Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 514/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.514/R/2008
Ședința publică din 09 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Groza Gheorghe G - președintele instanței
JUDECĂTOR 2: Soane Laura
JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela
GREFIER: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpata recurentă . O, Al., nr.3, -B5,.14, jud.B, împotriva deciziei penale nr.187/A din 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie care menține în totul sentința penală nr.391/P din 14 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Beiuș, inculpata fiind trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art.6 din Legea nr.241/2005.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata recurentă personal OG și asistată de apărător ales avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.58 din 08 octombrie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual și consilier juridic pentru partea civilă intimată Direcția generală a Finanțelor Publice
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care,
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul părților asupra recursului.
Apărătorul ales al inculpatei recurente avocat OG susține recursul declarat de inculpată astfel cum a fost depus în scris la dosar, solicită admiterea acestuia, casarea hotărârilor recurate și procedând la rejudecarea cauzei să se dispună achitarea inculpatei în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b Cod procedură penală arătând că fapta reținută în sarcina inculpatei la momentul când se susține prin rechizitoriu că ar fi fost săvârșită, nu era prevăzută de legea penală, fiind considerată doar o contravenție, astfel cum este descrisă de art.17 lit.f din Legea nr.87/1994 care a fost înlocuită prin apariția Legii nr.241/2005. Apreciază că instanța de apel a dat o interpretare greșită probei administrate și fără să aibă un suport legal, iar motivarea hotărârii în apel nu poate fi acceptată. Totodată arată că în conformitate cu dispozițiile art.10 Cod procedură penală legală penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât se află în vigoare, urmând astfel a se constatat că legea care incrimina fapta astfel cum a fost reținută de instanță, la data comiterii ei, nu era prevăzută de legea penală.
Consilier juridic pentru partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice B solicită respingerea recursului declarat de inculpată și menținerea hotărârilor atacate ca fiind temeinice și legale.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor recurate ca fiind temeinice și legale, apreciind că instanța de apel a reținut în mod corect că Legea nr.241/2005 a intrat în vigoare la data de 27.07.2005 fiind aplicabilă în cauză, momentul consumării infracțiunii continuate fiind 2006 respectiv când a fost constatată infracțiunea reținută în sarcina sa, considerând că apărările formulate de inculpată nu se circumscriu unei contravenții.
Inculpata recurentă având OG ultimul cuvânt solicită achitarea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.391 din 14.12.2007, pronunțată de Judecătoria Beiuș, în baza art.6 din Legea 241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.63 alin.3 Teza a-II-a Cod penal, a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 1000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare a impozitelor și contribuțiilor plătite prin stopaj la sursă în formă continuată.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.631Cod penal.
A fost obligată inculpata să plătească părții civile DGFP B suma de 7817 lei reprezentând impozite sau contribuții cu regim de reținere la sursă.
A fost obligată inculpata să plătească statului 200 lei, cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la 3 iulie 2006 Administrația Finanțelor Publice B din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bas esizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș în legătură cu săvârșirea de către inculpată a infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.6 din Lg.nr241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, apreciind că aceasta în calitate de administrator nu a vărsat în termen de 30 de zile de la data încasării și reținerii la sursă a unei sume totale de 15450 lei, reprezentând impozit pe veniturile din salarii - 145 lei, contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați - 7510 lei, contribuția individuală pentru asigurări de șomaj reținută de la asigurați- 912 lei și contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați- 6883 lei.
Această sesizare a avut la bază o notă de constatare din 30 iunie 2006, întocmită de către organele financiare, care au efectuat un act de control la SC SRL cu sediul în, nr.41, jud. B și al cărei administrator a fost inculpata.
Inculpata este OG administrator la SC SRL cu sediul social în loc. de la înființarea societății și până în prezent, activitatea societății având ca obiect de activitate exploatări forestiere.
În data de 22.06.1993 inculpata OG, în calitate de administrator al SC SRL, l-a împuternicit pe soțul său inculpatul să o reprezinte oriunde va fi necesar în ceea ce privește funcționarea societății comerciale SC SRL. Procura a fost autentificată la notariatul de Stat al județului B și nu a fost comunicată Oficiului Registrului Comerțului.
Din declarația inculpatei dată în faza de urmărire penală rezultă că, în perioada decembrie 2003-aprilie 2005, SC SRL a desfășurat activități comerciale, efectuând plăți și încasând sume de bani de la partenerii de afaceri. Din luna februarie 2005 inculpatul a înființat SC SRL, având același obiect de activitate ca și SC SRL, respectiv exploatări forestiere, desfășurând activitățile comerciale prin această societate.
Inculpata a arătat că știa despre aceste datorii la bugetul de stat pe structurii componente, dar a precizat că nu le-a plătit deoarece nu a avut disponibilități bănești, societatea având de primit de la diferiți parteneri comerciale diferite sume de bani, pe care însă nu le-a încasat.
Martorul, care este soțul inculpatei, a arătat că inculpata a reținut de la persoanele care erau încadrate în muncă la societate acele sume și nu le-a vărsat în termen la bugetul statului.
Inculpata a depus la dosar chitanța serie nr.- din 1 iunie 2007 cu care a plătit la DGFP B suma de 3171 lei și chitanța serie nr.- din 24 august 2007 cu care a plătit suma de 3000 lei, din totalul datorat, dovedind prin aceasta bună credință în raport cu autoritățile judiciare în această cauză.
La data de 10 decembrie s-a depus la dosar prin registratura instanței adresa nr.23138 din 10.12.2007 a Administrației Finanțelor Publice B, din care rezultă că societatea pe care o administrează mai datorează statului un debit de 7817 lei, reprezentând impozit pe veniturile din salarii - 147 lei, contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați - 2665 lei, contribuția individuală pentru asigurări de șomaj reținută de la asigurați- 79 lei și contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați- 4926 lei.
Împotriva acestei sentințe, inculpata a OG declarat apel în termen, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate și pe cale de consecință, a se dispune achitarea acesteia în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală constatându-se că fapta reținută în sarcina inculpatei la momentul săvârșirii, nu era prevăzută de legea penală. Potrivit răspunsului B, la data de 1 iulie 2005, inculpata nu mai avea nici un angajat la SC SRL, iar având în vedere faptul că Legea 241/2005 producea deja efecte la data de 27.07.2005, de unde rezultă astfel că, fapta reținută în sarcina inculpatei nu era prevăzută de legea penală. La data de 1 iulie 2007 administratoarea societății a încheiat orice raport cu angajații, astfel încât, nu avea motiv să mai verse la bugetul de stat sume de bani, astfel încât, ca urmare a faptului că infracțiunea reținută în sarcina inculpatei, constituia la acel moment doar contravenție și nu infracțiune, nu mai există nici prejudiciu.
Prin decizia penală nr.187/A din 23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 379 pct.1 lit.b Cod procedură penală s-a respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpata apelantă împotriva OG sentinței penale nr. 391 din 14.12.2007, pronunțată de Judecătoria Beiuș, care a fost menținută în totul, obligând pe apelantă să plătească statului suma de 250 RON, cheltuieli judiciare în apel.
Din fondurile Ministerului Justiției a fost virată în favoarea Baroului B suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat conform delegației nr. 873/2008.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că în mod legal și temeinic prima instanță a dispus condamnarea inculpatei la 1000 RON amendă penală în baza art.6 din 241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.63 alin.3 Cod penal, fapta acesteia constând în a reține și a nu vărsa cu intenție într-un termen mai mare de 30 zile de la scadență sumele de bani, reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă într-un cuantum total de 7817 lei, pentru perioada decembrie 2003 - iunie 2006.
Apărările formulate de apărătoarea inculpatei nu au putut fi considerate întemeiate pentru următoarele motive:
S-a susținut de apărare în primul rând faptul că, fapta reținută în sarcina inculpatei la data săvârșirii nu era prevăzută de legea penală, întrucât, din adresa Inspectoratului Teritorial d e Muncă al Județului B reiese că ultima decizie de încetare a contractelor individuale de muncă este cea cu data de 1.07.2005, iar Legea 241/2005 a intrat în vigoare abia la data de 27.07.2005. Se apreciază tot de apărare că momentul consumării infracțiunii este luna mai 2005 când se reține că, în realitate firma și-a sistat activitățile comerciale.
În opinia instanței, momentul consumării infracțiunii de evaziune fiscală judecată în prezenta cauză este data de 30.06.2006, dată la care s-a încheiat nota de constatare 12.567 fila 7 dosar urmărire penală, respectiv când inspectorii din cadrul DGFP B au constatat săvârșirea acestei infracțiuni în cadrul SC SRL. Deși s-a reținut și în rechizitoriu că în realitate firma și-a sistat activitatea în aprilie 2005, în opinia instanței această reținere nu are suport probator, fiind întemeiat exclusiv pe declarația inculpatei, probele administrate în cauză demonstrează o stare de fapt contrară, respectiv documentele bancare și contabile ce atestă că, în contabilitatea SC SRL erau înregistrate ca și cheltuieli deductibile efectuarea unor plăți salariale. Astfel, din contul de profit și pierderi încheiat la 30.06.2006 de către SC SRL (78 dosar ) rezultă că această societate și-a menționat cheltuieli cu personalul, astfel, în mod evident față de acest înscris contabil nu s-a putut reține că în cursul anului 2006, o societate care înregistrează cheltuieli cu personalul nu datorează statului contribuțiile cu stopaj la sursă aferente acestora. În altă ordine de idei, s-a menționat că Legea 241/2005 a intrat în vigoare în 27.07.2005, astfel încât este aplicabilă în cauză, momentul consumării infracțiunii continuate este 2006, respectiv când a fost constatată infracțiunea reținută în sarcina sa. S-a mai menționat că, față de considerentul arătat, respectiv menționarea de plăți cu personal în documentele firmei, este irelevantă adresa ITM administrată în apel, ce atestă că societatea în discuție a avut mai multe contracte individuale de muncă încheiate cu personalul, ultimul încetat în 1.07.2005, întrucât aceasta putea să angajeze personal ulterior acestei date și pe bază de convenție civilă.
Față de starea de fapt, în drept în baza dispozițiilor art. 379 pct.1 lit.b Cod procedură penală instanța respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpata apelantă împotriva OG sentinței penale nr. 391 din 14.12.2007 pronunțată de Judecătoria Beiuș, care a fost menținută în totul, obligând pe apelantă să plătească statului suma de 250 RON, cheltuieli judiciare în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata, solicitând casarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul de a se dispune achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală.
În motivarea recursului s-a susținut că, la data la care se susține că ar fi fost comisă fapta, aceasta nu era prevăzută de legea penală, respectiv, la acea dată, era contravenție, astfel cum prevede art. 17 lit. f din Legea nr. 87/1994.
S-a mai susținut că, așa cum rezultă din adresa ITM B, societatea SC SRL Oaî ncheiat orice raport cu angajații în 1 iulie 2005, condiții în care societatea avea obligația să efectueze doar până la acea dată plăți prin reținere la sursă, după acest termen societatea nemaiavând nicio obligație ce decurge din raporturile de muncă și la care face referire DGFP
Examinând decizia prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
În cauză, se constată că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatei pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate, dând faptei comisă de către aceasta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, pedeapsa de 1.000 lei amendă penală, aplicată inculpatei recurente corespunde, sub aspectul naturii și duratei ei, gravității faptei, pericolului sociale pe care îl prezintă persoana inculpatei și aptitudinii acesteia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale.
Cât privește apărarea inculpatei recurente curtea va reține că deși este adevărat că, așa cum rezultă din adresa Inspectoratului Teritorial d e Muncă al Județului B, societatea SC SRL O, a înregistrat la sediul instituției un număr de 27 de contracte individuale de muncă și că pentru 24 dintre acestea au fost depuse decizii de încetare, ultima cu data de 1 iulie 2005, pentru celelalte 3 contracte nu s-au depus la sediul B deciziile de încetare, deși, respectivii angajați nu mai figurează pe statele de plată din luna noiembrie 1996, octombrie 1999, respectiv mai 2001.
Din această adresă rezultă că societatea administrată de inculpata recurentă nu încetase, la data efectuării controlului toate contractele individuale de muncă, unii dintre angajați figurând pe statele de plată până în mai 2001.
Astfel fiind, nu poate fi primită apărarea inculpatei, în sensul că a încheiat orice raport cu angajații până în data de 1 iulie 2005.
În considerarea celor ce preced, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul inculpatei care, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligată la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit. Cod procedură penală
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr.187 din 23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 09 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
red. dec. jud.-, 29.10.2008
jud. apel,
jud. fond
tehnored. GM/2 ex./30.10.2008
Președinte:Groza GheorgheJudecători:Groza Gheorghe, Soane Laura, Pătrăuș Mihaela
