Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 228/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 228
Ședința publică din data de 30 martie 2009
PREȘEDINTE: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA împotriva deciziei penale nr. 218/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița privind pe intimatul inculpat C fiul lui și, născut la data de 24.03.1977, domiciliat în comuna C V - sat, județul
Prin decizia penală nr. 218/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițas -a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari împotriva sentinței penale nr. 114/19.05.2008 pronunțată de Judecătoria Răcari.
A fost desființată în parte sentința în sensul că reținând în favoarea inculpatului dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. c cu art. 76 lit. e Cod penal, a fost condamnat inculpatul C fiul lui și, născut la data de 24.03.1977 în G, județul D, CNP - domiciliat în comuna C V - sat, județul D, la 300 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11din Legea nr. 61/1991 republicată, cu art. 63 alin. 3 teza a II-a, cu referire la art. 37 lit. a Cod penal.
În baza disp. art. 118 lit. b, f Cod penal s-a dispus confiscarea cuțitului deținut de inculpat. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale.
Prin sentința penală nr.114/19.05.2008 pronunțată de Judecătoria Răcari, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod proc. penală a fost achitat inculpatul C, poreclit "", fiul lui și, născut la data de 24.03.1977, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 86 (1) din OUG nr. 195/2002, republicată (fost art. 78 alin. 1 din OUG 195/2002).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod proc. penală a fost achitat inculpatul C pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată (fost art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002).
Prin aceeași sentință în baza disp.art. 11din Legea nr. 61/1991, republicată cu aplic. art. 63 alin. 3 cod penal, cu referire la art. 37 lit. b Cod penal a fost condamnat același inculpat la 800 lei amendă penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul inculpat C, asistat de avocat conform împuternicirii avocațiale emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 9/12.03.2009.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea aduce la cunoștința intimatului inculpat că poate fi ascultat sau poate uza de dreptul la tăcere.
Intimatul inculpat având cuvântul arată că este de acord să dea declarație.
Curtea a procedat la ascultarea intimatului inculpat, declarația dată fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul ales al intimatului inculpat, având pe rând cuvântul arată că nu au cereri de formulat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de susținerile părților că nu au cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul precizează că nu mai susține primul motiv de recurs ce vizează casarea parțială a hotărârilor pronunțate.
Cu privire la cel de al doilea motiv din recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița în ce privește schimbarea încadrării juridice a faptei susține că instanța de fond nu a pus în discuție această schimbare, din infracțiunea prev. de art. 78 alin. 1 și art. 81 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 în infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 și art. 89 alin. 1 din același act normativ iar tribunalul a menținut soluția motivat de faptul că ar fi vorba de o renumerotare a articolelor.
Această renumerotare a articolelor atrage însă necesitatea punerii în discuție a noi calificări juridice a faptei precum și aplicarea disp. art. 13 Cod penal, legea penală mai favorabilă.
Hotărârile pronunțate sunt criticate și pentru faptul că soluțiile de achitare a intimatului inculpat sunt nelegale și netemeinice, raportat la probatoriul administrat în cauză.
Astfel, se motivează că instanța de fond a pronunțat o soluție de achitare bazată și pe declarația martorului, care a arătat că el este persoana care a condus autovehiculul proprietatea inculpatului.Deși inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, acesta nu l-a indicat la acel moment în apărarea sa pe martorul. Acest martor a apărut la cca 2 ani de zile, în rejudecarea cauzei. Declarațiile martorilor care au relatat fapte și evenimente petrecute în urmă cu patru ani, nu sunt de asemenea credibile.
Declarațiile martorilor, care au descris cum s-au petrecut faptele, indicându-l pe inculpat ca fiind cel care conducea mașina, precum și declarațiile martorilor și au fost ignorate de cele două instanțe.
Formulează concluzii de admitere a recursului, casare în parte a deciziei pronunțate de Tribunalul Dâmbovița și a sentinței pronunțate de Judecătoria Răcari și condamnarea inculpatului și pentru comiterea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice fără permis și părăsire a locului accidentului.
Apărătorul ales al inculpatului C având cuvântul precizează că de la comiterea faptei au trecut 4 ani, 6 luni și 20 zile, timp în care această cauză a trenat pe rolul instanțelor, fiind luate declarații unor martori care nici nu știu carte. S-a forțat trimiterea în judecată a inculpatului pe baza unor declarații scrise date la urmărirea penală, toate fiind identice. S-au făcut presiuni asupra martorilor audiați.
Martorul a declarat că a condus autoturismul proprietatea inculpatului C. Inculpatul nu posedă permis de conducere, motiv pentru care apela la serviciile sale.
Este adevărat că martorul a fost audiat ulterior, dar inculpatul l-a propus spre audiere la un interval mai mare de timp pentru că îi era teamă să nu fie făcute asupra sa presiuni de către poliție, așa cum s-a întâmplat cu ceilalți martori audiați în apărare.
Soluția de achitare pronunțată în cauză este legală și temeinică. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, neexistând probe în sensul vinovăției lui. Numai pentru infracțiunea prev. de art. 11din Legea nr. 61/1991 au existat probe, motiv pentru care acestuia i s-a aplicat amenda de 300 lei.
S-a susținut în mod nereal că inculpatul nu ar fi fost reaudiat cu privire la faptele de conducere fără permis și părăsire a locului faptei.
Cât privește schimbarea încadrării juridice a faptei este adevărat că s-a făcut o renumerotare a articolelor dar instanța a concluzionat că nu poate fi vorba de o schimbare a încadrării juridice dată faptei.
Se solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat, menținerea ca legale și temeinice a soluțiilor pronunțate de Tribunalul Dâmbovița și Judecătoria Răcari în ceea ce privește achitarea inculpatului C.
Intimatul inculpat C având ultimul cuvânt arată că în cauză poliția nu a efectuat cercetări în ziua producerii accidentului ci după șapte zile au fotografiat mașina proprietatea sa.
Solicită respingerea recursului declarat de parchet.
Apărătorul ales având cuvântul pentru inculpat solicită amânarea pronunțării asupra cauzei în vederea depunerii la dosar de concluzii scrise.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 114 din 19.05.2008 pronunțată de Judecătoria Răcari, în baza disp. art. 11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c Cod proc. penală, s-a dispus achitarea inculpatului C, poreclit "" fiul lui și, născut la data de 24.03.1977 în G, județul D, -, domiciliat în comuna C din V, satul, județul D, cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, cu un copil minor, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin.1 (fost art.78 alin.1) și art. 89 alin.1 (fost art.81 alin.1) din nr.OUG195/2002, republicată.
În temeiul disp. art.11din Legea nr.61/1991 republicată, cu aplicarea dispozițiilor art.63 alin.3 din Codul penal, cu referire la art.37 lit.b Cod penal, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la amendă penală în cuantum de 800 lei.
Totodată, în baza art.118 lit.b Cod penal s-a dispus confiscarea cuțitului deținut de inculpat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr.943/P/2004 din 20.03.2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcaris -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C, fiul lui și, născut la 24.03.1977 în G, județul D, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, prev. și ped. de art.78 alin.1 din OUG 195/2002, a infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prev. și ped. de art.81 alin.1 din OUG 195/2002 și a infracțiunii de port ilegal de armă, prev. și ped. de art.1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 33 lit.a și art. 37 lit.b cod penal.
În fapt, s-a reținut că la data de 10.09.2004, inculpatul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare B 17 pe raza orașului, iar în dreptul service-ului auto a acroșat o căruță în care se aflau numiții, și, după care și-a continuat drumul fără a anunța organele de poliție.
În același act de sesizare s-a reținut că la data de 14.09.2004, inculpatul Caa vut un conflict cu și în fața Oficiului din localitatea, ocazie cu care a scos din mașină un cuțit purtându-l în mâini la vedere, pe stradă, în scopul intimidării adversarilor, cuțitul fiind ridicat de patrulele de jandarmi care au sosit la fața locului în vederea restabilirii ordinii.
După administrarea probatoriului, respectiv audierea inculpatului și a martorilor din acte, prin sentința penală nr.356/23.10.2006, Judecătoria Răcaria dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 luni închisoare în baza art.78 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu referire la art.74 lit.c și art.76 lit.d cod penal, rap. la art.33 lit.a cod penal și la pedeapsa de 6 luni închisoare în baza art.81 alin.1 din OUG 195/2002, cu referire la art.74 lit.c și art.76 lit.d cod penal, rap. la art.33 lit.a și art.37 lit.a cod penal, cele două pedepse fiind contopite, astfel că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, cu aplicarea art.71-64 lit.a și c cod penal.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, iar prin decizia penală nr. 34 din 19.02.2007, Tribunalul Dâmbovițaa admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, reținându-se că au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează desfășurarea procesului penal, motiv care atrage nulitatea hotărârii pronunțate și care nu poate fi înlăturată în nici un mod.
După reînregistrarea cauzei, instanța de fond a procedat la audierea inculpatului, a martorilor din acte și a celor propuși de către inculpat.
În timpul cercetării judecătorești, au fost audiați martorii din acte și, instanța de fond constatând imposibilitatea audierii celorlalți martori întrucât a decedat, iar ceilalți nu s-au prezentat în fața instanței, deși au fost întreprinse toate demersurile, iar reprezentantul parchetului a renunțat la audierea martorilor, și, potrivit încheierii de ședință din 2.04.2008.
În urma examinării materialul probator administrat nemijlocit de instanța de fond, aceasta a reținut că inculpatul C nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prev. de art.861din OUG 195/2002, fost art.78 alin.1 din OUG 195/2002 și respectiv art.89 alin.1 din OUG 195/2002, fost art.81 alin.1 din OUG 195/2002, astfel că în temeiul art.11 pct.2 lit.a cod procedură penal rap. la art.10 lit.c cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului.
Pe baza acelorași probe, însă, prima instanță a reținut vinovăția inculpatului pentru fapta săvârșită la 14.09.2004 prev. de art.11din Legea nr.61/1991 republicată, întrucât a purtat fără drept, într-un loc public, un cuțit de vânătoare.
La stabilirea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 cod penal și anume: împrejurările în care fapta a fost comisă, limitele stabilite de lege pentru sancționarea acestei fapte, datele personale ale inculpatului, apreciindu-se astfel că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei sancțiuni penale, proporționată corespunzător. Totodată s-a avut în vedere că acesta este recidivist.
De asemenea, instanța, în temeiul art.118 lit.b cod penal, a dispus confiscarea cuțitului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii.
Împotriva acestei soluții a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari care critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut de parchet că instanța de fond a dat o interpretare greșită probelor administrate și nu le-a coroborat pe cele din din cursul urmăririi penale cu cele date în timpul cercetării judecătorești.
În al doilea ciclu procesual nu au fost audiați martorii și, cei care la urmărirea penală au confirmat că inculpatul a fost cel care a condus acel autoturism fără să posede permis și că cel care a produs accidentul de circulație a părăsit locul accidentului, reținându-se că aceste probe rămân câștigate cauzei și nu pot fi înlăturate fără nici o justificare.
Totodată, se arată că este lipsită de orice relevanță declarația martorului din timpul cercetării judecătorești, în sensul că nu a văzut cine se afla la volan și că la poliție nu a specificat că inculpatul a condus autoturismul și poliția i-a scris ce a dorit acesta, atâta timp cât el a fost cel care a sesizat poliția despre cele întâmplate la data de 10.09.2004, din formularea plângerii sale din data de 15.09.2004, în care a menționat că inculpatul este cel care a condus autoturismul care a lovit căruța sa, iar la data de 14.09.2004, a scris o declarație în care a menționat că în aceeași zi l-a văzut pe inculpat la volan și că a fost amenințat de acesta cu un cuțit.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari mai precizează că declarațiile martorilor, nu pot fi reținute întrucât apar ca subiective, fiind date numai în scopul favorizării inculpatului de la condamnarea penală cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 86 alin. 1 și art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002.
Se mai arată că instanța de fond nu a pus în discuție conform art. 334 cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 78 alin. 1 și 81 alin. 1 din OUG 195/2002 în art. 86 alin. 1 și art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002.
Pentru motivele expuse, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale pronunțate și pe fond condamnarea inculpatului C pentru cele două infracțiuni la legea circulației.
Instanța de control judiciar a procedat la ascultarea inculpatului, în conformitate cu disp. art. 3781cod procedură penală, după ce i s-au adus la cunoștință disp. art. 70 alin. 2 cod procedură penală, acesta menținându-și declarațiile date anterior.
În susținerile formulate oral, parchetul și-a completat motivele de apel, arătând că instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11din Legea nr. 61/1991, la o pedeapsă cu amenda penală, fără a reține circumstanțele atenuante prev. de art. 74-76 cod penal, ce au fost reținute în primul ciclu procesual și în apelul inculpatului, ca urmare a rejudecării i s-a creat o situație mai grea, încălcându-se astfel disp. art. 372 alin. 1 cod procedură penală.
Totodată, a solicitat ca tribunalul, soluționând apelul, să facă aplicarea disp. art. 118 alin. 1 lit. b cod penal, deoarece instanța de fond a omis să confiște cuțitul.
De asemenea, s-a criticat soluția pronunțată de instanța de fond, întrucât aceasta a pronunțat o sentință civilă în loc de sentință penală.
Prin decizia penală nr. 218/08.12.2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, a desființat în parte, sentința penală nr. 114/19.05.2008, în sensul că, reținând în favoarea inculpatului dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. c cu art. 76 lit. e Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul C, fiul lui și, născut la data de 24 martie 1977 în G la 300 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11din Legea nr. 61/1991 republicată, cu aplic. art. 63 alin. 3 teza a II-a și art. 37 lit. a Cod penal.
De asemenea, în baza disp. art. 118 lit. b, f Cod penal a dispus confiscarea cuțitului deținut de inculpat, fiind menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.
Pentru a decide astfel, prima instanță de control judiciar a reținut următoarele:
Potrivit art. 63 alin.2 cod procedură penală, probele nu au valoare dinainte stabilită, ci aprecierea lor se face de organul de urmărire penală sau instanța de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, iar în conformitate cu prevederile art. 65 alin.1 cod procedură penală, administrarea probelor se face de către organul de urmărire penală și instanța de judecată.
Din aceste prevederi legale nu se poate înțelege că probele administrate în cursul urmăririi penale au valoare doveditoare numai în cursul acestei faze a procesului penal și numai în vederea sesizării instanței de judecată.
Principiul liberei aprecieri a probelor prevăzut în art. 63 alin.2 cod procedură penală lasă instanței de judecată libertatea să aprecieze concludența probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului consacrat în art. 3 cod procedură penală, impune instanței de judecată să dea valoare acelor probe care coroborate cu altele, legal administrate, exprimă adevărul.
Probele trebuie să aibă un conținut precis pentru a forma convingerea instanței de judecată că reflectă adevărul, în situația în care sunt lipsite de coeziune iar completarea cercetărilor nu mai este posibilă, achitarea inculpatului se circumscrie disp. art. 66 alin.1 cod procedură penală și art. 21 alin.3 din Constituție.
De asemenea, s-a motivat că potrivit disp. art. 66 alin.1 cod procedură penală, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să-și dovedească vinovăția, organele judiciare fiind cele cărora le revine obligația administrării probelor de vinovăție, iar învinuitul sau inculpatul are dreptul, potrivit alineatului 2 din același articol, să dovedească lipsa de temeinicie a acestor probe. În caz de îndoială asupra vinovăției, dacă aceasta nu este înlăturată după administrarea de noi probe, prezumția de nevinovăție subzistă, întrucât orice îndoială profită învinuitului sau inculpatului.
Regula "in dubio pro reo" constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 cod procedură penală, se regăsește în materia probațiunii.
Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică, tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și de aceea ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula "in dubio pro reo" este o problemă de fapt, iar înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu-și întemeieze hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită, pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă. Numai așa se formează convingerea izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta dedusă judecății) este fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea constituită ideologic cu ajutorul probelor.
Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd, ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ceea ce privește vinovăția, atunci îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție și deci inculpatul trebuie achitat.
Or, în speța dedusă judecății, achitarea parțială a inculpatului C, tribunalul a apreciat-o ca fiind corectă și legală, întrucât instanța de fond, conformându-se deciziei de casare, a procedat la audierea martorilor din acte precum și la administrarea probelor solicitate de inculpat.
Astfel, s-a reținut că din materialul probator administrat în cauză reiese că inculpatul nu a săvârșit faptele reținute ca fiind săvârșite în data de 10.09.2004, respectiv că a condus pe drumurile publice fără a avea permis de conducere și a părăsit locul accidentului.
Tribunalul a reținut că nu pot fi ignorate probele administrate în cursul cercetării judecătorești și anume declarația martorului care a arătat că în data de 10.09.2004 se afla la volanul autovehiculului, proprietatea lui C, și că, fiind angajat într-o depășire a acroșat cu spatele mașinii din spate a căruței, continuându-și drumul deoarece observase în oglinda retrovizoare că nu sunt victime.
Martorul, a declarat că în ziua respectivă, aflându-se în stradă a văzut oprindu-se autoturismul de culoare albă din care au coborât care se afla la volan și inculpatul C, comunicându-i că era să aibă un accident cu niște țigani.
Și martorul, a confirmat faptul că din autoturismul a coborât o altă persoană decât inculpatul.
Mai mult decât atât, numiții și, ( fiind cel care a formulat plângerea în data de 10.09.2004) au declarat că nu au putut observa cine se afla la volanul autoturismului, identificând numai mașina ca fiind cea a inculpatului.
De altfel, în declarația dată nemijlocit în fața instanței de judecată, martorul a făcut precizarea că a recunoscut mașina că este proprietatea lui C, dar nu a văzut cine se afla la volan în acel moment, că în cursul urmăririi penale nu a declarat că mașina era condusă de C, declarația a fost scrisă de un polițist și nu i-a fost citită.
Toate aceste probe coroborate, reține tribunalul că au condus în mod corect la achitarea inculpatului pentru faptele din 10.09.2004 privitoare la infracțiuni la legea circulației, pentru care a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari și prin urmare, critica parchetului, în sensul că instanța în mod greșit a dat valoare probantă depozițiilor martorilor, a fost apreciată ca nefondată.
Și critica vizând faptul că instanța nu a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. 1 și 81 alin.1 din OUG 195/2002, în infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 și art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 a fost apreciată de tribunal ca nefondată, acesta reținând următoarele:
Potrivit disp. art. 334 cod procedură penală, instanța este obligată ca în cazul schimbării încadrării juridice a infracțiunii să pună în discuția părților noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă, sau eventual amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea.
Or, în speța dedusă judecății, nu este vorba de o schimbare de încadrare juridică ci de o renumerotare a articolelor 78 alin. 1 și art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002, ca urmare a modificării și republicării OUG nr.195/2002, conținutul infracțiunilor rămânând același, ca și limitele de pedeapsă.
Când a dispus achitarea inculpatului pentru cele două infracțiuni, instanța de fond a făcut referire și la textul nou și la cel vechi, care, după cum s-a arătat, nu s-a modificat în conținut și pedepse.
De asemenea, se apreciază că și motivul invocat în completarea motivelor de apel d e procurorul de ședință apare ca nefondat, întrucât instanța a pronunțat o sentință penală, dar din eroare în partea introductivă a hotărârii s-a menționat ca fiind o sentință civilă.
S-a motivat că repartizarea cauzei s-a realizat pe secția penală, iar pe coperta dosarului - se face referire la sentința penală nr. 1104/19.05.2008.
Apelul a fost apreciat ca fondat însă, în considerarea următoarelor aspecte:
Prin Rechizitorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari din 20.03.2006, inculpatul a fost trimis în judecată nu numai pentru infracțiunile la Legea circulației, dar și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 11pct. 1 din Legea nr. 61/1991 întrucât la data de 14.09.2004 a purtat asupra sa un cuțit, în locuri publice.
Existența faptei și vinovăția inculpatului au fost reținute în mod corect de instanța de fond conform probelor administrate, respectiv: procesul verbal de constatare a infracțiunii, declarațiile martorilor, și, coroborate cu declarațiile inculpatului, motiv pentru care în mod corect s-a dispus condamnarea sa.
Încadrarea juridică a faptei în art.11din Legea nr. 61/1991, este legală.
Și reținerea disp.art. 37 lit. cod penal la încadrarea juridică a faptei, este legală, întrucât din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta a suferit și alte condamnări.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 cod penal, și anume: gradul de pericol social al faptei săvârșite, limitele prevăzute de lege precum și persoana inculpatului, astfel că în mod corect a apreciat că scopul educativ și sancționator se poate realiza prin aplicarea unei amenzi penale.
Judecătoria a greșit însă deoarece atunci când a aplicat amenda penală, a încălcat disp. art. 372 alin.1 cod procedură penală, potrivit căruia nu se poate agrava situația inculpatului în propria cale de atac.
S-a motivat că în primul ciclu procesual, inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 356 din 23.10.2006 pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11din Legea 61/1991, prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute art.74 lit. c și art. 76 lit. d cod penal, sentință împotriva căreia doar inculpatul a declarat apel, ce a fost soluționat prin decizia penală nr. 34/19.02.2007.
Fiind investită cu soluționarea cauzei, ca urmare a rejudecării, instanța de fond în mod greșit nu a reținut inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 - 76 cod penal, agravându-i-se situația, în propria cale de atac.
O altă nelegalitate a hotărârii pronunțate constă în aceea că instanța nu a făcut aplicarea disp. art. 118 lit. b și f cod penal, în sensul că nu a dispus confiscarea cuțitului.
Raportat la aceste critici, tribunalul a apreciat că se impune reformarea hotărârii pronunțate, în sensul că în temeiul art. 378 alin. 2 lit. a cod procedură penală, a desființat în parte sentința și reținând în favoarea inculpatului disp. art. 74 alin. 1 lit. c cu art. 76 lit. e cod penal, a dispus condamnarea acestuia la 300 lei (ron) amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11din Legea nr. 61/1991, republicată, cu referire la art. 37 lit. a cod penal, iar în baza art. 118 lit. b și cod penal a dispus confiscarea cuțitului deținut de inculpat, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița care a criticat soluțiile pronunțate de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac conform disp.art. 38510alin. 1 și 2.C.P.P. recurentul a susținut, sub un prim aspect, că hotărârile pronunțate sunt greșite, întrucât în decizia de desființare tribunalul a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare reținând că nu s-a pronunțat parțial asupra fondului, astfel că, judecătoria și-a depășit limitele investirii când a reanalizat infracțiunile prev. de art. 78 alin. 1 și 81 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovițaa criticat hotărârile, susținând că instanța de fond nu a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prev. de art. 78 alin. 1 și 81 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 în infracțiunile prev. de art. 86 alin. 1 și 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, tribunalul menținând soluția, motivând că ar fi vorba de o renumerotare a articolelor.
Susține recurentul că tocmai această renumerotate atrage necesitatea punerii în discuție a noii calificări juridice a faptei și a aplicării principiului legii penale mai favorabile, respectiv a disp. art. 13 Cod penal, concluzionând că hotărârile pronunțate astfel au fost date cu încălcarea evidentă a legii.
Ultima critică invocată de parchet constă în greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunile la Legea circulației.
Referindu-se la declarațiile date de martorii, și, date în timpul urmăririi penale, recurentul susține că din coroborarea acestora rezultă că inculpatul, cunoscut sub porecla de "" se afla în de culoare albă ce a tamponat căruța și a părăsit locul accidentului, declarații ce au fost ignorate de ambele instanțe.
S-a susținut că în mod greșit au fost avute în vedere declarațiile martorilor, și, audiați în timpul cercetării judecătorești, la trei - patru ani de la comiterea faptelor și despre care inculpatul, audiat în timpul urmăririi penale, nu a făcut vorbire că ar fi fost martori la incident.
Pentru motivele invocate s-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În ședința publică din 30 martie 2009 Ministerul Public, prin reprezentat, a declarat că nu mai susține primul motiv de recurs invocat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, înțelegând să criticile hotărârile pronunțate în privința celorlalte aspecte invocate.
În aceeași ședință instanța de recurs a dispus audierea inculpatului în conformitate cu disp. art. 38514alin. 11.C.P.P. declarație aflată la fila 17.
Curtea, examinând hotărârile recurate în raport de criticile invocate, astfel cum s-a arătat anterior, circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 3859pct. 17 și 18.C.P.P. pe baza materialului probator administrat în cauză, și din oficiu, în limitele prev. de art. 3859alin. 2 și 3.C.P.P. constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate în timpul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv plângerea și sesizarea părții vătămate, procesul verbal de constatare a infracțiunii, însoțit de planșele foto, adresa Poliției Rutiere nr. -/10 februarie 2005, declarațiile martorilor, și declarațiile inculpatului, ambele instanțe au reținut în mod corect și complet situația de fapt, din care rezultă că la data de 14 septembrie 2004 inculpatul Cap urtat asupra sa un cuțit în locuri publice, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 11din Legea nr. 61/1991 republicată, astfel că sancționarea acestuia la amendă penală, în condițiile reținerii circumstanțelor atenuante facultative prev. de art. 74 Cod penal, prin efectul disp. art. 372.C.P.P. este legală, neexistând critici sub acest aspect.
Probele la care s-a făcut referire anterior au fost corect analizate și just apreciate de instanțe, acestea reținând în mod întemeiat că acuzațiile aduse inculpatului pentru faptele săvârșite în data de 10 septembrie 2004 în sensul că ar fi condus pe drumurile publice un autoturism fără să posede permis de conducere și ar fi produs un accident de circulație, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, nu se confirmă, existența faptelor și vinovăția inculpatului nefiind dovedite cu probe certe, pertinente și concludente.
Rezultă astfel, din chiar cuprinsul actului de acuzare ce a fost întocmit la 20 martie 2006, pentru fapte petrecute în 10 septembrie și respectiv 14 septembrie 2004 că inculpatul Caf ost cercetat pentru comiterea de infracțiuni săvârșite la datele indicate, printre care și infracțiunea prev. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, pretins comisă, atât în data de 10 septembrie 2004 cât și în data de 14 septembrie 2004, în privința celei din urmă, însuși procurorul dispunând scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului, cu motivarea că din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul ar fi condus autoturismul cu numărul de înmatriculare B 17, stabilindu-se că persoana care se afla la volan este martorul.
În privința celorlalte fapte, în legătură cu care s-a început urmărirea penală, respectiv art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 81 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, pentru fapte pretins săvârșite la 10 septembrie 2004 și respectiv art. 11din Legea nr. 61/1991, republicată, fiecare cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, pentru fapte pretins săvârșite la 14 septembrie 2004, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, considerându-se că probele administrate fac dovada existenței faptelor și vinovăției inculpatului în comiterea acestora.
Din probele aflate la dosar rezultă că urmărirea penală împotriva inculpatului pentru port ilegal de armă a fost începută la 05 ianuarie 2005, având la bază procesul verbal de constatare a faptei încheiat la data de 14 septembrie 2004, când organele de poliție au surprins în flagrant pe inculpatul C purtând asupra sa un cuțit, în locurile publice, în timpul derulării conflictului cu numitul, precum și în baza declarației celui din urmă.
Ulterior, a fost începută urmărirea penală și cu privire la infracțiunile pretins săvârșite la Legea circulației ca fiind comise însă la data de 10 septembrie 2004, așa cum rezultă din declarația numitului, declarație dată la 11 octombrie 2004, fila 25
Atât pe parcursul urmăririi penale cât și în timpul judecății, inculpatul Can egat săvârșirea vreuneia din infracțiunile sus arătate, susținând permanent că reclamația numitului în legătură cu faptele săvârșite la 10 septembrie 2004, sunt generate, în opinia sa, de un conflict mai vechi, descris în declarația dată la 15 septembrie 2004, despre relațiile tensionate dintre părți făcându-se referire și de către organele de poliție în procesul verbal încheiat la 14 septembrie 2004.
În ceea ce privește declarația martorului, Curtea reține, ca și instanțele anterioare, că deși în timpul urmăririi penale acesta a declarat că persoana ce se afla la volan și care după tamponarea căruței a părăsit locul accidentului a fost inculpatul, cunoscut sub porecla de "", la data de 23 august 2006, deci la scurt timp după trimiterea în judecată, acesta declara că nu a văzut dacă inculpatul conducea mașina și nici dacă acest autoturism îi aparține, că aceste lucruri le-a aflat de la organele de poliție ulterior incidentului, martorul precizând totodată că este neștiutor de carte iar declarația dată la poliție a fost scrisă de către un lucrător al acestei instituții și nu i-a fost citită.
Că declarația dată de martorul în timpul cercetării judecătorești corespunde adevărului rezultă din faptul că din compararea scrisului aflat pe declarațiile date în timpul urmăririi penale, filele 31, 32 reiese cu certitudine că au fost scrise de persoane diferite, în cuprinsul celei făcute pe formular tipizat rezultând expres că nu știe să scrie și să citească, așa cum a declarat și în fața instanței.
Referitor la martorii și, se constată că declarațiile date de aceștia la urmărirea penală sunt aproape identice în conținut, ceea ce conduce la concluzia că susținerea făcută de primul martor în fața instanței în sensul că nu știe carte iar declarația nu a fost scrisă de acesta personal și nici citită corespunde realității, ambii martori declarând în timpul cercetării judecătorești că nu au cunoștință cine a condus autoturismul proprietatea inculpatului dar că a declarat astfel, întrucât știa că mașina aparține acestuia.
La rândul său, martorul a declarat în fața instanței că a făcut declarația la urmărirea penală după dictarea polițistului și că nu cunoaște dacă la volanul mașinii se afla inculpatul și nici câte persoane se aflau în autoturism.
Totodată, martorul a susținut că el este persoana ce s-a aflat la volanul autoturismul proprietatea inculpatului în data de 10 septembrie 2004 și că fiind angajat într-o depășire a acroșat cu spatele mașinii din spate a căruței însă și-a continuat drumul deoarece observase în oglinda retrovizoare că nu sunt victime.
De asemenea, martorul a declarat că la 10 septembrie 2004 se afla pe stradă și a văzut pe partea dreaptă un autoturism de culoare albă din care a coborât de pe locul șoferului și care se uita pe partea față a mașinii respectiv la aripă. Martorul a declarat că din mașină a coborât și inculpatul și știe că autoturismul aparține acestuia. La solicitarea sa, i-a spus că era să se producă un accident cu niște rromi.
În același sens, este și declarația martorului, respectiv că nu inculpatul este cel pe care l-a văzut în data de 10 septembrie 2004 coborând de la volanul.
În raport de probele administrate și la care s-a făcut referire anterior, Curtea constată că în mod temeinic și legal instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile de conducerea a unui autoturism fără a poseda permis de conducere și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție ca fiind săvârșite la 10 septembrie 2004, întrucât din coroborarea acestora nu rezultă că inculpatul este persoana care a condus autoturismul la aceea dată.
Așa cum a reținut și instanța de apel, inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție prev. de art. 52din Codul d e procedură penală, acesta având doar dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor, astfel cum rezultă din art. 66 alin. 1.C.P.P.
În speță, se observă că însăși plângerea numitului a fost formulată cu mult după producerea incidentului, ceea ce conduce la concluzia că susținerile acestuia în sensul că de la organele de poliție ar fi aflat ulterior numele persoanei care a condus autoturismul corespund adevărului, mai ales că ele se coroborează atât cu declarațiile inculpatului cât și cu cele ale martorilor audiați la propunerea acestuia, din care rezultă cu certitudine că acesta apelează la serviciul altor persoane pentru a-i conduce autoturismul întrucât nu posedă permis de conducere, lucru ce s-a întâmplat și în data de 10 septembrie 2004, când autoturismul a fost condus de martorul.
De altfel, însuși procurorul reține această apărare a inculpatului în justificarea soluției de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere atunci când analizează fapta din 14 septembrie 2004 și când constată că mașina a fost condusă de martorul, neexistând niciun motiv în a se aprecia că apărarea inculpatului cu privire la fapta din 10 septembrie 2004 nu ar corespunde realității.
În plus, chiar martorii audiați la urmărirea penală, unii neștiutori de carte, au susținut că nu cunosc numele persoanei ce se afla la volan, însă știu că autoturismul aparține inculpatului, că declarația a fost scrisă de polițist, lucru ce se dovedește real față de asemănarea conținutului declarațiilor.
Constatând, prin urmare, că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada certă a vinovăției inculpatului în comiterea celor două infracțiuni, soluția de achitare se privește ca legală și temeinică iar criticile invocate de parchet, ca neîntemeiate.
În raport de argumentele arătate în considerarea legalității și temeiniciei soluției de achitare, ce-a de a doua critică invocată, respectiv nepunerea în discuția părților a schimbării încadrării juridice a infracțiunilor este lipsită de relevanță juridică, însă, Curtea apreciază că raționamentul instanței de apel este corect, câtă vreme faptele reținute în sarcina inculpatului au fost comise sub incidența OUG nr. 195/2002, anterior modificării și completării survenite la 01 decembrie 2006 prin OUG nr. 63/2006, așa încât, față de împrejurarea că încriminarea faptelor și sancțiunile prevăzute de lege sunt identice, nu se impunea aplicarea disp. art. 334.
C.P.P.De altfel, în chiar motivele de apel ce au vizat hotărârea dată în rejudecare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari solicită condamnarea inculpatului pentru infracțiunile prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, prin urmare astfel cum au fost renumerotate, după republicarea legii.
Pentru considerentele expuse, constatând că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița este nefondat, în baza disp. art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. îl va respinge, menținând ca legale și temeinice hotărârile pronunțate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA împotriva deciziei penale nr.218/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și sentinței penale nr.114/19.05.2008 a Judecătoriei Răcari privind pe inculpatul C fiul lui și, născut la 24 martie 1977, domiciliat în comuna C V, sat, județul
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2009.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red. NI /Tehnored. GM
2 ex./16.04.2009
Dosar apel nr- Trib.
Judec. apel /
Dosar fond nr- Jud.
Judec. fond
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Elena NegulescuJudecători:Elena Negulescu, Ioana Nonea, Elena Zăinescu
