Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 153/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.153/R/2010

Ședința publică din 25 februarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Valentin Chitidean

JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Vasile Goja Maria Boer

- -

GREFIER: - -

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -

S-a luat spre examinare recursul declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ împotriva deciziei penale nr. 236/din 11 decembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș privind pe inculpatul G având ca obiect infracțiunea privind circulația pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev de art. 87 alin 1 din OUG nr. 195/2002.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru inculpat apărătorul desemnat din oficiu, din cadrul Baroului de avocați C, cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în cauză, casarea hotărârii instanței de apel cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe, considerând că apelul a fost greșit admis.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică deoarece, prin reținerea unor circumstanțe atenuante a fost aplicată o pedeapsă greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 3859pct 14 din Codul d e procedură penală.

Conform art. 72 din Codul penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Între împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante, conform art. 74 lit a și c din Codul penal, se află și conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii și atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.

Este real că inculpatul G nu are antecedente penale și că a recunoscut săvârșirea infracțiunii.

Se constată că recunoașterea săvârșirii infracțiunii s-a datorat faptului că organele de poliție s-au deplasat la fața locului urmare a accidentului provocat de către inculpat.

La individualizarea pedepsei era necesar să se țină seama de consecințele faptei respective, consecințe care constau nu doar într-o stare de pericol creată prin săvârșirea faptei, cât și în avarierea unor autoturisme de către inculpat.

De asemenea, era necesar să se țină seama la stabilirea cuantumului pedepsei de valorile însemnate ale alcoolemiei, situație care sporește gradul de pericol social pentru siguranța rutieră.

În raport de aceste elemente pedeapsa de 6 luni închisoare, care reprezintă practic J din minimul special prevăzut de lege, apare ca fiind greșit individualizată.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul G solicită respingerea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe, cu onorariu avocațial din Fondul Ministerului Justiției.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 1864 din 20.10.2009 Judecătoria Baia Marea dispus condamnarea inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit potrivit art. 82 Cod penal.

În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal i s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 4074/P/2008 din 13.04.2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Marea fost trimis în judecată inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, faptă pe care acesta a recunoscut-

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 22.09.2008, în jurul orei 1735, în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare MM 35983 pe strada - din municipiul B M, inculpatul Gap ierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu două autoturisme care erau parcate în dreptul imobilului cu numărul 3.

Organele de poliție sosite la fața locului i-au solicitat inculpatului să se supună testării cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 1755, apoi a fost condus la Spitalul Județean de Urgență "Dr. " din Municipiul B M, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. - din 22.09.2008 al Serviciului Medico-Legal Județean M, inculpatul Gaa vut în sânge o îmbibație alcoolică de 1,70 %o la prima probă recoltată la ora 1820și respectiv 1,55 %o la cea de-a doua probă recoltată la ora 1940.

În drept:

Fapta inculpatului G care, în data de 22.09.2008, în jurul orei 1735, condus pe drumurile publice autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare MM -, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002.

În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 72 Cod penal, având în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite, în raport și de împrejurările concrete ale comiterii, instanța îl va condamna pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, minimul special prevăzut de lege.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, fiind îndeplinite și celelalte condiții ale art. 81 Cod penal, instanța va dispune suspendarea condiționată a executării pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal, atrăgându-i atenția inculpatului asupra faptului că nerespectarea cerințelor legale prevăzute de art. 83 Cod penal atrage revocarea suspendării.

Față de împrejurarea că exercitarea unei funcții publice este incompatibilă cu o condamnare pentru comiterea unei infracțiuni, instanța va interzice inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a teza II-a Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul G, care prin avocat a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

Prin decizia penală nr.236 pronunțată la data de 14 decembrie 2009 în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b pr.pen. art. 378.pr.pen. a fost admis apelul declarat de apelantul-inculpat G, domiciliat în B M-. 72 jud. M împotriva sentinței penale nr. 1864 din 20.10.2009 a Judecătoriei Baia Mare, pe care a desființat-o în parte și judecând:

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului, fiul lui și, născut la 25.01.1953 în com. M, jud. M, domiciliat în B M-/35 jud. M, de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a, c pen. art. 76 lit. d pen.

În temeiul art. 81.pen.a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor articolului 83.pen.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

În temeiul art. 192 alin. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că nstanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, în baza probațiunii administrate.

Reținând vinovăția inculpatului, Judecătoria Baia Marea dat faptei de care acesta a fost acuzat o încadrare juridică corespunzătoare.

Având însă în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat infracțiunea pe care a săvârșit-o și în raport și de lipsa antecedentelor penale, ținând cont și de criteriile generale de individualizare a pedepsei, tribunalul a apreciat că în favoarea inculpatului pot fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a, c Cod penal.

Ca o consecință a reținerii circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului (art. 74 lit. a, c Cod penal), tribunalul a admis apelul declarat de acesta împotriva sentinței atacate, a desființat în parte această sentință și judecând procedând la o reindividualizare a pedepsei a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, fiind întrunite și celelalte condiții prevăzute de lege, în temeiul art. 81 Cod penal tribunalul a dispus suspendarea condiționată a executării pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni și a atras atenția acestuia asupra prevederilor art. 83 Cod penal.

Restul dispozițiilor sentinței atacate au fost menținute, iar în temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate cu menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

În motivele de recurs s-a arătat că prin sentința penală nr.1846 din 20 noiembrie 2009 Judecătoriei Baia Mare inculpatul Gaf ost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, iar în baza art.81 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

TRIBUNALUL MARAMUREȘ prin decizia penală nr.236 din 11 decembrie 2009 admis apelul formulat de inculpat cu desființarea hotărârii primei instanțe, iar în rejudecare a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare cu aplicarea art.74 lit.a și c raportat Cod Penal la art.76 lit.d

Cod Penal

Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ apreciază că această decizie este nelegală și netemeinică prin reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și cu reducerea corespunzătoare a pedepsei aplicate acestuia.

Potrivit art.72 la Cod Penal stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea socială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Între împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante conform art.74 lit.a și c se Cod Penal află și conduita bună a infractorilor înainte de săvârșirea infracțiunii și atitudinea acestuia după săvârșirea faptei, rezultând din prezentarea sa în fața autorităților, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.

adevărului că inculpatul G nu are antecedente penale și că a recunoscut săvârșirea infracțiunii, însă recunoașterea comiterii faptei s-a datorat faptului că organele de poliție s-au deplasat la fața locului ca urmare a accidentului provocat de inculpat.

Recursul formulat de parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ urmează să fie respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Instanțele de fond și de apel au reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și necontestată de inculpat în sensul că la data de 22 septembrie 2008 în jurul orei 17,35 în timp ce inculpatul conducea un autoturism marca BMW cu nr. de înmatriculare MM-35983 pe str. - din municipiul BMa pierdut controlul volanului și a intrat în coleziune cu alte două autoturisme care era parcate în dreptul imobilului cu nr.3.

Organele de poliție sosite la fața locului l-au testat pe inculpat cu aparatul echilotest care a indicat o valoarea de 0,88 ml./litru alcool pur în aerul expirat la ora 17,55, după care inculpatul a fost condus la IML M unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta având o alcoolemie de 1,70 gr.%.0 la prima probă recoltată ora 18,20 și de 1,55 gr.%.0 la cea de-a doua probă recoltată ora 19,40.

Corect a fost încadrată în drept fapta comisă de inculpat, întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, iar pedeapsa aplicată acestuia a fost stabilită în limitele prevăzute de lege pentru fapt reținută în sarcina inculpatului ținându-se seama de dispozițiile art.72 pedeapsă Cod Penal care a fost suspendată condiționată, întrucât inculpatul nu are antecedente penale.

În mod întemeiat s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.a și c iar Cod Penal pedeapsa aplicată acestuia a fost redusă sub limita minimă prevăzută de lege, deoarece inculpatul nu are antecedente penale, este pensionar, a recunoscut și regretat fapta comisă.

Având în vedere că în mod întemeiat s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, iar pedeapsa aplicată acestuia a fost redusă sub limita minimă prev. de lege în baza rt.38515pct.1 lit.b recursul C.P.P. formulat de parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ împotriva deciziei penale nr.236 din 11 decembrie 2009 Tribunalului Maramureș urmează să fie respins ca nefundat.

În baza rt.189 urmează C.P.P. să se stabilească în favoarea baroului de Avocați C suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu care va fi suportat din.

Cheltuielile judiciare suportate de stat în recurs urmează să rămână în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL M împotriva deciziei penale nr.236/A din 11 decembrie 2009 Tribunalului Maramureș.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu, ce se va plăti din.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămâne în sarcina acestuia.

Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Vasile Goja Maria Boer

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./

3 ex./01.03.2010./Jud.fond./

Președinte:Valentin Chitidean
Judecători:Valentin Chitidean, Vasile Goja Maria Boer

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 153/2010. Curtea de Apel Cluj