Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 618/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALAL SI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.618/R/2009
Ședința publică din 14 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Ilieș JUDECĂTOR 2: Iuliana Moldovan Maria Boer
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare contestația în anulare formulată de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.478/R din 04 august 2009 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă contestatorul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile vătămate Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea în principiu a contestației în anulare dacă se apreciază că motivele invocate de contestator se încadrează în disp.art.386 pr.pen. În opinia sa, ar fi vorba de o cerere de revizuire, însă petentul insistă în susținerea cererii ca fiind o contestație în anulare.
Contestatorul solicită admiterea contestației în anulare, casarea deciziei atacate și rejudecând cauza, să se dispună achitarea sa, deoarece nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat. Totodată, arată că nu există prejudiciu și nici părți vătămate, iar fapta s-a comis în urmă cu peste 5 ani, astfel că nu mai prezintă pericol social.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, apreciind că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii formulate. Nu există probe la dosar care să ducă la încetarea procesului penal, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art.386 lit.c pr.pen. Totodată, arată că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul nu este o infracțiune de prejudiciu, ci de pericol. În baza art.192 alin.2 pr.pen. solicită obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 1522/26 septembrie 2007, Judecătoria Baia Marea condamnat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 12.04.1958 în D, CNP -, cetățean român, studii superioare, divorțat, cu antecedente penale, cu ultimul domiciliu cunoscut în B M,-/35, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prev.de art. 9 lit.f din Legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 13.pen. la pedeapsa închisorii de 2 ani; fals în declarații prev.de art. 292.pen. la pedeapsa închisorii de 2 ani.
Ambele infracțiuni cu aplic.art. 33 lit.a pen.
În temeiul art. 85.pen. a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 684/11.04.2005 a Judecătoriei Baia Mare rămasă definitivă prin decizia penală nr. 69/R/7.02.2006 a Curții de APEL CLUJ precum și a pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1912/18.10.2006 a Judecătoriei Baia Mare, rămasă definitivă prin neapelare la data de 7.11.2006, pe care a descontopit-o în componentele de 5 luni închisoare pentru evaziune fiscală și 1 an închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală.
În baza art. 34 lit.b pen. a dispus contopirea pedepselor stabilite prin prezenta hotărâre cu pedepsele pentru infracțiunile concurente stabilite prin sentința penală nr. 684/2005 și sentința penală nr. 1912/2006 urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea respectiv 3 ani închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prev.de art. 64 lit.a,b pen. pe perioada stipulată la art. 71 alin.2 pen.
În baza art. 64 lit.c pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale pentru o durată de 5 ani.
În baza art. 13 al.1 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri o copie a dispozitivului se va înainta Oficiului Național al Registrului Comerțului.
În baza art. 191 al.1 pr.pen. a obligat inculpatul să plătească suma de 350 lei cheltuieli judiciare statului care includ onorariul pentru avocatul oficiu în sumă de 100 lei ce se vor vira din fondurile Ministerului Justiției pentru d-an.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș nr. 217/P/2005 din 20.03.2007 a fost trimis în judecată inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.și ped.de art. 9 lit.f din Legea nr. 241/2005 și art. 292.pen.
Examinând rechizitoriul procurorului în raport cu probele administrate în cauză judecătoria a reținut următoarele:
Martora, căsătorită, a deținut părțile sociale la SC SRL B M cu sediul pe-/16, societate la care inculpatul, prin contractul de management din 6.01.2003 a fost investit cu administrarea societății, respectiv cu achiziționarea, recepționarea și valorificarea masei lemnoase.
Prin actul adițional autentificat la 10.06.2004, inculpatul a preluat de la martoră părțile sociale ale SC SRL B M, devenind administrator și asociat unic. Cu aceeași ocazie, părțile au stabilit și schimbarea sediului social, astfel că inculpatul a prezentat la M contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7830/5.12.1990 potrivit căruia era coproprietar împreună cu soția sa, martora, a imobilului din B M, str. -, nr.88 județul M prezentând totodată și o copie de pe cartea provizorie de identitate nr. -, care atesta că inculpatul figurează cu domiciliul la adresa indicată.
Afirmația făcută de inculpat la M nu corespunde adevărului, deoarece între anii 1992-1993, soții au pierdut imobilul din B M,- care fusese ipotecat în favoarea unei bănci. Urmare a neplății creditului obținut de soții, banca a valorificat imobilul ipotecat, aspect care reiese din declarațiile martorei, precum și a martorilor, G, care au cumpărat succesiv imobilul și, acesta din urmă fiind proprietarul actual al imobilului începând cu anul 2003.
Întrucât, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din anul 1990 inculpatul deținea imobilul în coproprietate cu soția sa și fiind necesară o declarație pe proprie răspundere a coproprietarului de acceptare a stabilirii sediului social la adresa arătată, inculpatul a depus la dosarul de înmatriculare al SC SRL o "declarația proprietar", document ce a primit încheiere de dată certă la 15.06.2004 de la martora, consilier juridic la
Potrivit "declarației proprietar", martora a arătat că este de acord cu stabilirea sediului SC SRL la domiciliul comun cu al inculpatului și a semnat. Martora a arătat că nu cunoaște nimic drept "declarația de proprietar", că nu a fost prezentă la OR. M, că soțul ei nu i-a solicitat o asemenea declarație, pe care nici nu a semnat- Aspectul este confirmat și prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/15.06.2005 care a concluzionat că semnătura de pe "declarație proprietar" prealabil a fost executată de către martoră.
Inculpatul s-a folosit la. M pentru stabilirea sediului social al SC SRL de un contract de vânzare-cumpărare și o declarație de proprietar ce nu reflectă realitatea, făcând în acest sens declarații necorespunzătoare adevărului în fața instituției publice.
S-a constatat că faptele inculpatului astfel cum au fost probate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev.de art. 9 lit.f din Legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 13.pen. și de art. 292.pen. ambele infracțiuni cu aplic.art. 33 lit.a pen.
S-a reținut în baza probatoriului testimonial administrat în faza cercetării judecătorești (martorii, ) coroborat cu declarația inculpatului dată în timpul anchetei penale și cu înscrisurile produse de acuzare conduc la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor ce i-au fost reținute în sarcină.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, apel care, prin decizia penală nr. 225/A/19.12.2008 a Tribunalului Maramureșa fost respins.
Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei Tribunalului Maramureșa fost admis prin decizia penală nr. 98/R/2009 a Curții de APEL CLUJ, s-a casat în întregime decizia și s-a dispus rejudecarea apelului de același tribunal, reținându-se că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, cazuri de casare prev.de art. 3859pct.9 și 10.pr.penală.
În rejudecare, prin decizia penală nr.109 din 3 iunie 2009 Tribunalului Maramureș, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 1678 din 23 octombrie 2007 emis de Judecătoria Baia Mare în baza sentinței penale nr. 1522 din 26 septembrie 2007 Judecătoriei Baia Mare.
În temeiul art. 192 al. 2. pr. penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu.
Împotriva deciziei Tribunalului Maramureș inculpatul a declarat recurs în termen criticând decizia atacată în sensul că nu s-au luat în considerare probele apărării respectiv cererea de a se acvira la dosar dosarul de la Registrul Comerțului, privind înființarea societății inculpatului; s-a mai invocat faptul că prima instanță a dat o sentință în lipsa inculpatului, acesta nefiind prezent la judecată, iar pedeapsa aplicată este disproporționată deoarece nu există nici un prejudiciu, iar fapta nu este dovedită de către acuzare.
Prin decizia penală nr.478/R din 4 august 2009, pronunțată de Curtea de APEL CLUJs -a respins ca nefondat recursul reclamantului, reținându-se următoarele:
În sarcina inculpatului s-a reținut infracțiunea de fals în declarații prev.de art.292 pen și evaziune fiscală prev.de art.9 lit.f din Legea nr.241/2005, cu aplic.art.13 pen. stabilindu-se că în luna iunie 2004 inculpatul s-a folosit la Oficiul Registrului Comerțului M, de documente ce nu corespund realității și a făcut declarații necorespunzătoare adevărului deoarece, pentru stabilirea sediului social al SC""SRL a declarat sediul societății la adresa din BMs tr.- nr.88, cu toate că imobilul a fost valorificat pentru nerambursarea unui credit iar inculpatul nu a mai locuit în imobil din anul 1997 - potrivit propriilor declarații, - declararea necorespunzătoare a sediului societății fiind făcută cu scopul sustragerii acesteia de la verificările financiare, pentru neîndeplinirea obligațiilor fiscale, scop în care inculpatul a desfășurat relații comerciale fără a conduce evidența contabilă, veniturile realizate fiind investite în alte societăți.
S-a reținut că susținerea recurentului că proprietarii ulteriori trebuiau să-i ceară radierea sediului societății și că banca ce a valorificat locuința a păstrat sediul social al societății la acea adresă, nu prezintă relevanță deoarece astfel cum a declarat inculpatul și după cum rezultă din actele depuse la dosar, inculpatul a recunoscut că a declarat sediul social la o adresă unde se afla un imobil cu privire la care nu mai are nici un drept, sens în care s-a folosit de contractele anterioare prin care a dobândit coproprietatea asupra imobilului, ca atare în cauză nu s-a comis nici o eroare gravă de fapt privind aprecierea probelor de la dosar.
Susținerea recurentului că i s-a respins cererea de acvirare a dosarului de la registrul comerțului nu întrunește condițiile cazului de casare prev.de art.385/9 al.1 pct,10 pr.pen. referitor la respingerea unei cereri esențiale pentru parte deoarece acvirarea dosarului nu era de natură să influențeze soluția de condamnare, pentru că fapta a fost dovedită inclusiv cu înscrisurile depuse la registrul comerțului.
În ceea ce privește afirmația recurentului că a fost judecat în lipsă de către prima instanță, s-a reținut că susținerea nu corespunde adevărului deoarece inculpatul a fost audiat la data de 26.08.2008, în a doua rejudecare a cauzei de către prima instanță.
La examinarea cauzei nu au fost constatate cazuri de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu de către instanță, astfel că, în baza art.138/15 pct.1 lit.b pr.pen. s-a respins ca nefondat recursul inculpatului.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea în principiu a contestației în anulare, casarea deciziei atacate și rejudecând cauza, să se dispună achitarea sa, deoarece nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat. Totodată, arată că nu există prejudiciu și nici părți vătămate, iar fapta s-a comis în urmă cu peste 5 ani, astfel că nu mai prezintă pericol social.
Analizând contestația formulată în baza dispozițiilor art.386 pr.pen. pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:
Potrivit art.386 lit.c pr.pen.(temeiul legal invocat de contestator în cererea sa-16) împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prev. de art.10 al.1 lit.f-i/1 cu privire la care existau probe la dosar.
Contestația în anulare este nefondată, întrucât nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii formulate. Nu există probe la dosar care să ducă la încetarea procesului penal, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art.386 lit.c pr.pen. Totodată, infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul nu este o infracțiune de prejudiciu, ci de pericol.
De asemenea, neacvirarea dosarului de la Registrul Comerțului de către instanțele care au soluționat pe fond cauza (care au analizat cererea inculpatului în acest sens și au respins-o) nu era de natură să influențeze soluția de condamnare, pentru că fapta a fost dovedită inclusiv cu înscrisurile depuse la registrul comerțului.
Invocarea nevinovăției sale (ceea ce presupune o nouă judecată pe fond) sau a lipsei pericolului social nu reprezintă cazuri de contestație în anulare așa cum sunt ele limitativ și expres enumerate în art.386 pr.pen.
În consecință,Curtea va respinge ca nefondată contestația formulată împotriva Deciziei 478/2009 a Curții de APEL CLUJ.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. dispune obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de condamnatul născut la 12.04.1958, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr. 478 din 4 august 2009 Curții de APEL CLUJ.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.IM
Dact./4ex.
Judecători:Claudia Ilieș, Iuliana Moldovan Maria Boer
