Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 120/
Ședința publică din 26 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu
Judecător: - G--
Judecător: - -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul, domiciliat în D, -, -.B,.16, județul V, împotriva deciziei penale nr.155/A din 26 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul inculpat -, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.162/21.01.2008, emisă de Baroul
Procedura legal îndeplinită.
În baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cu mijloace tehnice audio.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului inculpat depune la dosar motivele de recurs și arată că nu mai are cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat acordării cuvântului.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat -, arată că recursul este declarat pe individualizarea pedepsei. Ambele instanțe nu au avut în vedere la individualizarea pedepsei dispozițiile prev. de art. 52 și 72 Cp. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, este la primul conflict cu legea penală, este căsătorit, are în întreținere 2 copii minori și este conducător auto. Consideră că pedeapsa aplicată inculpatului nu este temeinic individualizată și solicită admiterea recursului pentru motivele formulate în scris.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, apreciază că motivul invocat de apărătorul inculpatului este nefondat, instanța de apel a examinat solicitările formulate și pune concluzii de respingerea recursului. Supune atenției necesitatea schimbării încadrării juridice pentru că se judecă pentru art. 79 al.4 din OUG 195/2002, deși textul de lege care se aplică la acest moment este art.87 al.5 din OUG 195/2002, fie a aplicării art.13 din Codul penal, ceea ce la momentul de 26.09.2007 când Tribunalul Vâlceaa examinat apelul inculpatul nu a rezolvat acest aspect.
Apărătorul recurentului precizează că este vorba de OUG din 2002, iar în septembrie 2006 a venit acea modificare, însă procesul era pe rol și potrivit art.13 se aplică inculpatului cea mai favorabilă dispoziție legală din Codul penal.
Recurentul inculpat -, având ultimul cuvânt regretă săvârșirea faptei.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând constată:
Prin sentința penală nr. 106 din 29 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Drăgășani în dosarul nr-, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 79 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, inculpatul - a fost condamnat la 1 an și 3 luni închisoare.
În baza art. 81 cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.
În baza art. 82 alin. 1 Cod penal, termenul de încercare este de 3 ani și 3 luni.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că, în timp ce inculpatul se afla, la data de 13.08.2006, la volanul autoturismului marca 1310 cu nr. de înmatriculare VL - 02 -, a fost oprit de către organele de poliție pentru control; întrucât emana puternic vapori de alcool, i s-a solicitat inculpatului de mai multe ori să meargă la dispensarul medical uman în vederea recoltării de probe biologice, însă acesta a refuzat.
Apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale a fost respins prin decizia penală nr. 155/A din 26 septembrie 2007 Tribunalului Vâlcea, pe motiv că solicitarea apelantului, de a se reține circumstanțe atenuante judiciare, este neîntemeiată.
Împotriva deciziei pronunțate de tribunal, în termen legal a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și solicitând casarea, iar pe fond - reducerea pedepsei aplicate, pe motiv că aceasta a fost greșit individualizată, fără a se ține seama de circumstanțele care caracterizează persoana sa.
Examinând hotărârile atacate cu recurs prin prisma criticii formulate, încadrate în drept în dispozițiile art. 385/9 pct. 14 din Codul d e procedură penală, cum și a cazurilor de casare la care obligă alin. 3 al aceluiași articol, curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Referitor la situația de fapt stabilită de către prima instanță, prin sentința menținută în apel, aceasta este în deplină concordanță cu probele aflate la dosarul cauzei, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost dispusă condamnarea.
A rezultat, astfel, din materialul probator administrat în cauză, că inculpatul s-a împotrivit, la data de 13.08. 2006, solicitărilor insistente ale organului de poliție de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce în prealabil fusese depistat conducând pe drumurile publice un autovehicul, în stare de ebrietate.
Potrivit textului de lege în vigoare la acea dată, fapta comisă de inculpat era pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Instanța de fond s-a orientat, cu ocazia sancțiunii penale pe care a aplicat-o celui în cauză, la pedeapsa ce constituie minimul special prevăzut de legiuitor, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea, gradul de pericol social concret al acesteia, lipsa de sinceritate a inculpatului și încercarea acestuia de a denatura adevărul.
Fără a contesta justețea acestor argumente, este de observat, însă, că acest incident reprezintă, pentru recurentul - inculpat, primul conflict cu legea penală, că după comiterea infracțiunii s-a prezentat în fața organelor
judiciare și a declarat în legătură cu cele întâmplate, toate acestea constituind circumstanțe atenuante personale, prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a) și c) din Codul penal.
Este adevărat, reținerea lor nu este obligatorie pentru instanță, însă în condițiile în care scopul pedepsei, așa cum este prevăzut de art. 52 din același cod, poate fi atins prin sancționarea recurentului cu o pedeapsă situată sub minimul special prevăzut de legiuitor, aplicarea dispozițiilor legale mai sus - menționate se impune, pentru o corectă individualizare a pedepsei.
Fiind incident cazul de casare invocat de recurent, acela prevăzut de art. 385/9 pct. 14 Cod de procedură penală, urmează a se admite recursul declarat de acesta și a se casa ambele hotărâri, în sensul că se va reduce sancțiunea penală, de la 1 an închisoare, la 6 luni închisoare, avându-se în vedere și dispozițiile art. 76 Cod penal.
Ca o consecință, va fi redus în mod corespunzător termenul de încercare.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței penale.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 07 ianuarie 1973, domiciliat în D, -, -.6,.B,.16, județul împotriva deciziei penale nr. 155/A din 26 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Casează în întregime decizia și în parte sentința penală nr. 106 din 29 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, în dosarul nr-.
Face aplicarea disp. art. 74 Cod penal și art. 76 Cod penal.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului, de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.
Reduce corespunzător termenul de încercare, la 2 ani și 6 luni.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehn.
2 ex./17.03.2008
Jud.fond.:.
Jud.apel:
.
Președinte:Marius Gabriel SăndulescuJudecători:Marius Gabriel Săndulescu, Teodora Gheorghe Sorescu