Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 626/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR. 626/R/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04.12.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 2: Țarcă Gabriela
JUDECĂTOR 3: Soane Laura
GREFIER: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de partea civilă recurentă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în O, str. -, nr. 2-4, și de inculpatul recurent, domiciliat în B,-,. 3,. C,. 5, județul B, împotriva deciziei penale nr. 223/A din 22 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie prin care s-a modificat în parte, sentința penală nr. 173 din 21 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Beiuș, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 63 alin. 3, teza a II-a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul recurent, lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 65 din 13.11.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual partea civilă recurentă F - Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. B, prin consilier juridic în baza delegației de la dosar.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Apărătorul ales al inculpatului recurent, depune la dosarul cauzei chitanțele seria - nr. - respectiv - prin care a achitat de 1.638 respectiv 3.174 lei. Nu mai are alte probe de solicitat în cauză.
Procurorul, avocatul inculpatului recurent, reprezentantul părții civile recurente, nu mai au alte probe de solicitat în cauză.
Nemaifiind excepții sau alte cereri de formulat instanța, consideră cauza lămurită, iar în baza art. 385 ind. 13 cod procedură penală acordă părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul părții civile solicită admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei penale recurate în sensul exonerării Agenției Naționale de Administrație Fiscală pentru Statul Român de achitarea sumei de 6 milioane Ron reprezentând cheltuieli de judecată pentru motivele arătate în recurs. Conform art. 17 alin 3 din OG 92/2003 cu modificările ulterioare respectiv HG 495/2007 statul, privind organizarea și funcționarea ANAF, este reprezentat de Ministerul Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală astfel că acesta nu poate fi obligat să-și achite sie însuși cheltuieli de judecată.
Avocatul inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale pronunțate de Tribunalul Bihor și Judecătoria Beiuș ca nelegale și netemeinice și pe cale de consecință achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b ind. 1 Cod procedură penală. Apreciază că raportat la persoana inculpatului care a fost administrator la acea societate comercială, având greutăți financiare motiv pentru care a și lichidat-o, a făcut eforturi deosebite pentru a achita acele restanțe financiare către bugetul de stat și către bugetul asigurărilor sociale de stat. Acest inculpat a achitat și majorările și penalitățile de asemenea îi pare foarte rău de ceea ce a făcut. Dacă rămân valabile hotărârile Tribunalului și a Judecătoriei acesta își pierde dreptul de a mai putea administra o societate comercială pe viitor. Pedeapsa nu este prea mare este de 1.000 lei amendă penală. Inculpatul dorește ca pe viitor să mai poată conduce o societate, respectiv să mai fie administrator. Solicită reanalizarea întregului material probator și să se constate că se poate aplica o amendă administrativă și nu una penală. Este una din puținele cauze în care inculpatul a achitat în întregime prejudiciul care cu tot cu majorări se ridică la suma de 400.000.000 lei. În concluzie solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, achitarea inculpatului și aplicarea unei amenzi administrative.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului formulat de partea civilă așa cum a fost formulat, în sensul de a se înlătura obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare sieși. În ceea ce privește recursul inculpatului, admiterea sub aspectul despăgubirilor civile atâta vreme cât a făcut dovada achitării acestora, înlăturarea dispozițiilor de achitare a acestora având în vedere chitanțele depuse la dosar. În ceea ce privește solicitarea de a beneficia de prevederile art. 18 ind. 1 Cod penal solicită respingerea acestei cereri, având posibilitatea de a dispune înlocuirea răspunderii penale.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față, pe baza actelor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 173 din 21.05.2007 pronunțată de Judecătoria Beiuș, în baza art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 al.2 cod penal și art.63 al.3 teza a II-a cod penal, l-a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 1.000 (una mie) lei RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 ind.1 cod penal.
A constatat ca fiind recuperat în parte prejudiciul suferit de către partea civilă, Direcția Generală a Finanțelor Publice B, prin plățile efectuate de către inculpat.
L-a obligat pe inculpat să plătească părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice B suma de 1.638 lei cu titlu de despăgubiri civile și suma de 3.174 lei cu titlu de dobânzi, calculate până la 21 mai 2007, precum și dobânzi pentru viitor, calculate la debitul de 1.638 lei până la plata efectivă a acestuia.
L-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș nr.469/P/2006 din 19 ianuarie 2007 fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art.6 din Lg.nr.241/2005 cu aplicarea art.41 al.2 cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului că acesta a fost administrator la SC SRL până în luna octombrie 2006, când societatea a intrat în procedură de insolvență. În această calitate, în perioada 2002- iunie 2006 reținut de la salariați și nu a vărsat la bugetul corespunzător sumele reținute și în termenele prevăzute de către lege, rezultând o sumă totală de 32.052 lei.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în cursul urmăririi penale, iar prin declarația dată în fața instanței, la termenul din 2 aprilie 2007 precizat că această situație a apărut ca urmare a faptului că societatea a intrat în criză de lichidități, deoarece nu mai putea să-și recupereze cerențele pe care le avea față de alte societăți, având și în prezent de recuperat circa 500.000.000 lei ROL.
În cazul de față partea civilă s-a constituit statul român, reprezentat prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, care la rândul ei a fost reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Această instituție a precizat prin actul din 19 februarie 2007 că constituirea de parte civilă este de 41.951 lei RON, la care se vor adăuga dobânzi și penalități, care vor curge după data de 19 februarie 2007.
Cererea de constituire de parte civilă a fost însoțită și de o adresă din care rezultă modul de calcul al acestei sume, care cuprinde debite și dobânzile și penalitățile aferente, pentru fiecare categorie de contribuție.
Din probele administrate în cauză instanța a reținut următoarele:
La 3 iulie 2006 Administrația Finanțelor Publice B din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bas esizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș în legătură cu săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, apreciind că acesta în calitate de administrator nu a vărsat în termen de 30 de zile de la data încasării și reținerii la sursă a unei sume totale de 32.052 lei, reprezentând impozit pe veniturile din salarii - 3.092 lei, contribuția individuală de asigurări sociale - 19.086 lei, contribuția individuală pentru asigurări de șomaj - 1.957 lei și contribuția pentru asigurări de sănătate - 7.916 lei.
Această sesizare a avut la bază o notă de constatare din 30 iunie 2006, întocmite de către organele financiare, care au efectuat un act de control la SC SRL cu sediul în nr.31, jud. B și al cărei administrator a fost inculpatul. Perioada vizată de actul de control este cuprinsă între luna decembrie 2002 și iunie 2006.
În cursul urmăririi penale inculpatul a arătat prin declarația din 8 decembrie 2006 și cea din 2 august 2006 că știa despre aceste datorii la bugetul de stat pe structurii componente, dar a precizat că nu le-a plătit deoarece nu a avut disponibilități bănești, societatea având de primit de la diferiți parteneri comerciale diferite sume de bani, pe care însă nu le-a încasat. Acesta ar fi și motivul pentru care societatea a ajuns în procedură de insolvență.
În fața instanței inculpatul a reiterat aceeași poziție, recunoscând existența debitului și a faptului că era conștientă că trebuie să plătească aceste sume de bani la bugetul de stat. A mai arătat și faptul că nu a avut posibilități de plată, neavând lichidități bănești și a sperat că societate își va reveni și va putea face rost de resurse financiare cu ajutorul cărora să plătească toate datoriile.
A făcut și precizarea că de fapt el nu a reținut efectiv sumele de bani din cele datorate de către angajați bugetului de stat, pentru că efectiv avea probleme cu plata venitului net al acestora, dar fiindcă legea îl obliga, în contabilitate se realizau toate formele de reținere scriptică a acestor sume de bani și că în felul acesta au fost descoperite de către organele financiare.
A depus la dosar un act din 9 octombrie 2003 trimis de către Administrația Finanțelor Publice B, prin care societatea sa era înștiințată de plata în favoarea sa a sumei de 223.096.980 lei ROL, reprezentând obligații restante, realizate de către o altă societate comercială în schimbul unei datorii a acestuia. Acest înscris însă se referă la alte obligații ale societății administrată de către inculpat, anterioare anului 2003 și care nu au nici o legătură cu cele care fac obiectul prezentei cauze. Este posibil ca de atunci, din octombrie 2003 inculpatul să nu mai fi făcut nici o plată pentru cele 4 componente ale bugetului de stat și arătate mai sus.
Inculpatul a dovedit buna-credință în raport cu autoritățile judiciare în această cauză și a achitat suma de 39.500 lei din totalul datorat (se cuprinde aici atât aproape întregul debit cât și dobânzi și penalități).
La termenul din 21 mai 2007 inculpatul a depus la dosar adresa nr.13694 din 21 mai 2007 Administrației Finanțelor Publice B, din care rezultă că societatea pe care o administrează mai datorează statului un debit de 1.638 lei, datorat la bugetul pentru asigurări de sănătate, precum și dobânzi totale de 3.174 lei, calculate la toate cele 4 componente ale bugetului de stat, până la data de 21 mai 2007.
Fapta inculpatului de a reține și a nu vărsa cu intenție într-un termen mai mare de 30 de zile de la scadență sumele de bani, reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă într-un cuantum total de 32.052 lei, pentru perioada decembrie 2002 - iunie 2006, în fiecare lună din această perioadă, constituie conținutul infracțiunii de evaziune fiscală în formă calificată și prevăzută de art.6 din Lg.nr.241/2005, cu aplicarea art.41 al.2 cod penal.
Instanța a respins apărarea inculpatului, în sensul că el nu ar fi fost de rea-credință în ce privește plata la scadență a acestor sume de bani, pentru că nu ar fi avut disponibilități bănești, deoarece el a recunoscut că a fost somat în mai multe rânduri să facă aceste plăți, iar dacă nu a avut disponibilități bănești ar fi trebuit să înceteze activitatea la societate și să ceară dizolvarea acesteia. Pe de altă parte infracțiunea de săvârșește nu numai cu intenție directă, putându-se săvârși și în forma intenție directe, când cel în cauză cunoaște posibilitatea de a se produce consecințele prevăzute de către lege, dar nu ia în calcul acest lucru, bazându-se probabil pe posibilitatea lui de plată ulterioară.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise de acesta și care constă în prejudiciul cauzat, împrejurarea că el a achitat cea mai mare parte din acest prejudiciu, inclusiv din dobânzi și penalități și nu are antecedente penale, astfel că se va aprecia că aplicarea unei sancțiuni cu amendă penală, care este prevăzută ca și alternativă în textul de lege este suficientă pentru sancționarea acestuia.
În baza textului de lege mai sus arătat făcându-se aplicarea disp.art.63 al.3 teza a II-a cod penal, instanța l-a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 1.000 lei amendă penală.
A atras atenția inculpatului asupra disp.art.631cod penal.
Inculpatul a fost de acord să plătească și diferența de bani datorată bugetului de stat și ținând seama de adresa arătată mai sus din 21 mai 2007 îl va obliga să plătească în baza art.346 al.1 și art.14 pr.pen. părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice B, pentru statul român suma de 1.638 lei cu titlu de despăgubiri civile și suma de 3.174 lei, cu titlu de dobânzi și penalități, calculate până la 21 mai 2007, precum și dobânzi pe viitor, dar numai calculate la debitul de 1.638 lei, până la plata efectivă a acestui debit.
În baza art.191 al.1 pr.pen. l-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 250 de lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentințe penale în termen legal,au declarat apel inculpatul și partea civilă B,în reprezentarea, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate și rejudecarea cauzei.
În rejudecarea cauzei inculpatul a solicitat a se dispune: achitarea sa, în temeiul dispoziții art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. b pentru C.P.P. actele materiale săvârșite în perioada decembrie 2002-august 2005; aferent acestei perioade lăsarea nesoluționată a laturii civile a cauzei; stabilirea cuantumului real al prejudiciului pentru perioada septembrie 2005-iunie 2006; să se constate că acest prejudiciu este integral recuperat prin plata făcută de inculpat în cursul judecății; să se rețină în favoarea inculpatului doar actele materiale comise după intrarea în vigoare a Legii 241/2005(septembrie 2005-iunie 2006),iar în baza art.11 pct.2 litera b/1 să C.P.P. se dispună achitarea acestuia cu aplicarea unei amenzi administrative prevăzute de art.91
Cod PenalÎn motivarea căii de atac inculpatul susține că în mod greșit a fost condamnat pentru actele materiale comise în perioada decembrie 2002-august 2005, perioadă în care acestea nu erau încriminate ca și infracțiuni ci, conform art. 13 lit. e din Lg.87/1994 erau reglementate ca și contravenții. Susține că pot fi reținute în conținutul infracțiunii continuate doar acele acte materiale comise după intrarea în vigoare a Lg.241/2005 și că prejudiciul aferent acestei perioade este integral reparat prin plata făcută in cursul judecății în primă instanță.
În rejudecarea cauzei partea civilă B,în reprezentarea a solicitat a se dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 9899 lei și nu 4812 lei cum,susține că, în mod greșit a reținut instanța de fond. Se motivează că partea civilă B s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 41.951lei din care inculpatul a achitat suma de 32.052 lei rămânând de achitat suma de 9899lei.
Verificând sentința penală apelată prin prisma apelurilor declarate în cauză raportat la motivele invocate și a celor care, potrivit legii se verifică din oficiu,în limitele impuse de art.371 instanța C.P.P. constată că apelul declarat de partea civilă B,în reprezentarea este nefundat,urmând a-l respinge ca atare în baza atr.379 pct.1 lit.,iar apelul declarat de inculpatul este fondat urmând a-l respinge ca atare, în baza art.379 pct.2 lit. a Cod pr. penală.
În mod legal și temeinic prima instanță a dispus, în baza art.6 din 241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 penal și art.63 alin.3 penal, condamnarea inculpatului l- pedeapsa de 1000 lei amendă penală,pentru fapta de a reține și a nu vărsa cu intenție într-un termen mai mare de 30 zile de la scadență sumele de bani, reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, într-un cuantum total de 7817 lei, pentru perioada dec.2002-iunie 2006. Această stare de fapt rezultă dintr-un probatoriu complet și corect interpretat de către instanța de fond, ce însumează: nota de constatare a DGFP B- B din 30.06.2006 din care rezultă că în urma verificării fișei rol a organul financiar a constatat neîndeplinirea da către aceasta a obligației de plată a contribuțiilor cu stopaj la sursă aferente perioadei decembrie 2002-mai 2006; declarația de recunoaștere a inculpatului,care în apărarea sa a susținut însă că sumele pe care nu le-a vărsat la bugetul de stat nu le-a reținut de la salariați întrucât nu le avea,având dificultăți mari și cu plata salariului net al acestora; documente contabile ale societății,respectiv balanțe de verificări, aferente perioadei în discuție,ce demonstrează că societatea avea activitate; încheierea din31 oct. 2006 Trib. B de deschidere a procedurii simplificate de insolvență împotriva firmei administrate da câtre inculpat,
Toate aceste probe demonstrează că inculpatul în calitate de administrator al nu a respectat obligația bugetară de plată a impozitelor și contribuțiilor cu stopaj la sursă,sume pe care în realitate le reținea de la angajați. Sub acest aspect menționăm că spre deosebire de vechea lege a evaziunii fiscale ce sancționa drept contravenție atât nereținerea cât și nevărsarea sumelor prelevate prin reținere la sursă,Lg.241/2005 incriminează doar nevărsarea sumelor reținute. Față de acest aspect apreciem nefondată apărarea inculpatului relevată în declarația sa,sus-menționată,întrucât raportat la perioada mare de timp în care s-a comis fapta,4 ani,este de neacceptat că sumele de care a dispus inculpatul au fost doar cele pentru plata salariilor nete ale angajaților. Așa cum însuși inculpatul afirmă societatea avea de încasat creanțe ceea ce demonstrează că avea activitate comercială, ce implicit semnifică,raportat la perioada în discuție, nu numai creanțe de încasat ci și creanțe încasate, ca dovada că a continuat să funcționeze mai mulți ani. Din balanțele de verificări rezulta ca societatea avea încasări, ceea ce situează problema ridicata de inculpat privind imposibilitatea plății datoriilor către stat, de la nivelul unei imposibilități obiective afirmate de inculpat la nivelul unei decizii, a unei opțiuni a acestuia, privind funcționarea societății cu toate obligațiile executate, implicit cele față de stat -evident soluție neadoptată de inculpat - sau de funcționa exclusiv în interesul inculpatului și de a rula in operațiuni comerciale toate sumele obținute, fiind efectuate doar acele plăți ce permiteau această funcționare,bunăoară plata salariilor nete angajaților. Reținem în raport de cele menționate că în mod evident societatea administrată de inculpat a efectuat plata salariilor cu reținerea efectivă a sumelor datorate statului, pe care însă nu le-a vărsat în bugetele corespunzătoare. Ca atare față de documentele administrate, instanța de apel găsește profund nefondată aceasta apărare a inculpatului, făcută in fața instanței de fond cu ocazia audierii sale.
De asemenea apărările formulate de apărătorul inculpatului,în motivarea căii de atac, nu pot fi considerate întemeiate pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
S-a susținut de apărare împrejurarea că, fapta reținută în sarcina inculpatului la data săvârșirii actelor materiale aferente perioadei decembrie 2002-august 2005 nu era prevăzută de legea penală, întrucât aceasta nu era încriminată ca și infracțiuni ci, conf.art.13 lit. e din Lg.87/1994 era reglementată ca și contravenție și că per a contrario pot fi reținute în conținutul infracțiunii continuate doar acele acte materiale comise după intrarea în vigoare a Lg.241/2005, respectiv comise în perioada septembrie 2005-iunie 2006.
Arătăm că potrivit art. 13 lit. "e" din Legea 87/1994 constituie contravenție, dacă nu este săvârșită în astfel de condiții încât potrivit legii penale să constituie infracțiune fapta privind nereținerea și nevărsarea,potrivit legii,la termenele legale,de către contribuabilii cărora le revin asemenea obligații,a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor care se realizează prin stopaj la sursă.
Potrivit art. 6 din Legea 241/2005 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la un an la trei ani sau cu amenda reținerea și nevărsarea,cu intenție,în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.
Raportat la aceste texte legale reținem în primul rând,așa cum s-a arătat și mai sus, că vechea reglementare sancționa ca și contravenție atât nereținerea cât și nevărsarea sumelor prelevate prin reținere la sursă,în timp ce Lg.241/2005 incriminează nevărsarea sumelor reținute de plătitorii de venituri. Instanța de apel a apreciat conform considerentelor expuse că în cauză este demonstrată nevărsarea sumelor reținute.
În ceea ce privește perioada de incriminare a acestei infracțiuni, reținem că aceasta coincide cu perioada de timp în care a fost comisă infracțiunea inculpatului decembrie 2002-mai 2005.
Reținerea unor sume prin stopaj la sursă este proprieimpozitelor directe-impozitul pe veniturile din salariu șicontribuțiilor sociale obligatorii- contribuția de asigurări sociale,contribuția la fondul asigurărilor sociale pentru șomaj,contribuția pentru asigurările sociale de sănătate.
În ceea ce privește contribuțiile sociale obligatorii,nedepunerea de către angajator a sumelor datorate cu acest titlu a fost sancționată ca infracțiune începând cu data de 5 februarie 2003, de Codului Muncii, textul de incriminare constituindu- art.280.
Anterior acestei date omisiunea efectuării acestor vărsăminte la bugetul de stat de către angajator era sancționată în Lg.130/1999 respectiv Lg.19/2000.
Astfel Potrivit art.20 din Lg.130/1999 încasarea de către angajator și nedepunerea în conturile stabilite a contribuțiilor pentru pensie suplimentară, pentru fondul de șomaj, pentru asigurările sociale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amenda.
Potrivit art.146 din Lg.19/2000 fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri și nevirarea la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuției de asigurări sociale,reținută de la asigurat,constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.
În ceea ce privește impozitul pe veniturile salariale prin art. 182/1 al.2 din 174 din 17 mai 2004 s-a reglementat ca infracțiune fapta plătitorilor obligațiilor fiscale, de a reține și a nu vărsa sumele reprezentând impozite cu reținere la sursă.
că vechea lege a evaziunii fiscale sancționa ca și contravenție aceste fapte dacă potrivit unei alte legi penale speciale nu constituiau infracțiuni. În mod evident în perioada în discuție au fost incidente legile sus menționate care conferă caracter infracțional faptei inculpatului.
Ca atare,este evident că in mod constant începând cu data primului act al infracțiunii continuate această faptă a fost sancționată ca și infracțiune,iar legea aplicabilă este legea de la data comiterii ultimului act, respectiv 241/2005, în temeiul căreia s-a dispus condamnarea inculpatului de către instanța de fond
În opinia instanței, momentul consumării infracțiunii judecată în prezenta cauză este data de 30.06.2006, dată la care s-a încheiat nota de constatare 12.572 fila 7 dosar respectiv când inspectorii din cadrul DGFP B au constatat săvârșirea acestei infracțiuni în cadrul SC SRL.
. Menționăm că Legea 241/2005 a intrat în vigoare în 27.07.2005, astfel încât este aplicabilă în cauză, momentul consumării infracțiunii continuate este 2006, respectiv când a fost constatată infracțiunea reținută în sarcina inculpatului.
Față de considerentele expuse apreciem apărarea inculpatului ca fiind nefondată și, reținem că, în mod legal, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului, în baza art.6 din 241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 pen și art.63 alin.3 pen, încadrarea juridică a faptei fiind corect stabilită de către aceasta.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate s-au valorificat just criteriile prev. de art.72 Cod Penal, instanța de fond reținând corect că prejudiciul este relativ mic, inculpatul nu are antecedente penale și a depus parțial diligențe pentru repararea pagubei.
În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, reținem următoarele:
Din nota de constatare nr. 12572, încheiată la data de 30.06.2006 de B, rezultă că prin această infracțiune, SC SRL a prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu suma de 32.052 lei, formată din debit,dobânzi și penalități.
Prin cererea de constituire de parte civilă depusă la dosarul de fond (fila 7), DGFP B s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 41.951 lei reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat.
Pe parcursul judecății,în fața primei instanțe, inculpatul a achitat o parte din prejudiciu,iar conform adresei nr. 13694/21.05.2007/18.10.2007 a ANAF - Pa M unicipiului B (fila 31 dosar fond), SC SRL mai datora la data de 21.05.2007 suma de 1.638 cu titlu de debit și suma de 3174 lei cu titlu de dobânzi.
Conform lămuririlor solicitate în apel (fila 39 dosar apel), suma datorată este 2445 lei (ROL), din care 1.638 debit restant(respectiv același debit),iar 807 lei majorări,majorări calculate conform înscrisului de la fila 40,asupra debitului de 1638,de la data pronunțării hotărârii instanței de fond până la data de 17.04.2008,când s-a făcut această comunicare instanței de apel..În mod evident concordă aceste date cu cele comunicate instanței de fond,care stabilește același debit,însă acordă majorări aferente sumei restante de la data 21 mai 2007(până la această aceste majorări s-au acordat ca fiind suma de 3174 lei) până la data pronunțării hotărârii și apoi distinct pentru întârzieri viitoare.
Față de cele arătate, reținem că prejudiciul cauzat Statului Român prin infracțiunea de evaziune fiscală rămas nerecuperat este cel stabilit corect de către instanța de fond. Întrucât însă nu se face precizarea privind data de la care se calculează dobânzile viitoare, pentru acuratețea hotărârii,în concret a majorărilor acordate pentru viitor, se va reformula această dispoziție,în apelul inculpatului ce va fi admis exclusiv pentru acest motiv,după cum urmează: va obliga pe inculpat să plătească părții civile P B, în reprezentarea suma de 1638 lei cu titlu de despăgubiri civile și suma de 3174 lei, cu titlu de dobânzi (calculate până la data de 21.05.2007), precum și dobânzi calculate la debitul de 1638 lei, de la data de 21.05.2007, până la plata efectivă a acestuia.
Față de cele de mai sus, va respinge apelul penal declarat de partea civilă B, în reprezentarea
Va menține restul dispozițiunilor sentinței apelate.
Va obliga partea civilă la cheltuielile judiciare avansate de stat, in sumă de 100 lei restul cheltuielilor judiciare în apel, rămânând în sarcina statului.
Va obliga partea civilă la plata parțială a cheltuielilor judiciare făcute de inculpat in apel, respectiv la plata sumei de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs, partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru Statul Român și inculpatul.
Partea civilă a solicitat admiterea recursului și înlăturarea obligației la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 100 lei cu motivarea că statul nu poate fi obligat să-și achite sie însuși cheltuielile de judecată.
Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate ca nelegale și netemeinice și, pe cale de consecință, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b/1 din Codul d e procedură penală.
În motivare a arătat că a achitat prejudiciul cauzat iar aplicarea unei amenzi penale l-ar împiedica să ocupe funcția de administrator al vreunei societăți.
Examinând hotărârile atacate prin prisma recursurilor declarate de partea civilă și inculpat, conform art. art. 385 ind. 6 alin 2 și art. 385 ind. 14 din codul d e procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 din același cod, Curtea constată că aceastea sunt nelegale și netemeinice iar recursurile declarate apar ca fondate, recursul inculpatului pentru alte motive decât cele criticate și vor fi admise ca atare, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. "d" din codul d e procedură penală, conform dispozitivului prezentei.
În ce privește recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru Statul Român, Curtea consideră că acesta este întemeiat din următoarele motive.
Față de prevederile art. 17 alin. 3 din OG nr. 92 din 2003, cu modificările ulterioare, respectiv HG nr. 195 din 2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală potrivit cărora "statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale teritoriale" statul nu poate fi obligat să-și achite sie însuși cheltuielile de judecată așa cum a procedat instanța de apel.
Referitor la criticile aduse hotărârilor de către inculpat, analizând obiectiv probele dosarului se constată justețea concluziei instanței de fond menținută de către instanța de apel relativ la existența și vinovăția inculpatului și, în egală măsură, evidențiază caracterul adecvat al pedepsei aplicate acestuia.
împrejurărilor și circumstanțelor comiterii faptei, natura faptei săvârșite, forma continuată a acesteia, prejudiciul creat, persoana inculpatului, imprimă faptei gradul de pericol social al unei infracțiuni în sensul legii penale.
În cauză nu se poate reține că există argumente ce ar atrage inculpatului aplicarea prevederilor art. 18/1 din Codul penal, așa cum în apărare s-a solicitat ci dimpotrivă există suficiente temeiuri, așa cum s-a arătat mai sus, pentru a menține în totalitate hotărârea instanței de fond care a cuantificat judicios gravitatea faptei deduse judecății, condamnându-l pe inculpat la o pedeapsă de 1.000 lei amendă penală pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Numai pedeapsa aplicată inculpatului este aptă să satisfacă cerința art. 52 din Codul penal.
În ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, Curtea constată că, inculpatul în recurs, a achitat suma de 1.638 lei cu titlu de debit și suma de 3174 lei cu titlu de dobânzi părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală conform chitanțelor seria - nr. - din 14 noiembrie 2008 respectiv seria - nr. - din 3 decembrie 2008, emise de către Trezoreria B, aceste dobânzi fiind calculate până la data de 21.05.2007.
Prin urmare, inculpatul va putea fi obligat să plătească părții civile doar dobânzile legale calculate la debitul de 1638 lei de la data de 21.05.2007 până la plata efectivă a acestuia, respectiv 14 noiembrie 2008.
Față de cele arătate, Curtea, în baza art.385/15 pct. 2 lit. "d" Cod procedură penală, va admite recursurile penale declarate de inculpatul și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, va casa și modifica hotărârile atacate în sensul că va reforma dispoziția privind acordarea despăgubirilor civile în favoarea părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală in sensul că va obliga inculpatul să plătească părții civile dobânzile legale calculate la debitul de 1638 lei de la data de 21.05.2007 până la plata efectivă a acestuia respectiv 14 noiembrie 2008.
Va înlătura dispoziția privind obligarea părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, cheltuielile judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.
Va menține restul dispozițiilor hotărârilor recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct. 2 lit. "d" Cod procedură penală,
Admite recursurile penale declarate de inculpatul și partea civilă DGFP B în reprezentarea ANAF, împotriva deciziei penale nr.223 din 22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor și a sentinței penale nr. 173 din 21.05.2007 pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care le casează și modifică, în sensul că:
dispoziția privind acordarea de despăgubiri civile in favoarea părții civile PB, în reprezentarea, in sensul că obligă inculpatul să plătească părții civile dobânzile legale calculate la debitul de 1638 lei de la data de 21.05.2007 până la plata efectivă a acestuia respectiv 14 noiembrie 2008.
Înlătură dispoziția privind obligarea părții civile DGFP B în reprezentarea ANAF la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia,
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi 04.12.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
Red.dec. pen. jud.
În concept la 9 decembrie 2008
Red..
Red. Sent. Fond
Tehnored. Gref. M/ 17.12.2008/ 2 ex.
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Țarcă Gabriela, Soane Laura
