Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 223/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ N 223/R/2008
Ședința publică din 17 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Groza Gheorghe G - președintele instanței
JUDECĂTOR 2: Soane Laura
JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela
Procuror: - -
Grefier:
S- luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr. 311/A din 5 noiembrie 2007 Tribunalului Bihor.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat apărătorul ales al inculpatului recurent G, av. în substituire -, în baza împuternicirii avocațiale de substituire din 17.04.2008 și a lipsit inculpatul recurent
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu inculpatul, la una dintre adrese se menționează "destinatar mutat", după care:
Apărătorul inculpatului recurent arată că procedura de citare cu inculpatul la cea de-a doua adresă s-a îndeplinit prin afișare, fără să se arate motivul pentru care s-a făcut afișarea.
Instanța consideră că procedura de citare la a doua adresă a inculpatului este îndeplinită.
Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii dare în apel și în primă instanță și aplicarea unei pedepse sub minimul special, având în vedere atitudinea sinceră a recurentului, faptul că regretă fapta, are 2 copii minori în întreținere, astfel că o pedeapsă de 6 luni închisoare este prea mare.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond. Raportat la infracțiunea săvârșită și la stare de recidivă postcondamnatorie, apreciază că pedeapsa este temeinică și legală.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin nr. 1105 din 29.06.2007, pronunțată de Jud.O, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 334. Proc. Pen. a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută la art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 in art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b penal.
În baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b și 74,76. penal, a fost condamnat inculpatul G la o pedeapsă de 6 luni inchisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având in singe o imbibație alcoolică ce depășește limita legală.
În baza art. 71, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 46 lit a,b până la terminarea executării pedepsei
În baza art. 191. Proc. Pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În data de 20.08.2006 în jurul orei 20.00 inculpatul Gac ondus autoturismul cu nr. de înmatriculare - pe DC 20 în comuna sat. A fost oprit pentru control de către organele de poliție din. A fost testat cu aparatul alcooltest marca rezultând concentrația de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 20.28. Din acest motiv a fost condus la dispensarul uman din pentru recoltarea de probe biologice. I s-a recoltat o singură probă de sânge la ora 20.50 care a stabilit că avea o imbibiție de 1,90 alcool pur în sânge.
Starea de fapt astfel cum a fost descrisă se probează cu declarațiile inculpatului, proces verbal de constatare, rezultat alcooltest, buletin de examinare clinică, proces verbal de recoltare, buletin de analiză toxicologică.
Impotriva acestei sentințe penale, in termen legal a declarat apel inculpatul G solicitand desființarea hotarârii atacate ca netemeinică și nelegală, iar in rejudecarea cauzei reducerea pedepsei aplicate inculpatului motivand că consumul de alcool al inculpatului a fost redus, respectiv 4 beri, distanta pe care s-a deplasat inculpatul a fost redusă, respectiv până la magazinul din sat, inculpatul a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal, a recunoscut si regretat savarsirea faptei.
Prin decizia penală nr. 311/A/2007, Tribunalul Bihor În baza art.379 pct.2 lit."a" Cod procedură penală, a admis apelul penal declarat de inculpatul apelant G împotriva sentinței penale nr. 1105 din 29.06.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a desființat-o în sensul că a limitat interzicerea drepturilor prevăzute de art.71, 64 lit.a, b Cod penal la dispoziția art.71, 64 lit.c teza II și lit.b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
A menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare aurămas în sarcina statului.
Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus virarea în favoarea Baroului Bas umei de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu conform delegației nr.4399/2007 (fila 11).
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Examinand sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate cat si din oficiu, tribunalul a retinut că aceasta este temeinică și legală raportat la acestea, insă apelul a fost admis ca fondat in baza art. 379 pct. 2 lit.a Pr. iar sentința atacată a fost reformată doar in ce priveste continutul pedepselor accesorii.
Hotarârea instantei de fond este temeinică și legală, in cauza dovedindu-se pe baza unor probe certe că inculpatul a condus pe drum public un autoturism, avand o imbibatie alcoolică in sânge de 1,90 gr. 0/00. In ce priveste individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanta de apel a reținut că instanta de fond a valorificat in mod corect criteriile prev. de art. 72 Cod penal retinand că in această cauză prevalează circumstanțelor personale ale inculpatului constand in atitudinea sa sinceră, atat circumstanțele reale ale comiterii faptei, respectiv valoarea ridicată a alcoolemiei, cat si antecedența penală a inculpatului, acesta fiind anterior condamnat la o pedeapsă de 2 ani inchisoare prin sp. 615/2001. In mod evident starea de recidivă post condamnatorie a inculpatului reclamă un tratament sancționator mai, corect proportionalizat de instanța de fond, prin raportarea la fapta comisă, la aplicarea unei pedepse de 6 luni inchisoare ce urmează a fi executată in regim de detenție.
In ce priveste pedepsele accesorii aplicate inculpatului instanta, avand in vedere practica CEDO a limitat continutul acestora la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal.
A menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus virarea în favoarea Baroului Bas umei de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu conform delegației nr.4399/2007 (fila 11).
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea și modificarea hotărârilor în sensul reducerii pedepsei ce i-a fost aplicată, sub minimul special prevăzut de lege. În motivarea recursului s-a făcut referire la atitudinea sinceră a inculpatului, la faptul că acesta regretă comiterea faptei, precum și la situația sa familială, respectiv acesta are în întreținere 2 copii minori.
Examinând hotărârea prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat și urmează a fi respins ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Astfel, se constată că în cauză instanțele au reținut în mod corect starea de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate, dând faptei comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Cât privește pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului recurent, curtea reține că aceasta a fost just individualizată, corespunzând, sub aspectul naturii și duratei ei, gravității faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului, care a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale.
Astfel fiind, cum nici din oficiu nu se constată existența vreunui caz de casare susceptibil a fi luat în discuție din oficiu, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul inculpatului care, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct. 1 lit."b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent domiciliat în com., sat, nr. 310, jud. B împotriva deciziei penale nr. 311/A din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 17 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - -
Red.: - 07.05.2008
Tehnored. - 2 ex. - 07.05.2008
Jud. apel: -
Jud. fond:
Președinte:Groza GheorgheJudecători:Groza Gheorghe, Soane Laura, Pătrăuș Mihaela