu rezultă că pericolul pentru ordinea publică a fost stabilit în baza unor probe certe, aflate la dosar. Arată că achiesează la concluziile antevorbitorilor săi.
Apărătorul inculpatului recurent, avocat, susține recursul, solicită admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul de a se dispune, în principal, punerea în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. În motivarea recursului arată că din considerentele încheierii de arestare preventivă nu rezultă că judecătorul a analizat posibilitatea luării altor măsuri față de inculpat. Consideră că luarea măsurii arestării preventive este nelegală. Arată că față de mituitor s-a luat măsura neînceperii urmăririi penale. nu a făcut nici un autodenunț. Acesta a oferit de două ori sume de bani inculpatului, oferte care au fost refuzate. Nu s-a dovedit că inculpatul a avut o înțelegere cu inculpatul pentru a primi vreo sumă de bani. Față de mituitorul trebuia să se înceapă urmărirea penală. Consideră că instanța de fond trebuia să ia față de inculpat o măsură intermediară. Menținerea măsurii arestării preventive se face prin încheiere motivată în acea zi, încheierea din data de 03 iunie 2009 fost redactată în data de 04 iunie 2009, la o zi după întocmirea minutei. În data de 03 iunie 2009 încheierea nu a existat material, solicită a se constata nulitatea absolută a acesteia.
Reprezentantul parchetului, pune concluzii de respingere ca nefondate a recursurilor și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate. Consideră că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea stării de arest a inculpaților. Arată că infracțiunea de luare de mită este o infracțiune de pericol pentru ordinea publică, inculpații au făcut parte din cadrul poliției, iar cele 598 de persoane care au semnat tabelul depus azi în instanță nu sunt în măsură să spună cât pericol prezintă fapta inculpaților. Cu privire la cererea subsidiară de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate arată că este inadmisibilă.
Apărătorul inculpatului recurent arată că acesta nu și-a dat demisia deoarece se consideră nevinovat.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt solicită să fie judecat în libertate. Consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul recurent solicită să fie pus în libertate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 32 din 03 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în baza art.300/1 Cod procedură penală s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților:, fiul lui și, născut la 10.06.1984 în O, jud. B, CNP -, în prezent deținut in Arestul IPJ B, măsură dispusă prin Încheierea nr.22 din 13 mai 2009 a Tribunalului Bihor, in baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventiva nr.27/2009;, fiul lui și, ns. la 26.09.1985 în mun. O,jud. B,CNP -, în prezent deținut în Arestul IPJ B măsură dispusă prin încheierea nr.23 din 22 mai 2009 a Tribunalului Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventiva nr.28/2009 și s-a dispus menținerea acestora.
Pentru a pronunța această încheiere Tribunalul Bihora constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din dosarul nr. 1047/P/2009 au fost trimiși în judecată inculpații pentru comiterea infracțiunii de de prevăzuta de art. 254 alin. 1, 2 Cod penal cu referire la art. 6-7 din Legea 78/2000 și pentru comiterea infracțiunilor de luare de și fals intelectual prevăzute de art. 254 alin. 1,2 cu referire la art. 6-7 din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 289 Cod penal în condițiile concursului prevăzut de art. 33 lit. a Cod penal.
În fapt, s-a reținut că inculpatul, în calitate de agent în cadrul SPR B, în data de 13.05.2009, în mod indirect, împreuna cu coinculpatul a pretins și primit suma de 1000 euro de la mituitorul în scopul de nu întocmi procesul verbal de constatare a infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal și a actelor aferente acestuia - ridicarea permiselor de conducere în vederea suspendării. În sarcina inculpatului s-a reținut că, în calitate de agent în cadrul SPR B, împreuna cu inculpatul a pretins și primit suma de 1000 euro de la același pentru a nu întocmi procesul verbal de mai sus.
Față de inculpatul a fost luata măsura arestării preventive prin încheierea nr. 22/13.05.2009 a Tribunalului Bihor, iar față de inculpatul a fost luata măsura arestării preventive prin încheierea nr. 23/22.05.2009 a Tribunalul Bihor, ambii fiind trimiși în judecata în stare de arest preventiv.
Potrivit art. 3001Cod procedură penală la primirea dosarului instanța este obligată să verifice legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive.
Sub aspectul legalității, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale privind măsura arestării preventive. Astfel, apărarea inculpatului ce susține că arestarea preventiva a fost dispusa în mod nelegal întrucât instanța nu ar fi analizat oportunitatea luării altor măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate, este neîntemeiata. Prin încheierea nr. 23/2009, instanța a verificat întrunirea condițiilor prevăzute de art. 143 și 148 lit. f Cod de procedură penală apreciind că, pe de o parte că exista probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta reținută, iar pe de alta parte ca lăsarea în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica, pericol ce ar putea rezulta din reacția publica la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare din partea altor persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte. Ca atare, măsura arestării preventive a fost dispusa în mod legal, cu respectarea tuturor prevederilor legale, instanța analizând fiecare din dispozițiile incidente în cauză.
Sub aspectul temeiniciei măsurii arestării preventive, instanța de fond a constatat că și în prezent subzistă temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, impunând, în continuare, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților.
Astfel, faptul ca inculpații nu au antecedente penale și că, în prezent nu ar mai putea comite acest gen de infracțiuni, dată fiind demisia ce ar fi fost prezentată de către inculpatul, nu sunt argumente în măsura să prevaleze în procesul aprecierii pericolului concret pentru ordinea publica în raport cu împrejurarea că săvârșirea unor fapte de corupție de către persoane ce abuzează în acest fel de încrederea inerentă funcției publice deținute, rezonanta sociala a acestor fapte fiind de natură să determine aprecierea că punerea în libertate va naște un pericol pentru ordinea publica prin crearea unei tulburări sociale și va afecta negativ sentimentul de siguranța al cetățenilor în legătura cu aplicarea ferma a legii penale. Ori de cate ori sunt indicii și probe temeinice privind comiterea unei infracțiuni de corupție de către funcționari învestiți cu puterea de a aplica legea, așteptările comunității sunt în sensul luării unor măsuri promte și eficiente de către organele judiciare, mai ales în contextul actual al tarii noastre. Astfel, chiar daca inculpații nu au antecedente penale și în lipsa unor dovezi contrare se poate aprecia chiar ca circumstanțele personale sunt extrem de favorabile, aceste aspecte nu pot fi privite singular și instanța de fond a apreciat, față de considerentele de mai sus, că este îndeplinita în continuare condiția privind existenta probelor certe ca lăsarea în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publica.
Neexistând nici o modificarea sau dispariție a temeiurilor avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive, instanța de fond a considerat că nu se impune nici revocarea acesteia și nici înlocuirea cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, nefiind îndeplinite condițiile art. 139 Cod procedură penală. A considerat că, solicitarea apărătorilor inculpaților nu poate fi calificată ca o cerere asupra căreia instanța sa fie obligată a se pronunța câta vreme inculpatul sau apărătorul său nu au temei legal pentru a formula o asemenea cerere cu ocazia analizării legalității si temeiniciei măsurii preventive la înregistrarea dosarului în baza prevederilor art. 3001Cod de procedură penală. Astfel, această solicitare a fost calificată de instanța de fond ca fiind o apărare ce a vizat susținerea că temeiurile măsurii preventive au suferit modificări, iar nu ca o cerere distinctă.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații și, solicitând casarea și modificarea încheierii, în principal în sensul revocării măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, iar în subsidiar în sensul înlocuirii acestei măsuri cu acea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Inculpatul în motivarea recursului a susținut, prin apărătorii săi, că urmărirea penală este finalizată, că măsura preventivă, prin prisma dispozițiilor 5 din Convenția europeană a drepturilor omului și a practicii CEDO este o măsură extremă, care trebuie să fie cât mai scurtă, putându-se dispuse doar atunci când există motive verosimile de a bănui că s-a săvârșit o infracțiune. S-a mai arătat că inculpatul și-a dat demisia din funcția pe care o deținea, că nu există riscul că se va sustrage de la judecată și că nu există probe certe în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, sens în care s-a și depus la dosarul cauzei un tabel cu 598 semnături.
Inculpatul a susținut, în motivarea recursului, prin apărătorul său, că măsura arestării preventive luată față de inculpat este nelegală, că față de mituitor nu s-a dispus începerea urmăririi penale și că nu a făcut niciun autodenunț, că în cauză nu s-a dovedit că inculpatul recurent ar fi avut vreo înțelegere cu inculpatul pentru a primi vreo sumă de bani. Totodată, s-a invocat nulitatea absolută a încheierii recurate, susținându-se că aceasta nu a fost motivată în ziua în care s-a pronunțat, ci abia în 4 iunie 2009, la o zi după întocmirea minutei.
Examinând încheierea prin prisma recursurilor declarate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/14 și art. 385/6 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală, dar netemeinică, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Într-adevăr, în cauză sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, la dosarul cauzei existând indicii temeinice că cei doi inculpați au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Cu toate acestea, curtea apreciază că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați s-au schimbat, respectiv lăsarea acestora în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, curtea apreciază că pericolul social pentru ordinea publică trebuie să se raporteze atât la elementele care țin de circumstanțele concrete ale cauzei cât, mai ales, la datele care circumstanțiază persoana inculpaților.
Dacă, în ceea ce privește natura și pericolul social al faptei, este adevărat că infracțiunea de săvârșirea căreia inculpații sunt acuzați este gravă, afectând imaginea și credibilitatea unor organe ale statului, totuși, natura și gravitatea faptei nu pot constitui criterii care să îi excludă, de plano, pe cei doi inculpați de la beneficiul legal și constituțional al revocării sau înlocuirii măsurii arestării preventive. A considera că o persoană, acuzată de o faptă de o anumită gravitate, trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar legii.
Nici poziția procesuală a celor doi inculpați nu poate constitui un argument pentru menținerea măsurii arestării preventive, deoarece aceștia beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție.
Ținând seama de circumstanțele personale ale celor doi inculpați, curtea constată că nu există nici un fel de date care să justifice temerea că, dacă s-ar afla în stare de libertate ar săvârșit alte infracțiuni, aceștia nu au antecedente penale, sunt cunoscuți ca și persoane integre, cu o bună conduită în familie și societate, condiții în care se apreciază că lăsarea lor în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Totuși, dat fiind faptul că împotriva celor doi inculpați planează bănuiala comiterii unor fapte de natură penală, apare ca util a supune conduita acestora unui control permanent, exercitat de organele de poliție, considerent pentru care se va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, printr-o astfel de măsură nefiind periclitată buna desfășurare a procesului penal, sens în care se constată și că cei doi inculpați sunt persoane instruite, așadar capabile să înțeleagă consecințele acțiunilor lor.
În sistemul european de protecție a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: primul este cel prevăzut în art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului, care garantează libertatea și siguranța persoanei, acestea privind libertate sa fizică, și anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reținută sau arestată în mod abuziv, cel de-al doilea privește restricțiile la libertatea de circulație, care intră în domeniul de aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție. Dreptul la liberă circulație atât în interiorul unui stat, cât și între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, într-o societate democratică, prevederile aplicabile într-un stat trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăți democratice, în special preeminența dreptului. Pe de altă parte, autoritățile judiciare naționale pot dispune restrângerea libertății de mișcare a unei persoane, cu respectarea necesității proporționalității măsurii și a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.
În actualul stadiu procesual, ținând seama atât de natura și gravitatea faptei de săvârșirea căreia cei doi inculpați recurenți sunt bănuiți, dar și de circumstanțele personale ale acestora, curtea apreciază că măsura obligării de a nu părăsi țara luată față de cei doi inculpați este necesară și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.
Astfel, buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la judecată sau executarea pedepsei poate fi realizat și prin lăsarea în libertate a inculpaților recurenți, cu restrângerea unor drepturi și libertăți, prin instituirea unor obligații stricte în sarcina acestora și atragerea atenției că, în caz de încălcare cu rea-credință a acestor obligații, vor fi din nou arestați.
Astfel fiind, curtea va admite recursul declarat de cei doi inculpați, va casa încheierea recurată și va înlocui măsura arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, urmând să impună în sarcina acestora respectarea obligațiilor prev. de art.145/1 alin. 2 raportat la art. 145 alin. 1/1 Cod procedură penală. De asemenea, se va dispune punerea în libertate a celor doi inculpați recurenți, dacă nu sunt arestați în alte cauze.
În ceea ce privește nulitatea absolută a încheierii recurate, invocată de apărătorul ales al inculpatului recurent, curtea va reține că excepția invocată este neîntemeiată, în cauză fiind respectate dispozițiile procedurale. Astfel, minuta a fost întocmită în condițiile art. 309 Cod procedură penală, iar încheierea motivată și redactată cu respectarea dispozițiilor art. 310 alin. 2 coroborate cu cele ale art. 141 alin. 2 Cod procedură penală.
Față de cele preced, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. d Cod procedură penală, se vor admite recursurile celor doi inculpați, potrivit dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. d Cod procedură penală,
ADMITE recursurile penale declarate de inculpații, născut la 10.06.1984 și, născut la 26.09.1985, ambii deținuți în Arestul IPJ B, împotriva încheierii penale nr. 32 din 3 iunie 2009 Tribunalului Bihor, pe care o casează și modifică în sensul că:
În baza art. 149/1 alin. 12, art. 146 alin. 11/1 Cod procedură penală, art. 145/1 Cod procedură penală, dispune față de inculpații, născut la 10.06.1984, fiul lui și, domiciliat în O,-, -. 39, jud. B, CNP - și, născut la 26.09.1985, fiul lui și,. în O,-, -b 68,. 1, jud. B, CNP -,măsura obligării de a nu părăsițara fără încuviințarea Tribunalului Bihor.
Impune inculpaților respectarea obligațiilor prev. de art.145/1 alin. 2 raportat la art. 145 alin. 1/1 Cod procedură penală, respectiv:
să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
să se prezinte la. B, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
Atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 145/1 alin. 2 raportat la art. 145 alin. 2/2 și alin. 3 Cod procedură penală.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților și, dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
decizie - /16.06.2009.
Judecător fond -
2 ex./16.06.2009,
Președinte:Pătrăuș MihaelaJudecători:Pătrăuș Mihaela, Popovici Corina, Condrovici Adela
