Furtul (art.208 cod penal). Decizia 628/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--21.05.2008
DECIZIA PENALĂ NR. 628/
Ședința publică din data de 12.06. 2008
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de părțile vătămate, împotriva deciziei penale nr.46 din 25.03.2008, pronunțată de Tribunalul C S, în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă, reprezentantul părții vătămate, avocat din oficiu cu delegație la dosar pentru inculpatul intimat G lipsă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.
Reprezentantul părților vătămate solicită admiterea recursului, casarea hotărârii tribunalului și în rejudecare obligarea inculpatului la despăgubiri civile așa cum a precizat în expertiză expertul, la suma de 1060 lei cheltuieli de judecată, de 244 lei reprezentând contravaloarea a 56 litri de benzină folosită cu ocazia deplasărilor, și menținerea hotărârii primei instanțe. În motivarea recursului arată că soluția instanței de apel este nelegală și părtinitoare față de inculpat în raport cu probele incontestabile existente la dosar, invederând că afirmația despre încălcarea prevederilor art. 70 al.2 Cod procedură penală este întrucât la audierea inculpatului i s-a adus la cunoștință conținutul acestui articol, iar la toate termenele de judecată inculpatul a fost asistat de avocatul care i-a formulat și cererea de apel.
Avocatul din oficiu al inculpatului intimat solicită respingerea recursului formulat de părțile civile și menținerea soluției dată de Tribunalul C S, ca legală și temeinică, având în vedere că: deși la termenul de judecată din 3 septembrie 2007 s-a pus în discuție efectuarea unei expertize topografice în cauză, inculpatul fiind prezent, acesta nu a pus niciun fel de concluzii referitor la utilitatea probei pusă în discuție; inculpatul nu a fost ascultat și nici nu i s-a adus la cunoștință fapta ce formează obiectul dosarului, fiind încălcate disp. art. 70 alin. 2 Cod penal; a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursului formulat de părțile civile ca nefondat, susținând că în mod corect în decizia recurată s-a apreciat că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare cu ocazia judecății în primă instanță.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: prin sentința penală 456/04.12.2007, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr- (înregistrat la 8 iunie 2007), a fost condamnat inculpatul G, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru infracțiunea prev. de art.208 al.1 Cod penal, cu aplic.art.74, 76 Cod penal; în baza art.81-82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe perioada termenului de încercare de 2 ani și 6 luni; i s-a atras atenția inculpatului asupra prev.art.83 Cod penal; a fost obligat inculpatul, față de părțile civile și, la plata sumei de 1060 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița din data de 2 noiembrie 2005, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.208 al.1 Cod penal, întrucât în perioada iunie-iulie 2005 inculpatul a sustras producția de fân de pe terenul părților civile și.
Instanța a reținut că în cursul lunii iunie 2005, inculpatul a recoltat producția de fân de pe terenul părților vătămate și și și-a însușit-o, deși prin decizia civilă nr.565 din 2000 Tribunalului C-S, inculpatul a fost obligat să lase în deplină proprietate terenul cu nr.top 1200 aparținând părților vătămate; între părți au mai existat litigii referitoare la același teren, iar inculpatul a mai fost cercetat penal, aplicându-i-se amendă administrativă (sentința penală nr.322/2004).
Instanța a constatat că prin sentința penală 410/1998 a Judecătoriei Oravița, menținută prin decizia penală 246/1998 a Tribunalului C-S, inculpatul a fost obligat să plătească părților vătămate suma de 1.268.375 lei.
Inculpatul, în apărarea sa, a arătat că terenul cu nr. top 1203 este proprietatea sa și că nu a cosit terenul părților vătămate; într-adevăr terenul cu nr. top 1203 este proprietatea inculpatului, dar se învecinează cu terenul părților vătămate nr.top.1200, pe care acesta l-a cosit.
Instanța a reținut că martorul a arătat că inculpatul folosește o grădină de 7 ani, în locul numit, iar când martorul a mers acolo a văzut că locul era cosit și de la vecini știe că pământul a fost cosit de inculpatul; în dosar s-a întocmit o expertiză tehnică de către expert e, în care s-a reținut că prejudiciul creat de inculpat părților vătămate prin însușirea producției de fân pe anul 2005, este de 1060 lei.
Instanța a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele infracțiunii prev. de art. 208 al. 1 Cod penal; a aplicat disp. art. 74 Cod penal și l-a condamnat la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, în condițiile art. 81, 82 Cod penal.
Împotriva sentinței judecătoriei a declarat apel, în termen legal, inculpatul G, criticând sentința ca fiind nelegală; s-a solicitat achitarea întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
În motivarea apelului, se arată că la data de 4 mai 1981 s-a încheiat un act sub semnătură privată prin care inculpatul și soția acestuia, au cumpărat de la numitul G (actualmente decedat) imobilul din O Montană nr. top 1203 grădină de 4.316 mp, cu prețul de 2250 lei; în respectivul contract s-a menționat că grădina care a făcut obiectul vânzării se află situată în vecinătatea zonei "Trei brazi"; prin sentința civilă nr. 1383 din 19 decembrie 2003 Judecătoriei Oravița, rămasă definitivă la 23 aprilie 2004, fost admisă acțiunea civilă în vederea constatării valabilității convenției de vânzare-cumpărare încheiată la 4 mai 1981 și s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al inculpatului și soției sale - în cartea funciară, cu titlu de cumpărare și bun comun.
Se susține că între inculpat și soția acestuia pe de o parte, și părțile vătămate pe de altă parte, au existat mai multe litigii atât penale cât și civile, începând cu anul 1992 și până în prezent, întrucât s-a făcut confuzie între terenul nr. top 1200 și amplasarea terenului nr. top 1203; părțile vătămate nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra terenului cu nr. top 1203 și nu dețin nici un titlu de proprietate în acest sens, fapt confirmat și de expertiza efectuată în Dosar nr- al Judecătoriei Reșița; inculpatul a folosit terenul nr. top 1203, bucurându-se de toate atributele corespunzătoare dreptului de proprietate, iar prin faptul că a cosit fânul de pe acest teren nu a săvârșit nici o infracțiune.
Tribunalul CSp rin decizia penală nr.46 din 25.03.2008,pronunțată în dosar nr-, în baza art.379 pct.2 lit. b procedură penală, a admis apelul declarat de apelantul inculpat G, împotriva sentinței penale nr.456 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr-, pe care a desființat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță - Judecătoria Caransebeș
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apelau rămas în sarcina acestuia
Verificând sentința primei instanțe, în raport de motivele invocate în apel pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele temeiniciei și legalității, conform art. 371, art. 378 Cod procedură penală, tribunalul a constat că apelul este admisibil pentru următoarele motive:
Prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea dreptului la apărare, în sensul că la mai multe termene de judecată (3 septembrie 2007, 17 septembrie 2007, 1 octombrie 2007, 16 octombrie 2007, 29 octombrie 2007, 12 noiembrie 2007), apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat nu a pus concluzii cu privire la probe încuviințate în cauză și inculpatul, deși a fost prezent, nu a fost ascultat.
Astfel, la termenul de judecată din 3 septembrie 2007, când s-a pus în discuție efectuarea unei expertize topografice în cauză, deși inculpatul a fost prezent - fiind asistat de apărător din oficiu, acesta nu a pus nici un fel de concluzii referitor la concludența și utilitatea probei pusă în discuție; în încheierea de ședință sunt consemnate doar concluziile procurorului și ale mandatarului părților vătămate cu privire la proba menționată.
De asemenea, la termenul de judecată din 17 septembrie 2007, inculpatul a fost prezent personal, fiind asistat de apărător din oficiu, și instanța a numit în cauză unul dintre experții menționați în recomandarea transmisă de Biroul de Expertize, fără a se acorda cuvântul apărătorului din oficiu, s-a dispus amânarea cauzei.
S-a mai constatat că și la alte termene de judecată (1 octombrie 2007, 16 octombrie 2007, 29 octombrie 2007, 12 noiembrie 2007) s-a dispus amânarea cauzei fără a se da cuvântul apărătorului din oficiu al inculpatului.
De altfel, s-a constatat că singurul termen de judecată la care inculpatul și apărătorul din oficiu al inculpatului au pus concluzii a fost cel din 26 noiembrie 2007, când s-au pus concluzii în fond.
Așa fiind, s-a apreciat că în cauză nu a fost realizată o apărare eficientă pentru inculpat, ceea ce echivalează cu o lipsă de apărare și instanța nu a depus diligențe în sensul respectării dreptului la apărare.
S-a mai constatat că, deși inculpatul a lipsit doar la trei termene de judecată (1 octombrie 2007, 29 octombrie 2007 și 12 noiembrie 2007), fiind prezent la toate celelalte termene, nu a fost ascultat de instanță și nici nu i s-a adus la cunoștință fapta ce formează obiectul dosarului, încadrarea juridică a acesteia, fiind încălcate dispozițiile art. 70 al. 2 Cod penal.
Deși în sentință se face referire la depoziția martorului, această probă nu a fost administrată nemijlocit de instanța de judecată, ci doar în cursul urmăririi penale; în rechizitoriu se face mențiune atât despre acest martor cât și despre martorul G, audiați în cursul urmăririi penale, însă instanța nu a pus în discuție și nu a administrat aceste probe.
Totodată, s-a reținut că la 16.11.2007 s-a depus la dosar raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză pentru stabilirea producției și valorii fânului de pe parcela în litigiu; în procesul verbal din 27.2007, întocmit de expertul tehnic e, cu ocazia deplasării pentru efectuarea expertizei, în prezența părților, în urma analizei schițelor cadastrale întocmite de experți topometriști, expertul tehnic a apreciat că se impune ca experții topo să soluționeze aspectul legat de situația terenului pe care s-a făcut evaluarea producției de fân.
Așadar, în cauză s-a impus a se efectua și o expertiză topo pentru identificarea exactă a terenului în litigiu, având în vedere contradicțiile existente cu privire la teren și numerele top ale acestui teren.
Având în vedere că au fost încălcate normele procedural penale mai sus menționate, care reglementează desfășurarea procesului penal cu privire la administrarea probelor, și dreptul la apărare, s-a apreciat că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate și se impune refacerea judecății de către prima instanță.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, tribunalul a admis apelul declarat de apelantul inculpat G, împotriva sentinței primei instanțe, pe care a desființat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță - Judecătoria Caransebeș.
Împotriva deciziei penale nr. 46/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul C - S au declarat recurs, în termen legal, părțile vătămate și, susținând că soluția instanței de apel este nelegală și părtinitoare față de inculpat în raport cu probele incontestabile existente la dosar.
În motivarea recursului, părțile vătămate au expus starea de fapt existentă între acestea și inculpat; au învederat că afirmația despre încălcarea prevederilor art. 70 al. 2.C.P.P. este întrucât la audierea inculpatului i s-a adus la cunoștință conținutul acestui articol, iar la toate termenele de judecată inculpatul a fost asistat de avocatul care i-a formulat și cererea de apel.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate de părțile vătămate și din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1.C.P.P. în procesul penal funcționează principiul legalității, ceea ce presupune că procesul se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății cu respectarea dispozițiilor legale. În această reglementare se înscrie și dreptul la apărare, care este garantat inculpatului și celorlalte părți de art. 6.C.P.P. organele judiciare fiind obligate să asigure părților deplina exercitare a acestui drept procesual; în cadrul acestui drept fiind inclus și dreptul la asistență juridică. Conform art. 172 alin. 7.C.P.P. "în cursul judecății, apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, iar în cazul când inculpatul este arestat să ia contact cu acesta".
Dispoziții similare există și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, unde în art. 6 paragraf 3 lit. c se prevede dreptul oricărui acuzat "să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător de ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer". Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în hotărârea "Artico împotriva Italiei" că, în ce privește respectarea art. 6 parag. 3 lit. c din Convenție, "simpla numire a unui apărător nu duce la îndeplinirea obligației asumate de către stat; acesta trebuie să vegheze și la modul în care apărătorul numit își duce la îndeplinire sarcinile și, în măsura în care este sesizat sau carențele serviciilor prestate sunt evidente, statul trebuie să intervină și fie să numească un alt apărător, fie să-l oblige pe cel deja numit să-și îndeplinească obligațiile".
Față de cele anterior arătate, C constată că în mod corect în decizia recurată s-a apreciat că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare cu ocazia judecății în primă instanță. Astfel, dreptul la asistență juridică obligatorie nu este unul formal, lipsi de eficacitate, ci trebuie să fie unul efectiv, de natură să garanteze dreptul la apărare al acestuia. Într-adevăr (așa cum a reținut instanța de apel) la mai multe termene de judecată în fața Judecătoriei Caransebeș, deși s-au formulat cereri în probațiune asupra cărora instanța s-a pronunțat, nici apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, nici inculpatul nu au pus concluzii. Pe de altă parte, se constată că la pronunțarea sentinței penale nr. 456/2007 a Judecătoriei Caransebeșs -a avut în vedere declarația martorului din cursul urmăririi penale, nefiind audiat de către prima instanță nici inculpatul și nici martorii menționați în rechizitoriu. O asemenea administrare a procesului penal încalcă atât principiul nemijlocirii și contradictorialitate în procesul penal reglementate de art. 289.proc.pen. cât și dreptul la apărare al inculpatului și la un proces echitabil reglementat de art. 6 parag. 3 lit. d din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, se reține că, în cauza Ludi Elveția/1992, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că probele trebuie să fie administrate în mod normal în audiere publică, în prezența acuzatului, care să aibă posibilitatea să le conteste; iar, ca regulă generală, acuzatului trebuie să i se ofere oportunități adecvate pentru a contesta și contracara mărturia depusă împotriva sa, fie la momentul când această mărturie este depusă, fie ulterior.
Față de cele anterior arătate, instanța constată că decizia penală nr. 46/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul C-S este legală și temeinică, recursul declarat de părțile civile și urmând a fi respins ca nefondat în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b
C.P.P.În temeiul art. 1292 alin. 2.C.P.P. va obliga recurentele la plata a câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit. Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de părțile vătămate și împotriva deciziei penale nr.46/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală obligă recurentele la plata a câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică din 12.06. 2008.
PREȘEDINTE, ptr. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
În concediu de odihnă,
Semnează
PREȘEDINTE SECȚIE,
- -
GREFIER,
- -
Red. 13.06.2008
Tehnored.
2ex/25.06.2008
Prima inst.
Inst. apel.,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--21.05.2008
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 628/
Ședința publică din data de 12.06. 2008
În temeiul art.38515pct.1 lit. Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de părțile vătămate și împotriva deciziei penale nr.46/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală obligă recurentele la plata a câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică din 12.06. 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Laura Bogdan
