Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 431/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
5/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 431
Ședința publică din data de 25 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 2: Dumitrașcu Sofica
JUDECĂTOR 3: Ciobanu Corina
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-inculpat împotriva Decizie penale nr. 155/A din data de 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurentul - inculpat, pentru care a răspuns apărător din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că din verificările efectuate rezultă că inculpatul se află în stare de libertate.
Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită în temeiul art. 38515pct. 2 lit. b Cod procedură penală, 3859alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală admiterea recursului formulat împotriva deciziei penale nr.155/A din data de 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția penală în dosarul nr-, considerând hotărârea instanței de apel ca fiind nelegală și netemeinică prin aceea că nu aufost luate în considerare declarațiile martorilor și, care au indicat că inculpatul se afla în stare de necesitate în momentul săvârșirii infracțiunii, fiind singura posibilitate de a-l ajuta pe martorul în vederea acordării de îngrijiri medicale, transportându-l pe acesta la secția de urgențe medicale.
Pentru aspectele invocate solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap la art. 10 alin. 1 lit. e Cod procedură penală aplicând art. 45 alin. 2 Cod penal.
În subsidiar solicită în temeiul art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, reindividualizarea pedepsei cu aplicarea art. 73 lit. a Cod penal și a prevederilor art. 74 lit. c Cod penal, în considerarea atitudinii de recunoaștere a faptei și de colaborare a inculpatului cu organele de anchetă. Față de aceste susțineri consideră că pedeapsa de 4 ani aplicată inculpatului este mult prea mare în raport de gravitatea faptei.
Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de respingere a recursului formulat de către inculpat împotriva Deciziei penale nr. 155/A din data de 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală în dosarul nr-, arătând că instanțele inferioare în mod corect au apreciat probele administrate în cauză, având în vedere și declarațiile martorilor din care reiese faptul că inculpatul nu a apelat la serviciul de ambulanță, nu a solicitat nici ajutorul altei persoane care posedă permis de conducere, astfel că nu se pot reține dispozițiile art. 45 Cod penal în favoarea inculpatului și nici în ceea ce privește reindividualizarea pedepsei recursul nu este fondat, față de faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postcondamnatorie, apreciind că pedeapsa aplicată în cauză este corect individualizată.
CUR TE
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.213 din 2 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria de Vede, în baza art.86 alin.1, din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza disp.art.83 al.1 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul, în baza sentinței penale nr.531/18.09.2006 a Judecătoriei Oltenița pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.189 al. 1 și 2 Cod penal și s-a dispus ca inculpatul să execute în întregime pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală mai sus arătată, alături de pedeapsa de un an închisoare aplicată pentru infracțiunea prev.de art.86 al.1 din nr.OUG195/2002, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, acesta urmând să execute, în total, pedeapsa de 4 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prev.de disp.art.64 lit.a și b Cod penal, în condițiile art.71 Cod penal, pe durata executării pedepsei.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut din mijloacele de probă administrate în cauză că, la data de 08.04.2008, inculpatul a condus autoturismul marca OPEL, cu număr de înmatriculare B-30-, pe ruta -R de Vede și retur, pentru a transporta la spital pe numitul, fără a poseda permis de conducere.
În apărare, inculpatul a motivat că a condus autoturismul pentru a-l transporta pe numitul la Spitalul din municipiul R de Vede, deoarece la dispensarul din localitatea nu a găsit nici un medic pentru a-i acorda îngrijiri medicale.
Apărarea inculpatului a fost apreciată ca fiind lipsită de temei având în vedere că numitului îi puteau fi acordate îngrijiri medicale la centrul medical din comuna sau putea să anunțe ambulanța care se afla la același centru medical.
De altfel, chiar inculpatul, în declarația dată în fața instanței, a recunoscut că nu a sunat la salvare pentru a-l duce pe martor la spital și nici nu avea cunoștință dacă în localitate există un centru medical permanent sau vreun serviciu de ambulantă.
Declarația inculpatului a contrazis și declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv și, care au susținut că ar fi sunat la serviciul de ambulanță, dar nu au primit nici un răspuns.
A concluzionat instanța de fond că fapta inculpatului astfel cum a fost reținută, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.86 al. 1 din nr.OUG195/2002 și, în baza acestui text de lege a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre minimul special.
În raport de mențiunile din cazierul judiciar al inculpatului și de prevederile art.83 Cod penal, prima instanță a dispus aplicarea acestei dispoziții în sensul că a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.531 din 18.09.2006 a Judecătoriei Oltenița și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății, dispunându-se ca, în final, inculpatul să execute aceste pedepse cumulate, respectiv 4 ani, cu aplicarea dispozițiilor art.71-64 lit.a, b Cod penal.
Împotriva acestei sentințea declarat apel inculpatulși a solicitat achitarea, pe temeiul prevăzut de art.11 pct.2 lit.a Cod de procedură penală rap. la art.10 lit.e Cod de procedură penală și art.45 Cod penal, cu motivarea că a săvârșit fapta de a conduce pe drumurile publice un autovehicul fără să posede permis de conducere pentru a salva viața prietenului său -, care își secționase venele cu un flex și pe care a trebuit să-l transporte la Spitalul R de Vede, fiind imperios necesară intervenția medicală.
Prin decizia penală nr.155/A/16 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman,a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii, Tribunalul a arătat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente
Prima instanță, pe baza actelor judicios administrate, în mod corect a reținut că fapta inculpatului constând în aceea că în ziua de 08.04.2008, împreună cu martorul, au lucrat împreună la repararea autoturismului marca Opel, cu număr de înmatriculare B-30- proprietatea inculpatului și, în timpul acestei operațiuni s-a tăiat la mână cu flexul. În acest context, inculpatul, fără să posede permis de conducere, a urcat la volanul autoturismului său, împreună cu martorii și și s-au deplasat la Spitalul din R de Vede, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.
La înapoiere spre localitatea de domiciliu, în municipiul R de Vede, inculpatul a fost oprit de un echipaj de poliție, care a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere pe drumurile publice a autovehiculului.
Fapta inculpatului a fost încadrată în textul de lege corespunzător.
La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere toate criteriile de individualizare a pedepsei prev.de art.72 Cod penal.
A constatat incidentă prevederilor din art.83 Cod penal, în sensul că inculpatul a săvârșit fapta dedusă judecății, în cursul termenului de încercare fixat prin sentința penală nr.531 din 18.09.2006 pronunțată de Judecătoria Oltenița, astfel că a revocat suspendarea condiționată a acestei pedepse și a dispus executarea ei alături de pedeapsa aplicată în speță
În plus, Tribunalul a arătat că cererea inculpatului - de a se constata că există cauza prevăzută de art.45 Cod penal, respectiv starea de necesitate, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, este neîntemeiată.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul a decis că nu se poate considera că Inculpatul, condamnat pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără să posede permis de conducere, s-a aflat la momentul săvârșirii faptei în stare de necesitate, chiar dacă așa cum susține el a efectuat deplasarea din comuna la R de Vede pentru a-l duce la spital pe prietenul său, care se tăiase la mână cu un flex, pentru a i se acorda îngrijiri medicale.
În acest context, s-a arătat că este în stare de necesitate, conform dispozițiilor art.45 Cod penal, acela care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol iminent și care nu poate fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altuia.
Însă, așa cum a declarat inculpatul, nu a apelat serviciul ambulanță, nu a solicitat ajutorul cadrelor medicale din comună și nici nu a solicitat ajutorul altei persoane care să aibă permis de conducere pentru a efectua deplasarea.
Împotriva ambelor hotărâri pronunțate de către instanțele inferioare,a declarat recurs în termenul legal(respectiv data de 23 decembrie 2009), solicitând instanței de ultim control judiciar rejudecare cauzei pe fond și pronunțarea unei hotărâri de achitare a sa, în temeiul disp.art.11 pct.2 lit.a Cod de procedură penală rap. la art.10 lit.e Cod de procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, în considerarea stării de necesitate în care s-a aflat în momentul depistării sale în trafic de către echipajul de poliție,
În dezvoltarea motivelor scrise de recurs, formulate în termenul prev.de art.38510alin.2 din Codul d e procedură penală, inculpatul a susținut că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 45 Cod penal, în sensul că la momentul săvârșirii faptei s-a aflat în stare de necesitate, întrucât a încercat să salveze viața unui prieten care era grav rănit, avea hemoragie puternică și intrase în stare de inconștiență, iar în preajmă nu se afla nimeni care să-l ducă la spital. iar la cabinetul medical din comună nu era nimeni, în împrejurările date el negăsind o altă posibilitate de înlăturare a pericolului în care se afla prietenul său, decât transportându-l chiar el pe acesta de urgență, la spital, fără a mai ține seama de situația sa. A mai precizat recurentul inculpat că transportându-l pe prietenul săi la spital, nu a acționat cu voință liberă, ci sub amenințarea pericolului în care se afla acesta și ca atare fapta ce-i este imputată nu a fost săvârșită cu vinovăție, nu constituie infracțiune și nu poate atrage răspunderea sa penală potrivit disp. art.45 Cod penal.
Cu ocazia dezbaterilor orale asupra recursului, avocatul desemnat din oficiu pentru a asigura asistența juridică obligatorie a inculpatului, pe lângă faptul că a reiterat același motiv privitor la constatarea unei cauze de înlăturarea a caracterului penal al faptei - starea de necesitate prev. de art.45 Cod penal, a invocat, în subsidiar, și cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului de instanța de fond și menținută de cea de apel, pe care o consideră mult prea severă în raport de gravitatea faptei, prin reținerea în favoarea acestuia, atât a circumstanței prev. de art.73 lit.a Cod penal, referitoare la depășirea limitelor stării de necesitate, cât și a circumstanței atenuante pev. de art.74 alin.1 lit.c Cod penal, în considerarea atitudinii sincere și cooperante manifestate de acesta.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, în limita cazurilor de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată cărecursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Cu privire la solicitarea recurentului inculpat de constatare a săvârșirii faptei în stare de necesitate, motiv de recurs ce se încadrează în cazul de casare reglementat de art.3859alin.1 pct.15 din Codul d e procedură penală, conform căruia"Hotărârile sunt supuse casării. dacă există o cauză de înlăturare a răspunderii penale."
Asemenea instanțelor inferioare, Curtea constată că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art.45 din Codul penal care reglementează starea de necesitate ca și cauză ce înlătură caracterul penal al faptei și pe cale de consecință însăși răspunderea penală a autorului acesteia, întrucât, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, conducerea autoturismului de către inculpat pe drumurile publice, în lipsa permisului, nu a fost determinată de existența unui pericol iminent pentru sănătatea prietenului său, ce nu putea fi înlăturat altfel decât prin comiterea faptei, astfel cum pretinde inculpatul.
Chiar acceptând că prietenul inculpatului, martorul în ziua respectivă s-a rănit grav la mână, tăindu-se cu flexul în timp ce efectua unele reparații la mașina inculpatului - aspect ce nu a fost dovedit prin vreun act medical eliberat de unitatea spitalicească unde se pretinde că i s-au acordat îngrijiri medicale, dar care este considerat ca fiind verosimil pe baza declarațiilor concordante în acest sens, ale inculpatului și ale martorilor și - este evident că inculpatul avea la îndemână alte posibilități pentru a asigura transportul acestuia la spital, spre exemplu apelând fie la ajutorul vreunei persoane care să posede permis de conducere (fiind imposibil de crezut că la ora la care s-a petrecut accidentul - în jurul prânzului, nu se putea găsi în toată localitatea o persoană cu permis de conducere care să facă un act caritabil), fie la serviciile unei ambulanțe.
Or însuși inculpatul, în declarația dată în faza cercetării judecătorești, a precizat că nu a sunat la salvare pentru a-l duce pe prietenul său la spital pentru că se pierduse cu firea (fila 34 dosar fond). În același sens a declarat în fața instanței de fond și martora, care a precizat că nu au sunat la salvare întrucât aceasta vine greu (fila 36 dosar fond).
Ca atare, pentru înlăturarea stării de pericol la care erau expuse integritatea corporală și sănătatea martorului, inculpatul avea posibilitatea de a anunța serviciul de ambulanță de la centrul medical-teritorial din comuna, unde se asigură în permanență servicii medicale de urgență.
Mai mult decât atât având în vedere susținerile martorului, făcute cu prilejul audierii sale de către instanța de fond (fila 35 dosar fond), conform cărora a mers la dispensarul din localitate în jurul orei 11.00-12.00, iar la spital a ajuns în jurul orei 13.30- 14.00, se poate observa că inculpatul a avut suficient timp la dispoziție pentru a gândi lucid și a căuta o altă modalitate de transportare a celui rănit la spital, care de altfel se pare că nici nu se afla într-o stare gravă, care să-l fi determinat pe inculpat, fie și emoțional, la săvârșirea unei fapte penale, ținând seama de faptul că s-au deplasat la spital după trecerea unui interval de câteva ore de la momentul producerii accidentului, iar victima nu a fost spitalizată, ci doar i s-au acordat unele îngrijiri medicale.
În considerarea acestor argumente, Curtea constată că în cauză este exclusă incidența cazului de casare prev.de art.3859alin.1 pct.15 din Codul d e procedură penală, iar solicitarea inculpatului de pronunțare a unei hotărâri de achitare, întemeiată pe disp.art.11 pct.2 lit.a Cod de procedură penală rap. la art.10 lit.e Cod de procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, este vădit nefondată.
Cu privire la critica vizând greșita individualizare a pedepsei, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală.
Contrar susținerilor apărătorului recurentului inculpat, Curtea constată că inculpatului i-a fost aplicată pentru infracțiunea de care este acuzat o pedeapsă just individualizată, atât sub aspectul întinderii, cât și al modalității de executare, în contextul în care, prin aplicarea disp.art.83 Cod penal, respectiva pedeapsă a fost cumulată cu o pedeapsă anterioară, în privința căreia a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei.
În concret, se constată că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului - situată la limita minimului special prevăzut de norma prin care este încriminată infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere - este proporțională cu gravitatea concretă a faptei comise (constând în conducerea unui autoturism pe o distanță de peste 30 de km, respectiv din comuna până în orașul de Vede, inclusiv pe străzile aglomerate din acest oraș, la o oră importantă de trafic, 1330-1400, fără a poseda permis și având alături, în mașină, încă alte două persoane, punând astfel în pericol nu numai siguranța pasagerilor din mașina pe care o conducea, dar și siguranța celorlalți participanți la trafic) și, în același timp, reflectă în mod corespunzător și datele ce caracterizează persoana inculpatului care nu a contestat săvârșirea faptei, dar, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar (fila 23 ) nu numai că este recidivist, în modalitatea prev.de art.37 lit.a Cod penal, săvârșind infracțiunea dedusă judecății înăuntrul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.531/18 09 2006 Judecătoriei Oltenița pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev.de art.189 alin.1 și 2 Cod penal, dar a mai comis și alte fapte de natură penală, inclusiv fapte îndreptate împotriva regimului circulației rutiere pe drumurile publice (în dosarul nr.132/P/2008 a fost sancționat administrativ pentru infracțiunile de tentativă de furt calificat prev.de art.20 rap. la art.208 -209 Cod penal și violare de domiciliu prev.de art.192 alin.2 Cod penal; în dosarul nr. 667/P/2006 a fost sancționat cu amendă administrativă pentru infracțiunea de conducere fără permis prev.de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002; prin rechizitoriul nr.1029/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneștia fost trimis în judecată pentru infracțiunile prev.de art.86 și 89 din OUG nr.195/2002 și de asemenea prin rechizitoriul nr.642/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria de Vede, a mai fost trimis în judecată pentru două fapte de conducere fără permis prev.de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 și una de loviri și alte violențe prev.de art.180 alin.2 Cod penal).
Este adevărat că în cauza de față, recurentul inculpat a manifestat o atitudinea procesuală sinceră, încercând să obțină absolvirea de răspundere penală prin invocarea stării de necesitate, însă Curtea apreciază că această conduită procesuală a inculpatului nu poate fi valorificată drept o circumstanță atenuantă judiciară, în condițiile art.74 alin.1 lit.c din Codul penal, spre a se produce efectele prev. de art. 76 lit. b Cod penal, constând în coborârea cuantumului pedepsei sub limita minimului special prevăzut de lege pentru fapta săvârșită, întrucât atitudinea respectivă nu a făcut altceva decât să confirme evidența probelor certe de vinovăție care îl încriminează dincolo de orice îndoială drept autor al faptei deduse judecății, în condițiile în care a fost depistat în trafic chiar de către agenții de poliție care supravegheau circulația pe drumurile publice.
Pe de altă parte, în favoarea inculpatului nu poate fi reținută nici circumstanța prev. de art.73 lit.a Cod penal, referitoare la săvârșirea faptei cu depășirea limitelor stării de necesitate, întrucât existența acestei circumstanțe atenuante legale presupune chiar prin definiție ca făptuitorul, ca și în cazul stării de necesitate, să intervină pentru a salva de la un pericol iminent și care nu ar putea fi înlăturat altfel, una din valorile sociale arătate în art.45 alin.2 Cod penal, numai că în ipoteza acestei circumstanțe, în momentul săvârșirii faptei, acesta își dă seama că pricinuiește urmări vădit mai grave decât acelea care s-ar fi produs, dacă pericolul nu era înlăturat.
Cum pe baza probatoriului administrat în cauză s-a concluzionat că inculpatul ar fi avut la îndemână alte posibilități de a înlătura starea de pericol în care se afla prietenul său, martorul, la care însă în mod inexplicabil nu a apelat, iar starea de sănătate a celui pe care l-a transportat la spital, nu era atât de gravă încât să-l determine la săvârșirea faptei, Curtea observă că este superfluu de a mai analiza atitudinea psihică avută de acesta în momentul săvârșirii faptei față de urmările pe care le-a pricinuit prin săvârșirea ei, fiind exclusă deci depășirea limitelor stării de necesitate.
Nu în ultimul rând, în evaluarea oportunității coborârii pedepsei sub limita minimului special prevăzut de lege, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că deși a absolvit cursurile școlii de șoferi și posedă unele abilități în manevrarea autovehiculelor, el a perseverat în nesocotirea relațiilor sociale privind regimul circulației rutiere, fiind o dată sancționat administrativ pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și totodată, trimis în judecată în alte două dosare pentru același gen de infracțiuni, toate aceste aspecte îndreptățind aprecierea că pentru noua infracțiune se impune aplicarea unei pedepse relativ mai severe, care să-l determine pe recurentul inculpat ca pe viitor să-și reconsidere comportamentul social.
Față de aceste considerente și având în vedere că din oficiu nu se constată motive de casare a hotărârilor atacate, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.155/A/16 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.155/A/16 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman.
Obligă pe recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
G
Red.
Dact.
Ex.2
Red.-Trib.
Red.-Jud. de Vede
Președinte:Cîrstoiu VeronicaJudecători:Cîrstoiu Veronica, Dumitrașcu Sofica, Ciobanu Corina
