Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1211/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA operator 2711

SECȚIA PENAL

DOSAR NR-

DECIZIA PENAL NR. 1211/

Ședința public din 14 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Constantin Costea

Judector: - -

Judector: G -

Grefier: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Curtea de APEL TIMI ȘOARA - este reprezentat de procuror.

Pe rol, se afl soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 228/A din 16.10.2009 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosarul nr- din 09.06.2009.

La apelul nominal fcut în ședinț public se prezint inculpatul recurent, personal și asistat de avocat ales, cu împuternicire avocațial la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

Se face referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care, aprtorul inculpatului recurent depune la dosarul cauzei dou înscrisuri, unul intitulat "not tehnic" și emis de o societate comercial cu rspundere limitat, iar unul intitulat "not de constatare tehnic auto" și emis de expert tehnic judiciar auto ing.

OG

Nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în dezbateri.

Aprtorul inculpatului recurent solicit, în principal, admiterea recursului, în temeiul art. 38515alin.2 lit.c Cpp raportat la art. 3859pct.10 Cpp, casarea hotrârii Tribunalului Timi ș și trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanței întrucât nu a analizat toate motivele de apel invocate de inculpat; în subsidiar, solicit admiterea recursului în temeiul art. 38515lit.d Cpp, casarea ambelor hotrâri pronunțate în cauz, având în vedere eroare de fapt reținut, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.b și d Cpp. Solicit instanței s se constate c exist la dosarul cauzei declarațiile a doi martori și ale inculpatului care susțin c defecțiunea aprut la autoturism nu mai putea face posibil punerea lui în mișcare în mod normal, de ctre conductorul autor, prin pornirea motorului, astfel c autoturismul a fost împins de ctre cei doi martori și inculpat. De altfel, inculpatul a solicitat și efectuarea unei expertize auto care s elucideze acest aspect, dar Tribunalul Timi șar espins aceast prob.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, apreciind c sentința Judec toriei Deta, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționat a acesteia, este temeinic și legal. Arat c declarația olograf a inculpatului dat în faza de urmrire penal și aflat la fila 7 dosar urmrire penal se coroboreaz cu declarațiile martorei de la filele 10 și 11 din același dosar, astfel c instanța a reținut o stare de fapt corect.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicit admiterea recursului, susținând c este nevinovat.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de faț, constat urmtoarele:

Prin sentința penal nr. 114/29.04.2009 pronunțat de Judec toria Deta în dosar nr-, în baza art. 87 al.1 din nr.OUG195/2002 modificat și completat prin Legea nr. 49/2006, s-a dispus condamnarea inculpatului, la 2 (doi) ani închisoare pentru svârșirea infracțiunii de "Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolic de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art.81 Cp, s-a dispus suspendarea condiționat a executrii pedepsei aplicate.

În baza art. 82 Cp, s-a stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 4(patru) ani calculat de la data rmânerii definitive a prezentei hotrâri.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectrii dispozițiilor art.83 si art. 84 Cod penal.

În temeiul art. 71 cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevzute de art. 64 lit. "a-c" cod penal.

În temeiul prevederilor art. 71 alin. 5 cod penal, s-a dispus suspendarea executrii pedepsei accesorii pe durata suspendrii condiționate a pedepsei principale.

În baza art.191 alin.1 Cpp, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sum de 701,21 lei din care suma de 641,21 lei reprezint costul analizei toxicologice - alcoolemie, trus standard și expertiz medico-legal de interpretare retroactiv a alcoolemiei, iar restul reprezint costuri potrivit art. 189.

C.P.P.

Pentru a hotrî astfel, prima instanț a reținut c în data de 4.12.2008, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul proprietate personal, marca, 1310", cu numrul de înmatriculare - pe strada - din orașul i, în apropierea intersectrii cu DN 59 b, a avut o defecțiune la cablul de ambreiaj al autoturismului și s-a întors la domiciliul su unde a consumat cantitatea de 100 mg . între orele 18,00-18,30, dup care s-a întors la autoturism și, în jurul orei 20,20, a urcat la volanul autoturismului pe care l-a condus pân la intersecția cu DN 58 B, unde nu a acordat prioritate unui autoturism care venea dinspre Reșita, marca VW Golf cu numrul de înmatriculare -, condus de ctre numita, intrând în coliziune cu aceasta, iar în urma impactului a rezultat avarierea ușoar a celor dou autoturisme.

Inculpatul a fost testat de ctre organele de poliție cu aparatul etilotest marca," care s-a activat în proporție de 0,61 %, motiv pentru care, a fost condus la Spitalul orșenesc D unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, aceasta având valorile de 1,45 gr%0 ml sânge la ora 21,00 și de 1,25 gr%0 ml sânge la ora 22,00, iar în urma efecturii unei expertize medico-legale privind interpretarea retroactiva a alcoolemiei inculpatului pentru ora 20,20, la care a condus autoturismul pe drum public, rezultat o alcoolemie teoretic de aproximativ 1,50 gr.%0 ml sânge.

Fiind audiat în ședința public din 08 martie 2009, inculpatul a recunoscut c în data de 4 decembrie 2008 plecat de acas cu autoturismul proprietate personal, 1310, cu nr. de înmatriculare TM - 59 - și a rulat pe strada -, înspre intersecția DN 58 B, unde a rmas fr cablu de ambreiaj. A tras autovehiculul pe partea dreapt, înaintea semnului de "cedeaz trecere" și a plecat acas, pe jos, sunând la telefon un prieten ca s vin s-i repare mașina. Între timp a consumat 100 - 150 gr. . de cas. Inculpatul, împreun cu numitul, s-au întors la mașin unde nu au reușit s înlocuiasc cablul de ambreiaj, îns au încercat s împing autoturismul. Din spate era împins de dou persoane, iar inculpatul din lateral, având intenția de a se urca în mașin, îns nu a apucat. a fost oprit, iar inculpatul și celelalte dou persoane au încercat s traverseze DN 58, moment în care va avut loc impactul cu autovehiculul marca VW, condus de numita. Din impact nu au rezultat nici un fel de daune. Autoturismul a fost remorcat, iar inculpatul a plecat acas, unde a mai consumat . timp în care numita a anunțat organele de poliție, fiind cutat acas de ctre agentul de poliție. Inculpatul s-a prezentat la Poliția unde a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,61 ml gr. la litru de aer expirat. Apoi s-a a fost prezentat la Spitalul D unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei (fila 7).

Martora a declarat c în data de 4 decembrie 2008 se întorcea în loc. de la Reșița. La intrarea în loc., într-o intersecție, a semnalizat stânga, inculpatul se deplasa din sens opus dinspre oraș și se oprise la semnul "cedeaz trecerea", dar nu a așteptat ca ea s fac manevra de virare la stânga, dup ce în prealabil a semnalizat, astfel c, s-au tamponat. Mai susține c inculpatul conducea autoturismul șezând la volan și nu se afla în afara acestuia. Din câte își amintește inculpatul nu a fost însoțit de alte persoane, a coborât din autoturism și i-a înjurat, moment în care a observat c emana halen alcoolic și se cltina pe picioare. Întrucât nu s-a putut înțelege cu inculpatul, a anunțat organele de poliție și pentru c nu s-a produs un accident grav, au fost chemați la Postul de Poliție pentru a da declarații. Dup aceea, inculpatul a fost condus la spital pentru a i se recolta probe de sânge, în vederea stabiliri alcoolemiei, iar inculpatul nu s-a opus. Având în vedere c impactul a fost minor, nu s-au produs daune, nu a emis pretenții faț de inculpat.

În ședința public din 29 aprilie 2009 fost ascultat și martorul, care a artat c în data de 4 decembrie 2008 fost chemat de prietenul su pentru a-l ajuta s repare mașina care rmsese stricat în intersecția cu drumul. În drum spre casa inculpatului s-a întâlnit cu un alt prieten, pe nume, pe care l-a chemat cu el s repare mașina. Când au ajuns la inculpat acas au constatat c acesta consumase . pe mas fiind un pahar pe trei sfert golit. S-au deplasat toți trei la locul unde se afla mașina, dar când au ajuns acolo se întunecase deja și nu au mai vzut s o repare, astfel c s-au hotrât s o împing. Mai susține s nu au intrat cu mașina pe drumul național când numita a virat spre stânga, iar mașinile s-au tamponat "prin ștergere". Dup ce mașina a fost remorcat, au dus-o acas, fiica inculpatului le-a adus la cunoștinț c inculpatul a fost chemat la poliție, iar el l-a însoțit pe inculpat pân la intrare. De alte aspecte nu mai are cunoștinț.

Martorul -, audiat și el în cauz, a declarat c în decembrie 2008 fost chemat de ctre prietenul su pentru a repara o mașin în loc.. S-au deplasat la fața locului și au hotrât s împing mașina din locul unde se afla. Inculpatul a fost în afara autoturismului, lateral, motorul nefiind pornit, iar autoturismul cu care s-a tamponat a virat la stânga, barele celor dou autoturisme ștergându-se ușor. Nu a observat ca inculpatul s fi consumat buturi alcoolice, dar a înțeles c din cauza decesului mamei sale ar fi consumat alcool.

Coroborând aceste declarații cu probele administrate în cursul urmririi penale (conform opisului din dosarul nr. 1095/P/2008), instanța a reținut urmtoarea stare de fapt:

Inculpatul a condus autoturismul marca,"1310 cu numrul de înmatriculare - pe drum public în orasul, in jurul orei 2020, având o îmbibație alcoolic de aproximativ 1,50 gr%0 ml sânge, iar în apropierea intersectrii cu DN 59 Baa vut o defecțiune la cablul de ambreiaj al autoturismului și s-a întors la domiciliul sau unde a consumat cantitatea de 100 mg . dup care, s-a întors la autoturism și în jurul orei 2020urcat la volanul autoturismului pe care l-a condus pân la intersecția cu DN 58 B, unde nu a acordat prioritate unui autoturism care venea dinspre Reșita, condus de ctre numita, intrând în coliziune cu aceasta, iar în urma impactului a rezultat avarierea ușoar a celor dou autoturisme.

Inculpatul, deși nu a recunoscut c a condus autoturismul dup ce a consumat buturi alcoolice, martorii și fiind propuși abia în faza de cercetare judectoreasc, deși puteau fi ascultați și în faza de urmrire penal, prima instanț a reținut declarația martorei din care a rezultat faptul c inculpatul se afla la volanul autoturismului în momentul în care s-a produs impactul și coborând din autoturism i-a înjurat, situație în care a observat c emana halen alcoolic și se cltina pe picioare. De asemenea, conform buletinului de analiz toxicologic - alcoolemie nr. 1117/A/10.12.2008 al IML T privind interpretarea retroactiv a alcoolemiei pentru ora 2020, inculpatul avea o îmbibație alcoolic în sânge de aprox. 1,50 ml sânge.

Prin conduita lui, inculpatul a adus atingere relațiilor sociale privitoare la circulația pe drumurile publice, creând o stare de pericol pentru participanții la trafic.

În drept, fapta inculpatului constituie infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de ctre o persoan care are în sânge o îmbibație alcoolic ce depșește limita legal, prevzut și pedepsit de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 - republicat.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel inculpatul, criticând soluția ca netemeinic în condițiile în care este nevinovat, precizând c nu a condus autoturismul care avea o defecțiune la cablul de ambreiaj dar c, a consumat alcool la domiciliu atunci când s-a deplasat pentru a-și procura uneltele necesare reparației.

Prin decizia penal nr. 228/A din 16 octombrie 2009 pronunțat în dosarul nr-, Tribunalul Timi ș, în baza art. 379 pct.1 lit.b Cpp, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul.

Examinând sentința apelat prin prisma motivelor de apel invocate, precum și în limitele prev. de art. 371.C.P.P. tribunalul a constatat c prima instanț, pe baza probelor administrate în cursul cercetrii penale, a urmririi penale și a cercetrii judectorești, a reținut în mod corect starea de fapt astfel cum aceasta a fost descris în actul de sesizare al instanței, înlturând declarațiile martorilor și, prietenii inculpatului, pe care acesta i-a invocat ca fiind prezenți la locul accidentului doar în cursul cercetrii judectorești.

Instanța de fond a avut îns în vedere atât proba științific a buletinului de analiz toxicologic-alcoolemie nr. 1017/A din 08.12.2008 a LT, cât și declarația martorei oculare care a precizat c inculpatul, aflându-se la volan, s-a oprit la semnul " cedeaz trecerea", dar nu a mai așteptat ca martora s finalizeze curba la stânga de pe drumul național pe drumul secundar, pe care se afla inculpatul, acesta din urm punând în mișcare autoturismul su, rezultând o coliziune ușoar prin frecarea celor dou autoturisme, martora menționat a precizat c inculpatul nu era însoțit de nici o alt persoan, c a avut o atitudine agresiv, se cltina pe picioare și emana halen alcoolic.

În consecinț, pedeapsa de doi ani aplicat inculpatului, corect individualizat conform prev. art. 72.Cod Penal, și respectiv întemeiat și motivat, aplicarea prevederilor art. 81- 83.pen. cu privire la modalitatea executrii pedepsei, a fost considerat ca temeinic și legal, motiv pentru care s-a respins apelul declarat de inculpatul.

Împotriva deciziei penale nr. 228/A/16.10.2009 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosarul nr- din 09.06.2009 a declarat recurs în termenul legal (la data de 21.10.2009) inculpatul, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMI ȘOARA - Secția Penal sub nr- din 30.10.2009.

Recursul nu a fost motivat în scris, fiind susținut oral de ctre inculpat și aprtorul ales, conform concluziilor din parte introductiv a prezentei decizii.

La termenul de azi, inculpatul a depus la dosar prin aprtor dou înscrisuri, unul intitulat "not tehnic" și emis de o societate comercial cu rspundere limitat, iar unul intitulat "not de constatare tehnic auto" și emis de expert tehnic judiciar auto ing.

OG

Potrivit art. 38514alin. 1. proc. pen. instanța verific hotrârea atacat pe baza lucrrilor și materialului din dosarul cauzei și a oricror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs.

Înscrisurile la care se refer acest text de lege sunt înscrisurile ca mijloace de prob, respectiv numai acele înscrisuri care în conținutul lor materializeaz un act de gândire și voinț cu relevanț asupra faptelor sau împrejurrilor de fapt ce constituie obiectul probațiunii într-o cauz penal (de exemplu, un jurnal personal al fptuitorului în care sunt cuprinse date referitoare la svârșirea infracțiunii, scrisorile de amenințare sau șantaj etc.). Or, inculpatul tinde s dea înscrisurilor amintite valoarea unei constatri tehnico-științifice sau a unei expertize, împrejurare inadmisibil.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu poate avea în vedere la soluționarea recursului înscrisurile depuse de inculpat prin aprtor la termenul de judecat de azi.

Examinând decizia atacat prin prisma motivelor de recurs analizate din oficiu conform art. 3859alin. 3. proc. pen. Curtea constat c recursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce urmeaz.

Se observ c motivul de recurs privind nemotivarea soluției instanței de apel nu este întemeiat.

Pentru a fi incident în cauz motivul de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 9. proc. pen. este necesar ca instanța de apel s nu fi motivat soluția, motivele s fi fost obscure sau motivarea s contrazic dispozitivul.

Or, instanța de apel a motivat însușirea soluției primei instanțe sub ambele aspecte invocate de inculpatul apelant: înlturarea declarațiilor celor 2 martori audiați de prima instanț la propunerea inculpatului și defecțiunea tehnic a autoturismului.

În privința motivului de recurs referitor la eroarea grav de fapt care s fi avut drept consecinț pronunțarea unei hotrâri greșite de condamnare, Curtea consider c nici acesta nu poate fi reținut, incidența art. 3859alin. 1 pct. 18. proc. pen. fiind condiționat de constatarea de ctre instanța a crei hotrâre se atac a unor fapte neconforme cu realitatea, deci contrare legii, firii omului sau legilor naturii.

Din probatoriul administrat rezult, dincolo de orice îndoial rezonabil, c inculpatul recurent a comis infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolic peste limita legal prev. de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 aprobat cu modificri și completri și republicat prin Legea nr. 49/2006, reținut în sarcina sa.

Astfel, sub acest aspect, declarațiile sale din faza de urmrire penal (filele 7, 8, 9 bis dosar de urmrire penal) se coroboreaz cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii ( 5 dosar urmrire penal), cu rezultatul testrii aerului expirat ( 5 dosar urmrire penal), cu declarațiile martorei ( 10, 11 dosar urmrire penal, 16 dosar prim instanț), cu buletinul de analiz toxicologic-alcoolemie nr. 1017/A/10.12.2008 întocmit de Institutul de Medicin Legal T ( 14 dosar urmrire penal) și cu raportul de expertiz medico-legal privind interpretarea retroactiv a alcoolemiei ( 16-17 dosar urmrire penal).

Deși în faza de urmrire penal inculpatul a recunoscut svârșirea faptei, în faza judecții și-a modificat poziția procesual și a încercat s acrediteze ideea c nu a condus mașina, ci doar a împins-o, fr ca aceasta s aib motorul pornit. În acest sens a propus spre audiere doi martori ( și -). Prima instanț și instanța de apel au apreciat în mod just c declarațiile acestora sunt prtinitoare și nu pot fi reținute. Inculpatul a fost nesincer când a susținut c la fața locului s-au aflat și cei doi martori, ca de altfel și aceștia în declarațiile lor, aceast nesinceritate fiind dovedit prin declarațiile inculpatului din cursul urmririi penale (care nu a amintit nimic de pretinsa prezenț la fața locului a acestor martori, în condițiile în care procesului - posibilitatea pronunțrii unei condamnri - ar fi impus ca inculpatul s se apere corespunztor în aceast manier înc de la constatarea faptei), declarația martorei (care a artat c inculpatul conducea autoturismul su șezând pe scaunul șoferului și c nu-și aduce aminte ca acesta s fi fost însoțit de alte persoane) și procesul-verbal de constatare a infracțiunii, în care nici organele de poliție, nici inculpatul și nici martora nu amintesc despre prezența altor persoane care s-l fi însoțit pe inculpat.

Prima instanț și instanța de apel au apreciat în mod corect c fapta a fost comis de ctre inculpat cu vinovție și c prezint pericolul social al unei infracțiuni, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii reținute în actul de sesizare a instanței.

În privința sancțiunii, instanța de recurs remarc faptul c prima instanț a aplicat o pedeaps de 2 ani închisoare, în cuantum orientat spre minimul prevzut de lege (de la 1 la 5 ani - art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, aprobat cu modificri și completri și republicat prin Legea nr. 49/2006, cu modificrile și completrile ulterioare), în condițiile în care pe de o parte inculpatul nu are antecedente penale, are ocupație și studii medii, iar pe de alt parte în starea în care se afla inculpatul a cauzat un accident rutier (autoturismul condus de el a lovit un autoturism care se deplasa pe drumul cu prioritate, înclcând o norm esențial de circulație rutier), nivelul alcoolemiei era ridicat (1,45 la prima prob, la 30 de minute dup evenimentul rutier, respectiv 1,25 la a doua prob, la 1 or și 30 de minute dup evenimentul rutier, calculul retroactiv relevând o valoare de aproximativ 1,5 ), iar comportamentul procesual a fost necorespunztor (deși inițial a recunoscut svârșirea faptei - în faza de urmrire penal, în faza judecții și-a modificat poziția procesual și a încercat s acrediteze ideea c nu a condus mașina, ci doar a împins-o, fr ca aceasta s aib motorul pornit). În raport de aceste împrejurri, pedeapsa de 2 ani închisoare apare ca fiind corespunztoare gradului de pericol social al faptei și al fptuitorului.

Referitor la individualizarea executrii pedepsei închisorii, se constat c în mod corect s-a dispus suspendarea condiționat a executrii, vzându-se cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale și aprecierea c scopul pedepsei poate fi atins chiar fr executarea acesteia.

Instanța de recurs observ c prima instanț a individualizat în mod corect și pedepsele accesorii, interzicând inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) - c) pen. pe durata pedepsei închisorii și suspendând apoi executarea pedepselor accesorii pe durata suspendrii pedepsei închisorii. Prin svârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, inculpatul devine nedemn s aleag sau s fie ales în autoritțile publice sau în funcții elective publice ori s ocupe o funcție implicând exercițiul autoritții de stat. De asemenea, interzicerea exercitrii dreptului de a desfșura activitatea de conductor auto este determinat de periculozitatea fptuitorului care a svârșit infracțiunea în exercitarea acestei activitți.

În privința pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege prev. de art. 64 alin. 1 teza I pen. în cauza Hirst contra Marii Britanii din 30 martie 2004, Curtea European a Drepturilor Omului a statuat c o interdicție absolut de a vota impus tuturor deținuților nu intr în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției, întrucât nu exist o legtur între interdicția votului și prevenirea infracțiunilor sau scopul reinserției sociale a infractorilor. Dreptul la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției nu este absolut și poate face obiectul unor limitri, statele contractante având o larg marj de apreciere în materie. Aceast marj de aprecierea nu este nelimitat. Restricțiile și limitrile în materia dreptului la vot trebuie apreciate de o instanț independent în fiecare caz în parte. O restricție general, automat și nediferențiat, la un drept consacrat de Convenție și care are o importanț crucial, trece peste o marj de apreciere acceptabil oricât de larg ar fi ea și este incompatibil cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției.

Referitor la cauza de faț, instanța de recurs consider c faț de natura infracțiunii svârșite de inculpat (conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolic de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge) și circumstanțele concrete ale svârșirii acesteia (nivelul ridicat al alcoolemiei, producerea unui eveniment rutier prin înclcarea unei norme rutiere de baz - neacordarea prioritții de trecere altui autoturism, efectele consumului de alcool asupra strii fizice și psihice a inculpatului - când a coborât din mașin se cltina pe picioare și i-a înjurat pe ocupanții autoturismului cruia nu i-a acordat prioritate) se impune a se aplica acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege.

Potrivit art. 36 din Constituția României cetțenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani împliniți pân la ziua alegerilor inclusiv.

Nu au drept de vot debilii sau alienații mintali, puși sub interdicție, și nici persoanele condamnate, prin hotrâre judectoreasc definitiv, la pierderea drepturilor electorale.

Dispozițiile constituționale sunt preluate în Legea electoral.

Este adevrat c într-o societate democratic și dreptul la alegeri libere este o valoare fundamental.

Îns, din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a se abține de la svârșirea de infracțiuni rutiere intenționate, în contextul mai larg al creșterii alarmante a numrului faptelor antisociale la regimul circulației rutiere, se impune în mod rezonabil concluzia c inculpatul nu este în msur s aprecieze asupra modului cum este guvernat țara și s-și exprime opinia cu privire la alegea corpului legislativ.

Prin urmare, este proporțional și justificat msura interzicerii drepturilor sale electorale de ctre instanț pe durata pedepsei.

Curtea constat c în cauz nu sunt incidente alte motive de recurs ce pot fi luate în considerare din oficiu potrivit art. 3859alin. 3. proc. pen.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) proc. pen. va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 228/A/16.10.2009 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosarul nr- din 09.06.2009.

În temeiul art. 192 alin. 2. proc. pen. inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct. 1 lit. b) proc. pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 228/A/16.10.2009 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosarul nr- din 09.06.2009.

În temeiul art. 192 alin. 2. proc. pen. oblig inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.

Definitiv.

Pronunțat în ședinț public, azi, 14.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR

- - - - G -

GREFIER

- -

Red /18.12.09

Tehnored. 2.ex./21.12.09

PI. - - - Jud.

-; - Trib.

Președinte:Constantin Costea
Judecători:Constantin Costea, Florin Popescu, Gheorghe Bugarsky

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1211/2009. Curtea de Apel Timisoara