Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 160/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.160
Ședința publică din data de 8 februarie 2008
PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran
JUDECĂTOR 2: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 13.01.1965, domiciliat în com. sat V, jud.D, împotriva deciziei penale nr.210/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, împotriva sentinței penale nr.124/25.05.2007 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr-.
S-a desființată sentința penală atacată și, pe fond, în baza art.77 alin.1 din nr.OUG195/2002, art.85 alin.1 după modificările din 10.12.2005, cu art.33 lit.a și art.37 lit.b C.P.P. a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.
În baza art.81 alin.1 din nr.OUG195/2002 (art.86 alin.1 după modificările din 10.12.2005), cu art.33 lit.a și art.34 lit. a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare, iar în baza art.81 alin.1 din nr.OUG195/2002 (art.89 alin.1 după modificările din 10.12.2005) cu art.33 lit. și 34 lit.b la 2 ani închisoare.
În baza art.34 alin.1 lit. C.P.P. s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art.71 alin.1 s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. și b pe perioada executării pedepsei, cheltuielile judiciare avansate de stat rămând în sarcina acestuia.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, care depune la dosar împuternicire avocațială nr.815/1.02.2008 emisă de Baroul Prahova.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței, avocet ia legătura cu recurentul, precizând că nu mai are alte cereri de formulat, cu mențiunea că apreciază că nu s-a menționat corect calitatea sa în cauza de față, și anume parte vătămată- fiind cel care a anunțat organele de poliție despre producerea accidentului în cauză.
Se procedează la audierea recurentului-inculpat, acesta precizând că este de accord să fie ascultat, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Avocat, pentru recurentul inculpate, și reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea, față de susținerile părților in sensul că nu mai au cereri de formulat in cauză, precum si față de actele si lucrările dosarului constată cercetarea judecătorească încheiată si acordă cuvântul in dezbaterea recursului.
Avocat, pentru recurentul inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c C.P.P. deoarece autoturismul nu a fost condus de acesta, ci de către concubina sa de la acea dată numita.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat, din probele administrate în cauză rezultând vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost cercetat ș condamnat, cu atât mai mult cu cât în urma experimentului judiciar efectuat a rezultat faptul că martora despre care inculpatul susține că se face vinovată de săvârșirea inracțiunii nu știa să pornească autoturismul.
Mai solicită a se avea în vedere declarațiile date de părți la urmărirea penală, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care deține un cazier judiciar bogat, ceea ce denotă perseverența infracțională a acestuia.
Recurentul inculpat, având cuvântul personal, arată că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, precizând că nu a autoturismul, mașina fiind condusă de către concubine sa,.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.124 din 25.05.2007 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr-, în baza art.11 pct.2 lit. C.P.P. rap. la art.10 lit. C.P.P. s-a dispus achitarea inculpatului, fiul lui și, născut la 13.01.2005 în G, județul D, cu domiciliul în comuna, sat V, județul D, pentru infracțiunea prev. de art.77 alin.1 din nr.OUG195/2002 (în numerotarea articolelor de la data de 10.12.2005) deoarece fapta nu a fost săvârșită de inculpat.
În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit. C.P.P. s-a dispus achitarea pentru același inculpat, pentru infracțiunea prev. de art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002 (numerotarea articolelor la data de 10.12.2005) deoarece fapta nu a fost săvârșită de inculpat.
În baza art.11 pct.2 lit. C.P.P. rap. la art.10 lit. C.P.P. s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.81 alin.1 din OUG195/2002 (în numerotarea articolelor de la data de 10.12.2005) deoarece fapta nu a fost săvârșită de inculpat.
În baza art.192 alin.3 cheltuielile C.P.P. judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în cauză nu există corespondentul probator suficient pentru a aprecia asupra vinovăției inculpatului în legătură cu cele trei fapte penale săvârșite la legea circulației la data de 10.12.2005.
Au fost avute în vedere declarațiile inculpatului și a învinuitei, ale martorilor G, și precum și procesele verbale de constatare ale oraganelor de poliție.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele scrise de apel se critică hotărârea instanței de fond pentru considerentul că achitarea inculpatului s-a dispus în condițiile în care instanța de fond nu a administrat nemijlocit toate probele și nu a făcut o apreciere de ansamblu a probelor testimoniale cu cele de ordin științific și constatările organelor de poliție, acordând preferință declarațiilor martorilor, și care cu ocazia cercetării judecătorești au revenit la declarațiile date în cursul urmării penale fără o motivare justificată.
Prin promovarea apelului Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeștia solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței penale atacate, și pe fond reținând vinovăția inculpatului să se pronunțe condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.85 alin.1, art.86 alin.1 și art.89 alin.1 din nr.OUG195/2002 cu aplic. art.33 lit.a și 37 lit.b
Prin decizia penală nr.210 din 22.10.2007, Tribunalul Dâmbovița -Secția penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, a desființat sentința penală atacată și, pe fond, în baza art.77 alin.1 din nr.OUG195/2002, art.85 alin.1 după modificările din 10.12.2005, cu art.33 lit.a și art.37 lit.b C.P.P. a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.
În baza art.81 alin.1 din nr.OUG195/2002 (art.86 alin.1 după modificările din 10.12.2005), cu art.33 lit.a și art.34 lit. a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare, iar în baza art.81 alin.1 din nr.OUG195/2002 (art.89 alin.1 după modificările din 10.12.2005) cu art.33 lit. și 34 lit.b la 2 ani închisoare.
În baza art.34 alin.1 lit. C.P.P. s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art.71 alin.1 s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. și b pe perioada executării pedepsei, cheltuielile judiciare avansate de stat rămând în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Dâmbovițaa reținut următoarele:
După cum rezultă din probele de la dosar, în noaptea de 9/10.12.2005 inculpatul a condus pe drum public autoturismul înmatriculat în circulație cu nr.B-- autovehicul având numărul de înmatriculare expirat, fără a avea permis de conducere și a părăsit locul accidentului, după ce a pătruns într-un șanț și l-a avariat, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.77 alin.1, 78 alin.1 și 81 alin.1 din nr.OUG195/2002 cu aplic. art.33 lit. și 37 lit.
Deși inițial, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, ulterior a acreditat ideea că autoturismul a fost condus de, sora sa, împrejurare infirmată prin experimentul judiciar întocmit de organul de poliție la data de 9 iunie 2006 când așezată la volanul autoturismului sus-numita nu a știut nici măcar să introducă cheia în contact și să pornească autovehiculul.
Cu această ocazie s-a mai constatat că nu avea deprinderile pentru a introduce maneta de schimbător de viteze în vreo treaptă solicitând încetarea experimentului judiciar (procesul verbal de la fila 15 dosar ).
Împrejurarea că martorii audiați cu ocazia cercetării judecătorești, în cauză au revenit la declarațiile date în cursul urmării penale fără o justificare plauzibilă, a condus la concluzia că aceștia nu au spus adevărul în fața instanței.
S-a mai reținut că instanța de fond trebuia să facă o apreciere de ansamblu, în conexiune a declarațiilor martorilor, G și, toțu rude cu inculpatul, cu celelalte probe - procesle verbale de constatare ale organelor de poliție, fără a da întâietate declarațiilor date cu ocazia cercetării judecătorești în detrimentul celor prezentate în cursul urmăririi penale și la care s-a revenit în mod nejustificat.
De asemenea, s- reținut că în cauză în cursul procesului penal au fost administrate probe din care rezultă vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor la legea circulației prevăzute și sancțiunea de art.77 alin.1 (art.85 alin.1 după modificările din 10.12.2005), art.78 alin.1 din nr.OUG195/2002 (art.86 alin.1 în numerotarea articolelor la data de 10.12.2005) și art.81 alin.1 din OUG195/2002 (art.89 alin.1 în numerotarea articolelor de la data de 10.12.2005), cu aplicarea art.33 lit. și art.37 lit.b, fiind aplicate pedesele astfel cum acestea au fost arătate mai sus.
La individualizarea pedepselor aplicate au fost avute în vedere criteriile stabilite prin art.72, și anume gradul de pericol social al faptelor săvârșite, împrejurările concrete în care acestea au fost comise și circumstanțele personal ale făptuitorului.
Împotriva deciziei nr.210/22.10.2007 a Tribunalului Dâmbovița -Secția penală a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a indica în scris motivele de recurs.
În susținerile orale ale acestei căi de atac, recurentul a precizat că se impune casarea celor două hotărâri judecătorești anterioare întrucât nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, precizând că din probele administrate rezultă că autoturismul a fost condus de concubina sa de la acea dată, numita.
Examinînd recursul formulat, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate cât și conform art.3859alin.3 C.P.P. Curtea apreciază că această cale de atac este nefondată, așa cum se va arăta în continuare:
În mod justificat instanțele anterioare în urma analizării probatoriilor administrate în cauză au apreciat că inculpatul se face vinovat pentru comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
în acest sens sunt declarațiile numitei, date după experimentul judiciar efectuat de către organele de cercetare penală, când s-a stabilit cu certitudine că această persoană nu are nici cele mai mici cunoștințe cu privire la conducerea unui autoturism. În această situație, apărările inculpatului conform cărora ar fi condus autoturismul sunt vădit nefondate.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.38515pct.1 lit.b va C.P.P. respinge recursul ca nefondat.
Văzând și disp. art.192 alin.2 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui ȘI, născut la 13.01.1965, domiciliat în com., sat V, jud.D, împotriva deciziei penale nr.210/22.10.2007 a Tribunalului Dâmbovița și sentinței penale nr.124/25.05.2007 a Judecătoriei Găești.
Obligă recurentul la 180 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red../.red.
4 ex/20.02.2008
fond - Jud.
jud. fond
apel - Tb.
jud. apel ,
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Mihai Viorel TudoranJudecători:Mihai Viorel Tudoran, Paul Mihai Frățilescu