Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 226/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 226
Ședința publică din data de 30 martie 2009
PREȘEDINTE: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, împotriva deciziei penale nr. 144 din 15.09.2008 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, privind pe intimatul-inculpat, fiul lui și, născut la 12 aprilie 1986, domiciliat în, județul
Prin decizia penală nr. 144 din 15.09.2008 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚAa fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești împotriva sentinței penale nr. 35 din 05.03.2008 pronunțată de Judecătoria Găești.
Prin sentința penală nr. 35/05.03.2008 pronunțată de Judecătoria Găești, în baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod proc. pen. rap. la art. 10 lit. h Cod proc. penală coroborat cu art. 132 cod penal, încetează procesul penal privind pe inculpatul fiul lui și, născut la 12 aprilie 1986, domiciliat în, județul D, cu privire la infracțiunea prev. de art. 180 alin 1 cod penal, prin împăcarea părților.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a cu art. 10 lit. a cod proc. pen. achită pe inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. 2 cod penal, deoarece fapta nu există.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpatul asistat de avocat din Baroul Prahova conform împuternicirii avocațiale nr. 32/27.03.2009 și intimatul parte vătămată
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea aduce la cunoștința intimatului inculpat că în acest stadiu procesual poate fi audiat sau se poate folosi de dreptul la tăcere, refuzând să dea declarație.
Intimatul inculpat având cuvântul este de acord să dea declarație.
Curtea a procedat la ascultarea intimatului inculpat, declarația dată fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Părțile și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul precizează că nu au cereri de formulat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de susținerile părților în sensul că nu au cereri de formulat, nici excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul precizează că recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA vizează decizia nr. 144 din 15.09.2008 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și sentința nr. 35/05.03.2008 pronunțată de Judecătoria Găești, pe care le critică pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată că instanța de fond l-a achitat pe intimatul inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. 2 cod penal, deoarece fapta nu există.
Din declarația martorilor reiese că între partea vătămată și inculpat a intervenit o altercație, aceștia aflându-se în fața locuinței soților. Inculpatul după ce conflictul a încetat s-a întors în curtea părții vătămate și l-a lovit pe acesta cu pumnii și picioarele.
Martorul audiat în cauză deși inițial a relatat faptele la care a asistat, declarând că l-a văzut pe inculpat când l-a lovit pe partea vătămată, ulterior și-a schimbat declarația, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă și amendat.
De altfel chiar inculpatul a recunoscut fapta declarând că "în timp ce ne băteam au venit să ne despartă soții,.dar în timp ce ne băteam am intrat și în curtea părții vătămate".
Ambele instanțe au pronunțat soluții greșite, în cauză s-a făcut dovada vinovăției inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal pentru care trebuia să se aplice o soluție de condamnare.
Solicită admiterea recursului, casarea în parte, în latura penală a celor două hotărâri și condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 192 alin. 2 cod penal.
Avocat având cuvântul pentru intimatul inculpat solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA ca nefondat și menținerea deciziei pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.
Este adevărat că între partea vătămată și inculpat s-a declanșat un conflict dar există dubiu cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prev. de art. 192 alin. 2 cod penal, dubiu ce profită inculpatului, motiv pentru care în mod corect s-a aplicat soluția de achitare a acestuia, întrucât fapta nu există. Precizează cu privire la infracțiunea prev. de art. 180 alin 1 cod penal, că părțile s-au împăcat și s-a dispus încetarea procesului penal.
Intimatul inculpat nu este recidivist. Depune la dosar acte în circumstanțiere: caracterizarea inculpatului, copie certificat naștere minora și concluzii scrise.
Solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat și menținerea deciziei pronunțate de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.
În subsidiar, dacă va fi admis recursul declarat de parchet, să se facă aplicarea disp. art. 181Cod penal cu aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ prev. de art. 91 Cod penal sau a unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiționată a executării.
Intimata parte vătămată G precizează că s-a împăcat cu inculpatul și lasă la aprecierea instanței.
Intimatul inculpat având ultimul cuvânt este de acord cu apărările formulate de avocatul ales.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin sentința penală nr.35 din 05 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Găești conform disp. art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.h Cod proc. penală coroborat cu art.132 Cod penal, s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 01.04.1986 în G, județul D, -, domiciliat în comuna, județul D și partea vătămată G, fiul lui și, născut la data de 25.06.1965 în orașul G, județul D, domiciliat în comuna, județul D, pentru infracțiunea prevăzută de art.180 alin.1 Cod penal, prin împăcarea părților.
În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a Cod proc. penală, aceiași instanță a dispus achitarea inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin.2 Cod penal, deoarece fapta nu există.
Potrivit disp. art. 192 alin.1 pct.2 lit.b Cod proc. penală, au fost obligate părțile la câte 35 lei cheltuieli judiciare statului, iar în temeiul art.192 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 192 alin.2 Cod penal, au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești din data de 30.09.2007 a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin.2 și art. 180 alin.1 Cod penal, cu art. 33 lit.a Cod penal, reținându-se că în seara de 13.05.2007 partea vătămată G se întorcea de la barul din sat însoțit de către inculpatul, iar în dreptul domiciliului martorului între cei doi discuțiile au degenerat în acte de violență exercitate de inculpat asupra părții vătămate.
La un moment dat a ieșit și martora, acțiunile de violență fiind exercitate de inculpat și asupra acesteia, țipetele acestora atrăgând atenția martorului care i-a despărțit.
După câteva minute, martorii au auzit țipete din domiciliul părții vătămate împrejurare în care l-a văzut pe inculpat agresând din nou pe partea vătămată, iar în momentul în care martorul a anunțat poliția, inculpatul a fugit.
În urma probelor administrate de instanța de fond în mod nemijlocit și anume audierea martorilor, declarația părții vătămate și având în vedere și celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale, plângerea și declarația părții vătămate, declarația inculpatului dată în cursul urmăririi penale dar și în cursul cercetării judecătorești, instanța a constatat că în cauză există un dubiu cu privire la săvârșirea faptei incriminată în dispozițiile art. 192 alin.2 Cod penal, dubiu ce profită inculpatului, motiv pentru care în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod proc. penală, a achitat pe inculpatul pentru infracțiunea arătată deoarece fapta nu există.
Pentru infracțiunea prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, instanța având în vedere poziția procesuală a părților, în sensul că s-au împăcat a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h Cod proc. penală, coroborat cu art. 132 Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, precizând că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de violare de domiciliu în formă calificată, avându-se în vedere depozițiile martorilor audiați în fața instanței de judecată și ignorându-se depozițiile acestora date în cursul urmăririi penale (partea vătămată și martorii și ), din care rezultă că la data de 13.05.2007 inculpatul a pătruns fără drept în domiciliul părții vătămate.
Se mai arată că față de martorii și se efectuează cercetări penale în dosarul nr.584/P/2008 sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.260 Cod penal, fiind începută urmărirea penală față de învinuitul la data de 12.05.2008, existând indicii că acesta a susținut în fața instanței de judecată o declarație mincinoasă.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin.2 Cod penal.
În fața instanței de control judiciar, deși a avut termen în cunoștință, intimatul inculpat nu s-a prezentat pentru a se proceda la audiere în conformitate cu dispozițiile art.3781alin.1 Cod proc. penală.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești împotriva sentinței de fond a fost respins de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA prin decizia penală nr.144 din 15.09.2008, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, prima instanță de control judiciar, pe baza actelor și lucrările dosarului, a reținut următoarele: că raportat la dispozițiile art.3, art.287 și art.289 Cod proc. penală, în speța dedusă judecății instanța de fond în baza rolului activ a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 62 și următoarele Cod proc. penală.
Astfel, din probele administrate direct de instanța de fond, după audierea martorilor și, reaudierea martorei s-a stabilit că nu s-a conturat săvârșirea de către inculpat a faptei incriminată în dispozițiile art. 192 alin.2, astfel că a dispus achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit.a Cod proc. penală.
În acest sens, s-a invocat depoziția martorului care a dat o singură declarație la 16.05.2007 ce a fost scrisă de lucrătorul de poliție, declarație pe care a semnat-o, arătând totodată, că declarația din 19.07.2007 existentă în dosarul de urmărire penală nu poartă semnătura sa.
De altfel, s-a observat că cele două declarații invocate de martor și existente în dosarul de urmărire penală poartă alte semnături.
Prin urmare, s-a constatat că, așa cum a reținut și instanța de fond, în cauză există un dubiu cu privire la săvârșirea faptei de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.2 Cod de către inculpat, având în vedere că din ansamblul materialului probator nu se poate reține vinovăția acestuia, în ciuda eforturilor din faza de cercetare judecătorească dubiile neputând fi înlăturate, în cauză operând principiul in dubio pro reo.
Față de aceste considerente, s-a apreciat că soluția instanței de fond este legală și temeinică, și pe cale de consecință a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești.
Împotriva ambelor hotărâri Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚAa declarat recurs, criticându-le ca nelegale și netemeinice.
În motivele scrise, parchetul a reluat critica formulată în apel, privind greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de violare de domiciliu, susținând că s-a ținut seama numai de declarațiile martorilor și din fața instanței, ignorându-se depozițiile acestora date în cursul urmăririi penale, din care rezultă că inculpatul în noaptea de 13 mai 2007 a pătruns fără drept în domiciliul părții vătămate G și a exercitat violențe asupra acesteia.
Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și condamnarea intimatului inculpat pentru infracțiunea prev. de art.192 alin.2 cod penal.
Potrivit art.38514alin.11cod proc. penală, instanța de recurs a luat declarație inculpatului, care a recunoscut că a avut un conflict cu partea vătămată și după ce martorii i-a despărțit a plecat spre locuința sa, fără ca în acea seară să revină la domiciliul părții vătămate.
Curtea, examinând hotărârile atacate, în raport de actele și lucrările dosarului, de critica invocată și din oficiu constată incidența cazului de casare prev. de art.3859pct. 18 cod proc. penală, în sensul că instanțele au comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, așa cum se va arăta în continuare:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și violare de domiciliu prev. de art.180 alin.1 și art.192 alin.2 cod penal, reținându-se în actul de acuzare că în seara de 13 mai 2007, întorcându-se cu partea vătămată G de la barul din sat unde au consumat băuturi alcoolice, pe drum, în dreptul locuinței martorului, inculpatul a avut o altercație cu partea vătămată, a lovit-o pe aceasta și deși inițial conflictul a fost stopat la intervenția martorei și părțile s-au despărțit, inculpatul a revenit și a pătruns în locuința părții vătămate, continuând să exercite acte de violență asupra sa.
Martorii și auzind țipete din curtea locuinței părții vătămate, l-au văzut pe inculpat că o lovește din nou pe partea vătămată și a anunțat poliția, iar inculpatul a fugit spre domiciliul său.
Instanța de fond și prima instanță de control judiciar au reținut că martorii și în declarațiile date în fața instanței au precizat că incidentul ce a avut loc între inculpat și partea vătămată s-a desfășurat numai în fața locuinței părții vătămate și nu în curtea imobilului acesteia, apreciind astfel că în cauză există un dubiu, o stare de incertitudine cu privire la săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, dubiu care profită inculpatului au concluzionat că fapta nu există, achitându-l pe inculpat, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a cod proc. penală.
În ceea ce privește infracțiunea de lovire, s-a dispus încetarea procesului penal prin împăcarea părților, partea vătămată prezentă în instanță declarând că s-a împăcat cu acesta.
Verificând întregul material probator administrat în cauză, declarațiile părții vătămate, ale martorilor și susținerile inculpatului, Curtea constată că ambele instanțe au efectuat o analiză și interpretare incompletă și eronată a probatoriilor aflate la dosar.
Astfel, martorul relevă în declarația dată la urmărirea penală, filele 11 și 12, că auzind strigăte de ajutor din curtea vecinului său, G, a chemat-o pe soția sa și împreună au mers să vadă ce se petrece, precizând " acolo l-am văzut pe lovind-o pe G cu pumnii și picioarele, chiar la acesta în curte".
În acest sens, este și depoziția martorei, filele 13-14 urmărire penală, care precizează că împreună cu soțul său a mers la partea vătămată în curte și " l-am văzut acolo pe care îl lovea pe G cu pumnii și picioarele".
De altfel, inculpatul în declarația dată în fața instanței de fond, fila 13, recunoaște că a intrat în curtea locuinței părții vătămate, precizând " în timp ce ne băteam am intrat și în curtea părții vătămate".
Depozițiile celor doi martori se coroborează cu declarația părții vătămate, care în mod constant, a declarat că după prima fază a incidentului din fața porții locuinței a intrat în casă și la un moment dat auzind câinii lătrând și zgomot la poartă a ieșit la ușă și l-a găsit pe inculpat în curtea casei în care pătrunsese sărind gardul (fila 23 dosar fond).
Este real că martorii și au revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, menționând că nu l-au văzut pe inculpat nici în curte și nici ieșind din curtea părții vătămate, însă instanța avea obligația să evalueze nu numai declarațiile date la cercetarea judecătorească, ci să analizeze întregul material probator administrat în cauză și să le rețină numai pe acelea care se coroborează și cu declarația părții vătămate, deoarece potrivit art.63 alin.2 cod proc. penală probele nu au o valoare prestabilită, legiuitorul nefăcând nici o distincție cu privire la valoarea lor probantă, după cum au fost administrate în faza urmăririi penale sau în cea a judecății.
Drept urmare, argumentarea soluției de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, numai pe baza declarațiilor martorilor date în fața instanței este lipsită de temei, câtă vreme acestea nu se coroborează și cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
În mod nejustificat instanțele au reținut că martorul a dat o singură declarație la poliție, cea din data de 16.05.2007, fila 12, pe care a semnat-o iar declarația din data de 19.07.2007, fila 11, nu-i aparține și nici nu a fost semnată, deoarece din verificarea acestora rezultă că ambele au fost semnate de către martor, acesta în cea de a doua declarație a scris "atât declar, susțin și semnez personal".
Cum din întregul material probator administrat în cauză rezultă fără putință de tăgadă că, în noaptea de 13 mai 2007, inculpatul a pătruns fără drept în domiciliul părții vătămate, aspect recunoscut chiar de inculpat în declarația dată la cercetarea judecătorească, fila 13, se constată prin urmare că instanțele au comis o eroare gravă de fapt când au apreciat că există dubiu cu privire la comiterea infracțiunii de violare de domiciliu și că fapta nu există.
Față de considerentele învederate, Curtea reține că vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu dedusă judecății a fost dovedită cu certitudine și drept urmare, soluția de achitare a inculpatului fiind nelegală și netemeinică și pe cale de consecință, existând cazul de casare prev. de art.3859pct.18 cod proc. penală, recursul parchetului va fi admis, în temeiul art.38515pct.2 lit.d cod proc. penală, se vor casa, în parte hotărârile criticate și în baza art.192 alin.2 cod proc. penală inculpatul va fi condamnat la o pedeapsă corespunzătoare.
La individualizarea pedepsei, instanța va avea în vedere criteriile prev. de art.72 și 52 cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei comise, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, precum și persoana inculpatului.
Din actele aflate la dosar - caracterizare și certificat de naștere - rezultă că inculpatul este infractor primar, anterior săvârșirii faptei a avut o conduită bună în familie și societate, are un copil minor în întreținere și își asigură mijloacele de existență în mod licit, fiind angajat la SRL B, împrejurări care constituie circumstanțe atenuante personale și vor fi reținute, ca atare, la încadrarea juridică a faptei, cu consecința aplicării unei pedepse sub minimul special prevăzut de textul incriminator, potrivit art.76 lit.c cod penal.
În baza art.71 cod penal, vor fi interzise inculpatului, ca pedepse accesorii, drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II a și lit.b cod penal.
Având în vedere că inculpatul este o persoană tânără, în vârstă de 23 de ani și este singurul întreținător de familie, Curtea consideră că scopul preventiv-educativ și sancționator al pedepsei prev. de art.52 cod penal se poate realiza și fără executare, în cauză fiind îndeplinite cerințele prev. de art.81 cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, atrăgându-i-se atenția asupra disp. art.83 cod penal privind revocarea suspendării iar în baza art.71 alin.5 cod penal, pe durata termenului de încercare vor fi suspendate și pedepsele accesorii.
La analiza din oficiu nu s-au mai constatat alte cauze de nelegalitate și netemeinicie, astfel că restul dispozițiilor hotărârilor atacate vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA împotriva deciziei penale nr.144 din 5.09.2008 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și sentinței penale nr. 35 din 05.03.2008 a Judecătoriei Găești.
Casează în parte, în latură penală, ambele hotărâri în sensul că în baza disp. art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art.74 alin. 1 lit.a, c și alin. 2 și art.76 lit. c Cod penal, condamnă pe inculpatul fiul lui și, născut la data de 01.04.1986 în G, județul D, domiciliat în comuna, sat,-, județul D, CNP - la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.
Conform art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și b Cod penal.
În temeiul disp. art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit conform disp. art. 82 Cod penal iar potrivit disp. art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării disp. art. 83 Cod penal.
Menține restul dispozițiile hotărârilor atacate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2009.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red. ZE/Tehnored.
4 ex./14 aprilie 2009
Dosar apel nr- Trib.
Judec. apel /
Dosar fond nr- Jud.
Judec. fond
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Elena NegulescuJudecători:Elena Negulescu, Ioana Nonea, Elena Zăinescu
