Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 802/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Menținere arestare preventivă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 802

Ședința publică de la 17 August 2009

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean

- - - - JUDECĂTOR 3: Doina Lupea

- - - - Judecător

Grefier -

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul aflat în arestul IPJ D, împotriva încheierii de ședință din 12 august 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul asistat de avocat - apărător din oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra dezbaterilor.

Avocat pentru recurentul inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea în stare de libertate a acestuia sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, arătând că în raport de natura și gravitatea infracțiunii pentru care este cercetat, se impune menținerea arestării preventive față de acesta.

Inculpatul având ultimul cuvânt arată că regretă fapta comisă, fiind de acord cu concluziile apărătorului desemnat din oficiu.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea de la 12 august 2009, Tribunalul Dolj, în baza art.3002p, rap.la art.160 p, a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpatul - fiul lui G și, născut la 14 mai 1986 în S județul D, domiciliat în comuna județul D, în prezent deținut în C, măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.15 din data de 03 aprilie 2009 emis de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr.268/P/2009 din data de 02 iulie 2009 inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art.20 rap. la art. 174 alin.1, art. 175 alin.1 lit. h, art. 176 alin.1 lit. d cod penal, violare de domiciliu prev de art. 192 alin.1, 2 cod penal, viol prev. de art. 197 alin.1 cod penal, tâlhărie prev. de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2/1 lit. c cu aplic. disp. art. 33 lit.a din cod penal, toate cu aplic. disp. art. 33 lit.a cod penal.

În actul de sesizare al instanței s-a reținut că în seara de 01.04.2009, numita a sesizat telefonic faptul că (vecina sa) din comuna, jud. D, a fost aruncată în fântâna din curtea locuinței sale, de către persoane necunoscute.

În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că n seara de 01.04.2009, în intervalul orar 21,00 - 22,00, după ce a consumat băuturi alcoolice la locuința sa din comuna, jud.D, inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate din aceeași localitate,-.

Ajuns în zona respectivă, inculpatul a escaladat gardul împrejmuitor, confecționat din lemn, al unui imobil învecinat cu curtea locuinței părții vătămate.

În continuare, inculpatul s-a deplasat la gardul despărțitor dintre cele două imobile, gard confecționat din plasă de sârmă, pe care l-a escaladat, pătrunzând astfel în curtea locuinței părții vătămate.

Din acest punct, inculpatul s-a deplasat spre locuința părții vătămate, îndepărtând totodată o poartă confecționată din scânduri prin care se realiza trecerea dinspre locul unde se afla o fântână și locul unde era amplasată locuința propriu-zisă. In continuare, inculpatul s-a deplasat la una dintre ușile prin care se realiza accesul în locuință, ușă pe care a lovit-o cu piciorul reușind astfel să o deschidă. In acest mod, inculpatul a pătruns într-un hol al locuinței, continuându-și deplasarea spre camera în care se afla partea vătămată, cameră situată în imediata apropiere a ușii de acces pe unde a pătruns inculpatul.

de zgomotul produs de inculpat atunci când acesta a lovit ușa de acces în locuință, partea vătămată s-a îndreptat spre ușa de acces a camerei în care se afla. In acele momente, inculpatul a pătruns însă, în respectiva cameră, solicitându-i părții vătămate să îi dea bani și amenințând-o cu acte de violență. Inculpatul a exercitat efectiv acte de violență asupra părții vătămate, lovind-o pe aceasta în diferite zone ale corpului. Pe fondul exercitării acestor acte de violență, inculpatul a așezat-o pe partea vătămată pe patul aflat în cameră și a întreținut un raport sexual cu aceasta. Ulterior, temându-se că partea vătămată va anunța organele de poliție despre cele întâmplate, inculpatul a rupt cablul de la telefonul fix marca, aflat pe o masă din încăpere, sustrăgând, totodată, suma de 15 lei, pe care partea vătămată o păstra sub acel telefon.

S-a mai reținut că, motivat de același raționament, de aoî mpiedica pe partea vătămată să anunțe organele de poliție sau vecini, și implicit de a zădărnici identificarea sa ca autor al faptelor, inculpatul a luat hotărârea de aou cide pe victima prin aruncarea acesteia în fântâna din curtea locuinței sale. In acest scop, inculpatul a transportat-o pe brațe pe până la fântâna respectivă, unde, inițial, a așezat-o pe sol pentru a putea să înlăture cele două capace care acopereau fântâna. După înlăturarea acestor capace, inculpatul a ridicat-o pe deasupra căii de acces în fântână și a aruncat-o în interior. victimei în interiorul fântânii s-a realizat până la nivelul apei, aflat la o adâncime de 8 metri. Ulterior, inculpatul a părăsit locul comiterii faptei în același mod în care pătrunsese inițial.

Aflată în interiorul fântânii, victima a reușit să strige la vecinii din apropiere, fiind auzită de numitul, care la rândul său i-a anunțat pe numiții și. De asemenea, au fost anunțați și numiții și.

Toate aceste persoane (, și ) s-au deplasat la fântâna din curtea locuinței victimei și, folosindu-se de o scară și o frânghie, au reușit să o scoată pe din interiorul acelei fântâni. Conform declarațiilor numiților, și, când victima a fost scoasă din fântână, aceasta era îmbrăcată doar într-o cămașă de noapte. Ulterior, victima a fost transportată la spital.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că tarea de fapt a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile inculpatului și procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală; plângerea și declarațiile părții vătămate; procesul-verbal de cercetare la fața locului, precum și planșa fotografică; constatările preliminarii întocmite de medicul legist; raportul de constatare medico-legală nr.1159/1din 24.04.2009 întocmit de Institutul de Medicină Legală C; buletinul de analiză nr.71//1159 întocmit de C; buletinul de analiză nr. 12/Al 1/1159 întocmit de C; adresa emisă de D - Serviciul Criminalistic cu privire la rezultatul examinării în banca de date a sistemului, a unei urme papilare ridicată cu ocazia cercetării efectuată la fața locului; raportul de constatare tehnico-științifică nr. - din 27.04.2009 întocmit de D - Serviciul Criminalistic; plicul conținând două urme papilare ridicat de pe telefonul marca, plic sigilat cu sigiliul nr. 19564; procesul - verbal de recunoaștere dintr-un grup de fotografii a autorului, de către partea vătămată, precum și planșa fotografică; proces-verbal de reconstituire privind indicarea de către a împrejurărilor în care acesta susține că a comis faptele, precum și planșa fotografică; declarațiile martorilor,.

Prin ordonanța din 02.04.2009 s-a dispus reținerea învinuitului pe o durată de 24 de ore, iar prin ordonanța din 03.04.2009 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului pentru comiterea infracțiunilor prev.de ort.20 rap. la art.174 Cp. art.192 alin. 1, 2 Cp., art. 197 alin. 1 Cp.

Prin referatul din 03.04.2009 s-a propus Tribunalului Dolj arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile. Ulterior, prin încheierea din 03.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, dispunând arestarea preventivă a inculpatului, pe o durată de 29 de zile, cu începere de la data de 06.03.2009 și până la data de 03.04.2009, fiind emis, totodată, mandatul de arestare preventivă nr.15 din 03.04.2009, arestarea preventivă a inculpatului fiind prelungită succesiv, ultima prelungire a arestării preventive fiind dispusă până la data de 30 07 2009 inclusiv prin încheierea din data de 24 06 2009, pronunțată în dos nr -.

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive conform art 300/2 pr.pen rap la art 160/b pr.pen, în ceea ce privește prima condiție, respectiv existența unor indicii temeinice că inculpații au comis faptele pentru care sunt trimiși în judecată, instanța a constatat că aceste indicii subzistă atâta vreme cât urmărirea penală a fost finalizată și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului în vederea tragerii acestuia la răspundere penală.

Față de natura și gravitatea infracțiunilor, amploarea și frecvența acestui fenomen infracțional, care pune în pericol viața, instanța a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.

Această stare de pericol s-a dedus din datele existente în cauză, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale, din amploarea și rezonanța unei asemenea fapte în societate, reacția opiniei publice în situația în care persoane bănuite că ar fi săvârșit infracțiuni de asemenea gravitate ar fi judecați în stare libertate, cât și din riscul de a fi reluată această activitate de către inculpați în stare de libertate.

Potrivit jurisprudenței CEDO, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o " tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pentru un termen limitat.

Tot instanța europeană a subliniat că persistența motivelor plauzibile care au condus la arestarea unei persoane pentru săvârșirea infracțiunilor este o condiție sine qua non a legalității menținerii detenției.

În evaluarea pericolului pentru ordinea publică nu trebuie să se aibă în vedere numai datele privind persoana inculpatului cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora sunt învinuiți.

În cauză, inculpatul este cercetat pentru infracțiuni care prezintă un grad de pericol social ridicat ce rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor ci și din amploarea și rezonanța unor astfel de fapte în rândul societății și caracterul său organizat.

Din actele și probele administrate în cauză instanța a constatat că de la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului și până în prezent nu au fost administrate probe care să determine concluzia că aceste temeiuri s-au schimbat.

De asemenea, ținând seama de dispozițiile art 136 alin 1.pr.pen, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului, ar afecta buna desfășurare a procesului penal.

Față de cele mai sus expuse, instanța a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta, pe de o parte, un pericol pentru ordinea publică iar, pe de altă parte, ar crea în rândul opiniei publice un sentiment general de insecuritate privind eficiența aplicării legii, motiv pentru care în baza art 3002pr.pen a dispus menținerea stării de arest a inculpatului și a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de nu părăsi localitatea.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.

Pentru considerentele ce urmează a fi expuse, recursul este nefondat.

Examinând încheierea recurată prin prisma motivului invocat și din oficiu, Curtea constată că în mod just, Tribunalul Dolja menținut măsura arestării preventive față de inculpatul, întrucât temeiurile care au determinat luarea față de acesta a măsurii arestului preventiv nu s-au schimbat, ci subzistă în continuare, iar în favoarea inculpatului nu au intervenit elemente noi care să justifice judecarea sa în stare de libertate sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură.

Astfel, în cauză există indicii temeinice că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat și a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunile de tentativă la omor calificat, violare de domiciliu și viol, prev.de art.20 rap.la art.174 Cod penal, art.192 alin.1 și 2 Cod penal și art.197 alin.1 Cod penal, iar în raport de natura și gravitatea acestora, de amploarea și frecvența fenomenului infracțional, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică.

Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât încheierea pronunțată de Tribunalul Dolj este temeinică și legală, în temeiul dispoz.art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, iar în baza artr.192 alin.2 Cod pr.penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul aflat în Arestul IPJ D, împotriva încheierii din 12 august 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 august 2009.

- - - - - -

Grefier

Red.jud/-

A/

S/30.09.2009

17 august 2009

- S va urmări și încasa de la rec.inc.suma de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu, Emilian Lupean, Doina Lupea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 802/2009. Curtea de Apel Craiova