Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 559/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ nr. 559/R/2009
Ședința publică din 24 decembrie 2009
Complet de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 2: Pușcaș Mircea
JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, împotriva încheierii penale nr. 55 din 22 decembrie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, privind pe inculpatul intimat G -, fiul lui și al lui, născut la 01 iulie 1989, deținut în Arestul B,având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, potrivit prevederilor art.160/b Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul intimat G, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat.
Ministerul Public este reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile de formulat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul parchetului susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a încheierii Tribunalului Bihor și rejudecând cauza să se constate că măsura arestării preventive luată față de inculpatul G este legală și temeinică, că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri se mențin și reclamă în continuare menținerea acesteia. În conformitate cu prevederile art.300/1 alin.1 Cod de procedură penală instanța de judecată, din oficiu, trebuie să examineze măsura arestării sub aspectul legalității și temeiniciei ei. Apreciază că instanța de fond nu a indicat motivele de legalitate și temeinicie a măsurii arestării, motivarea fiind superficială, limitându-se doar la indicarea textelor de lege. În altă ordine de idei, apreciază că potrivit prevederilor art.300/1 Cod de procedură penală instanța de fond nu putea dispune înlocuirea măsurii arestării preventive, întrucât acesta prevede clar că dacă măsura este legală ea se impune, dacă nu se revocă. că precizeze că raportat la încadrarea juridică a faptelor, inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor și omor, gradul de pericol social ridicat, generat de rezonanța negativă în rândul societății că persoane care au săvârșit fapte grave sunt judecați în stare de libertate măsura arestării preventive se impune. Totodată, pentru realizarea scopului măsurii preventive, potrivit art.136 Cod de procedură penală se impune privarea de libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului arestării subzistă și nu s-au modificat, respectiv pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani, iar punerea inculpatului în libertate prezintă un pericol social pentru ordinea publică.
Apărătorul ales al inculpatului recurent pune concluzii de respingere a recursului declarat de parchet ca fiind nefondat, și ca atare, menținerea ca legală și temeinică a încheierii TRIBUNALUL BIHOR. Apreciază că, în mod corect, raportat la criteriile interne și cele internaționale în materie penală cu privire la garantarea drepturilor și libertăților cetățenești prima instanța a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Arată că, față de inculpat s-a luat măsura arestului preventiv pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte și totuși inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, cu toate că, din constatarea medico - legală a rezultat faptul că partea vătămată a necesitat îngrijiri medicale de 5 - 7 zile, iar viața acesteia nu a fost pusă în primejdie. Consideră că din victimă a fost făcut inculpat deși el a fost bătut, a făcut un gest necugetat și anume acela de a arunca acel de sticlă care a secționat gâtul părții vătămate. În altă ordine de idei, solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, cu un comportament bun în familie și societate, provine dintr-o familie modestă, simplă de la țară și că din declarațiile sale a rezultat faptul că inculpatul a fost victimă, a fost bătut și lovit cu sticla în cap și dorind să scape a fugit, moment în care a luat un din acea sticlă și l-a aruncat în spate, care din nefericire a secționat gâtul părții vătămate, care a decedat pe loc. Cu privire la înlocuirea măsurii arestului preventiv învederează faptul că aceasta poate interveni în orice moment procesual, iar în ceea ce privește dispozițiile art. 300 indice 1 din codul d e procedură penală consideră că temeiurile nu mai subzistă. Această încheiere corespunde și exigențelor art.5 paragraful 3 din CEDO, punerea în libertate a inculpatului nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Având în vedere că inculpatul a recunoscut sincer că a greșit, că se apropie sărbătorile de iarnă și că dorește să petreacă cu familia aceste sărbători, instanța de control judiciar poate da dovadă de clemență, să constate că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și, ca atare se impune respingerea ca nefondat a recursului declarat de parchet.
Inculpatul recurent G, având ultimul cuvânt, solicită a fi pus în libertate pentru motivele invocate de apărătorul său ales.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr.55 din 22 decembrie 2009, TRIBUNALUL BIHOR, în baza art. 3001, art. 160b,art. 139 al. 1 și al. 35, art. 145 Cod de procedură penală, ținând seama de prevederile art. 148 lit. f Cod de procedură penală și de principiile CEDO, a respins solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea privind menținerea arestării și a admis cererea formulată de inculpatul G, fiul lui și, CNP -,. în satul nr. 74, comuna, jud. B, fără antecedente penale, în prezent în Penitenciarul Oradea, arestat în baza încheierii nr. 35/2009 a Tribunalului Bihor, fiind emis nr. 39/2009, privind înlocuirea măsurii arestării cu măsura de a nu părăsi localitatea, respectiv satul, comuna, jud. B, cu excepția deplasării ca urmare a citării în fața organelor judiciare.
În baza art. 145 al. 11lit. a, b, c, d și alin. 12lit. c, e Cod de procedură penală impus inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul judiciar ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea - Postul de poliție - ori de câte ori este chemat, dar și conform programului de supraveghere; să nu își schimbe locuința fără încunoștințarea organului judiciar;să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;să nu se deplaseze in locurile stabilite de organul de poliție;să nu se apropie de persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, și de martori și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;să nu se afle în locuința persoanelor vătămate.
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 145 al. 22și 3 Cod de procedură penală.
În baza art. 145 al. 21Cod de procedură penală copia încheierii instanței se comunică inculpatului, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, respectiv Postului de poliție, Jandarmeriei O, Serviciul Comunitar pentru eliberarea pașapoartelor, Inspectoratul Poliției de Frontieră B, în vederea asigurării respectării obligațiilor impuse mai sus, cât și pentru refuzul eliberării pașaportului sau, după caz, ridicării provizorii a pașaportului pe durata măsurii.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR înregistrat la instanță la 15.12.2009 a fost trimis in judecata în stare de arest preventiv inculpatul G, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat săvârșit în public și tentativă de omor calificat săvârșit în public, prev. de art. 175 lit. i penal, respectiv art. 20 rap. la art. 175 lit. i penal, pentru că în noaptea de 29/30.08.2009, în timp ce se afla în fața restaurantului "Mari-" situat între localitățile și din județul, s-a bătut cu partea vătămată - minor de 17 ani și cu victima, lovindu-l în cap cu o sticlă de bere pe minor și tăindu-l în zona gâtului pe victimă, provocând decesul acestuia și leziuni corporale ce au necesitat 7 la 9 zile îngrijiri medicale primului.
Săvârșirea faptei de către inculpat a rezultat din declarațiile martorilor, proces verbal de cercetare la fața locului, rapoarte de constatare medico-legală, alte înscrisuri depuse la dosar, declarațiile inculpatului.
Prin încheierea nr. 35/30.08.2009 a TRIBUNALUL BIHORs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, fiind emis nr. 37/2009 (fila 61 dos. up).
Prin încheierea nr. 50/23.11.2009 a TRIBUNALUL BIHORs -a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile, până la data de 27.12.2009 (fila 116 dos. up).
Judecarea prezentei cauze s-a făcut în conformitate cu prev. art. 300 ind. 1 Cod de procedură penală.
Art. 300 ind. 1 alin. 1 teza ultimă Cod de procedură penală stipulează că legalitatea și temeinicia arestării preventive la primirea dosarului se verifică înainte de expirarea duratei arestării preventive. Este adevărat că după modificarea Codului d e procedură penală prin Legea nr. 356/2006, respectiv prin OUG60/2006 textul art. 313 alin. 4, face referire la un termen care, potrivit art. 300 ind. 1 Cod de procedură penală, nu poate fi mai mare de 48 de ore. Atâta timp cât art. 300 ind. 1 Cod de procedură penală nu mai stipulează un asemenea termen, instanța a apreciat că în cauză este vorba de o necorelare a textului de lege apărută după modificarea acestuia, după cum de altfel, mai există necorelări în text între, spre exemplu, prevederile art. 278 ind. 1 alin. 13 și dispozițiile date prin Decizia nr. XIII din 21 noiembrie 2005 publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 119 din -, sau neconcordanța dintre prev. art. 361 alin. 1 lit. f teza ultimă și 501.C.P.P. etc.
Prin urmare, judecarea prezentei cauze a avut loc fără a depăși termenul prevăzut de art. 300 ind. 1 alin. 1 teza ultimă Cod de procedură penală.
Instanța, verificând din oficiu în cameră de consiliu legalitatea și temeinicia arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive a inculpatului, cu privire la temeiurile arestării, a apreciat următoarele:
Cu privire la cazul prevăzut de art. 148 lit. "f" Cod de procedură penală, instanța a apreciat că una din condițiile cumulative prevăzute de acest text de lege s-a schimbat, aceea potrivit căreia lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, observând că până la acest moment din probele administrate nu au fost evidențiate indicii care să susțină existența pericolului pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică nu este prezumat, el se stabilește în funcție de persoana fiecărui inculpat, de modul de acțiune, și, în special de mobilul ce l-a determinat să comită fapta.
Potrivit teoriei dreptului penal, mobilul sau motivul infracțiunii, ca element al laturii subiective a infracțiunii, reprezintă impulsul intern al făptuitorului la săvârșirea infracțiunii, adică acea dorință, tendință, pasiune, acel sentiment ce a făcut să se nască în mintea făptuitorului ideea săvârșirii infracțiunii conștient orientată într-o anumită direcție în vederea satisfacerii acelei dorințe, tendințe, pasiuni, etc. De aceea mobilul sau motivul este denumit și cauza internă a actului de conduită. Potrivit teoreticienilor în materie, cunoașterea mobilului infracțiunii poate da răspuns la întrebarea "de ce a săvârșit infracțiunea?" și servește întotdeauna la determinarea periculozității infractorului și la stabilirea măsurii de apărare socială adecvată acestei periculozități.
Fără a analiza în cazul de față aspecte ce țin de fondul acestuia, s-a constatat că din probele administrate la dosarul de urmărire penală rezultă următoarele:
Martorii audiați au declarat, fără cea mai mică urmă de îndoială, ori de contradicție, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor calificat aruncând înspre victimă sticla de bere spartă de la o distanță de 1,5 - 2 metri, prin urmare de la o distanță mult mai mare decât lungimea brațului, și că urmare a acestei manevre victima a fost rănită grav, provocându-i decesul (declarații fila 32, 37, 42, 44, 50, 68, 69); de asemenea, au declarat că inculpatul a aruncat sticla spartă în direcția victimei în timpul desfășurării altercației în care aceștia erau angrenați, nici unul din martori nedeclarând că inculpatul a participat la bătaie cu intenția de a ucide (fila 68, 69);
Din declarațiile inculpatului a rezultat aceeași stare de fapt evidențiată de martorii audiați în cauză, cât și aspectul ce ține exclusiv de conduita personală, apărându-se cu argumente în sensul înlăturării unui mobil referitor la infracțiunea de omor (fila 28, 38 verso, 56, 60);
Inculpatul a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, potrivit concluziilor procurorului exprimate prin referatul întocmit în acest sens, concluzii prin care procurorul aprecia că rezultă existența acestei infracțiuni (fila 19);
Cu prilejul arestării judecătorul a constatat la acel moment procesual că măsura nu poate fi dispusă și pentru infracțiunea de tentativă de omor cu referire la partea vătămată, respectiv că este neîntemeiată cererea privind luarea măsurii arestării "întrucât nu există probe și indicii temeinice că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege" (fila 62). De la respectivul moment procesual nu au mai fost administrate probe care să răstoarne acea concluzie.
Raportul de constatare medico-legală (fila 99) și raportul de expertiză medico-legală (fila 108) efectuate la solicitarea procurorului contrazic declarațiile martorilor, concluzionând totuși că ipoteza provocării decesului victimei prin aruncarea de la 1,5 - 2 metri a sticlei sparte nu poate fi 100% înlăturată (fila 99, 108); Concluziile celor două constatări științifice sunt răspunsuri date exclusiv pe baza descrierii faptei de către procuror în conținutul ordonanțelor prin care acestea au fost dispuse, specialiștii neavând acces și necunoscând despre declarațiile martorilor oculari;
Potrivit raportului de constatare medico-legală (fila 59) leziunile pentru a căror vindecare partea vătămată a necesitat 7 la 9 zile îngrijiri medicale nu i-au pus în primejdie viața; există o apreciere contrară care aparține procurorului, și a fost exprimată prin rechizitoriu.
Rezultă așadar că inculpatul nu este caracterizat ca fiind un pericol pentru ordinea publică.
Instanța a împărtășit opinia potrivit căreia, orice infracțiune săvârșită prezintă pericol concret pentru opinia publică, însă - ținând seama atât de principiile CEDO cât și de practica instanțelor de judecată din tară si din, care admit principiul potrivit căruia arestarea este o măsură de excepție, fără a conduce la depășirea unui termen rezonabil ori la încălcarea drepturilor de care inculpatul trebuie să se bucure, urmează a aprecia gradul de pericol social odată cu individualizarea pedepselor în împrejurarea dispunerii hotărârii judecătorești - în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare.
Prezumția potrivit căreia, în lipsa măsurii arestării preventive a unor persoane, sunt create situații în care cercetarea în stare de libertate a unor autori ar putea favoriza săvârșirea de către aceștia de noi fapte penale cu mult mai grave în cazul de față nu are temei, fiind bine știut că, pericolul concret pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a unei persoane trebuie dedusă din probele administrate raportat la fiecare fapta săvârșită și nu în alt mod. C mai important aspect este că în prezent probele certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică nu mai subzistă,condiție cumulativă prev. de art. 148 lit. f Cod de procedură penală
Instanța a apreciat că măsura arestului nu mai poate fi menținută și că există condițiile înlocuirii acesteia, măsură ce constituie și un mijloc în favoarea inculpatului pentru judecarea cu celeritate a cauzei.
Ca o consecință a înlocuirii măsurii, Postul de poliție va întocmi programul de supraveghere și va stabili modul de respectare a prev. art. 145 alin. 1 ind. 2 lit. c și e Cod de procedură penală.
Față de aceste considerații instanța a apreciat că temeiurile care au stat la baza arestării s-au schimbat, prin urmare sunt aplicabile prevederile art. 139 al. 1 Cod de procedură penală, dispunând potrivit dispozitivului încheierii atacate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR.
În susținerea motivelor de recurs procurorul a solicitat a se constata că măsura arestării preventive luată față de inculpatul G este legală și temeinică, că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri se mențin și reclamă în continuare menținerea acesteia. În conformitate cu prevederile art.300/1 alin.1 Cod de procedură penală instanța de judecată, din oficiu, trebuie să examineze măsura arestării sub aspectul legalității și temeiniciei ei. Apreciază că instanța de fond nu a indicat motivele de legalitate și temeinicie a măsurii arestării, motivarea fiind superficială, limitându-se doar la indicarea textelor de lege. În altă ordine de idei, apreciază că potrivit prevederilor art.300/1 Cod de procedură penală instanța de fond nu putea dispune înlocuirea măsurii arestării preventive, întrucât acesta prevede clar că dacă măsura este legală ea se impune, dacă nu se revocă. că precizeze că raportat la încadrarea juridică a faptelor, inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor și omor, gradul de pericol social ridicat, generat de rezonanța negativă în rândul societății că persoane care au săvârșit fapte grave sunt judecați în stare de libertate măsura arestării preventive se impune. Totodată, pentru realizarea scopului măsurii preventive, potrivit art.136 Cod de procedură penală se impune privarea de libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului arestării subzistă și nu s-au modificat, respectiv pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani, iar punerea inculpatului în libertate prezintă un pericol social pentru ordinea publică.
Examinând încheierea prin prisma recursului declarat de parchet, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivele de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este netemeinică și nelegală, iar recursul declarat de parchet este fondat și va fi admis ca atare.
În mod greșit prima instanță a apreciat că în prezent nu mai subzistă temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii preventive a inculpatului pe considerentul că, raportat la probele administrate în cursul urmăririi penale, acesta nu mai reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică în situația lăsării sale în libertate.
Din actele și lucrările dosarului, curtea reține că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, fiind întrunite cumulativ cerințele prevăzute de acest text de lege, inclusiv condiția pericolului pentru ordinea publică, pericol care, chiar dacă nu este identic cu pericol social al faptei, poate decurge din acesta. Mai mult de atât, curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol dedus din împrejurările în care s-au comis fapta, natura și gravitatea acesteia, precum și elementele ce caracterizează persoana inculpatului.
Totodată, trebuie avut în vedere și scopul măsurii preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal, iar pentru păstrarea ordinii publice și pentru a nu se aduce atingere în mod repetat valorilor sociale ocrotite de legiuitor, instanța de recurs apreciază că se impune menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul G.
Față de cele de mai sus, constatând că măsura arestării preventive a fost luată împotriva inculpatului cu respectarea dispozițiilor legale, că temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă și în prezent, neintervenind nici o modificare a acestora de natură să justifice înlocuirea măsurii arestării preventive, va respinge cererea formulată de inculpatul G, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.2 lit. "d" Cod de procedură penală,
ADMITE recursul penal declarat PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR împotriva încheierii penale nr.55 din 22 decembrie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, pe care o casează și modifică în sensul că:
1. În temeiul prevederilor art.3001Cod de procedură penală raportat la art.160/b alin.3 Cod de procedură penală menține starea de arest preventiv față de inculpatul G - născut la 1 iulie 1989, în prezent deținut în Arestul B.
2. Respinge cererea formulată de inculpatul G privind înlocuirea măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr.35/2009 a Tribunalului Bihor ( mandat de arestare preventivă nr.39/2009)cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
Red. decizie PM/04.01.2010
Jud. fond
Tehnored. /04.01.2010
2 ex.
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Pușcaș Mircea, Pătrăuș Mihaela
