Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 225/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 225/R/2008

Ședința publică din 17 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Groza Gheorghe G - președintele instanței

JUDECĂTOR 2: Soane Laura

JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela

Procuror: - -

Grefier:

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 343/A din 21 noiembrie 2007 Tribunalului Bihor.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat apărătorul ales al inculpatei recurente, av. și au lipsit inculpata recurentă și partea civilă intimată - SRL

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul ales al inculpatei recurent susține recursului, solicită admiterea recursului și casarea deciziei penale nr. 343/A/2007 a Tribunalului Bihor și a sentinței penale nr. 1027/2007 pronunțată de Judecătoria Oradea. Arată că încadrarea juridică a faptei în sensul reținerii stării de recidivă nu este corectă întrucât s-a pronunțat o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă după care inculpata a continuat activitatea infracțională iar dacă intervine o hotărâre judecătorească de condamnare, aceasta presupune o nouă rezoluție infracțională, iar hotărârea judecătorească epuizează acea infracțiune. Inculpata este trimisă în judecată pentru anii 2001-2002 și nu se pot reține acte de executare anterioare și nici starea de recidivă. Solicită achitarea inculpatei în temeiul art. 11 alin. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b ind. 1 Cod Procedură Penală, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, prejudiciul a fost recuperat iar aplicarea unei sancțiuni administrative este suficientă. În cazul în care se apreciază că trebuie aplicată o pedeapsă, solicită reducerea pedepsei aplicate având în vedere atitudinea inculpatei și recuperarea integrală a prejudiciului.

Procurorul solicită respingerea recursului și menținerea deciziei tribunalului. Apreciază că nu se poate reține eventuala schimbare a încadrării juridice iar sentința nr. 132/2002 a Judecătoriei Oradea vizează o altă rezoluție infracțională, rezoluție infracțională care nu se extinde în perioada 2001-2002 când a desfășurat activitatea în calitate de funcționar. În ce privește cererea de achitare a inculpatei, solicită respingerea acestei cereri, inculpata fiind condamnată anterior pentru complicitate la delapidare, iar întrucât noua fapta este mai gravă, nu se mai impune nici reducerea pedepsei.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

rin sentința penală nr.1027 din 20.06.2007, pronunțată de Jud. O, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 334. pr. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea prev. și ped. de art. 2151alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, în infracțiunea prev. și ped. de art. 2151alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 42 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, texte în baza cărora a fost condamnată inculpata (fostă la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 42 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, a fost aplicată inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a - c Cod penal.

În baza art. 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate, pentru pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, aplicată inculpatei prin nr. 132/28 ianuarie 2002 Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare, urmând să execute această pedeapsă, alături de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, din prezenta cauză, prin privare de libertate, cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a - c Cod penal.

S-a constatat că, prejudiciul, în valoare de 5.654,07 lei, cauzat părții vătămate - SRL Oaf ost recuperat integral, prin plata sumei, astfel că lichidatorul - Vest audit SRL O nu mai are pretenții civile în cauză.

În baza art. 112 lit. f Cod penal și art. 118 Cod penal, s-a dispune confiscarea specială a facturilor fiscale: seria -, nr. -/04.09.2002, seria -.- nr. -/30.09.2002, seria -.- nr. -/04.11.2002, nr. -/03.12.2002, nr. -/26.11.2001, nr. -/17.10.2001, nr. -/25.10.2002, nr. -/06.11.2002, nr. -/30.11.2002, nr. -/16.10.2001, nr. -/17.10.2001, nr. -/15.10.2001 și nr. -/18.09.2001, nr. -/08.09.2001, nr. -/19.03.2002, nr. -/24.10.2001, nr. -/05.06.2002, nr. -/13.01.2002, nr. -/04.11.2002, nr. -/25.04.2001, nr. -/24.10.2001, nr. -/30.11.2001, nr. -/19.09.2001 și nr. -/19.03.2002 - acte care au fost declarate false și s-a dispus anularea acestora.

În baza art. 191. pr. pen. a fost obligată inculpata la 500 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 132/28 ianuarie 2002 Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare, pronunțată în dosarul nr. 13788/2001, inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare în formă continuată, prev. și ped. de art. 26 Cod penal, rap. la art. 2151Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 42 Cod penal și a infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prev. și ped. de art. 26 Cod penal, rap. la art. 288 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 42 Cod penal.

Prin aceeași sentință, a fost condamnat și inculpatul, la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 2151Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 42 Cod penal, art. 288 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 42 Cod penal și art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 42 Cod penal.

În fapt, s-a reținut că, inculpatul, a fost angajat la - SRL O, în calitate de șofer, distribuind marfă către diverși beneficiari, în baza unor facturi întocmite de facturista unității.

Astfel, în perioada iunie - octombrie 2000, în baza aceleași rezoluții infracționale, inculpatul, și-a însușit o parte din produsele aparținând - SRL O, pe care trebuia să le distribuie către diferiți beneficiari și le-a valorificat, prin intermediul inculpatei.

Prejudiciul cauzat părții vătămate - SRL O, a fost de 14.014.505 lei vechi.

În perioada respectivă, inculpata nu era încadrată la - SRL

Ulterior acestor fapte, în data de 31 mai 2001, inculpata a fost angajată la - SRL O, prin contractul individual de muncă înregistrat la.M B, în funcția de operator calculator, desfășurându-și activitatea în cadrul acestei societăți, până la 07.02.2003 când, prin dispoziția nr. 199/2003, i s-a desfăcut contractul de muncă.

În funcția de operator calculator, inculpata avea ca atribuții de serviciu întocmirea de facturi pentru marfa livrată clienților, încasarea contravalorii acestora și eliberarea de chitanțe fiscale, precum și decontarea zilnică a banilor la casieria societății, ori virarea lor în contul bancar al societății.

În perioada în care a fost angajată la - SRL O, inculpata și-a însușit în mod constant sume de bani din gestiune, bani care reprezentau plăți făcute în contul societății de către clienți și care trebuiau decontați, suma totală astfel însușită fiind de 12.446.000 lei vechi.

De asemenea, inculpata și-a însușit din gestiune bani și bunuri, ca urmare a emiterii de facturi de stornare a mărfurilor, în condițiile în care acestea nu au fost livrate altor societăți, dar au ieșit din gestiunea părții vătămate, bunurile neintrând apoi în depozitul societății. Suma totală astfel însușită, a fost de 28.660.227 lei vechi.

Totodată, inculpata a emis facturi de livrare a mărfurilor către societăți fictive, însușindu-și prin această modalitate suma de 10.646.596 lei vechi.

În urma verificării registrelor contabile de la - SRL O, a facturilor fiscale și a celorlalte documente fiscale justificative, s-a constatat că inculpata nu a decontat la casieria societății, pe bază de raport zilnic de gestiune ori în contul bancar al societății, pe bază de foaie de virament, suma de 12.446.000 lei, bani pe care i-a încasat de la clienții societății și pe care, astfel, i-a însușit în folos propriu.

Astfel, inculpata a facturat marfă către - O, conform facturii nr. -/04.05.2002, în valoare de 2.275.110 lei și a facturii nr. -/23.09.2002, în valoare de 1.167.611 lei. Deși aceste facturi au fost achitate integral, conform chitanțelor semnate de inculpată, banii nu au fost decontați de inculpată către partea vătămată.

Inculpata a facturat marfă către - SRL, conform facturilor fiscale seria -, nr. -/04.09.2002, în valoare de 1.353.744 lei, seria -.- nr. -/30.09.2002, în valoare de 4.120.813 și -.- nr. -/04.11.2002, în valoare de 1.097.752 lei, deși din verificările efectuate rezultă că - SRL, nu există în nici o evidență, fiind o societate fictivă.

Din nota de control intern și din celelalte mijloace de probă rezultă că inculpata a eliberat mai multe facturi de stornare de mărfuri, fără respectarea normelor în domeniu și a regulilor financiar - contabile interne.

Astfel, inculpata a emis facturile fiscale nr. -/03.12.2002, în valoare de 1.160.920 lei, către - SRL O, nr. -/26.11.2001, în valoare de 1.243.623 lei către - SRL O; nr. -/17.10.2001, în valoare de 2.147.537 lei, către - SRL O; nr. -/25.10.2002, în valoare de 710.430 lei, către Centrul de Asistență Socială O; nr. -/06.11.2002, în valoare de 2.382.054 lei către - SRL O; nr. -/30.11.2002, în valoare de 1.430.142 lei, către - G SRL O; nr. -/16.10.2001, nr. -/17.10.2001, nr. -/15.10.2001 și nr. -/18.09.2001, toate în valoare de 165.410 lei, către 0512 din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră B; nr. -/08.09.2001, în valoare de 1.706.657 lei, către - D & C SRL O; nr. -/19.03.2002, în valoare de 477.428 lei, către - SRL O; nr. -/24.10.2001, în valoare de 797.467 lei, către - SRL O; nr. -/05.06.2002, în valoare de 462.672 lei, către - Cont SRL O; nr. -/13.01.2002, în valoare de 5.254.012 lei, către - SRL O; nr. -/04.11.2002, în valoare de 3.004.873 lei, către - SRL O; nr. -/25.04.2001, în valoare de 1.481.142 lei, către - SRL O; nr. -/24.10.2001, în valoare de 2.545.79 lei, căte - SRL; nr. -/30.11.2002, în valoare de 574.294 lei, către - SRL lui; nr. -/19.09.2001, în valoare de 218.859 lei, către - SRL și nr. -/19.03.2002, în valoare de 1.020.761 lei, către - Fructe SA

Toate aceste facturi au fost emise de inculpată ca facturi de stornare, fără însă a fi respectată procedura internă a societății, deoarece marfa nu a reintrat în gestiunea părții vătămate (facturile de livrare, nefiind semnate în acest sens de gestionar), iar facturile de stornare nu au fost aprobate de conducerea societății și nu au fost nici ele semnate de gestionar.

Mai mult, toate aceste facturi nu figurează în evidența financiar - contabilă a societăților, care ar fi stornat marfa, facturile nefiind nici măcar semnate de primire de reprezentanții acestor societăți. Astfel, este cert că, între partea vătămată și aceste societăți nu au existat operațiuni comerciale, iar facturile de stornare sunt fictive.

Inculpata a cauzat părții vătămate - SRL O, un prejudiciu total de 56.540.753 lei, sumă cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin Încheierea nr. 507/F/26 septembrie 2006 Tribunalului Bihor - Secția comercială, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate, de insolvență a - SRL O, fiind numit lichidator judiciar - Vest Audit SRL O --.

În cursul judecării cauzei, inculpata a recuperat integral prejudiciul cauzat, achitând suma de 5654,07 lei, lichidatorului - Vest Audit SRL O, care a declarat că nu mai are pretenții civile în cauză.

Faptele inculpatei, astfel cum au fost descrise, constituie infracțiunile de delapidare în formă continuată, prev. și ped. de art. 2151alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 42 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal - ce s-a reținut prin schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 334. pr. pen. din infracțiunea prev. și ped. de art. 2151alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal - și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. și ped. de art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 42 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal.

În baza textelor legale mai sus arătate, a fost condamnată inculpata (fostă la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 42 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, a fost aplicată inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a - c Cod penal.

În baza art. 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate, pentru pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, aplicată inculpatei prin nr. 132/28 ianuarie 2002 Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare, urmând să execute această pedeapsă, alături de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, din prezenta cauză, prin privare de libertate, cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a - c Cod penal.

S-a constatat că, prejudiciul, în valoare de 5.654,07 lei, cauzat părții vătămate - SRL Oaf ost recuperat integral, prin plata sumei, astfel că lichidatorul - Vest Audit SRL O nu mai are pretenții civile în cauză.

În baza art. 112 lit. f Cod penal și art. 118 Cod penal, s-a dispune confiscarea specială a facturilor fiscale: seria -, nr. -/04.09.2002, seria -.- nr. -/30.09.2002, seria -.- nr. -/04.11.2002, nr. -/03.12.2002, nr. -/26.11.2001, nr. -/17.10.2001, nr. -/25.10.2002, nr. -/06.11.2002, nr. -/30.11.2002, nr. -/16.10.2001, nr. -/17.10.2001, nr. -/15.10.2001 și nr. -/18.09.2001, nr. -/08.09.2001, nr. -/19.03.2002, nr. -/24.10.2001, nr. -/05.06.2002, nr. -/13.01.2002, nr. -/04.11.2002, nr. -/25.04.2001, nr. -/24.10.2001, nr. -/30.11.2001, nr. -/19.09.2001 și nr. -/19.03.2002 - acte care au fost declarate false și s-a dispus anularea acestora.

Împotriva acestei sentințe, inculpata a declarat apel în termen solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate și iar în urma reaprecierii tuturor probelor administrate, a se pronunța o nouă hotărâre. Astfel, solicită schimbarea încadrării juridice a faptelor în baza art. 334.C.P.P. în sensul stabilirii exacte a actelor materiale care intră în conținutul infracțiunii de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu reținerea corectă a stării de recidivă cu privire la actele materiale săvârșite după rămânerea definitivă a 132/2002 pronunțată de Judecătoria Oradea întrucât, o mare parte din aceste acte de executare au fost săvârșite înainte ca inculpata să fi fost condamnată definitiv prin sentința la care face referire. Apreciază că în aceste condiții nu se poate reține inculpatei apelante recidiva pentru fapte care sunt în curs.

Un alt motiv pentru care apreciază nelegală și netemeinică hotărârea atacată îl constituie faptul că nu au fost respectate dispozițiile obligatorii trasate prin decizia penală nr. 94/A/2007 a Tribunalului Bihor unde s-a arătat expres ce urma să fie făcut, fiind de părere că nu s-a dat eficiență acelor dispoziții, în ciuda faptului că prejudiciul a fost integral recuperat, astfel încât se impunea în mod clar reținerea acestei circumstanțe atenuante și în mod automat, reducerea pedepselor aplicate pentru cele două infracțiuni, în conformitate cu disp. art. 76 al.1 lit.d - referitor la infracțiunea de delapidare și art. 76 al.1 lit.e cu Cod Penal privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pedeapsa putând fi redusă până la minimul general de 15 zile închisoare sau o amendă penală nu mai mică de 250 RON.

Prin decizia penală nr. 343/A/2007, Tribunalul Bihor,în baza art.379 pct.2 lit. a C.P.P. a admis apelul penal declarat de inculpata împotriva sentinței penale nr. 1027/20.06.2007 a Judecătoriei Oradea pe care a desființat-o, în sensul că:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare în pedepse componente, respectiv 1 an 6 luni închisoare, aplic. în baza art.215/1 pen cu aplic. art.41 alin.2 și art.42 pen și art.37 lit. a pen și 1 an închisoare aplic. în baza art.290 pen cu aplic. art.41 alin.2, art.42 pen și art.37 lit. a pen.

A reținut în favoarea inculpatei circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit. b pen.

A redus pedeapsa aplicată inculpatei în baza art.215/1 pen cu aplic. art.41 alin.2 pen, 42. pen și 37 lit. a pen la 6 luni închisoare, cu reținerea art.76 lit. d pen.

A redus pedeapsa aplicată inculpatei în baza art. 290. pen cu aplic. art.41 alin.2, art.42 pen și art.37 lit. a pen. la un cuantum de 2 luni închisoare cu reținerea art.76 lit. e pen.

A contopit pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.

A menținut dispoziția de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată inc. prin 132/2002 a Judecătoriei Oradea, urmând a executa această pedeapsă alături de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză prin privare de libertate.

A interzis inculpatei drepturile prev. de art.64 lit. a teza II b,c pen pe durata executării pedepsei principale.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

A menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Verificând apelul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate și a celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, instanța a constatat că acesta este fondat.

Față de faptele comise de inculpată, față de persoana acesteia, față de faptul că prejudiciul a fost recuperat, instanța de apel a apreciat că se impune reținerea în favoarea ei a circumstanțelor atenuante prev de art.74 lit. b pen, respectiv stăruința depusă de inculpată pentru a repara paguba pricinuită. Ca urmare a acestui fapt, s-a impus reducerea pedepselor aplicate inculpatei.

Pe de altă parte, solicitarea inculpatei cu privire la reținerea stării de recidivă nu subzistă. Inculpata a fost trimisă în judecată respectiv condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni continuate, astfel încât în acest caz, infracțiunea se epuizează la data comiterii ultimului act de executare și față de acest moment, sunt îndeplinite condițiile privind existența recidivei postcondamnatorii. Prin urmare, dat fiind faptul că, potrivit art.41 pen infracțiunea continuă este privită ca un tot unitar, ea nu poate fi descontopită în funcție de existența sau nu a stării de recidivă față de unele acte materiale.

Văzând această stare de fapt, în disp. art.379 pct.2 lit. a a C.P.P. admis apelul penal declarat de inculpata împotriva 1027/20.06.2007 a Judecătoriei Oradea pe care a desființat-

A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare în pedepsele componente, respectiv 1 an 6 luni închisoare, aplic. în baza art.215/1 pen cu aplic. art.41 alin.2 și art.42 pen și art.37 lit. a pen și 1 an închisoare aplic. în baza art.290 pen cu aplic. art.41 alin.2, art.42 pen și art.37 lit. a pen.

A reținut în favoarea inculpatei circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit. b pen.

A redus pedeapsa aplicată inculpatei în baza art.215/1 pen cu aplic. art.41 alin.2 pen, 42. pen și 37 lit. a pen la 6 luni închisoare, cu reținerea art.76 lit. d pen.

A redus pedeapsa aplicată inculpatei în baza art. 290. pen cu aplic. art.41 alin.2, art.42 pen și art.37 lit. a pen. la un cuantum de 2 luni închisoare cu reținerea art.76 lit. e pen.

A contopit pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

A menținut dispoziția de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată inc. prin 132/2002 a Judecătoriei Oradea, urmând a executa această pedeapsă alături de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză prin privare de libertate.

A interzis inculpatei drepturile prev. de art.64 lit. a teza II b,c pen pe durata executării pedepsei principale.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

A menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul înlăturării stării de recidivă și al achitării sale, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală, iar în subsidiar reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată, având în vedere atitudinea inculpatei și recuperarea integrală a prejudiciului.

Cu privire la solicitarea privind înlăturarea stării de recidivă s-a susținut că, în prezenta cauză, inculpata a fost trimisă în judecată pentru acte comise în perioada 2001-2002 or, starea de recidivă ar trebui reținută doar pentru acele acte materiale comise după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 132/2002 a Judecătoriei Oradea.

Referitor la cererea de achitare s-a susținut că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, ținând seama și de persoana inculpatei recurente și de faptul că prejudiciul a fost în întregime recuperat.

Examinând decizia prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de inculpată este nefondat și urmează a fi respins ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.

Astfel, în cauză se constată că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatei pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate, dând faptelor comise de aceasta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că inculpata recurentă a comis infracțiunile din prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie, câtă vreme ele au fost comise în formă continuată, știut fiind că nu este admisibilă fragmentarea infracțiunii continuate în diversele sale acțiuni componente, dat fiind caracterul specific al infracțiunii continuate de infracțiune unică, compusă dintr-o pluralitate de acțiuni.

Cât privește cererea inculpatei recurente, de a se dispune achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală, curtea reține că în cauză nu se poate reține că faptele comise nu ar prezenta gradul de pericol social al unor infracțiuni, ținând seama de natura și gravitatea faptelor, de mijloacele și modalitatea de comitere a lor, precum și de faptul că inculpata recurentă, deși trimisă în judecată și condamnată pentru fapte de aceeași natură, a înțeles să-și continue activitatea infracțională.

Referitor la pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatei recurente, curtea va reține că instanța de apel a reținut în favoarea acesteia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. b Cod penal și a redus pedepsele ce i-au fost aplicate sub minimul special, astfel că nici sub acest aspect nu este impune reformarea hotărârii, pedeapsa aplicată corespunzând, sub aspectul naturii și duratei ei, gravității faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatei recurente și aptitudinii acesteia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale.

Față de cele ce preced, cum nu se constată nici existența vreunui caz de casare susceptibil de a fi pus în discuție din oficiu, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul inculpatului care, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct. 1 lit."b" Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpata recurentă, domiciliată în, nr. 309, jud. A împotriva deciziei penale nr. 343/A din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 17 aprilie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - -

Red.: - 07.05.2008

Tehnored. - 2 ex. - 07.05.2008

Jud. apel: -

Jud. fond:

Președinte:Groza Gheorghe
Judecători:Groza Gheorghe, Soane Laura, Pătrăuș Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 225/2008. Curtea de Apel Oradea