Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 116/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - OUG195/2002 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR. 116

Ședința publică din 23 martie 2009

PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu

JUDECĂTOR 2: Motan Traian

JUDECĂTOR 3: Ilieș Titiana

Grefier - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 8 din 5 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.

La apelul nominal a răspuns avocat, care substituie pe avocat ales, pentru inculpatul recurent, lipsă fiind acesta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța a acordat cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru inculpatul recurent, a solicitat în temeiul disp. art. 3859pct. 18 Cod procedură penală admiterea recursului, desființarea ambelor hotărâri și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 101Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice fără permis întrucât faptei îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii, respectiv pericolul social. Precizează că pe tot parcursul cercetării judecătorești inculpatul a avut o conduită sinceră, de regret al faptelor, are afecțiuni psihice, este căsătorit, are un copil minor în întreținere și este cunoscut în societate cu comportament aproape exemplar. Mai arată că inculpatul prin fapta comisă nu a produs un pericol social deosebit și se pot reține disp. art. 181Cod penal. Învederează faptul că de la barul de unde inculpatul a consumat cele 2-3 pahare cu vin și până la locuința avea de parcurs o distanță de maxim 500 m iar drumul era liber și nu exista pericolul producerii unui accident sau a unei consecințe mai grave. Depune la dosar decizii ale

Reprezenta Ministerului Public precizează că modalitatea în care inculpatul a comis infracțiunea, fapta nu poate fi apreciată ca fiind vădit lipsită de importanță. Infracțiunile la legea circulației au fost apreciate întotdeauna ca fiind infracțiuni de pericol. Mai mult decât atât, este de menționat că anterior inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare tot pentru aceeași faptă. Prin urmare, hotărârea recurată fiind legală și temeinică, pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.

Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio potrivit art. 304 Cod procedură penală,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 109/27.03.2008, pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr-, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 74 - 76 lit. d din codul penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare.

Prin aceeași sentință, inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 74 - 76 lit. d cod penalla pedeapsa de 3 luni închisoare.

Instanța de fond a făcut aplicarea art. 33 lit. a și 34 lit. b din codul penal, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.

De asemenea, s-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a teza II și lit. b din codul penal.

În temeiul art. 83 din codul penal, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 258/2006 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și s-a dispus executarea acesteia separat de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul 1334/P/2006, întocmit la data de 2 aprilie 2007 de Parchetul de pe lângă judecătoria C-.. a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 și art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 33 lit.a din Cod penal.

S-a arătat că la data de 10 decembrie 2006, în comuna V jud. S un echipaj de poliție rutier a oprit în trafic pentru control un autoturism 310 cu nr. de înmatriculare - condus de inculpatul. Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, stabilindu-se o alcoolemie de 0,43 mg/litru. Inculpatul a fost condus la spitalul C-.. pentru a i se recolta probe biologice de sânge, stabilindu-se că acesta prezenta o alcoolemie de 0,90%0 pentru prima probă de sânge și 0,80%o pentru a doua probă de sânge.

În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că inculpatul nu este posesor de permis de conducere. Acesta, la data de 10 decembrie 2006, împreună cu, și s-au deplasat în Mun. F cu un autoturism pe care inculpatul l-a împrumutat de la un vecin și care a fost condus de către. La întoarcere, toți patru sau oprit la un bar în comuna V, iar la plecare inculpatul i-a spus șoferului să-l lase să conducă autoturismul întrucât distanța până la domiciliu era mică.

Fapta inculpatului care l-a data de 12 decembrie 2006, condus un autoturism fără a avea permis de conducere și având o alcoolemie peste limita legală întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prev. și pedepsite de art. 86 al.1 și art. 87 al.1 din OUG nr. 195/2002.

Aceste fapte se probează cu procesul verbal de constatare a acțiunii rezultat protocol, buletin de analiză toxicologică pentru alcoolemie, adresa nr. -/2006, a serviciului de permise de conducere cât și declarațiile martorilor, și.

Atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată precizând că atunci când este sub influența alcoolului nu-și dă seama de consecințele faptelor sale.

Datorită acestui fapt inculpatul a solicitat, iar instanța a încuviințat proba cu expertiză care să stabilească dacă la momentul săvârșirii faptelor avea discernământul păstrat.

Prin raportul Medico Legală Psihiatrică nr. 36/P din 22 ianuarie 2008, întocmit de Serviciul de Medicină Legală S s-a concluzionat că inculpatul prezintă sindrom de dependență etalonică cu manifestări discomportamentale, personalitate dizarmonică, apreciindu-se că a avut capacitatea de apreciere critică a consecințelor faptelor sale, discernământul fiind păstrat în raport cu fapta comisă.

Instanța de fond a luat în considerare că inculpatul a avut o atitudine sinceră de recunoaștere și regret a faptelor comise și că este o persoană tânără, apreciind că în cauză pot fi aplicate disp. art. 74-76 lit.d din cod penal cu privire la circumstanțele atenuante.

De asemenea, s-a constatat că faptele săvârșite de inculpat sunt concurente făcându-se aplicarea disp. art. 33 lit.a și art. 34 lit.b din Cod penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea ce i se va aplica.

În temeiul art. 71 din Cod penal inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II și lit b din cod penal.

Prima instanță a mai reținut că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 258/12 iunie 2006 Judecătoriei C-.. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 78 al.1 din OUG nr. 195/2002 și a beneficiat de disp. prev. de art. 81 și 82 din Cod penal.

Așa fiind, s-a făcut aplicarea art. 83 cod penal, prima instanță revocând beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală menționată mai sus și dispunând executarea acestei pedepse separat de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință.

Apărările inculpatului în sensul că faptele săvârșite de el nu prezintă pericol social, că prin faptele comise nu a creat prejudicii au fost înlăturare de instanța de fond, întrucât nu sunt în concordanță cu normele legale în materie.

Inculpatul a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu art. 191 Cod proc penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, inculpatul arată că se impune admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pe fond achitarea sa în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, cu privire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu o îmbibație alcoolică peste limita legală. De altfel și practica Curții Supreme de Justiție - și depune decizia nr. 4227 din 08 iulie 2005 - este în sensul de a se lua în calcul concluziile raportului de expertiză medico-legală a comisiei care interpretează alcoolemia. Ori, exact acesta este la dosarul cauzei: un raport de expertiză prin care se interpretează alcoolemia, pe care inculpatul putea să o aibă la momentul în care a fost oprit de către organele de poliție.

Referitor la cealaltă infracțiune, de conducere a unui autoturism fără a avea permis de conducere, solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. lit. a combinat cu art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală, în sensul de a i se aplica o sancțiune cu caracter administrativ.

În susținerea acestor concluzii de achitare, inculpatul a invocat elementele concrete în care s-au desfășurat evenimentele, respectiv faptul că a fost oprit la 120 după ce s-a urcat la volan, faptul că de la locul unde a consumat băuturi alcoolice și până la locuința sa nu era mai mult de 1000.

A mai invocat inculpatul și proba testimonială cu declarația martorului - adevăratul șofer, care spune: "Nu era nici un pericol pentru că șoseaua era liberă și acesta a fost și motivul pentru care inculpatul a urcat la volan".

În asemenea context, apelantul susține că probatoriul administrat în cauză a fost interpretat eronat de prima instanță, deoarece s-a demonstrat că s-a adus o atingere minimă uneia dintre valorile ocrotite de lege, impunându-se aplicarea prev. art. 18/1 Cod penal.

Inculpatul mai invocă circumstanțe de ordin personal, situație deosebită prin însăși faptul că suferă de niște afecțiuni psihice - aspect dovedit în sensul că s-a făcut un raport de expertiză care este depus la dosarul cauzei - și bănuiește că este posibil ca "internarea" sa într-un regim sever de penitenciar ar putea determina agravarea acestor afecțiuni psihice.

În subsidiar, inculpatul solicită a se da un efect larg, aproape total, circumstanțelor atenuante și a i se aplica inculpatului o pedeapsă până la minimul general posibil prevăzut de lege.

În susținerea motivelor de apel invocate, inculpatul prin apărător, a depus la dosar o anchetă socială privind situația sa materială și familială (fila 34), o caracterizare emisă de Postul de Poliție (fila 35), precum și practică judiciară.

De asemenea, a solicitat efectuarea unei expertize la Institutul de Medicină Legală I, pentru a se face calculul retroactiv al alcoolemiei, având în vedere și dispozițiile art. 6 lit. d și art. 8 din Ordinul 376/2006, care reglementează modul de recoltare a probelor biologice de sânge.

Instanța, având în vedere efectul devolutiv al apelului, în conformitate cu prevederile art. 371 Cod procedură penală, a admis solicitarea apelantului, dispunând efectuarea unei adrese la Institutul de Medicină Legală I, prin care s-a cerut a se calcula valoarea alcoolemiei pe care o prezenta inculpatul la data de 10 decembrie 2006, ora 18,50, cu probe științifice, și luându-se în considerare și declarația pe care inculpatul a dat-o în fața instanței de apel, consemnată la fila 22 dosar.

În conformitate cu această declarație, rezultă că inculpatul are înălțimea de 1,75 metri, o greutate de 75 - 80 kg, că la data de 10 decembrie 2006, consumase 3 pahare de vin între orele 18 - 18,40, iar în aceeași dată, între orele 16,00 - 17,00 consumat 3 hamburgeri.

Prin adresa 15478/02.12.2008 emisă de Institutul de Medicină Legală I, s-a înaintat instanței raportul de expertiză medico - legală nr. 934/R din 2.12,2008 privind calculul retroactiv al alcoolemiei inculpatului, care concluzionează că acesta, la data critică, în jurul orelor 18,50 când a condus mașina pe drumurile publice, acesta ar fi avut o alcoolemie de circa 0,70 grame la mie.

Tribunalul Suceava - Secția penală prin decizia nr. 8 din 05 ianuarie 2009, admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 109 din 27.03.2008 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr-.

Desființează în parte sentința penală apelată și în rejudecare:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. de art. 87 al. 1 din nr.OUG 195/2002 (în loc de: În baza art. 87 al. 1 din nr.OUG 195/2002 cu aplic. art. 74 - 76 lit. d Cod penal condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare).

Înlătură din sentința penală apelată dispoziția: În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 luni închisoare. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Celelalte cheltuieli judiciare de la instanța de fond și cheltuielile judiciare din recurs au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei a formulat recurs inculpatul, solicitând achitarea sa și pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1Cod penal, cu motivarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Critica nu este întemeiată.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține aceeași situație de fapt expusă în decizia tribunalului cu încadrarea juridică respectivă a faptei.

În mod just s-a apreciat de tribunal că fapta inculpatului, care la data de 10 decembrie 2006, în comuna V, a fost depistat în trafic, conducând un autoturism 1310 cu nr. de înmatriculare - fără a poseda permis de conducere, prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și l-a condamnat la 3 luni închisoare.

Trebuie precizat că la acea dată inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 0,70 grame la mie și are în antecedente o condamnare de 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 78 alin. 1 din OUG195/2002.

În consecință, pentru considerentele arătate în precedent și cum nici din oficiu nu sunt date motive de casare, în baza art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursul de față se va respinge, ca nefondat.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 12 aprilie 1983 în mun. F, jud. S, domiciliat în comuna, sat, județul S, CNP - -, împotriva deciziei penale nr. 8 din 5 ianuarie 2009 a Tribunalului Suceava.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 23.03.2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Pt. jud. aflat în

Semnează președintele

Completului,

Red. Tr.

Dact.

Ex. 2/07.04.2009

Jud. apel -

-

Jud. fond -

Președinte:Biciușcă Ovidiu
Judecători:Biciușcă Ovidiu, Motan Traian, Ilieș Titiana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 116/2009. Curtea de Apel Suceava